*În rândurile care urmează voi prezenta efectele psihologice ale pandemiei de COVID-19 asupra populației. Voi avea în vedere persoanele care suferă de tulburări psihice, copiii, bătrânii, personalul medical, dar și populația generală. Majoritatea surselor bibliografice sunt reprezentate de articole care au fost acceptate spre a fi publicate în jurnalele de specialitate, dar care nu au fost publicate la momentul redactării acestui articol sau care nu au fost definitivate.
Pe data de 17 noiembrie a anului 2019, în capitala Wuhan a provinciei Hubei din China, a fost confirmat un caz de pneumonie de etiologie necunoscută. Pe data de 31 decembrie a aceluiași an, autoritățile chineze au informat Organizația Mondială a Sănătății despre cazul respectiv, urmând ca pe data de 4 ianuarie 2020 să fie raportate mai multe astfel de cazuri în aceeași regiune. S-a dovedit ulterior că aceste cazuri de pneumonie erau cauzate de un nou tip de coronavirus (SARS-CoV-2), mult mai cunoscut sub denumirea de COVID-19 (unde „CO” se referă la „corona”, „VI” se referă la „virus”, „D” se referă la boală – adică „disease” în limba engleză, iar 19 se referă la anul în care a fost identificat primul caz de infectare). Pe data de 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de COVID-19, ceea ce a condus la implementarea unor măsuri de protecție a populației în majoritatea țărilor din lume, precum carantina, distanțarea socială (fizică) sau auto-izolarea, cu scopul de a reduce transmiterea virusului (WHO, 2020).
Deși nu este clară eficiența acestor măsuri în ceea ce privește reducerea nivelului de transmitere (în special dacă se confirmă faptul că virusul a apărut cu mult înainte de primul caz confirmat în Wuhan, conform descoperirilor realizate în apele uzate din Barcelona din data de 12 martie a anului 2019 (Universitat de Barcelona, 2020) sau că populația a fost infectată cu mult înainte de instaurarea măsurilor de protecție, conform studiilor de seroprevalență pentru anticorpii specifici COVID-19, cu siguranță ele au reușit să creeze o serie de probleme de natură psihologică la nivelul întregii societăți umane. După cum afirmau Yao, Chen, & Xu (2020), pandemia de COVID-19 a creat la rândul ei o pandemie de frică, anxietate și depresie, cele mai vulnerabile persoane fiind cele care se confruntau deja cu o anumită tulburare psihică. Deși anxietatea și suferința emoțională sunt considerate răspunsuri naturale în cazul evenimentelor caracterizate de schimbări imprevizibile de situație (Kluge, 2020, apud. Dubey, et al., 2020), ele pot avea efecte extrem de nocive asupra sănătății psihice a omului.
Spre exemplu, pe parcursul epidemiei de SARS-CoV-1 au fost raportate diferite simptome psihice de natură clinică, precum cele de stres posttraumatic, anxietate sau depresie, aceleași simptome persistând la anumite persoane chiar și la o lună sau la 30 de luni de la finalul epidemiei (Vindegaard, Nina, & Benros, 2020). În acest sens, Brown et al. (2020, apud. Hamada & Fan, 2020) atrag atenția asupra faptului că pandemia de COVID-19 poate facilita apariția unui nou episod psihotic în cazul persoanelor care suferă de tulburări psihice grave (ex. tulburarea depresiv-majoră, tulburările din spectrul schizofreniei etc.), la fel cum poate intensifica simptomele tulburării obsesiv-compulsive, în special obsesiile referitoare la posibilitatea de contaminare sau comportamentele compulsive de spălare a mâinilor (Fineberg, et al., 2020) (Banerjee, 2020).
Intensificarea simptomelor obsesiv-compulsive se produce treptat, pe parcursul unei perioade de timp nedeterminate (de la câteva zile, la câteva luni), ca urmare a influenței unor factori specifici unei pandemii (precum cea din prezent) cum ar fi necesitatea de spălare a mâinilor și îndeplinirea minimului de timp necesar, alături de respectarea pașilor specifici acestei activități. De asemenea, persoanele care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă le pot cere în mod insistent membrilor familiei cu care trăiesc în aceeași locuință să mențină un nivel strict de igienă, ceea ce poate agrava îngrijorarea cu privire la nerespectarea acestor reguli și la posibilitatea de contaminare (aceste frici se pot intensifica din cauza informațiilor din mass-media cu privire la perioada de timp în care virusul rămâne activ pe anumite suprafețe) (Rajkurnar, 2020).
O cercetare de mici dimensiuni (Prestia, et al., 2020), care a fost realizată pe un eșantion 30 de persoane, a arătat că există modificări semnificative ale severității simptomelor tulburării obsesiv-compulsive în timpul pandemiei de COVID-19, în comparație cu perioada de dinaintea acesteia. Totodată, în aceeași cercetare a fost identificat faptul că participanții care nu au putut lucra sau studia de acasă pe parcursul carantinei, cei care trăiesc cu cel puțin un părinte în aceeași casă și cei care manifestau în prealabil frici legate de contaminare au înregistrate cele mai mari creșteri ale intensității simptomelor pe perioada carantinei. Pe de altă parte, cercetarea nu a descoperit diferențe semnificative în funcție de gen sau în funcție de utilizarea site-urilor sau aplicaților de social-media pe parcursul carantinei (deși alți cercetători (Hamada & Fan, 2020; Király, et al., 2020) arată că există un risc crescut ca utilizarea acestora să contribuie la intensificarea fricii sau a simptomelor unor tulburări psihice în cazul persoanelor vulnerabile), însă a identificat faptul că statutul remisiei tulburării respective este asociat cu o creștere mult mai mare a intensității simptomelor. Asmundson & Taylor (2020, apud. Dubey, et al., 2020) au evidențiat faptul că indivizii cu niveluri ridicate de anxietate (precum cei care suferă de tulburări de anxietate, tulburări somatice sau tulburare obsesiv-compulsivă) sunt mult mai predispuși la a interpreta în mod greșit simptome și senzații fizice ca fiind un semn al infecției cu COVID-19, ceea ce determină creșterea nivelului de anxietate și de suferință, influențând astfel comportamentul sau capacitatea de luare a deciziilor.
Două studii de caz realizate de Lim et al. (2020) prezintă situațiile unor persoane de sex feminin, de naționalitate chineză, din timpul acestei pandemii. Prima dintre acestea a raportat niveluri crescute de anxietate după ce în Singapore a fost ridicat nivelul DORSCON („Disease Outbreak Response System Condition”) de la galben la portocaliu. Anxietatea se manifesta prin intensificări ale senzațiilor, prin sperieturi produse de zgomote puternice, palpitații, insomnie și stare de oboseală. Această persoană a fost afectată de epidemia de SARS-CoV-1 din anul 2002, prin intermediul faptului că o bună prietenă a sa a fost infectată cu acel virus, ceea ce ulterior a dus la infectarea altor prieteni ai acesteia, motiv pentru care persoana din studiul de caz a fost plasată în carantină. Pe parcursul acelei perioade, părinții prietenei sale au murit din cauza infecției, iar persoana din studiu nu a putut participa la înmormântarea acestora. Pe parcursul epidemiei actuale, amintirile din perioada epidemiei de SARS-CoV-1 au revenit, ceea ce a dus la aparițai anxietății, în special din cauza faptului că persoana respectivă era nevoită să lucreze într-un birou în care realiza interacțiuni față în față cu alte persoane. Femeia a fost apoi diagnosticată cu o tulburare de adaptare, fiind învățată să aplice tehnici de relaxare. De asemenea, acesteia i-a fost prescris Mirtazapin, însă psihologii au pierdut contactul cu aceasta în urma unei anulări a ședinței pe care trebuia să o realizeze.
Cel de-al doilea studiu de caz se referă la o persoană de sex feminin care a fost diagnosticată cu tulburare obsesiv-compulsivă și schizofrenie, fiind tratată pe parcursul timpului cu Olanzapină, Flupentixol sau Fluvoxamină. Pe parcursul lunii februarie a anului 2020, aceasta a acuzat stări de suferință emoțională și anxietate cauzate de ideea posibilității contactării noului coronavirus. Din cauza gândurilor intrusive, femeia s-a înjunghiat în abdomen de două ori cu cuțitul, ceea ce a determinat internarea sa în cadrul Institutului de Sănătate Mintală din Singapore, urmând ca apoi să primească un tratament, să fie externată și să se prezinte ulterior în cadrul unei întâlniri cu psihologii centrului.
Însă nu doar persoanele care suferă de tulburări psihice au fost afectate de această pandemie, ci și persoane din populația generală, alături de personalul medical implicat în tratarea pacienților care s-au infectat cu SARS-CoV-2, care au înregistrat niveluri crescute de distress emoțional (Kang et al., 2020; Qiu et al., 2020, apud. Zhang et al. 2020). De asemenea, Zhang et al. au arătat o creștere a prevalenței depresiei (29.2%) în pacienții care au fost infectați cu noul coronavirus (p =- .0016), în comparație cu cei plasați în carantină sau cu populația generală, fără însă a identifica o creștere a prevalenței anxietății în acest caz. Totodată, atât cei care s-au infectat cu SARS-CoV-2 (21.1%), cât și persoanele din populația generală (22.4%), au înregistrat creșteri ale prevalenței depresiei în comborbiditate cu anxietatea (p = .086), în comparație cu cei aflați în carantină. Au fost înregistrate și niveluri mai mari ale intensității simptomelor depresive (p = .002) în cazul pacienților infectați (19.3%) și în cazul populației generale (14.3%), în comparație cu cei aflați în carantină. Acești cercetători au identificat și faptul că pacienții care au experimentat boala produsă de noul coronavirus, precum și populația generală, a avut o tendință mai mare de a dezvolta stări depresive (p = .038) sau simptome somatice (p < .01), în comparație cu cei plasați în carantină, dar și faptul că comportamentele anxioase s-au manifestat în principal în populația generală și în cazul celor care au contactat virusul (p < .01).
Într-un studiu realizat în China pe parcursul epidemiei, Bo, et al. (2020) au identificat faptul că 96.2% dintr-un eșantion de 714 pacienți infestați cu noul coronavirus (aflați în stare stabilă) au experimentat simptome ale tulburării de stres posttraumatic, în comparație cu doar 7% în cadrul populației generale. Simptomele s-au manifestat înainte de externare, însă acestea pot în continuare să afecteze calitatea vieții persoanelor, la fel ca și performanțele profesionale. Comparativ cu epidemia de SARS-CoV-1, numărul de pacienți care au supraviețuit bolii și care s-au confruntat cu aceste simptome a fost mult mai mare în acest caz, întrucât în 2003 prevalența tulburării de stres posttraumatic în supraviețuitori a fost de 9.79% (Gang, Zhe, & Shuran, 2004, apud. Ibid.) și de 25.6% la 30 de luni după vindecare (Mak et al., 2009, apud. Ibid.).
Într-o recenzie sistematică realizată de Vindegaard, Nina, & Benros (2020) au fost identificate actualele dovezi referitoare la efectele psihologice ale pandemiei de COVID-19 în mai multe grupe din populație. De exemplu, s-au înregistrate creșteri ale severității simptomelor în cazul persoanelor care suferă de tulburări de alimentație, alături de dezvoltarea simptomelor de anxietate. În cazul persoanelor care lucrează în sistemul de sănătate au fost înregistrate creșteri ale simptomelor de depresie și anxietate, alături de o scădere a calității somnului. Personalul medical, bancherii, polițiștii, forțele armate etc. riscă să se confrunte cu niveluri mult mai ridicate de stres și anxietate, în comparație cu cei din populația generală. De asemenea, rezultatele unei cercetări realizate de Li et al. (2020, apud. Dubey, et al., 2020) pe personalul medical din China care s-a ocupat de tratarea pacienților bolnavi de COVID-19 la începutul epidemiei au arătat că jumătate din personalul medical s-a confruntat cu stări ușoare de depresie, în timp ce o treime s-au confruntat cu insomnie. Totodată, 14% dintre medici și 16% dintre asistentele medicale au raportat manifestări moderate și severe de depresie. Lai et al. (2019, apud. Ibid.) au arătat că genul feminin și desfășurarea activității profesionale în mod direct cu pacienți infectați cu noul coronavirus reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea simptomelor de stres, în timp ce Chen et al. (2020) au confirmat că aceia care lucrează regulat în spital și trebuie să revină apoi acasă se află într-o grupă de risc în ceea ce privește dezvoltarea unor tulburări anxioase din cauza posibilității de transmitere a virusului propriilor membrii ai familiei.
Vindegaard, Nina, & Benros (2020) au prezentat și rezultatele mai multor studii care au evaluat și factorii sociodemografici asociați cu depresia și anxietatea, însă în acest caz rezultatele sunt neconcludente: a locui de unul singur, a avea un nivel educațional scăzut, a avea un nivel educațional crescut, a nu avea un copil, a avea cel puțin 2 sau mai mulți copii, a trăi în zone urbane, a trăi în zone rurale, genul feminin și vârsta au reprezentat factori specifici, însă rezultatele sunt mult mai clare în cazul studiilor care arată că tulburările psihice și abuzul de substanțe în prezent, precum și în trecut, se asociază cu creșterea riscului de a dezvolta depresie sau anxietate în perioada pandemiei. Mai mult decât atât, starea de sănătate precară, calitatea redusă a somnului, nivelul crescut de stres, evenimentele traumatice din trecut, lipsa de cunoștințe referitoare la evoluția pandemiei, lipsa de măsuri de precauție, prietenii sau membrii familiei suspectați sau depistați pozitiv cu noul coronavirus, lipsa suportului familial, problemele financiare din timpul carantinei și expunerea crescută la social media au fost asociate cu creșterea riscului de dezvoltare a depresiei și a anxietății.
Copiii au fost și ei afectați de această pandemie, în special din cauza măsurilor de izolare care au presupus închiderea școlilor, a parcurilor sau a locurilor de joacă, ceea ce a determinat modificarea rutinei vieții acestora. Desigur că această modificare are efecte semnificative asupra stării psihice a copiilor, întrucât ei pot să devină nerăbdători sau ostili, la fel cum pot să-și mărească sau să-și modifice cererile față de părinți, ori să exprime frustrare față de aceștia, riscând astfel să sufere de pe urma violenței fizice sau psihice pe care o pot exercita anumiți părinți. Există mai mulți factori stresori care pot cauza dificultăți de natură psihologică în cazul copiilor, precum monotonia, dezamăgirea, lipsa contactului fizic cu colegii de clasă, prietenii și profesorii de la școală, lipsa intimității de acasă, stresul perceput în urma pierderilor financiare cauzate de carantinare etc. (Wang et al., 2020, apud. Dubey, et al., 2020).
Loades et al. (2020) au identificat o asociere clară între singurătate și problemele psihice ale copiilor și adolescenților. Singurătatea este asociată cu posibilitatea de dezvoltare a tulburărilor psihice, chiar și după o perioadă de 9 ani de la încheierea acesteia. Totodată, se pare că singurătatea afectează copiii în mod diferit, în funcție de gen: băieții sunt mult mai predispuși spre a dezvolta anxietate socială ca urmare a experimentării singurătății, în timp ce fetele sunt mai predispuse spre a dezvolta depresie. În pandemiile trecute, copiii care au experimentat izolarea forțată sau carantina au fost de cinci ori mai predispuși spre a manifesta niveluri ridicate de stres posttraumatic și de a solicita servicii psihologice, motiv pentru care Loades et al. specifică faptul că există o astfel de posibilitate și în cazul actualei pandemii.
Jiao et al. (2020, apud. Ibid.) au realizat o cercetare în China pe parcursul acestei pandemii și au descoperit faptul că copiii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani au fost mult mai predispuși spre a manifesta comportamente anxioase, cum ar fi dependența față de un părinte, stări de distragere a atenției, iritabilitate și frica de a formula întrebări cu privire la pandemie. De asemenea, o cercetare realizată în Marea Britanie a demonstrat că copiii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani au fost în mod semnificativ mai îngrijorați și înfricoșați de COVID-19 în comparație cu copiii cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani (Oxford, 2020; Wheale, 2020, apud. Ibid.). Loades et al. au atras atenția asupra faptului că copiii pot dezvolta fobii sau tulburări de stres posttraumatic în urma perceperii informațiilor din mass-media referitoare la riscurile acestei pandemii. Király, et al. (2020) au evidențiat că urmărirea programelor TV, utilizarea platformelor de social-media, utilizarea internetului, vizionarea filmelor pornografice, pariurile și jocurile video sunt utilizate în mod excesiv pentru a reduce nivelul de stres sau de anxietate, dar și pentru a diminua stările depresive, ceea ce poate contribui la dezvoltarea dependențelor.
Alte cercetări (Li et al., 2020; Lloyd-Sherlock et al., 2020; Doraiswamy, Cheema, & Mamtani, 2020, apud. Dubey, et al., 2020) au atras atenția asupra riscurilor psihologice la care sunt expuse persoanele bătrâne, întrucât acestea se pot confrunta stări intense de frică din cauza faptului că reprezintă o grupă de risc în ceea ce privește dezvoltarea unei forme grave a bolii, precum și cu stări de anxietate, iritabilitate, stres sau furie. În cazul bătrânilor care suferă de afecțiuni cognitive pot exista tendințe mult mai crescute spre dezvoltarea anxietății, a stărilor de agitație sau a izolării. În ceea ce privește populația generală, Wang et al. (2020, apud. Ibid.) au arătat, într-o cercetare realizată pe 1200 de persoane din 200 de orașe diferite din China, că 54% dintre respondenți au evaluat impactul psihologic al pandemiei de COVID-19 ca fiind moderat sau sever, în timp ce 29% dintre respondenți au raportat simptome de anxietate la un nivel moderat spre sever. Doar 17% dintre respondenți au raportat simptome de depresie moderate spre severe, însă 75% dintre respondenți au manifestat îngrijorare față de posibilitatea contactării noului coronavirus. În schimb, o altă cercetare (Qiu et al., 2020, apud. Ibid.) realizată pe 53.000 de persoane din China a arătat că 35% dintre respondenți au experimentat distress psihologic la un nivel moderat (29%) și sever (6%).
În conformitate cu informațiile prezentate anterior, nu există nici o îndoială asupra faptului că pandemia de COVID-19 a creat nu numai probleme medicale de natură fiziologică, ci și de natură psihologică. Probabil că numărul cazurilor de persoane care se vor confrunta cu tulburări psihice sau care vor solicita servicii medicale psihologice va crește în continuare în lipsa unor măsuri de prevenție. O viziune mult mai clară asupra acestei situații va fi posibilă în viitor, cel mai probabil la finalul pandemiei, atunci când vor exista mult mai multe cercetări în domeniu, dar și mult mai multe informații cu privire la ceea ce s-a întâmplat în această perioadă.
Text scris de Radu Mihai.
Vă rugăm să citați acest articol în felul următor: Mihai, R. (2020, Iulie 5). Efectele psihologice ale pandemiei de COVID-19 asupra persoanelor care suferă de tulburări psihice și asupra populației generale. Retrieved from Lumen in mundo: https://lumeninmundo.com/2020/07/05/efectele-psihologice-ale-pandemiei-de-covid-19-asupra-persoanelor-care-sufera-de-tulburari-psihice-si-asupra-populatiei-generale/
Surse bibliografice:
Banerjee, D. (2020). The other side of COVID-19: Impact on obsessive compulsive disorder (OCD) and hoarding. Psychiatry Research (288), doi: https://doi.org/10.1016/j.psychres.2020.112966
Bo, H.-X., Li, W., Yang, Y., Wang, Y., Zhang, Q., Cheung, T., . . . Xiang, Y.-T. (2020). Posttraumatic stress symptoms and attitude towards crisis mental health services among clinically stable patients with COVID-19 in China. Psychological Medicine, doi: https://doi.org/10.1017/S0033291720000999
Dubey, S. B., Ghosh, R., Chatterjee, S., Dubey, J. M., Chatterjee, S., Lahiri, D., & Lavie, J. C. (2020). Psychosocial impact of COVID-19. Diabetes & Metabolic Syndrome: Clinical Research & Reviews (14), 779 – 788, doi: https://doi.org/10.1016/j.dsx.2020.05.035
Fineberg, N. A., Van Ameringen, M., Drummond, L., Hollander, E., Stein, D. J., Geller, D., . . . Dell`Osso, B. (2020). How to manage obsessive-compulsive disorder (OCD) under COVID-19: A clinician`s guide from the International College of Obsessive Compulsive Spectrum Disorders (ICOCS) and the Obsessive-Compulsive and Related Disorders Research Network (OCRN) of the European Comprehensive Psychiatry, doi: https://doi.org/10.1016/j.comppsych.2020.152174
K. Hamada, X. Fan, The impact of COVID 19 on individuals living with serious menta lillness, Schizophrenia Research (2020), doi: https://doi.org/10.1016/j.schres.2020.05.054.
Lim, J. H., Fong, M. L., Hariram, J., Lee, W. Y., & Tor, P.-C. (2020). COVID-19, a pandemic that affects more than just physical health: Two case reports. Asian Journal of Psychiatry, 53, doi: https://doi.org/10.1016/j.ajp.2020.102200
Loades M. E., Chatburn E., Higson-Sweeney N., Reynolds S., Shafran R., Brigden A., Linney C., McManus M. N., Borwick C., Crawley E., Rapid Systematic Review: The Impact of Social Isolation and Loneliness on the Mental Health of Children and Adolescents in the Context of COVID-19, Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry (2020), doi: https://doi.org/10.1016/j.jaac.2020.05.009.
Nina V., Michael E. B., COVID-19 pandemic and mental health consequences: Systematic review of the current evidence. Brain, Behavior, and Immunity (2020), doi: https://doi.org/10.1016/j.bbi.2020.05.048
O. Király, M.N. Potenza, D.J. Stein, et al., Preventing problematic internet use during the COVID-19 pandemic: Consensus guidance, Comprehensive Psychiatry (2020), doi: https://doi.org/10.1016/j.comppsych.2020.152180
Prestia, D., Pozza, A., Olcese, M., Escelsior, A., Dettore, D., & Amore, M. (2020). The impact of the COVID-19 pandemic on patients with OCD: Effects of contamination symptoms and remission state before the quarantine in a preliminary naturalistic study. Psychiatry Research (291), doi: https://doi.org/10.1016/j.psychres.2020.113213
Rajkurnar, P. R. (2020). Contamination and infection: What the coronovairus pandemic could reveal about the evolutionary origins of obsessive-compulsive disorder. Psychiatry Research (289), doi: https://doi.org/10.1016/j.psychres.2020.113062
Universitat de Barcelona. (2020, Iunie 26). SARS-COV-2 detected in waste waters in Barcelona on March 12, 2019. Preluat de pe Universitat de Barcelona: https://www.ub.edu/web/ub/en/menu_eines/noticies/2020/06/042.html?fbclid=IwAR1pJBuTR40aMLyqbML8Toz8YqXGM4Gfas1DjTO3KCmKNQqOo1Z0hL3Owco. Accesat la data de 03.05.2020.
WHO. (2020). Rolling updates on coronavirus disease (COVID-19). Preluat de pe WorldHealthOrganization: https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/events-as-they-happen. Accesat la data de 03.05.2020.
Yao, H., Chen, J.-H., & Xu, Y.-F. (2020). Patients with mental health disorders in the COVID-19 epidemic. The Lancet Psychiatry, doi: 10.1016/S2215-0366(20)30090-0
Zhang, J., Lu, H., Zeng, H., Zhang, S., Du, Q., Jiang, T., & Du, B. (2020). The differential psychological distress of populations affected by the COVID-19 pandemic. Brain, Behavior, and Immunity, doi: https://doi.org/10.1016/j.bbi.2020.04.031
Sursă imagine reprezentativă: vecteezy.com
Sursă foto #1: newsroom.unsw.edu.au
Sursă foto #2: story.motherhood.co.th
Sursă foto #3: newslab.tribune.com.pk
Sursă foto #4: psychologicalscience.org
