Până la norii de pe culmi, din Mădei suie nu numai un drum forestier, ci și o potecă, scurtătură spre culme. Am preferat drumul forestier, ce se bifurcă, iar într-o mare de nori unde nu zărești decât la câțiva metri, fără hartă, este grea orientarea. Dar marea de nori nu are adâncime mare încât în apropiere de drumul marcat venind de la Broșteni, marea se risipește în lumina soarelui de toamnă. Un soare mângâietor strălucind deasupra culmilor scăldate de marea norilor. Sub cerul albastru, pe umărul unui munte, un cal privește. Inițial homo sapiens, ce are împlântată în el credința falsă că este centrul universului, crede că ființa cabalină îl privește, dar nu este așa. Calul privește marea de nori, nedistras de sunetele umane decât pentru câteva secunde.
Fermecat de frumusețea intensă a peisajului, călătorul juruiește și leagă o parte din el, să rămână alături de cal și de brazi, pentru a se face pentru totdeauna una cu frumusețea acaparatoare. Spiritul este contopit cu frumusețea mării de sub cer, iar pașii merg pe culmea împădurită sau dezgolită, peste Turanu, Slopătu, Budacu, numele munților sunând altfel în limba oamenilor locului.
Doar animalele sălbatice sunt pe culmile munților, înălțându-se ușor înspre Budacu, unde apar și urmele civilizației umane: o tentativă de pârtie. În continuarea cvasi-pârtiei, coborând prin albia unui pârâu, apare un drum forestier, ce pe măsura desfășurării și încolăcirii sale pe versanții munților și dealurilor, capătă numele de Budacu, coborând încet înspre Borca, amintind de ,,Între Borci’’, nume folosit pentru unul dintre frumoșii Munți ai Bistriței.
scris de Cătălin Spătaru
https://fatmap.com/adventureid/44033138/madei-budacu-df-budacu-borca
Pingback: Munții Stânișoarei: Pasul Tarnița-Crucea Talienilor-Piatra lui Iepure-Boboiești | lumeninmundo