Exemple de evenimente din trecut care au implicat comportamente prosociale
Istoria ne arată numeroase exemple demne de admirație în care oamenii și-au sacrificat până și propriile vieți pentru a le salva pe cele ale altor persoane. Niște exemple notabile sunt actele de salvare a evreilor înfăptuite de personaje precum Miep Gies, care a ajutat la ascunderea Annei Frank și a familiei sale și de către Oskar Schindler, care a salvat viețile a mii de evrei în Europa nazistă. În anul 1999, Frank Foley, cunoscut ca Schindler al Marii Britanii, a fost decernat cu titlul de onoare din partea statului Israel pentru salvarea a 10 000 de evrei în timpul Holocaustului. Întrebarea care vine odată cu aceste exemple este: de ce și-au riscat acești oameni viețile pentru a-i salva pe alții, care erau niște străini pentru ei? (Clarke, 2003, p. 3).
Catastrofa de la Potomac din 1982, unde pasagerii unui avion prăbușit deasupra râului înghețat au căzut în apă este un alt exemplu de situație în care oamenii au oferit ajutorul în mod necondiționat. Lenny Skutnik era un trecător care s-a oprit văzând cum salvatorii încercau să împingă supraviețuitorii la suprafață. Când o femeie și-a pierdut echilibrul în timpul în care se urca pe scara de salvare a unui elicopter și a căzut în apă, dintre toți cei prezenți, Skutnik și-a riscat viața salvând femeia aflată în pericol de înec. O altă persoană care a ajutat a fost Arland Williams, unul dintre pasagerii avionului, care s-a asigurat că toată lumea urcă pe scara de salvare a elicopterului, nemaiputând fi găsit atunci când acesta s-a întors pentru el (Ibid.).
Aceste exemple indică acte eroice de ajutorare a celorlalți despre care nu putem vorbi în exemplele de ajutorare oferite în viața cotidiană, dar ele reflectă una dintre caracteristicile principale ale comportamentului de tip prosocial altruist, aceea de a fi înfăptuit în absența unor motive de tip egoist.
Cazul istoric al lui Kitty Genovese și rolul său în studierea ulterioară a comportamentului prosocial
În anul 1964, Catherine „Kitty” Genovese în vârstă de 28 de ani se întorcea acasă la ora 3 dimineața de la locul de muncă. În apropiere de locuința sa, care se afla într-un cartier al clasei de mijloc din Queens, Winston Moseley a sărit din întuneric și a atacat-o. Aceasta a strigat: „Doamne, m-a înjunghiat! Vă rog, ajutați-mă! Vă rog, ajutați-mă!” și a încercat să se apere. Atacatorul, deși era speriat de luminile care se aprindeau la geamuri, nu a ezitat să își ducă până la final fapta, atacând-o mortal pe Kitty Genovese atunci când aceasta a încercat să se târască spre unul dintre blocurile de apartamente. După ce a avut loc crima, poliția a descoperit că deși 38 de locatari au auzit țipetele femeii și mulți dintre ei au privit scena de la fereastră, nici unul nu a îndrăznit să iasă să o salveze sau să sune la poliție decât atunci când femeia era deja moartă. Se pare că martorii au analizat situația și au presupus că dacă vor interveni ar putea fi răniți sau chiar omorâți la rândul lor. Toți observatorii atacului au decis că nu își doresc să fie eroi și nici să fie răniți. Întrebarea este: de ce nu au folosit telefonul pentru a suna la poliție? Cu siguranță acest lucru ușor de realizat ar fi putut salva viața femeii fără a implica vreun risc direct. Însă o altă latură a acestei povești care poate explica comportamentul lor este că oamenii considerau că familia Genovese avea un conflict cu Mafia, iar intervenția lor ar fi avut consecințe negative pentru ei (Ibid., p. 5).
Deși întrebarea „De ce oamenii se comportă/nu se comportă prosocial?” a fost pusă încă de la începutul anilor 1900 de către McDougal, abia în anii ’60, în urma unor evenimente tragice, inclusiv în urma morții lui Kitty Genovese, psihologii au început să-și îndrepte atenția spre comportamentul prosocial. Se estimează că timp de 20 de ani, începând cu 1962 și până în 1982, s-au publicat peste 1000 de articole și lucrări academice referitoare la comportamentul de ajutorare și altruism, transformând acest tip de comportament într-un subiect fundamental al psihologiei sociale (Ibid., p. 6).
O mare parte din cercetările ce au survenit în urma tragediei lui Kitty Genovese au fost conduse de psihologi sociali interesați de factorii situaționali care îi determină pe oameni să reacționeze sau nu atunci când vine vorba de ajutorarea altor persoane. Aceste cercetări erau de obicei de natură experimentală: cercetătorii puneau la cale o situație în care era necesară intervenția unui ajutor și manipulau o serie de factori situaționali precum: numărul de oameni disponibili pentru ajutorarea unei persoane aflată în dificultate, costul acordării ajutorului pentru un potențial binefăcător și măsura în care distresul persoanei aflate în dificultate era evident pentru observator. Chiar și la finalul anilor ‘80, cea mai mare parte a psihologiei sociale orientată spre comportamentul de ajutor era concentrată asupra determinanților situaționali ai comportamentului prosocial. Pe de altă parte, psihologii preocupați de procesul de dezvoltare umană au studiat comportamentul prosocial la copii prin examinarea frecventă a condițiilor de învățare socială și a proceselor cognitive care intervin în dezvoltarea acestui tip de comportament social pozitiv, ținând cont totodată și de determinanții situaționali ai comportamentului prosocial manifestat de copii. În cercetarea lor însă, cea mai importantă poziție în determinarea comportamentului prosocial o ocupau condițiile de învățare socială. Astfel, ambele tipuri de abordări în studierea și înțelegerea comportamentului prosocial s-au completat una pe cealaltă (Eisenberg & Mussen, The roots of prosocial behavior in children, 1989, p. 10).
Definirea comportamentului prosocial: dificultăți de conceptualizare
Trei concepte, deseori utilizate pentru a explica același fenomen psihosocial, sunt interdependente și alcătuiesc o rețea prin care putem defini comportamentul social pozitiv, situat la polul opus față de comportamentul antisocial. Acestea sunt „comportamentul de ajutorare” (helping behavior), „comportamentul prosocial” (prosocial behavior) și „altruismul” (altruism). Deși sunt interconectate, fiecare dintre ele prezintă câte o notă distinctivă care nu le permite să fie confundate, cel puțin la nivel teoretic. Astfel, prin comportament de ajutorare înțelegem un termen general care cuprinde totalitatea formelor de ajutor interpersonal. El poate fi exemplificat prin serviciul cu clienții pe care îl îndeplinește un agent de vânzări. Acesta informează clientul în legătură cu caracteristicile importante ale produselor pe care le vinde, ajutor pe care agentul de vânzări îl oferă ca parte a obligațiunilor de serviciu. Spre deosebire de acesta, comportamentul prosocial capătă o semnificație mai restrânsă, desemnând o acțiune intenționată menită să îmbunătățească situația persoanei către care se orientează, unde persoana care îndeplinește acest comportament nu este motivată de îndeplinirea obligațiunilor profesionale, iar cel care primește ajutorul este o persoană și nu o organizație. Comportamentul prosocial exclude activitățile plătite din domeniul serviciilor, iar un exemplu pentru acest tip de comportament îl constituie tatăl care o învață pe fiica sa cum să folosească un nou calculator, presat de întrebările ei constante în legătură cu pașii care trebuie urmați spre a-l folosi. În acest exemplu, fiica are nevoie de ajutorul tatălui, care acționează mai mult din dorința de a anticipa un distres personal decât dintr-un interes empatic. Anticiparea distresului personal nu este însă o condiție necesară pentru ca un comportament să fie prosocial, importantă fiind intenția de a face un bine celuilalt. Altruismul este caracterizat de accentul pus pe nevoile celorlalți, preocuparea pentru binele lor și identificarea unei soluții pentru problema cu care se confruntă celălalt. Un bun exemplu de altruism îl constituie parabola biblică a bunului samaritean, al cărui scop exclusiv este binele celuilalt. Totuși, distincția dintre comportament prosocial și comportament altruist este greu de identificat la nivel empiric, deoarece stări precum distresul personal și preocuparea empatică nu pot fi observate în mod direct. Fără cunoașterea gândurilor ce stau la baza acțiunilor persoanelor implicate în comportamente prosociale sau altruiste, nu putem determina care este tipul de comportament spre care s-a orientat persoana care ajută (Bierhoff, 2002, pp. 9-10).
După (Chelcea apud. Neculau, 1996, p. 445), altruismul este o subspecie de comportament prosocial, iar acest lucru este vizibil și în schema realizată de Bierhoff (Fig. 1) pentru a indica relațiile dintre cele trei concepte:
Diferențele de nuanță expuse nu schimbă, însă, caracterul pozitiv al acestor comportamente studiate de psihologia socială de aproximativ jumătate de veac. Deși în literatura de specialitate teoreticienii comportamentului prosocial au operat cu termeni diferiți (comportament de ajutorare, altruism, acțiune socială pozitivă), orientarea lor s-a îndreptat spre explicarea aceluiași fenomen: de ce oamenii îi ajută pe ceilalți oameni?
Accepțiuni asupra definirii comportamentului prosocial
Comportamentul prosocial este un „tip de comportament intenționat, realizat în afara obligațiilor de serviciu, orientat spre conservarea, susținerea și promovarea valorilor sociale, fără așteptarea vreunei recompense morale sau materiale din partea altora” (Chelcea & Iluț, Enciclopedie de psihosociologie, 2003, p. 82). Acesta cuprinde în extensiunea sa fenomene precum: „ajutorarea semenilor, apărarea proprietății, jertfa de sine pentru dreptate, pentru independența patriei” (Chelcea apud. Neculau, 1996, p. 445). Același autor afirmă că acte precum ajutorarea, protejarea și sprijinirea dezvoltării celorlalți se află pe o poziție centrală în sistemul pe care îl alcătuiesc comportamentele de tip prosocial, sistem în care omul reprezintă o valoare socială supremă.
O definiție asemănătoare cu cea oferită de Chelcea este a lui Janusz Reykowski, unul dintre fondatorii noii orientări de studiu, pe care autorul român îl menționează în lucrarea sa. Reykowski definește comportamentul prosocial ca acel tip de „comportament îndreptat spre ajutorarea, protejarea, sprijinirea, dezvoltarea celorlalte persoane, fără așteptarea unei recompense externe” (Reykowski apud. Chelcea, 2008, p. 255).
Prin comportament prosocial înțelegem și orice act îndeplinit cu scopul de a oferi un beneficiu celuilalt. Astfel, putem defini comportamentele de tip prosocial pornind de la consecințele pe care le au față de alții, ele fiind acțiuni care implică niște consecințe pozitive pentru cei către care se îndreaptă, înfăptuite în mod voluntar și nu din constrângere (Eisenberg & Mussen, The roots of prosocial behavior in children, 1989, p. 3). Cu referire la caracterul voluntar, putem defini comportamentul prosocial și ca fiind un comportament voluntar destinat beneficiului celuilalt (Malti & Dys, 2018, p. 45).
Înțelegem prin comportament prosocial și comportamentul prin care individul îndeplinește o acțiune spre beneficiul unui alt individ decât pentru sine, poate chiar cu un cost și prin care motivația celui care ajută este să intervină asupra problemei, nevoii sau emoției altei persoane (Melis, 2018, p. 82).
În literatura de specialitate întâlnim preocuparea unor autori față de studiul comportamentului prosocial care are la bază motive altruiste concretizate în dorința de a ajutorare a unei persoane chiar și în condițiile în care ajutorul oferit implică un cost pentru cel care îl oferă. Această preocupare devine prioritară deoarece o persoană se poate comporta într-o manieră prosocială din egoism, din dorința de a primi ceva în schimb. Astfel, este accentuată latura altruistă a comportamentului prosocial – ajutorarea celuilalt pentru a îi face un bine, fără vreun beneficiu în schimb, ba deseori cu un anumit cost pentru propria persoană (Aronson, Wilson, Akert, & Sommers, 2015, p. 345). O definiție asemănătoare este cea indicată în „Social Psychology (13th Edition)”, conform căreia comportamentul prosocial reprezintă acțiunile de ajutorare a celorlalți fără un beneficiu imediat pentru propria persoană (Baron & Branscombe, 2012, p. 290). Batson consideră că prin conceptul de comportament prosocial se are în vedere o gamă largă de acțiuni îndreptate spre beneficiul uneia sau a mai multor persoane, altele decât propria persoană, acțiuni precum ajutorul, consolarea, dăruirea și cooperarea (Batson apud. Clarke, 2003, p. 2).
Comportamentul prosocial este definit și ca fiind acel act de a face ceva ce este bun pentru oameni sau pentru societate, ca întreg. Acesta reprezintă un tip de comportament care reflectă respectul pentru ceilalți și care îi permite societății să funcționeze. Contrar comportamentului antisocial, care distruge relațiile sociale, comportamentul prosocial are menirea de a le construi, consolida (Baumeister & Bushman, 2008, p. 254).
Cum recunoaștem comportamentul prosocial?
În identificarea comportamentelor prosociale, Bierhoff consideră necesare două condiții ce trebuie respectate, și anume intenția de a ajuta alte persoane și libertatea alegerii, ajutorarea în afara obligațiunilor de serviciu. O a treia condiție introdusă de autorii D. Bar-Tal, Sharabany și Raviv este lipsa recompensei exterioare. Un alt autor menționat anterior, Septimiu Chelcea, face precizarea că nu orice comportament ale cărui consecințe sunt pozitive poate fi considerat un comportament prosocial. Pentru ca un comportament ale cărui efecte sunt pozitive să fie și prosocial este necesar ca acesta să fie unul intenționat și conștient. Chelcea consideră obligatorie intenția de sprijinire a valorilor sociale. Astfel, pentru ca un comportament să fie și prosocial este nevoie să fie realizat în mod conștient, intenționat și în lipsa așteptării unei recompense externe (Chelcea, Comportamentul prosocial, 1996).
Articol realizat de Acostăchioaei Ana-Maria.
Surse bibliografice:
Aronson, E., Wilson, T. D., Akert, R. M., & Sommers, S. R. (2015). Social Psychology (Ninth Edition). New York: Pearson Education.
Baron, R. A., & Branscombe, N. R. (2012). Social Psychology (Thirteenth Edition). New York: Pearson Education.
Baumeister, R. F., & Bushman, B. J. (2008). Social Psychology and Human Nature. Belmont: Thomson Wadsworth.
Bierhoff, H.-W. (2002). Prosocial Behaviour. Hove, East Sussex: Psychology Press.
Chelcea, S. (1996). Comportamentul prosocial. În c. A. Neculau, Psihologie Socială. Aspecte contemporane. (pg. 444-457). Iași: Polirom.
Chelcea, S., & Iluț, P. (2003). Enciclopedie de psihosociologie. București: Editura Economică.
Clarke, D. (2003). Pro-Social and Anti-Social Behaviour. Hove, East Sussex: Routledge, Taylor & Francis Group.
Eisenberg, N., & Mussen, H. P. (1989). The roots of prosocial behavior in children. Cambridge: Cambridge University Press.
Malti, T., & Dys, P. S. (2018). From being nice to being kind: development of prosocial behaviors. Current Opinion in Psychology, 45-49.
Melis, P. A. (2018). The evolutionary roots of prosociality: the case of instrumental helping. Current Opinion in Psychology, 82-86.
Surse foto:
fotografie reprezentativă: https://socialpsychologyhelpingwne.weebly.com/
#1: http://notchesblog.com/2017/05/04/an-interview-with-marcia-gallo/
#2: cambridge.org
Pingback: Comportamentul prosocial: de ce îi ajutăm pe ceilalți? - Galantom Blog