Pilișca din Munții Întorsurii, un loc unde te poți întoarce să mori

septembrie 2, 2021
Călătorii / Cătălin Spătaru
2 mins read

Spre Pilișca/Piliștea nici un om, urmele pierzându-se treptat cam la un kilometru de vârf unde zăpada devenea tot mai mare.

Drumul dinspre Dobârlău, urcând șerpuitor și lent pe dealuri, apoi pe coama munților Întorsurii, acest drum învăluit în tăcere deschide privirile departe spre Bucegi, spre Brașov, spre depresiunea unde satele, casele, oamenii, animalele, copacii dorm sub trei pături ca niște uriașe albe valuri nemișcate.

Zăpada pe pământ, peste plante și locuirea oamenilor. Norii coborâți acoperind cu blândețea lor pufoasă depresiunea, animalele, oamenii, copacii. Și mai sus, mai sus de culmile munților înzăpeziți, în fața soarelui, o altă pătură de nori abia mișcată pe bolta luminată.

O liniște supremă învăluie totul iar pașii drumețului cu urmele lui efemere nu pot înlătura tăcerea supremă a naturii dormitânde. Munții Întorsurii cu tăcerea, dealurile și culmile line sunt un loc bun de a muri.

Dacă la naștere omul suportă rigorile așa- zisei civilizații și a progresului, moartea, măcar, ar putea să-i aparțină. În mijlocul copacilor, pe zăpada încremenită, pe dealurile teșite, între cele trei plăpumi odihnitoare pentru tot ce există între ele, da, acolo un om ar putea să moară închizându-și ochii spre copacii încărcați cu zăpadă, spre cerul zugrăvit cu nori, spre depărtarea unde oamenii, locuirea lor, animalele, plantele, pământul sunt sub tăcerea norilor ca pentru totdeauna.