De la marginea Buzăielului până pe Vârful Tătaru Mare sunt cam patru ore de mers. La începutul lui mai zăpada este aproape pierită, rămasă în mici petece. Pe frumoasa vale a Buzăielului, pustie întru totul, șerpuiește lin Buzăielul, afluent al Buzăului. După vreo doi kilometri de forestier, unde ciobanii încep să-și repare saivanele pregătindu-și sezonul pastoral, urcă în dreapta un drum șerpuit de taf, ce se poate vedea și pe Fatmap, Munții noștri sau pe înregistrarea mea. Apoi de pe Muchia Predescu drumul coboară și urcă lin spre șaua de lângă Vârful Tătaru Mare de unde se poate urca spre vârf sau se poate urma drumul marcat de la poalele Culmii Tătaru.
De pe Tătaru Mare deschiderea este largă spre Munții Ciucaș, Vărful lui Crai din Munții Tătaru, Culmea Grohotișului și desigur Mălaia spre care voiam să trec din Munții Tătaru. Creasta Munților Tătaru este o plăcere în a o parcurge de la Tătaru Mare, peste Tătaru Mic până la Tătăruțu. Pe aici se spune că se iveau tătarii cu caii lor iar oamenii dădeau de veste urlând numele celor veniți după jaf, în Munții Tătaru fiind o poartă de trecere între țările române, Vama Buzăului fiind o mărturie pentru această graniță. Din pădurile cu aer straniu de lângă Culmea Tătarului, trecătorul mai poate auzi sunete ciudate, poate ale sufletelor neîmpăcate cu suferințele trecutului. Astfel farmecul Tătarului crește, pregătind pentru trecerea prin Curmătura Crasnei spre Poarta Vânturilor de lângă Mălaia.
Trecerea este un slalom printre copacii căzuți, poteca marcată se pierde, marcajul la fel, apelul la hartă fiind necesar. Ieșirea în Poarta Vânturilor dezvăluie semețimea vârfului Mălaia. De pe Mălaia se arată frumusețea peisajelor oriunde drumețul privește. Jos la poale este Lacul Vulturilor, în apropiere fratele Bocârnea din Masivul Siriu, spre vest Tătaru pe care a cărui frunte pășisem, Grohotișul cunoscut în aceeași primăvară și Ciucașul pe care am drumețit cu ani în urmă. Înspre est/nord-est Penteleul și Podu Calului, necunoscut, ascuns de păduri, pe care am fost cu peste un deceniu în urmă. De pe Tătaru Mare până pe Mălaia fuseseră 4 ore iar în ziua lungă de mai era timp și pentru coborârea spre Crasna, pe care un pădurar o recomandase cândva ca fiind cea mai bună cale spre Mălaia.
scris de Cătălin Spătaru
https://www.outdooractive.ro/ro/track/inregistrare-pe-7-mai-2022-09-30-34/241120615/
https://www.outdooractive.ro/ro/track/inregistrare-pe-7-mai-2022-12-40-24/241130326/
https://www.outdooractive.ro/ro/track/inregistrare-pe-7-mai-2022-14-44-18/241167444/
Unii spun că în toponimia montană ”tătar” înseamnă de obicei cocoș de munte.
Ciorănescu scrie că acest înțeles ”pare a fi o interpretare artificială a numelui științific Tetrao” (”Dicționarul etimologic român”). Ar putea fi însă un cuvânt de origine slavă (?), cf. rus тетерев ”cocoș de mesteacăn”. Același sens îl are letonul ”teteris”.
Pingback: Munții Tătaru: din Buzăiel pe Culmea Buții, peste Vârful lui Crai până la Barajul Măneciu | lumeninmundo