Cu Noica ‘‘Rugați-vă pentru fratele Alexandru’’, pentru om, pentru fratele Constantin și pentru noi

Rugați-vă pentru omul modern, eroul faustian!

Omul modern este Faustul lui Goethe biruitor asupra totului, dar care-și pierde conexiunea cu natura, cu lucrurile, cu semenii (nu facem filosofii ale comunicării, facultăți despre științe ale comunicării, rețele ale comunicării când conexiunea și comunicarea dintre noi este în criză perpetuă?).

Faust, eroul modern, nu are sălaș și nu știe ce vrea, fiind ispitit mereu de posibilitatea nesfârșită și goală, de o mulțime de spectre frumoase și fără conținut, de parteneri posibili în locul celor reali, de state posibile, precum cele totalitare, distrugându-le pe cele reale.

Diavolul în istorie, ca ispitire către posibilitatea goală, este statul ce nu se potrivește sufletelor, încercând clădirea unor suflete care nu se potrivesc oamenilor. Umanitatea nouă pe un pământ nou din Faust-ul lui Goethe se lovește de o opoziție, dar când diavolul îl anunță pe Faust, că a distrus totul, Faust simte oroarea (pp. 30-36). Acel ‚‚nu putem să-i împușcăm pe toți’’ al lui Dej, este oroarea, de care pomenește fratele Constantin în scrierea sa, legată de Faust și de dictator.

IMG_20170906_145734
imagine din Memorialul Sighet

Ideologul vrea un stat posibil să devină real (p. 32), dar are nevoie de cei care se opun să dea mărturie (p. 36) pentru această realitate, să se reeduce, să devină ei realitatea statului despotic, dictatorial sau totalitar.

Rugați-vă pentru noi, capitaliști și comuniști, supuși deopotrivă idealului materialist!

Și comunismul și capitalismul sunt supuse idealului materialist. Dar la ce bună satisfacerea nevoilor noastre materiale, dacă nu-i adusă și fericirea cu aceasta? Urmându-l pe Goethe, la ce bună toată această risipă de la galaxii până la revoluții istorice și tehnologice, dacă ființa umană nu-i fericită?

Omul modern, capitalist sau comunist, are ceva din dama de companie, care cere să fie distrată, făcând nazuri că nu-i place șampania sau alte delicii devenite plictisitoare. Omul modern este imbecilul plictisit după zilele de muncă, urcându-se la volanul mașinii sale pentru a fugi de plictiseala, ce-l urmărește și-n vacanță (pp. 52-54). El este prea ignorant pentru a nu se raporta decât la idealul său materialist în viața sa modernă, postmodernă…Din închisoarea comunistă, fratele Constantin nu știe dacă cei lipsiți de cele mai elementare lucruri necesare vieții ar avea o mai bună întâlnire cu bucuria (p. 53). Dar bănuia cu siguranță răspunsul.

Rugați-vă pentru ca statul să nu funcționeze perfect!

El ar fi o pacoste pentru individ (p. 86). Statele totalitate, state ce se voiau perfecte, ce plănuiau un viitor perfect au fost o pacoste pentru individ. Dar să ne rugăm și ca statele să nu fie prea imperfecte, prea prost construite pentru că și ele devin o pacoste pentru individ. Discuțiile în ‚‚Academia’’ din închisoarea comunistă, soluția cu oamenii de elită, încercată a fi realizată în parte de Noica, după ieșirea din închisoare, ne arată că statul poate fi îmbunătățit prin străduințele indivizilor.

Rugați-vă să nu murim spiritual!

Să ne rugăm pentru a ști că am început deja să murim, că sfârșitul este aproape. ‚‚Regele moare’’, regele este fiecare dintre noi, și nu doar că murim fizic, ci murim spiritual, intrând într-o repetiție stricată, într-o inerție a vieții fără ieșire (pp. 100-101).

Rugați-vă pentru noi, oameni înstrăinați de sine, învingători și învinși, bogați și săraci, stăpâni și sclavi!

Înstrăinați de sine în munca necesară, urmărind doar satisfacerea nevoilor fizice și distracțiile facile, înstrăinați de sine prin posesia de bani și de bunuri materiale, simțindu-se zdrobiți și anihilați cei care nu au bani și bunuri, stăpâni și supuși, învingători și învinși, deopotrivă înstrăinați de sine, înstrăinați de natură și de semeni, (pp. 107-108), aceștia suntem noi. Alături de fratele Constantin și pentru el, cel desprins momentan de toate (p. 123), rugați-vă pentru noi!

Text scris de Cătălin Spătaru

Lotul-Noica-Pillatiiccrc

Rugați-vă pentru fratele Alexandru, căci victoria sa este pustie! Rugați-vă pentru fratele Alexandru, căci a triumfat în fața spiritului! Rugați-vă pentru fratele Alexandru, indiferent dacă este comunist sau capitalist, bărbat sau femeie, adult sau copil! Rugați-vă pentru cel ce a învins spiritul în numele idealului bunăstării materiale! Rugați-vă pentru nefericirea omului modern, căci au fost necesare crime și războaie pentru a obține această victorie! Rugați-vă pentru posibilul gol în fața realului! Rugați-vă pentru stat și sistem, pentru utopie și distopie, pentru omul care nu are ce face cu victoria sa!

Care este sensul unei victorii dacă aceasta nu poate fi împărțită cu cei din jur? Care este sensul unei victorii dacă, odată împărțită, nu aduce bucurie celor din jur? Victoria comunismului a fost o victorie a bogatului și nu a celui sărac, fiindcă bogatul își pierde doar bogăția, în timp ce săracul își pierde idealul de îmbogățire (p. 8). Dar cine este călău și cine este victimă? Călău este învingătorul, iar victima este reprezentată de toți cei care au primit victoria respectivă. Victime sunt muncitorii și intelectualii, gardienii și deținuții, cei aflați în libertate și cei ținuți în captivitate. Învingătorul este victima propriei sale victorii. Toți suntem victime! Victimele unui triumf pustiu! Căci, în esență, orice sistem totalitar funcționează în aceeași manieră: pustiirea omului, așa cum realizează și Alec după ce ascultă basmul inventat de Noica: „Ați vrut să spuneți același lucru, lecția pe care mi-o tot dați; să spuneți că aceia care taie izvoarele din viață ale oamenilor și le taie singuri lor înșile; că dacă cineva îți ia apa vieții și-o ia și sie; că aceștia care ne chinuiesc, comuniștii, nu trebuie urîți, ci plînși de milă, plînși de milă.” (p. 28).

IMG_20170906_151723
imagine din Memorialul Sighet

Modernitatea este lumea lui Faust, căci omul modern se confruntă cu drama acestuia: lipsit de sens și de scop, cu victorii și instrumente nefolositoare. Modernitatea venerează posibilul și elimină realitatea, însă posibilul gol este victoria nimicului. Așadar, să ne rugăm pentru posibilul tehnologic și politic, pentru posibilul social și uman, pentru posibilul științific și pentru toate acele posibilități pe care omul modern le-a realizat (pp. 31–32). Cu toate posibilitățile sale, omul modern trăiește în haos – întreaga contemporaneitate împărtășește soarta deținuților din închisorile comuniste: lipsită de identitate, lipsită de adevăr, fără rude și ceruri, fără natură și zei, umanitatea modernă are doar „adevăruri locale” în singurătatea sa și în disperarea de a găsi exactitatea (pp. 57 – 58).

Noica vede două mari amenințări ale idealului uman: armata ideală și statul ideal. Armata ideală, capabilă de a implementa orice formă de delir, devine un blestem pentru umanitate. Statul ideal ar subjuga individul uman, căci s-ar poziționa înaintea acestuia, iar modalitatea sa perfectă de funcționare i-ar împiedica desăvârșirea. Totuși, ar putea exista o evadare a utopiei statului perfect: îngrădirea individului și eliberarea persoanei (pp. 86 – 87).

Rugați-vă pentru fratele Marx, care este un învingător pentru o clipă, la fel ca fratele Alexandru! Rugați-vă pentru sufletul său și pentru blestemele pe care le va primi din partea întregii lumi! Rugați-vă pentru el, sub blestemele rușilor, evreilor, comuniștilor, muncitorilor, naturii, zeilor și mașinilor! Rugați-vă pentru încercarea fratelui Marx de a îndeplini Binele (pp. 113 – 114).

Text scris de Radu Mihai.

imagesbooksgooglecom

Ce curioase sunt întâlnirile astea în închisoare: nu stai lângă un om, stai lângă o viață. (p. 79).

Dilema vieții pare să devină laitmotivul acestei cărți, dar un subiect conturat dual, atât de simplu, la prima vedere, dar atât de complicat în profunzime, atât de aproape, dar, în același timp atât de departe de a fi înțeles. Cu fiecare pagină, cu fiecare gând și mai ales cu fiecare frază a lui Noica cititorul își construiește propriile sale dileme și întrebări, care de multe ori îl fac să recitească paragraful și să mediteze. Ideile lui Noica conclud la un palier destul de larg de subiecte analizate, precum meditația asupra sensului vieții, analiza închisorilor comuniste, povestiri despre libertate și idealism sau o critică asupra umanității. Rugați-vă pentru fratele Alexandru devine astfel o introspecție în istorie, în viață și în suflet. Frumusețea cărții derivă din multitudinea de gânduri inserate în puține pagini. Idei precum libertate, durere, ideal, tinerețe, călătorie, fugă, resemnare, abandon, pedeapsă devin cărămizi care construiesc un univers mult prea larg pentru mintea umană neinițiată în tainele vieții după cum ne indică Noica în citatul mai sus menționat.

Cartea este construită în jurul fratelui Alexandru. La început cititorul parcurge primele pagini așteptând apariția unui personaj complex, asemeni operelor beletristice. După câteva pagini, dilema se conturează din ce în ce mai puternic, din moment ce nu apare un așa-zis Alexandru care să salveze povestea și să contureze un fir narativ. Un cunoscător al operei lui Noica nu va porni niciodată de la această premiză, dar un cititor neinițiat în tainele filozofiei va avea întotdeauna această așteptare. Pe parcursul lucrării am înțeles faptul că fratele Alexandru ca personaj principal și mai ales ca ipostază salvatoare nu va apărea niciodată, fiindcă acesta reprezintă o instanță colectivă. Alexandru devine, astfel, fiecare om, fiecare amintire, fiecare ideal, conștiința lui Noica, cel care relatează fragmente de viață desprinse dintr-un timp opresiv scăldat în roșu sângeriu, comunismul românesc și un spațiu carceral, închisoarea. Despre Alexandru se poate spune că este conștiința umană salvatoare, acel set de idei și de speranțe care îl mențin vertical pe omul dedublat de idealuri și de propriile dorințe de către rigorile regimului comunist. Astfel, povestirile din închisoare nu se axează pe durerea și pe pedepsele crunte aplicate deținuților, ci pe omul cunoscut și dezgolit mental printr-o singură întâlnire. Nevoia comunicării apare frecvent în paginile sale. Pornind de la povestirea privind încercarea stabilirii unui cod comun de comunicare prin bătăile repetate în pereți, ale diferiților deținuți, până la dezideratul înființării unei Academii în închisoare care se axa pe cunoaștere și pe stabilirea unui nou sistem politic, idealist în esență, și finalizându-se cu micile povestioare șoptite în după-amiezele libere și în celule infecte, omul lui Noica este un zoon politikon aflat în căutarea logosului. Dar acest logos nu trebuie redus la nevoia standard de comunicare, ci la o comunicare elitistă, văzută ca rezistență în fața tăvălugului istoriei. Alexandru al lui Noica, privit din perspectiva conștiinței naratorului, se aseamănă cu personajul Oleg Kostoglotov al scriitorului și dizidentului rus Aleksandr Soljenițîn din Pavilionul Canceroșilor. Ambele instanțe narative proiectează conștiințe condamnate la damnare și la durere, dar conștiințe care se eliberează, tocmai prin experiența umană pe care o caută. În timp ce Alexandru caută fiecare poveste umană care i se dezvăluie, cunoașterea celui de lângă el, proiectându-se în diferite avatare pentru a rezista amenințării de a se degrada mental, celălalt caută nu numai povești, ci și încercarea de a-și crea o viață proprie, nouă, gândindu-se chiar să o ceară de soție pe doctorița Vera Gangart, manifestând o rezistență față de interdicția de a fi om, în morbidul pavilion al canceroșilor.

IMG_20170906_151748
imagine din Memorialul Sighet

Interdicția de a fi om, de a simți, de a fi liber, de a cuvânta, de a alege devine o temă predilectă lui Noica. Dilema umanității este polarizată astfel: viațăcomunism; fericire, libertaterigoare, control; alegericonstrângeri. Cele două elemente ale binomului, devin, în acest fel, antitetice, ducând la disidență, în primul caz, respectiv la supunerea și degradarea conștiinței, în cel de-al doilea caz.

Fratele EU a biruit; și dacă-l amenință câte un NOI – câte un colectivism adevărat, mergând până la strania idee a lui Teilhard de Chardin că se va ajunge la asocierea conștiințelor în câte un creier superior – deocamdată fratele EU e marele beneficiar. Problema convingerii în ceea ce privește adoptarea unui sistem politic, eșuat și disfuncțional supune analizei două idei, convingerea ce vine din interiorul omului simplu sau o convingere impusă de majoritate, dictată din afara sistemului propriu de cugetare. (p. 52-53)

Aceeași dilemă este întâlnită și în cartea istoricului Vladimir Tismăneanu, Reinventarea politicului care citează povestea vânzătorului de fructe a lui Milan Kundera. Acesta se întreba dacă vânzătorul de fructe, un ins fără o educație superioară, afișează pancarta Trăiască Partidul Comunist din convingere proprie sau ca semn al apartenenței la un grup. Alexandru se întreabă, doar într-o mică măsură dacă oamenii cred în totalitarism, fiindcă majoritatea întâlnirilor i-au demonstrat contrariul și fiindcă toate variantele sale, Alec, Matei, inginerul Goldstein, preotul din celulă, i-au demonstrat o vocație inimaginabilă a libertății.

La începutul lecturii lui Noica m-am întrebat dacă se va asemăna cu celelalte mărturii ale experienței comuniste din închisoare. După parcurgerea textului, realizez că Noica se înscrie în paradigma lecturilor originale despre subiect, a textelor prea puțin cunoscute publicului larg și astfel căzut într-o anonimitate destul de mare. Alexandru al lui Noica este un idealist, un individ liber, plin de bucuria vieții, conștiința care nu este îngenuncheată sau supusă de opresiune. Din carte lipsesc descrierile episoadelor traumatice ale închisorii. Comparat cu Gulagul scriitoarei Anne Apllenbaum sau cu Raportul final al lui Vladimir Tismăneanu, durerea pare să lipsească din carte. Afirmația de mai sus, devine periculoasă în acest context, fiindcă, la Noica lipsește durerea fizică, dar apare o durere sufletească mult mai greu de îndurat, anularea libertății de a gândi. Alexandru devine un disident, tocmai, pentru luxul și curajul de a expune în discursuri, în opere, în fiecare inițiativă, sau dacă este permis un limbaj poetic, în fiecare privire, în fiecare respirație și în fiecare unduire a glasului libertatea umană. Acest concept este descompus de-a lungul cărții în idei cheie precum bine, curaj, fericire, convingere. Fiecare poveste a personajelor sale devenind un mozaic care compun această serie, utopică în sine. Alec exprimă curajul de a trece din Berlinul de Est în cel de Vest, dar totuși de a se întoarce, călătorul din tren, pleacă din convingere și își asumă un trai nomad, Matei își caută fericirea în medii ferite de formalism și de îngrădire, iar deținuții din închisoare formează o academie și formulează o nouă ideologie a vieții în căutarea binelui. Toate poveștile sunt unite de frenetica căutare a libertății absolute, libertate văzută diferit de oameni, dar resimțită unanim, ca ideal.

Este sigur că în ceasul acesta câțiva oameni generoși din toată lumea intervin pentru libertatea celor în situația noastră din toate țările comuniste. Mi-i închipui invocând Carta O.N.U. – lui și Drepturile Omului, chiar dacă unii dintre noi, victimele, pretind ca mine ( cât de sincer?) că nu au drept la libertate. Umanitatea face credit individului. În fiecare individ ea vede o șansă umană, și poate tocmai de la noi, victimele timpului, speră ea astăzi o reacție umană mai adâncă. (p. 51).

Text scris de Manuela Măiță 

trimiterile și citatele sunt din prima ediție:

Constantin Noica, Rugați-vă pentru fratele Alexandru, Humanitas, București, 1990

alte surse:

Applenbaum, Anne, Gulagul, O istorie, Humanitas, București, 2011.

Kundera, Milan, Un Occident Kidnappé ou la tragédie de l’Europe Centrale, în, Le Débat, 27 noiembrie 1983.

Sixsmith, Martin, Rusia. Un mileniu de istorie, Humanitas, București, 2011.

Soljenițîn, Alexandr, Pavilionul canceroșilor, Editura Univers, București, 2009.

Tismăneanu, Vladimir, Reinventing politics, Eastern Europe from Stalin to Havel, The Free Press, New York, 1992.

surse poze: goodreads.com; iiccr.ro; books.google.com; pozele făcute în Memorialul Sighet sunt proprii.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.