Erich Fromm și limbajul uitat al simbolului ca modalitate de înțelegere a viselor, basmelor și miturilor

Ce au visele și miturile în comun?

Visele sunt experiențe reale, care nu respectă legile logice ale gândirii diurne și care nu dispun întotdeauna de categorii spațiale sau temporale valide, dar care permit manifestarea creativității și reactivarea unor amintiri inconștiente, precum și posibilitatea de experimentare a stărilor afective (pp. 12 – 13). Erich Fromm este de părere că visele și miturile, ca produse ale creativității umane, dispun de similarități la nivelul stilului și conținutului de manifestare, ca urmare a faptului că ambele sunt create prin intermediul limbajului simbolic. Acesta din urmă reprezintă un limbaj care permite exprimarea unor gânduri, sentimente și experiențe interioare ca forme de experiențe senzoriale externe. În acest sens, Fromm afirmă faptul că limbajul simbolic reprezintă „singurul limbaj universal pe care specia umană l-a dezvoltat vreodată” și că acesta este fundamentul înțelegerii miturilor, basmelor și viselor umane (pp. 14 – 15). De asemenea, psihanalistul german consideră că înțelegerea limbajului simbolic trebuie să se realizeze în afara tradițiilor psihanalitice, întrucât interpretarea simbolurilor într-un singur înțeles produce neutralizarea multiplelor dimensiuni ale acestui tip de limbaj (p. 17).

Ce reprezintă simbolul și limbajul simbolic?

Erich Fromm definește simbolul ca fiind „ceva care se află în afara noastră, iar ceea ce simbolizează el este ceva din interior nostru” (p. 20), în sensul unor experiențe de natură senzorială prin care sunt exprimate sentimente, gânduri sau experiențe intrinseci. Astfel, prin limbajul simbolic, experiențele umane interne sunt exprimate ca fiind de natură senzorială, deci lumea externă „devine un simbol al lumii interioare, un simbol al sufletului și al minții noastre”.

Tipurile de simboluri și legătura simbolului cu elementul simbolizat

În viziunea lui Fromm există trei tipuri de simboluri: simbolul convențional, simbolul accidental și simbolul universal. Dintre acestea, doar cel accidental și cel universal permit exprimarea experiențelor intrinseci sub forma experiențelor de natură senzorială, fiind totodată și cele care beneficiază de elemente de limbaj simbolic (pp. 20 – 21). Fiecare dintre aceste tipuri de simboluri beneficiază de caracteristici specifice, iar legătura dintre simbol și elementul simbolizat este dată întocmai de tipologia simbolului:

Simbolul convențional: este utilizat în limbajul cotidian, ca formă a reprezentării unui obiect prin intermediul unui simbol acceptat la nivel convențional (ex. cuvântul „masă” reprezintă obiectul „masă”). Totuși, Fromm afirmă faptul că există anumite simboluri care se află în relație cu emoția simbolizată, cum este în cazul expresiei „bleeeah”, unde mișcarea gurii exprimă dezgust, necesitatea de a expulza ceva din interiorul nostru. De asemenea, și desenele sunt simboluri convenționale (ex. steagul unei națiuni), la fel cum poate fi și crucea, deși psihanalistul german specifică faptul că în cazul crucii, dincolo de simbolul bisericii creștine, simbolizarea intersectării planurilor materiale și spirituale se realizează în afara nivelului convențional (pp. 21 – 22).

Simbolul accidental: la fel ca în cazul simbolului convențional, acesta nu beneficiază de o relație directă între simbol și ceea ce el simbolizează. Relația este determinată de experiența pe care individul a avut-o în relație cu acel obiect, motiv pentru care comunicarea simbolului accidental este posibilă doar atunci când două (sau mai multe) persoane pot asocia evenimentele cu același simbol (pp. 22 – 23).

Simbolul universal: este singurul simbol care beneficiază de o relație directă cu ceea ce reprezintă. Acest lucru este posibil prin faptul că individul uman sesizează o legătură între o anumită emoție (sau un anumit gând) și o experiență de tip senzorial. În comparație cu simbolul accidental, care este personal, și cu simbolul convențional, care este valabil doar în cazul celor care împărtășesc aceeași convenție, simbolul universal „este înrădăcinat în însușirile corpului, simțurilor și minții omului, care sunt comune tuturor și care, astfel, nu sunt limitate la nivel individual sau la nivelul anumitor grupuri.” (p. 25). Cu toate acestea, există anumite simboluri ale căror semnificații diferă în funcție de cultura în care sunt interpretate, motiv pentru care Fromm afirmă existența unor dialecte ale limbajului simbolic universal. Aceste dialecte apar ca efecte ale diferențelor de condiții naturale care determină înțelesul anumitor simboluri, în funcție de anumite regiuni. Mai mult decât atât, simbolurile pot dispune de sensuri multiple atunci când fenomenul poate fi atribuit mai multor tipuri de experiențe lăuntrice (ex. simbolul focului, care poate reprezenta vitalitatea interioară și fericirea, dar și frica și neputința) (pp. 26 – 27).

Erich Fromm
Erich Fromm

Visul, caracteristici ale stării de somn și diferența dintre conștient și inconștient

La începutul secolului al XX-lea, Freud a fost cel care a actualizat vechea concepție despre semnificația viselor: omul visează doar ceea ce are importanță la nivelul vieții sale interioare și orice vis beneficiază de un anumit sens. Înțelegerea sensului unui vis permite înțelegerea elementelor inconștiente ale vieții umane, ale acelor motivații care se află în spatele comportamentelor omului. Astfel, o definiție pe care Fromm o oferă visului este următoarea: „visul este o expresie cu sens și cu semnificație a oricărui tip de activitate psihică ce are loc în starea de somn.” (p. 32). În starea de somn, funcția principală a stării de veghe, adică răspunsul pe care omul îl are la interacțiunea cu realitatea înconjurătoare, prin intermediul percepției și a acțiunii, este suspendată. Dacă sarcina principală a omului în stare de veghe este aceea de a-și asigura supraviețuirea prin ajustarea realității, deci prin controlul mediului înconjurător, în starea somn omul nu mai manifestă preocupare față de mediul înconjurător, motiv pentru care întreaga activitate a psihicului este orientată spre sine, spre propria lume interioară. Experiențele de la nivel oniric se supun unor reguli logice diferite de cele din timpul stării de veghe, fiind caracterizate de experiența de sine. În acest sens, Fromm este de părere că inconștientul trebuie înțeles ca fiind o experiență mentală specifică stării de preocupare față de sine (non-acțiune), în timp ce conștiința este experiența mentală specifică stării de preocupare față de mediul extern (acțiune) – inconștientul reprezintă orice experiență aflată în afara dimensiunii mentale a acțiunii (pp. 33 – 36).

Concepția lui Freud despre natura viselor și doar o mică parte din concepția lui Jung

Sigmund Freud
Sigmund Freud

Fromm înaintează ipoteza conform căreia „visele pot fi expresia atât a celor mai joase și mai iraționale dintre funcțiile psihicului, cât și a celor mai elevate și mai valoroase dintre acestea.” (pg. 52), pentru ca apoi să prezinte metoda de interpretare freudiană a viselor, conform căreia visele reprezintă pulsiuni, sentimente și dorințe refulate, care apar într-o formă deghizată în vederea menținerii echilibrului la nivelul Eului. Conștiința dispune de o funcție de cenzură, prin care împiedică pătrunderea directă a impulsurilor inconștiente. Freud consideră că în cazul nevroticilor blocarea impulsurilor de către „cenzor” se manifestă prin intermediul simptomului nevrotic, însă într-o formă deghizată, conștientizând doar suferința simptomatică, dar nu și impulsurile iraționale (pp. 52 – 53).

De asemenea, viziunea lui Freud asupra viselor consta în faptul că acestea sunt manifestări ale dorințelor inconștiente, pe care individul nu dorește să le conștientizeze, dar care revin la nivelul conștiinței într-o formă deghizată, în timpul somnului. Totodată, psihanalistul austriac era de părere că fiecare individ uman se confruntă cu dorințe iraționale care sunt refulate ca urmare a normelor sociale, dar care se pot manifesta în momentul în care controlul conștiinței scade. Astfel, prin vis sunt satisfăcute dorințele inconștiente. Aceste dorințe provin din perioada copilăriei, însă au fost refulate și au continuat să se manifeste la nivel inconștient, negăsindu-și exprimarea într-o formă de sublimare. Funcția visului constă în prezervarea somnului, motiv pentru care limbajul viselor constă în deghizarea și deformarea dorințelor inconștiente. În acest sens, simbolurile au ca funcție principală deghizarea și deformarea dorințelor. Totuși, limbajul simbolic, așa cum îl vedea Freud, exprimă doar „dorințe instinctuale primitive”, nu orice formă de emoție sau gând. Simbolurile sunt atât elemente sexuale, cât și experiențe fundamentale din perioada copilăriei (pp. 56 – 72).

Freud a vorbit despre două forme de vis: visul latent, adică acela în cadrul căruia sunt exprimate cu adevărat dorințele inconștiente, și visul manifest, adică acela pe care reușim să ni-l aducem aminte. Travaliul visului are loc prin procesul de deformare și deghizare, iar condensarea, deplasarea și elaborarea secundară constituie principalele mecanisme de traducere ale visului latent. Condensarea indică faptul că visul manifest durează mai puțin decât visul latent, elementele cu conținut emoțional formând o imagine individuală. Deplasarea este modalitatea de exprimare a elementelor importante ale visului latent prin intermediul unui element vag la nivelul visului manifest. În contextul acestora din urmă, elementele care au cea mai mare importanță pentru individ sunt tratate ca neavând semnificații prea importante. În final, elaborarea secundară reprezintă partea de completare a procesului de deghizare din cadrul travaliului visului (pp. 72 – 73). Psihanalistul austriac este de părere că alți doi factori care contribuie la deformarea visului constau în faptul că elementele visului beneficiază de reprezentare prin intermediul opusului lor, dar și că la nivelul visului manifest nu există relații logice între elementele sale. Totodată, Freud considera visul ca fiind stimulat de evenimentele de pe parcursul zilei/serii de dinainte de somn, însă cauza sa constă în evenimentele care se află în legătură cu dorințele infantile (p. 74).

În viziunea lui Jung, precum și în cea a lui Silberer, „visele reprezintă dorințe din

Carl Gustav Jung
Carl Gustav Jung

trecut, dar care sunt de asemenea orientate către viitor și au funcția de a arăta care sunt scopurile și dorințele celui care visează.” (p. 93). Referitor la Jung, odată cu îndepărtarea acestuia de școala freudiană a avut loc și eliminarea tehnicii asociațiilor libere, visele fiind văzute ca expresii ale înțelepciunii inconștientului, acesta din urmă având o capacitatea de a exprima o formă de inteligență superioară judecăților conștiente. Psihanalistul elvețian consideră că acest fenomen se datorează unei surse de revelație transcendentală, în timp ce Fromm afirmă că fenomenul este strict individual și că forma superioară de inteligență din timpul somnului îi este proprie individului uman (pp. 94 – 95).

Modalități de interpretare a viselor pe parcursul istoriei umanității

Fromm împarte modalitățile de interpretare a viselor în modalități psihologice și modalități non-psihologice. Acestea din urmă se referă la interpretarea viselor ca „experiențe reale ale unui suflet aflat în afara corpului sau ca o voce a spiritelor sau duhurilor.” (p. 105). În acest caz, psihanalistul german oferă câteva exemple, precum cel al tribului ashanti, unde visul contactului sexual cu nevasta altui bărbat era pedepsit pentru adulter, în timp ce în cazul populațiilor de indieni muhave sau yuma, visarea rudelor recent decedate este înfricoșătoare, întrucât aceste populații consideră că spiritele celor morți se întorc în visele noastre cu scopul de a ne sfătui, avertiza sau de a ne transmite anumite mesaje. În cultura occidentală, visul constituie un mesaj pe care omul îl primește din partea divinității, precum interpretarea pe care Iosif o realizează în cazul visului Faraonului (pp. 106 – 107).

În ceea ce presupune interpretarea psihologică a viselor, Fromm afirmă faptul că rădăcinile acesteia există încă din perioada Antichității, cum este în cazul lui Socrate, prezentat de către Platon în „Phaidon”, care vedea visele ca fiind vocea conștiinței umane, sau chiar în cazul lui Platon, care considera că visele constituie o modalitate de exprimare a „animalismului lipsit de rațiune”. De asemenea, „Poemul naturii” de Lucrețiu este considerată ca fiind o sursă psihologică de interpretare a viselor, întrucât poetul latin considera că visele sunt direct legate de preocuparea individului uman de pe parcursul zilei, precum și de necesități fiziologice satisfăcute prin intermediul visului. Fromm afirmă că Artemidoros este cel care a realizat cea mai sistematică teorie a interpretării viselor, întrucât în teoria acestuia sunt categorisite cinci tipuri de vise: visul – ca intuiție a cărei formă de exprimare constă în utilizarea limbajului simbolic; viziunea – ca expresie simbolică a înțelegerii raționale a lucrurilor; oracolul – ca formă de revelare a unui mesaj divin; fantezia – ca manifestare a afectelor ajunse la un nivel crescut de intensitate; apariția înfricoșătoare – ca produs al unor condiții specifice vieții copiilor și bătrânilor (pp. 110 – 120).

Erich Fromm - The-forgotten-language

 Psihanalistul german asociază o afirmație a rabinului Chisda (<<Fiecare vis are un sens cu excepția celui care este stimulat de obiceiul postului. Mai mult, visul care nu este interpretat este ca o scrisoare care nu este citită.>>) cu principiul freudian al interpretării viselor, conform căruia orice vis beneficiază de semnificație și că omul este capabil ca prin vis să obțină informații relevante cu privire la sine. Totodată, Fromm atrage atenția asupra afirmației pe care o realizează rabinul Jochanan, conform căreia <<Sunt trei feluri de vise care se adeveresc: visul de dimineață, visul pe care cineva îl are despre altcineva și visul care este interpretat prin alt vis. (…) și visul repetitiv se numără printre visele care se adeveresc.>>. În acest sens, psihanalistul consideră că visul de dimineață se află în legătură cu faptul că acesta nu dispune de aceeași intensitate (ca și profunzime) ca visul de pe timpul nopții, motiv pentru care conștiința diurnă este mult mai activă. Rabinul Jochanan considera că acest lucru se datorează faptului că judecățile raționale au capacitatea de a pătrunde în vis, permițând astfel prezicerea evenimentelor ulterioare. Referitor la visele pe care alte persoane le au despre noi, Fromm afirmă că acest lucru este posibil datorită faptului că există posibilitatea ca cei din jur să realizeze o evaluare mult mai corectă despre noi, decât noi înșine, evaluare care beneficiază de o înțelegere mult mai clară în timpul visului, căpătând astfel o valoare predictivă. Visul interpretat prin alt vis este posibil datorită faptului că omul beneficiază de o înțelegere intuitivă pe parcursul somnului, ceea ce permite o manifestarea unei astfel de interpretări. În final, visul repetitiv este o expresie a unor teme importante din viața individului uman, astfel încât comportamentul repetitiv (după un laitmotiv, spune Fromm) duce la posibilitatea de prezicere a evenimentelor viitoare (pp. 121 – 123).

Apoi, mai există și teoria lui Thomas Hobbes cu privire la natura viselor. Filosoful englez considera că visele reprezintă efecte ale stimulilor somatici: <<(…) visele noastre sunt reversul închipuirilor pe care le avem în timpul stării de veghe; când suntem treji, mișcarea începe de la o extremitate, iar când visăm de la o alta.>>, la fel ca și Voltaire, care considera că omul dispune în vis de capacitatea de utilizare a unor facultăți superioare ale rațiunii (pp. 130 – 131). Referitor la Ralph Waldo Emerson, psihanalistul german consideră că acest poet este cel care a reușit să identifice legătura dintre caracterul uman și vis, căci caracterul este evidențiat în timpul visului, mai ales acele trăsături care nu sunt remarcate prin intermediul comportamentului manifest. Totodată, Fromm îl amintește pe Henri Bergson, care considera că visele sunt cauzate de acțiunea stimulilor somatici, dar care nu îi vedea pe aceștia din urmă ca fiind dorințe și pasiuni dominante, ci selecții ale amintirilor care se potrivesc cu stimulii somatici și care creează conținutul propriu-zis al viselor. Bergson considera că pe parcursul somnului, individul uman nu este interesat de ceea ce se petrece în jurul său, iar stimulii somatici sunt singurii factori care afectează apariția visului, în timp ce Fromm consideră că omul este captat pe timpul somnului de dorințe, frici și intuiții, însă fără a resimți dorința de modificare a realității (pp. 136 – 139).

Despre arta de a interpreta vise

Interpretarea viselor trebuie să se realizeze în conformitate cu individualitatea persoanei. În acest sens, este necesar ca „citirea” simbolurilor din vis să se realizeze în conformitate cu personalitatea și trecutul individului care visează. Spre exemplu, Fromm povestește despre povestea unui pacient, în vârstă de 28 de ani, de profesie avocat, care a avut următorul vis: <<Eram pe câmpul de luptă, călăream un cal alb și treceam în revistă un număr mare de soldați. Toți mă ovaționau cu entuziasm.>> (p. 142). Acest vis a survenit ca urmare a mai multor evenimente de pe parcursul zilei de dinainte, unde avocatul a primit o evaluare negativă din partea șefului său, ceea ce a suscitat un sentiment de frică în acea clipă, dar pe care acesta l-a trecut cu vederea, urmând ca apoi să vizioneze, la finalul programului de lucru, filmul „Juarez”. Înainte de a trece în revistă aceste evenimente, avocatul a conștientizat că în perioada adolescenței l-a admirat pe Napoleon și că a încercat să se imagineze, de foarte multe ori, ca având succesul acestuia. În conformitate cu aceste elemente, Fromm afirmă că pacientul său avea dificultăți în relațiile cu tatăl său, care era foarte mândru de reușitele fiului său, dar care nu îi era alături acestuia. Respingerea pe care avocatul a suferit-o din partea șefului său a activat această rană inconștientă, care a condus apoi la afectarea stimei de sine și la refugierea în cadrul unei fantasme care a produs satisfacerea dorințelor neîmplinite în viața reală: „(…) acolo erai Napoleon, marele erou, admirat de mii de oameni și – poate că cel mai important – admirat de tine însuți. Atât timp cât te-ai refugiat în aceste fantasme, ai fost protejat de durerea acută cauzată de sentimentul de inferioritate atunci când trebuia să faci față realității externe. (…) ajungem și la ziua visului. (…) șeful te-a criticat; ai început să te simți din nou neadecvat, dar ai dat la o parte acest sentiment; în loc să te simți anxios sau trist, te-ai simțit obosit. Apoi ai văzut un film care ți-a amintit de vechile tale reverii (…). Te-ai imaginat, așa cum făceai și în adolescență, ca un erou, admirat și ovaționat. (…) visul reprezintă satisfacerea dorinței iraționale de faimă și apreciere, pe care pacientul a dezvoltat-o ca reacție la loviturile grele primite la nivelul încrederii în sine.” (pp. 144 – 146).

Erich Fromm
Erich Fromm

Un al doilea vis pe care Fromm îl oferă ca exemplu este cel al unui pacient în vârstă de 30 de ani, care suferea de atacuri de panică, sentimente de vinovăție și fantasme suicidare: <<Urc pe un munte; de ambele părți ale drumului se află corpurile unor oameni morți. Niciunul nu trăiește. Când ajung în vârful muntelui, o găsesc acolo stând pe mama mea; dintr-odată sunt un copil foarte mic și stau așezat în poalele mamei mele.>> (p. 149). De asemenea, visul trebuie interpretat în conformitate cu personalitatea acestui pacient: acesta provine dintr-o familie unde tatăl era un preot autoritar, iar relația dintre acesta și fiul său consta în certuri, admonestări, pedepsiri și ridiculizări. Mama pacientului i-ar fi transmis, în copilărie, că tatăl său nu l-a ucis doar pentru că a intervenit ea. Referitor la aceasta, Fromm afirmă că suferea de o formă patologică de posesivitate și că tindea să-l înfricoșeze pe pacient, pe când era copil, prin povești despre fantome, pentru ca mai apoi să-l facă să creadă că ea este singura persoană care se roagă pentru el, care îl păzește și îl ghidează. Totodată, pacientul are și un frate mai mic față de care a dezvoltat un puternic sentiment de gelozie în perioada copilăriei, căci fratele respectiv era apreciat de tatăl său. Astfel, psihanalistul german realizează următoarea interpretare: urcarea pe munte reprezintă ambiția de superioritate a pacientului. Corpurile celor morți indică dorința acestuia de eliminare a rivalilor, în vederea obținerii sentimentului de siguranță. Atingerea vârfului reprezintă împlinirea dorințelor, iar regăsirea mamei constituie reunirea cu aceasta în vederea obținerii puterii și protecției sale. Totuși, ce anume l-a îngrozit, în acest caz, pe pacient? Fromm spune că sentimentul de groază al acestuia constă în faptul că satisfacerea dorințelor infantile intră în conflict cu personalitatea sa matură, întrucât îndeplinirea acelor dorințe presupune menținerea într-o stare de infantilism (rămâne bebeluș), fiind legat fără propria voință de mama sa (pp. 150 – 151).

Ceea ce au în comun aceste două vise constă în faptul că ambele reprezintă o modalitate de satisfacere a dorințelor iraționale din copilărie: primul vis se referă la satisfacția care se produce ca urmare a compatibilității dintre dorință și obiectivele adulte convenționale (putere și prestigiu), iar în cel de-al doilea vis are loc manifestarea stării de anxietate ca urmare a incompatibilității dintre dorința respectivă și scopurile vieții mature (p. 152).

Erich Fromm atrage atenția asupra faptului că „O tendință relativ marginală din cadrul complexului de dorințe și temeri poate părea în vis ca având aceeași magnitudine precum o altă tendință care ocupă un loc mult mai mare în sistemul psihic al persoanei respective.” (p. 158), ceea ce conduce la concluzia că visele oferă o serie de informații cantitative, dar nu și calitative, despre dorințele sau temerile noastre. În vederea determinării cantității unei tendințe care a fost descoperită în mod calitativ este necesar să avem în vedere frecvența subiectului respectiv sau a formelor asemănătoare ale acestuia în cadrul altor vise, asociațiile pe care le realizează cel care visează, precum și comportamentul conștient al acestuia. Totodată, acest psihanalist evidențiază faptul că identificarea și înțelegerea rolului unei dorințe se realizează în totalitate atunci când cunoaștem și forțele care s-au dezvoltat în vederea combaterii tendinței respective. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie să cunoaștem dacă tendințele defensive s-au dezvoltat ca urmare a fricii de pedeapsă sau de pierdere, ori ca forțe constructive care acționează împotriva impulsurilor iraționale (pp. 158 – 159).

Limbajul simbolic în mitul lui Oedip

Referitor la mitul lui Oedip, Fromm este de părere că tendința centrală a acestuia constă în atitudinea individului uman față de autoritate. Acest mit impresionează prin faptul că destinul lui Oedip ar putea fi destinul oricăruia dintre noi, întrucât omul și-ar orienta primul impuls sexual către figura maternă și prima dorință violentă către figura paternă. În viziunea lui Freud, individul uman se confruntă, precum Oedip, cu <<dorințe care ofensează morala, dorințe pe care ni le-a impus natura>>, acest mit fiind modalitatea de înțelegere a istoriei și a modului de evoluție a religiei și moralității, precum și mecanismul de bază al% dezvoltării copilului, dar și al dezvoltării psihopatologice (al nevrozei). Totuși, Fromm este de părere că Freud nu a interpretat în mod corect acest mit, întrucât nu există nici o secvență a poveștii care să ne facă să credem că Oedip s-a îndrăgostit de Iocasta (mama sa), fiindcă aceasta a fost doar o parte din răsplata tronului. Mai mult decât atât, psihanalistul german atrage atenția că în versiunile vechi ale mitului lui Oedip nu există prezicerea căsătoriei cu Iocasta, cu excepția versiunii lui Nikolaus din Damascus (pp. 184 – 186). Astfel, Fromm înaintează următoarea ipoteză: „mitul poate fi înțeles nu ca simbol al iubirii incestuoase dintre mamă și fiu, ci al revoltei fiului împotriva autorității tatălui în cadrul familiei patriarhale; că această căsătorie dintre Oedip și Iocasta este doar un element secundar, doar unul dintre simbolurile victoriei fiului, care ia locul tatălui său, cu toate privilegiile sale.” (p. 189). Tema revoltei fiului împotriva autorității este prezentă pe parcursul tuturor celor trei tragedii realizate de Sofocle: în „Oedip Rege” avem parte de patricidul produs de Oedip; în „Oedip la Colonos” avem parte de ura pe care acesta o exercită asupra fiilor săi; iar în „Antigoana” avem parte de conflictul dintre Creon și Hemon. De asemenea, Fromm insistă asupra faptului că Freud nu are dreptate în ceea ce privește cauza conflictului dintre Oedip și Laios, ca formă a rivalității inconștiente care apare ca urmare a tendințelor incestuoase. Psihanalistul german evidențiază relația dintre Hemon și Creon, în contextul căreia Hemon se revoltă în fața lui Creon, acesta din urmă reprezentând principiul autoritar la nivel familial și statal, întrucât Hemon, la fel ca și Oedip și Antigona, reprezintă principiul matriarhal care atacă ordinea socială și religioasă fundamentată pe baza puterii și privilegiilor patriarhale, care sunt reprezentate de figurile lui Laios și Creon (p. 191).

Fromm își formulează ipoteza pe baza interpretării pe care Johann Jakob Bachofen o oferă mitologiei grecești. În lucrarea intitulată „Dreptul Mamei”, din anul 1861, Bachofen consideră că la începuturile istoriei umane, doar mama era aceea care beneficia de un „statut incontestabil ca părinte”, aflându-se în rolul de autoritate și legiuitor, fiind conducătoarea familiei, a societății și a religiei. Pe parcursul istoriei, bărbații au învins femeile și au obținut poziția de vârf a ierarhiei sociale, fiind stabilit un sistem patriarhal monogamic, unde tatăl este cel înzestrat cu rolul de autoritate atât în familie, cât și la nivel social. Zeițele-mamă sunt înlocuite cu zeii masculini, care obțin rolul de zei supremi (p. 192). Cultura de tip matriarhal este caracterizată de valorificarea legăturilor de sânge și a celor cu pământul, precum și pe acceptarea pasivă a oricărui fenomen natural. De asemenea, în această cultură există o egalitate fundamentală între oameni, fiindcă toți oamenii sunt copiii Mamei-Pământ, iar scopul vieții constă în obținerea fericirii. Cultura de tip patriarhal este caracterizată de respectarea legilor impuse de om, fiind dominată de gândirea rațională și de încercarea individului uman de a modifica fenomenele naturale. Totodată, acest tip de cultură valorifică supunerea față de autoritate, precum și necesitatea unei ordini ierarhice în cadrul societății (p. 194). Astfel, Fromm este de părere că „ostilitatea dintre tată și fiu, care este tema principală ce străbate trilogia lui Sofocle, trebuie înțeleasă ca un atac al reprezentanților sistemului matriarhal ce a fost înfrânt împotriva ordinii patriarhale victorioase.” (pp. 196 – 197).

Psihanalistul german evidențiază faptul că figura lui Oedip este asociată cultului zeițelor htonice, care sunt reprezentante ale religiei matriarhale. Exemplele constau în faptul că Eteonos, unde există un altar de cult dedicat lui Oedip, beneficiază și de un altar al zeiței Demetra, ocrotitoarea roadelor pământului. Existența altarului zeiței Demetra și al Eriniilor la Colonos, acolo unde Oedip moare, constituie încă un exemplu al relației dintre acesta și principiul matriarhal. Totodată, Fromm este de părere că raportul dintre Oedip și Sfinx susține acest principiu, întrucât aplicarea principiilor interpretării viselor și miturilor scoate în evidență faptul că cel mai important element al ghicitorii Sfinxului nu este ghicitoarea în sine, ci răspunsul acesteia: omul. În acest sens, Fromm realizează următoarea afirmație: „Dacă traducem cuvintele Sfinxului din limbajul simbolic într-un limbaj transparent, vom auzi că spune următoarele: Cel care știe că cel mai important răspuns pe care omul îl poate da la cea mai dificilă întrebare cu care poate fi confruntat este omul însuși, acela va salva omenirea.” (p. 198), motiv pentru care Oedip primește statutul de salvator al cetății.

Text scris de Radu Mihai.

Sursă de comprehensiune, explicație și meditație: Erich Fromm, Limbajul uitat. O introducere în înțelegerea viselor, basmelor și miturilor, trad. Costel Popa, editura Trei, București, 2019.

Sursă foto reprezentativă: psihoshop.ro

Sursă foto #1: carvethpsychotherapy.wordpress.com

Sursă foto#2: tes.com

Sursă foto#3: carticusuflet.ro

Sursă foto #4: ro.sainte-anastasie.org


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.