Drumeția de peste 35 de kilometri cu plecare din Oituz este lejeră cu excepția a câțiva kilometri de traseu asemănător cu savana sau jungla. De fapt nici nu mai este un traseu fiindcă poteca este cvasi-invizibilă. Din Oituz pe forestiere sau drumuri de căruță se merge într-o tăcere deranjată doar de jocul vieții gâzelor zburdând în căldura verii, în umbra pădurii ce acoperă peste 90% din traseu. Pe lângă câteva scurte ochiuri de perspectivă asupra munților Vrancei, pe Zboina Neagră se poate vedea mai clar priveliștea culmilor verzi ale Vrancei.
De la Zboina întunecată, ce-și merită numele, începe o cărare cvasi-invizibilă spre Soveja, acea stațiune căzută în uitare precum cărarea. Prin vegetația înaltă nici nu vezi pe ce calci, picioarele se prind în trunchiuri și crengi căzute sau se afundă în lemn putrezit de ploi și de viețuitoarele înfometate. Poteca cvasi-invizibilă este ruptă adânc de drumuri create de TAF-uri ce au săpat maluri și de un metru, ocolurile fiind necesare dacă nu vrei sa sari de pe malurile abrupte, nu se știe cât de solide. După o tentativă nereușită de a găsi un forestier, tentativă blocată în vegetația demnă de o junglă, apare un drum de TAF șerpuind înspre un forestier care merge alene spre Soveja, drum străjuit de licuricii disparenți în amurgul zilei. La capătul drumului este capătul unei drumeții demne de Munții Vrancei, ce ascund mereu sub liniștea și atmosfera primitoare ceva intens pentru mulți drumeți.
scris de Cătălin Spătaru
