,,Apariții’’ nocturn-numinoase la Aniela Jaffé

,,Nocturn-numinoase’’ sunt aparițiile, niște ,,fapte psihice’’, nu doar narațiuni fantastice, în care omul experiază misterul, experiențe povestite din care psihologia abisală dobândește noi cunoștințe, dar și posibilitatea pentru orice cititor să frângă monotonia cotidianului, să abandoneze iluzoria siguranță. Nocturn-numinosul, pomenit de C.G. Jung în august 1957, prefațând cartea Anielei Jaffé, aduce aminte de ,,pasiunea nopții’’ la Jaspers ce dizolvă, distruge, suprimă ordinea zilei. Suprimări temporare în care eternitatea pare să fie cunoscută pentru o clipă, în care spațiile sunt depășite, în care timpul obișnuit, mecanicizat al ceasului, este abolit, aceste suprimări găsindu-se în multe din poveștile celor cercetați de Aniela Jaffé.

Desigur că este simplu să repudiem ca fiind prostii și bazaconii aceste povestiri, chiar de frica acestor respingeri, unii sunt reticenți în a povesti experiențele lor fantastice cu vise prevestitoare, premoniții, coincidențe surprinzătoare, apariții de spirite etc. Toți autorii celor 1200 de povestiri scrise au cerut să nu li se publice numele. Chiar și respinse aceste experiențe, nu poate fi ștearsă valorificarea lor literară. Ne amintim de Sabato și de coincidențele semnificative pe care le valorifică în ,,Abaddon, Exterminatorul’’. Ce să mai zicem că după lectura cărții lui Sabato, unii cititori au început să cunoască și ei astfel de coincidențe semnificative, cum ar fi să găsească în curte o tablă veche, pe care scria un program în italiană: ,,Sabato 10-18…’’. Desigur sursa acelei table este misterioasă, ca multe din lucrurile din viața noastră acoperite cu cenușiul grijilor mărunte din existența cotidiană, legate bine în ordinea zilei, ascunzându-ne nocturn-numinosul din diverse motive.

Considerat de Nietzsche, cel mai mare ateu al Europei din secolul XIX, Schopenhauer, cu îndoiala filosofului, considera că nu se poate să fie ceva doar născocit în apariția spiritelor din diverse epoci și la popoare diferite. Concordanța din astfel de experiențe este susținută de arhetip, el conținând acele structuri tipice, de bază, de trăire și de gândire, arhetipul fiind un element ordonator, după Jung, în situațiile fundamentale ale vieții umane. Pentru Jaffé, cele 1200 de scrisori care relatează experiențe neobișnuite sunt experiențe ale unor trăiri arhetipale, care au loc în epoci și locuri diferite, pentru că țin de structura sufletului.

Un exemplu este visul premonitoriu al călătoriei ultime. Călătoria vieții, ce nu se sfârșește temporar decât în lumea vizibilă. Un bărbat visează o verișoară stând sub un copac făcându-i cu mâna, spunându-i că pleacă într-o lungă călătorie și nu se vor mai vedea niciodată. După două zile, el află că verișoara a murit trăsnită sub un copac. De la vizibilul copacului, la simbolul urcării spre cerul care a destinat-o morții, ca o trecere spre o călătorie într-o altă lume dincolo de cea unde oamenii ’’se văd’’. La fel și în experiența unei fiice: mama ei îi face cu mâna trecând pe stradă alături de tatăl ei mort, o apariție, fiindcă mama ei era internată în spital și murea la acea oră, când fiica își văzuse mama pe stradă făcându-i cu mâna. Ruperea aparițiilor de această lume pare să provoace o transformare, o transfigurare, o luminare, astfel relatările vorbesc de rude, de cunoscuți, care apar transfigurați, luminați, transparenți, învăluiți în frumusețe și splendoare, de parcă deja călătoria înseamnă de la începutul ei, deschiderea celeilalte lumi, ce se întrezărește cu atribute dincolo de firescul lumii acesteia. Trup spiritual, om interior, trup transfigurat/corpus glorificationis, astrul în om, ,,sufletul Ba al omului’’ în textele egiptene, ,,Christos în mine’’, omul spiritual, numit ,,lumină’’, pe care unii alchimiști voiau să-l detașeze de materia întunecată, sunt diverse înțelesuri pentru aceste apariții transfigurate.

C.G. Jung și Aniela Jaffe

Este remarcabil faptul că deși se încearcă explicații neurologice ale luminii din timpul experiențelor din apropierea morții, lumina apare și atunci când cineva apropiat moare, cum s-a întâmplat unei fete, care la moartea surorii ei, a avut câteva secunde viziunea unei lumini insuportabile, dindărătul unei perdele atârnate de cer: lumea de dincolo pentru scurt timp se deschidea la moartea surorii ei. Lumina unei lumi despre care misticii au vorbit, apărând în ,,cartea tibetană a morților’’ sau în Zohar, manifestând poate o structură arhetipală, pe care oamenii o trăiesc asemănător.

După Böhme este și o lumină naturală, cum este și o înțelepciune omenească față de cea divină. Lumina naturală poate ajunge în clarviziuni, visări, această lumină fiind luciferică, izvorâtă din demonismul interior. Astfel unele experiențe povestesc despre lumini chinuitoare, bântuitoare, lumini ce amintesc neizbăvirea unor oameni cu vieți chinuite, precum sinuciderea unei fete din cauza amorului și lumina ce apărea unde se sinucisese. Spiritele albe ale cunoscuților, care tocmai ce decedaseră, sunt simbolul nediferențierii lumii de dincolo în opoziție cu viața colorată, albul fiind unitatea nediferențiată. Doliul la unele popoare este simbolizat de alb, plecând dinspre lumea de dincolo. Negrul este culoare de doliu la alte popoare, plecând dinspre lumea de aici cu durerea despărțirii de cei dragi. Însă albul rămâne prezent, de exemplu în giulgiul în care este înveșmântat mortul.

Un spirit feminin este ,,femeia albă’’ sau ,,doamna albă’’, care în apariții aduce nenorociri sau apare tinerilor ca legată de dragoste. Acest caracter dual apare și la Afrodita, ea nu este numai zeița luminoasă a iubirii, ci și stăpâna imperiului morților, la fel și Freya la germanici, femeia albă fiind legată de această imagine arhetipală duală. Socrate visează în Criton o zeiță în alb, iar în 1917, la Fatima, Fecioara Maria apare în alb copiilor anunțând moartea copiilor cărora li s-a arătat, aceștia murind după apariție. Zeița iubirii devine una a morții din cauza unei fapte urâte, îngrozitoare, un delict contra iubirii…inconștientul cu forțele lui arhetipale răspunde la îngrozitor cu îngrozitor, creatorul luminos devine întunericul distrugător. Albul devenind în unele întâmplări legendare arzător și nimicitor.

După Jung, creștinul nu a ținut pasul în interior cu dezvoltarea culturii creștine, în interior guvernează zeii arhaici ca dintotdeauna. Arhetipurile sunt forțe potențiale care se deschid conștiinței prin imagini. Așa se poate explica visul despre ,,dublu’’ al unui copil, care la 3-4 ani visează o casă de sticlă în vârful unei piramide, iar în casa de sticlă se vede pe el însuși. Dublura sa, dedublarea sa pământească și spirituală este dezvăluită copilului în imaginea onirică. Vârful piramidei este locul unde regele s-a transformat în Osiris conform tradiției egiptene. Arhetipul este conținutul psihicului obiectiv și colectiv, el are loc ca un fenomen al naturii, el nu aparține nimănui. Sensul evenimentului, ce este în spatele întâmplării unde apare un arhetip, acesta sens este de fapt important, depășind alternativele: proiecție subiectivă în apariții sau ceva independent de psihicul, care cunoaște aparițiile. Inconștientul fiind independent de spațiu și de timp, conținuturile lui arhetipale pot fi spiritele cunoscute de om ca independente de el, conținuturi manifestate autonom de unde și caracterul lor numinos.

Nu trebuie să introducem pe ascuns categoria cauzalității spunând că arhetipurile cauzează fenomenele ,,parapsihologice’’, arhetipul este chiar fenomenele. Arhetipurile ar transpune prin imagini ceva din realitatea lucrurilor. Realitate problematică, neexplicată cauzal, ci prin ceva precum semnele când anumite fenomene singulare însoțesc, se sincronizează cu evenimente importante, catastrofale, primejdioase pentru oameni. Plante, animale, vise se sincronizează cu morți, accidente, primejdii din viața oamenilor.

Legătura dintre lucruri, o legătură de sens datorită simpatiei dintre ele, așa cum vedea medievalul lumea, probabil spune ceva despre o realitate pe care modernul nu o mai înțelege prea bine, de aceea omul modern este tulburat de aparițiile misterioase. El a pierdut în mare parte sincronizarea dintre ce se întâmplă în viața lui și fundalul lumii, de aceea trece pe lângă multe astfel de sincronizări cu indiferență sau ignoranță, crezând că totul se reduce la cauzalitatea (cvasi-)demonstrabilă. Dar cunoașterea simbolică a fenomenelor, ce au sens prin arhetipuri, rămâne o alternativă de re-cunoscut întru ,,unitatea ființei’’.

scris de Cătălin Spătaru

Sursă:

Aniela Jaffé, Apariții. Fantome, vise și mituri: o interpretare psihologică, pref. C.G. Jung, trad. Daniela Ștefănescu, Humanitas, București, 2015, pp. 9-12, 20-22, 29, 56, 58, 66-69, 71, 74-77, 79, 81-82, 85, 87-88, 97-98, 105-108, 113, 119, 121, 182-183, 188, 207-208, 214, 222-224, 232, 237, 239-241, 245, 249-251, 259-260.

sursa pozei cu C.G. Jung și Aniela Jaffe este pinterest.jp

Lasă un răspuns

This Post Has 2 Comments