Din același loc, de pe drumul pietruit legând Covasna de Comandău fusesem către Lăcăuți cu ani în urmă. Intrarea nu mai era așa devastată ca prima dată. După Pilișul Covasnei, unde este o frumoasă poiană, urmează urcușul spre Lăcăuți, stația meteo văzându-se de la depărtare. La câteva sute de metri de Vârful Lăcăuți, drumul merge cale de 2-3 ore spre Goru, ce-și arată din depărtare spatele uriaș îmbrăcat în verdele vegetației de vară. Drumul este pustiu, doar lângă Goru, un pădurar în verde stă călare pe cupa unui utilaj, ce se zbuciuma prin gropile forestierului de la poalele Gorului. Poteca suie pe Goru, unde se deschid priveliști către depărtări, stația meteo abia zărindu-se printre zecile de munți verzi ai Vrancei. Omul abia se zărește pierdut în frumusețea cerului și munților, frumusețe ce-și arată strălucirea la înălțimi, strecurându-se printre culmi, abia vizibilă pe drumuri și în văi. După atâta drum este binevenită răcorirea în apa unui izvor țâșnind din pieptul Gorului. O binecuvântată apă pentru trupul ostenit de calea cea lungă. Drumul întors este în parte același până la Cabana forestieră Elves, de acolo pe lângă Bâsca Mare până la Comandăul, unde mai coborâsem cândva din minunata trecere peste Penteleu.
scris de Cătălin Spătaru
