‚‚Unul dintre moșieri își asmuțea câinele asupra unei biete femei, o croitoreasă, care tocmai ieșea de la biserică. Sărmana femeie a fost trântită la pământ și vătămată rău, iar rochia i-a fost făcută zdrențe. Toată lumea din sat era indignată, dar a tăcut.’’. (p.132) Femeia îl dă în judecată, însă nimeni nu se oferă să depună mărturie pentru a-i confirma spusele, deși mulți au sprijinit-o în taină, n-a găsit nici un avocat s-o reprezinte, iar moșierul cu un avocat a oferit o variantă mincinoasă prin martori cumpărați. În final, femeia are de suportat și cheltuielile de judecată, pe lângă achitarea moșierului (Ibid.). Aceasta este una dintre amintirile lui Ignazio Silone, unul dintre cei care oferă mărturie în paginile cărții despre atracția spre comunism. Nedreptatea socială, corupția, sărăcia, problemele democrației, dorința de a schimba, de a transforma lumea și oamenii, au fost câteva dintre motivele pentru atracția exercitată de comunism față de scriitori precum Andre Gide sau Arthur Koestler, jurnaliști ca Ignazio Silone, Louis Fischer, poeți ca Stephen Spender. Și cum să nu fii atras, dacă ești scriitor de culoare precum Richard Wright și trebuie să suporți o mulțime de discriminări? Deși comunismul promitea o lume egală, deopotrivă pentru toate rasele, Richard Wright dă mărturie despre atitudinea comuniștilor albi care dictau și în rândurile comuniștilor americani, iar cei de culoare se supuneau. Însă indiferent de culoare, aceștia erau implicați în construirea unor procese pentru tovarășii lor, frizând parodia și grotescul acuzându-i de cele mai năstrușnice și absurde lucruri, iar tovarășii își făceau autocritica și se supuneau judecății Partidului.
‚‚Nimeni nu-și poate da demisia din Partidul Comunist’’ (p. 199) i se spune lui Wright, arătând ceea ce Silone susține ca fiind înrolarea în Partid și dependența individului de el, ca în organizațiile religioase cu caracter militant sau ca în armată. Încât ar fi o mare neînțelegere să crezi că un tânăr comunist înrolat în lupta pentru dictatura proletariatului ar fi renunțat pentru jocurile și distracțiile obișnuite ale vieții (p. 148). Marii scriitori ca Andre Gide sau Arthur Koestler mărturisesc despre atașamentul față de comunism, față de planul de a construi o economie organizată de experți, care a tras de fapt în jos nivelul de trai prin costurile impuse de industrializarea forțată (p. 12). Ei povestesc călătoriile lor în URSS, unde comuniștii încercau să ascundă realitățile printr-o opulență spre care era tras oaspetele. Dar în zadar. Conștiința critică nu putea suporta mistificarea. Deportările, sacrificiile umane, foametea din Ucraina, rebeliunile înecate în sânge, înscenarea proceselor de epurare din rândurile partidului, ruptura dintre planificare și realitate, ura față de socialiști sau POUM (o organizație ce lupta alături de comuniști în războiul civil din Spania, condusă de troțkiști), falsificarea limbajului, propaganda comunistă, pactul dintre naziștii dușmani și comuniști (Ribbentrop-Molotov) au fost motive ale distanțării sau rupturii de comunism.
Andre Gide vede ridicarea unei noi burghezii în URSS din masele înfometate, având aceleași năravuri precum burghezia capitalistă, profitând de revoluție, dând mărturie pentru înșelarea speranțelor cu privire la URSS și comunism. În ciuda (dez)amăgirii, adevărul rămâne mai presus de partid (p. 247).
În ciuda respingerii de către partid a atitudinii critice, în ciuda distanțării partidului de ei, rămânea pentru cei atrași de comunism dorința doar a unui semn de acceptare și cei care credeau în comunism s-ar fi alăturat din nou luptei proletariatului, ca niște îndrăgostiți vrăjiți de viitorul luminos al societății fără clase. Însă mai presus de atașamentul față de visul iluzoriu al viitorului luminos, era adevărul mijloacelor folosite în prezent. Câteva mărturii ale zeilor dezamăgiți despre efectele confruntării cu adevărul:
„Mai presus de toate, cel care se angajează în <<dublul refuz>> al răului dictaturii și al răului inerent democrației, trebuie să aibă în vedere ființa umană. Idealurile…nu au nici o valoare dacă rămân noțiuni abstracte. Ele au sens doar în relație cu interesele oamenilor în carne și oase…în entuziasmul nostru pentru o cauză, este posibil să uităm de ei…când ne identificăm cu un ideal este posibil să credem că o generație poate fi sacrificată…dar sacrificarea semenilor se poate extinde până la a doua sau a treia generație…în perioada mea sovietică am crezut că slujesc umanitatea. Dar abia după am descoperit ființa umană.’’. (Louis Fischer, p. 283)
‚‚credința în socialism…este mai vie ca oricând în inima mea. În esența ei a redevenit ceea ce era atunci când m-am răzvrătit prima oară împotriva vechi ordini sociale:…extinderea impulsului etic de la sfera restrânsă a individului și a familiei la întregul domeniu al activității sociale, nevoia de fraternitate autentică, afirmarea superiorității ființei umane față de toate mecanismele sociale și economice…la acestea s-au adăugat înțelegerea valorii demnității umane și sentimentul de profund respect pentru eforturile omului de a se autodepăși…teoriile se pot demoda…în schimb valorile socialiste sunt permanente…pe un ansamblu de valori se pot clădi o cultură, o civilizație, un nou mod de a trăi împreună.’’. (Ignazio Silone, p. 163)
‚‚Am slujit Partidul timp de 7 ani – tot atât a păzit Iacov oile lui Laban pentru a o câștiga pe fiica acestuia, Rahela. Când s-a împlinit vremea, mireasa a fost adusă în cortul său întunecos, de-abia dimineața a descoperit că nu-și ostoise ardoarea în brațele frumoasei Rahela, ci în cele ale hâdei Lea.
Mă întreb dacă Iacov și-a revenit vreodată din lovitura resimțită când a aflat că se culcase cu o iluzie…pentru încă șapte ani de muncă, Iacov a căpătat-o și pe Rahela, iar iluzia s-a întrupat.
Iar cei șapte ani i s-au părut zile, atât de mult o iubea.’’. (Arthur Koestler, p. 124)
După aproape 70 de ani de la alcătuirea ediției despre zeii dezamăgiți de comunism, ar fi oportună o altă ediție cu cei amăgiți de iluzia comunismului. Misiune imposibilă aproape, cel puțin în societatea noastră, unde eticheta sau ștampila de ‚‚comunist’’ este un instrument de stigmatizare, de condamnare morală și devalorizare, instrument folosit intens și în campaniile pentru alegeri sau lupta politică. Cât de bine funcționează și cât de eficace este această etichetă negativă te duce cu gândul la etichetele puse de comuniști adversarilor sau foștilor tovarăși, deveniți troțkiști, trădători, fasciști etc. Oricum cartea rămâne un document prețios pentru cei care vor să înțeleagă ceva din semnificația cuvintelor ‚‚comunist’’, ‚‚comunism’’ ale căror conotații negative le-au depășit din păcate cu mult înțelesurile. Distanțarea de trecut nu se face lipind aiurea etichete cu termeni neînțeleși.
surse foto:
amazon.com
elefant.ro
amazon.com
trashfiction.co.uk/reds.html
Articol de Cătălin Spătaru
Pingback: Conversațiile cu Stalin amintite de Milovan Djilas | lumeninmundo