Din nou în Munții Stânișoarei, de data aceasta în sens contrar, însă cu aceeași sosire: Boboiești. Din Pasul Tarnița/Puzdr(e)a drumul merge lin pe culmea principală a Stânișoarei, o culme având cea mai mare prezență a sacrului dintre toți munții străbătuți de mine. Chiar aproape de Pasul Tarnița un schit (Sfântul Ștefan), apoi un altul lângă Crucea (i)Talienilor în Pasul Stânișoara. Între schituri sunt cruci, poze cu ultimul mare ascet al României: Ilie Cleopa, nu departe de drumul principal fiind accesul către chilia sa din sălbăticie. De la schitul din Pasul Stânișoarei pe Drumul lui Creangă un câine amator de drumeții, învățându-i pe călători să facă pauze când respiră prea tare, să se așeze și să contemple depărtările: Munții Bistriței, spatele Bivolului. Coborârea spre Boboiești, pe alt drum, însă parcă mai devastat, pe care câinele merge țanțoș până în locuirea umană unde câinii închiși după garduri, ca și stăpânii lor, îl latră, mulțimea de zgomote fiindu-i respingătoare, zgomote ascunzând iluzoria siguranță a locuirii. Câinele se întoarce în sălbăticia pădurii, a culmilor scăldate în lumină, în liniștea înălțimilor, în preajma schitului unind, precum crucile, cerul, pământul și zările nemărginite.
scris de Cătălin Spătaru
https://fatmap.com/adventureid/60235938/pasul-tarni-a-piatra-lui-iepure-boboiesti
