Texte cu intenții lirice

Sunt și este

Am foaia în față, stiloul în mână.

Stiloul cu cerneală permanentă, violet.

Am și pânze și pensule și culori.

Și, cel mai important, am tot timpul la dispoziție.

Timpul este, acum, de partea mea.

Nu mă preocup de rime.

Dar e ceva care mă amorțește.

Baudelaire, Arghezi, Van Gogh

Au știut cum să spună, în cele din urmă.

Însă le-a fost crunt.

De ce?

De ce nu?

Miros franțuzește, conțin Universul

Și nu știu la ce-mi folosește.

Sau la ce ar putea să folosească cuiva, oricui.

Și, totuși, Universul din interiorul meu

Strigă că trebuie să-l scot, să-l arăt.

Să se folosească și ceilalți de el.

Să am încredere că vor ști ei cum.

Sunt și eu educată împotriva voinței mele

Și, în seara asta, Hrabal e prea mult pentru mine.

Oare și eu sunt prea mult?

Ca să se folosească și ceilalți de Universul din interiorul meu

Ar trebui să le spun despre unde și cum vor ajunge,

Să le dau detalii despre metodă, despre parcurs,

Să îmi fac reclamă, să le explic clar

Și nu știu dacă pot face asta.

De fapt, Universul din interiorul meu se structurează

După niște legi fixe și simple, magice și complexe,

Ca și Universul vostru.

Nu e chiar așa de greu, până la urmă.

Nu sunt epopee, sau romane-fluviu, sau poeme de amor –

Ar fi fost mai bine? Ar fi fost mai puțin? Ar fi fost suficient?

Nu sunt iluminiști, și nici expresioniști, și nici dadaiști

sau suprarealiști sau postmoderniști.

Nu sunt nimic și sunt câte puțin din toate iștile la un loc.

Sunt deplasată, nu mă încadrez și nu știu ce va rămâne din mine.

Sau poate că va rămâne ceea ce oricum este și a fost mereu

și va fi întotdeauna, înainte, după și odată cu noi

și cu marea:

Universul.

Octombrie, 2015

Puzzle

M-am jucat zilele trecute cu un puzzle

Era unul drăguț, cu o prințesă pe un cal.

Nu cu „Strigătul” lui Munch.

Luam bucățelele mici și colorate de carton

Le pipăiam pe toate părțile

Le simțeam forma

Și priveam imaginea.

Iar ele îmi spuneau, cumva, într-un limbaj mut,

Știut doar de piesele de puzzle și de jucătorii lor,

Unde să le așez.

Piesele își cunoșteau foarte bine identitatea

Și scopul.

Știa fiecare exact unde îi este locul în întreg

Și lângă ce altă piesă trebuie să stea.

Iar eu am fost bucuroasă că pot să le ajut să ajungă

La locul lor.

Recunosc, uneori am căutat eu o piesă anume,

Distinctă, deosebită,

Am căutat să o găsesc mai repede,

Nu am mai așteptat să fiu chemată

Pentru că îmi doream prea mult să văd

Fluturașul acela întreg și puzzle-ul complet.

Piesele mi-au venit chiar și așa în ajutor.

Dar am înțeles, Jocule, că nu depinde de mine.

Că Jocul are legile lui.

Că el știe cel mai bine cum să fie jucat

Și îți spune.

Am înțeles, Jocule, că nu trebuie decât să te ascult

Și să te joc

Și tu mă vei ghida.

Pentru că nu există Joc fără jucător

Și nu există nici jucător fără Joc.

Altfel, nu s-ar mai numi jucător, s-ar numi altcumva:

grădinar sau sudor.

Și nici acela nu ar exista fără grădina lui sau

s-ar numi și el altcumva.

Nu știu Unamuno și Cărtărescu ce au înțeles.

Dar tu, omule, tu înțelegi că nici tu nu poți exista

fără Umanitatea ta?

*

Aseară am visat cum construiam și decupam bucățele de lume.

Dar a fost nevoie să mi-o spună cineva,

Pentru că eu nu îmi dădeam seama ce fac.

Sau poate că acel cineva eram tot eu,

Din trecut sau viitor.

Octombrie, 2015

Herta Müller

Dragă Herta,

Îmi amintesc când te-am citit în „Leagănul respirației”

Și spuneai că trebuie să faci ordine în tine.

Ce urât! i-am și auzit spunând. Ce urât!

Dar cum îndrăznești?! Să vorbești așa?!

Ai impresia că ești un dulap

Pe care să îl poți deschide,

În care să umbli cu mâinile

Și să așezi pulovere ca ale lui Norman Manea

Și fuste și cămăși și pălării și șosete?

Cum să faci ordine în tine?

Mai ales când vrei și cum vrei tu?

Este o blasfemie! O nelegiuire!

Dar am înțeles ce încercau ei să spună, de fapt.

Le era groaznic de teamă că, atunci când te apuci să faci ordine,

Chiar și într-un dulap,

Poți găsi mult praf, țesături putrezite

De care nu mai ai nevoie,

Pe care trebuie să le înlocuiești cu altele noi,

Dar, cel mai grav, este că poți descoperi și haine de-ale lor,

De-acum depășite, învechite, inutile…

De asta cred că le era lor groaznic de teamă.

Dar tu ai ordinea ta

Și nu pătrunzi în dulapul lor.

Te voi însoți și eu

Și vom face ordine, dragă Herta.

Doar aparținem aceleiași familii.

Octombrie, 2015

Dumneavoastră

            Domnule Vișniec,

Anul trecut, în octombrie,

V-am cunoscut

Și am vorbit cu dumneavoastră.

Bine, eu vă știam dinainte, din „Cabaretul cuvintelor” și „Negustorul de începuturi de roman” [pentru atât am avut curajul], cărți pe care mi le-ați și semnat, de altfel.

Iar acum vorbesc cu dumneavoastră din nou

Dar am impresia că vă vorbesc așa cum vă vorbea și

Domnișoara Ri.

Mă întreb, domnule Vișniec,

Mă întreb cum puteți să faceți diferența

între viața dumneavoastră în care vă treziți, vă beți cafeaua – poate – împreună cu soția dumneavoastră, alături este pisica, fiica – despre care v-am auzit spunând că venea și vă trăgea de mânecă să o luați în brațe în timp ce scriați, când era micuță, acum a crescut, nu-i așa? -, conferințe și altele de acest gen [deși știu, da, într-un fel sau altul, că despre asta tot explicați în scrierile dumneavoastră, și eu tot nu înțeleg]

și ora aceea în care scrieți

între dumneavoastră în afara orei

și dumneavoastră în timpul orei în care v-ați impus să scrieți, pentru că trebuie să scrieți – altfel vă consumă, știu – ora aceea de care aveți nevoie mai ales cu toată nebunia conferințelor – și de ce doar o oră? – ora aceea în care scrieți indiferent că vă aflați acasă sau în tren sau cine știe unde luați laptop-ul pe genunchi și scrieți – trebuie să recunosc că am fost uimită, în naivitatea mea credeam cumva că aveți manuscrise, că ar fi o legătură mult mai intimă între scriitor și scrisul de mână…

Dar ce știu eu? Și cu ce îndrăzneală vă vorbesc dumneavoastră atât de direct?

De parcă aș fi unul din personajele dumneavoastră…

Sau invers…                                     

Octombrie 2015

Texte scrise de Mihaela Simion.

Sursă imagine reprezentativă: unsplash.com


2 gânduri despre “Texte cu intenții lirice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.