Bukovski la Sighet: vizita omului neînfrânt de sistemul comunist

În 1992 Bukovski copiază la Moscova cu un scanner adus din Anglia mii de documente secrete din arhivele secrete ale Partidului Comunist. Nu avea voie să xeroxeze documentele, dar să le copieze cu un scanner nu era precizat de lege, fiind un instrument abia utilizat atunci. Ca-ntr-un film american oamenii se plimbau în jurul lui, cercetau scannerul, iar el copia în continuare. Când spre sfârșit cineva a țipat că va scoate din țară documente secrete, Bukovski a continuat. N-ar fi putut s-o ia la fugă pentru că n-ar fi fost cel pentru care Nicolae Steinhardt a scris laudativ în ‘‘Jurnalul Fericirii’’ întrebându-se dacă tot ce există în univers n-ar merita să existe doar pentru apariția unui om ca Bukovski.

‚‚Bukovski povesteşte că atunci când a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, îşi va spune cititorul cărţii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc: nesiguranţa, frica, emoţia. Dar Bukovski urmează: n-am mai putut dormi de nerăbdare. Abia aşteptam să se facă ziuă, să fiu în faţa lor, să le spun tot ce cred eu despre ei şi să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui.

Iată de ce n-a dormit: nu de teamă, de îngrijorare, de emoţie. Ci de nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra in ei ca un tanc!

Cuvinte mai extraordinare nu cred să se fi pronunţat ori scris vreodată în lume.’’(Nicolae Steinhardt – Jurnalul Fericirii).

Reținut încă din adolescență de autoritățile comuniste, închis în 1963, internat de 2 ori în spitale psihiatrice, pentru că a fi dușman al socialismului nu era decât nebunie, petrecând în diverse lagăre și închisori peste 12 ani, fiind eliberat organiza mereu acțiuni contra regimului, devenind cunoscut în Occident ca disident, Vladimir Bukovski este dat la schimb de sovietici în 1976 pentru un lider comunist chilian, arestat de Pinochet. Având 59 de kg în 1976, însoțit de mai mulți kaghebiști deși era ca o umbră, Bukovski avea cătușe la mâini pe care scria ”made in USA”. Însă el era un caz special, un studiu de caz ce avea să fie analizat la școala unde sunt formați agenții KGB, un caz de om neînfrânt de sistem. Într-un raport din anul 1971 scris de Andropov, șeful KGB, viitor președinte al URSS, despre un proces în care era (re)judecat Bukovski, este descrisă aroganța lui Bukovski din timpul procesului și mai ales că omul nostru cere schimbarea procurorului pentru că este comunist.:)) (copia notei în rusă este și în cartea de față).  Ajuns în Occident cu cătușe made in USA, vizionează o piesă de teatru după propria viață, continuă lupta anticomunistă, critică Vestul pentru că s-a oprit din luptă, prin susținerea lui Gorbaciov, liderii occidentali crezând că Gorbaciov conduce țara spre democrație, însă disidenții ca el înțelegeau că Gorbaciov vrea doar să salveze sistemul comunist. Certat cu (ex)prim ministrul Marii Britanii Margaret Thatcher din cauza ‚‚sincerității’’ lui Gorbaciov, Bukovski copiază documente și-i demonstrează omului politic din Vest că s-a înșelat. Chemat ca expert în 1992 de Elțîn, Bukovski cere deschiderea arhivelor partidului pentru a-l apăra pe Elțîn, ce fusese dat în judecată de comuniști. Însă numai pe durata procesului arhivele au fost deschise. Deschiderea arhivelor a fost mereu împiedicată de presiunile liderilor occidentali care nu voiau date publicității legăturile Occidentului cu Moscova de-a lungul deceniilor(de exemplu, Bukovski demonstrează cu documentele copiate cum politicieni germani sau finlandezi erau legați de KGB sau de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice). În cazul României, la o conferință, Bukovski a propus ca unitate de măsură pentru prostia politică ”un baker” după ce James Baker(Secretar de stat al SUA) a admis posibilitatea unei intervenții militare  sovietice în decembrie 1989 în țara noastră.  Așa cum România a ratat marea cotitură în 1990, Rusia o ratează în 1991, neputând să judece comunismul și datorită Occidentului și datorită slăbiciunilor lui Elțîn.  Venit la Școala de vară de la Sighet(o școală care nu există în Rusia de exemplu și un Memorial Sighet care nici el nu există acolo decât ca un lagăr pierdut prin Urali), Bukovski spune, printre multe altele, că nu rămâne decât de a trezi oamenii încât să se întrebe ce au făcut, cum au trăit cu adevărat în comunism. Însă această înțelegere este actuală pentru că oricine se poate comporta asemănător în situații asemănătoare cu cele din timpul unui regim comunist. Bukovski istorisește o întâmplare relevantă în acest sens pentru noi toți cei de azi:

Hrușciov după ce denunță oficial crimele regimului stalinist, primește la o plenară un bilet din sală pe care el îl citește cu voce tare în fața asistenței:

– Unde ai fost tovarășe Hrușciov când se întâmplau toate astea?

Hrușciov îi cere celui care i-a scris să se ridice în picioare, însă în sală nu se ridică nimeni. Atunci el încheie:

– Acolo unde ești tu tovarășe, exact acolo am fost!

Exceptând citatul din  Jurnalul Fericirii, sursa a fost:

Bukovski la Sighet, editor Romulus Rușan, trad. Cristina Connolly, Armand Goșu, Anatol Petrencu, editura Fundației Academia Civică, București, 2012

fotografiile sunt de pe Memorialulsighet.ro

Articol de Cătălin Spătaru