,,Cântul inimii’’ lui Arvo Pärt: cuvântul, muzica și tăcerea

,,Cum să umpli tăcerea care va veni cu sunete vrednice de tăcerea care premerge?…tăcerea este întotdeauna mai desăvârșită decât muzica. E de ajuns să învățăm să o ascultăm’’, spune Arvo Pärt. Prin tăcere putem asculta atâtea din lume, pe care abia putem să le presimțim, o lume necunoscută este aici, iar oamenii nu aud ceea ce-i înconjoară, nu cunosc nimic din lumea abia presimțită, pentru că nu știu să tacă și să asculte tăcerea lucrurilor.

Înainte de înviere trebuie să murim, înainte de vorbire trebuie să tăcem, precum inspirația și expirația, cuvântul este inspirat din tăcere și expiră în ea. Astfel pot începe să aud și timpul, înconjurându-ne atât de dens, ,,timpul, adică tăcerea’’. ,,Timpul și atemporalul sunt legate. Clipa și veșnicia se luptă în noi’’, de aici izvorăsc toate contradicțiile noastre.

În tăcere, ,,rămâi, cufundă-te în clipă, ține-o cu hotărâre și trăiește în ea, ca în veșnicie’’. Muzica lui Arvo Pärt se naște, după ce compozitorul a tăcut multă vreme în sensul literal al termenului. ,,Muzica se poate naște dacă te apropii de tăcere cu dragoste’’, compozitorul așteaptă vreme îndelungată muzica, muzica născută din aceeași tăcere, adică acel nimic din care Dumnezeu a făcut lumea.

Așteptarea este trezvitoare, iar ea se înfățișează ca o pauză, pauză îndrăgită de compozitorul estonian,  pauză ce apare des în muzica lui. Pauza nu ține de formă, ci este pâinea cea spre ființă necesară pentru a ne opri: să cugetăm, să cântărim, să renunțăm sau să spunem următorul cuvânt. Pauza este concentrarea puterilor, sursa înțelepciunii și poarta spre veșnicie.

Taina este prezentă și trebuie să fie prezentă, iar taina poate fi prezentă, când combini două sau trei note, ca în muzica gregoriană. Mulți fug de simplitate, părându-li-se o lipsă, dar bogăția și diversitatea sunt o împrăștiere. Pärt caută unitatea, laconismul și armonia, înlăturând neesențialul.

În stilul tintinnabuli Pärt este singur cu tăcerea. Un singur sunet bine redat este îndeajuns, el liniștește, el este sunetul unic, calmul, tăcerea. Trei note, ce fac un acord, răsunând ca un clopot, este motivul denumirii stilului tintinnabuli. Tintinnabuli este ca o ascultare ascetică, cu el Pärt ar vrea să aibă viziunea adevărului divin pentru veșnicie (pp. 63, 66-68, 70-71).  

Drumul muzicii ,,zăvorâtului din Berlin’’

Arvo Pärt a început ca un compozitor de avangardă în anii ’60, apoi a căutat un stil propriu în anii ’70, perioada tăcerii sale sfârșind când a scris Für Alina (pentru Alina), Trivium, Fratres, Tabula Rasa, Spiegel im Spiegel (oglindă în oglindă) etc., în care apare noul stil tintinnabuli ce țintește la o simplitate desăvârșită, bazându-se pe consonanța terțelor, dezvoltându-se din minimalismul caracteristic postmodernismului sau modernității târzii.

Pentru Ilarion Alfeiev, compozitor și ierarh ortodox, muzica lui Pärt are influența asupra multor ascultători, pentru că folosește trei note ale unei triade nepretențioase, într-o muzică monotonă, simplă, armonioasă, în care ascultătorul își găsește liniștea, pacea, odihna, după căutări și schimbări obositoare.

În anii ’80 Pärt compune muzică sacră pe texte catolice fiind influențat de tradiția catolică, precum în Te Deum, Stabat Mater, Berliner Messe ș.a.

Din anii ’90, compozitorul estonian compune pe texte din creștinismul ortodox precum I am the True Vine, Silouan’s Song sau Canonul de pocăință.

Silouan’s Song se bazează pe cuvintele sfântului Siluan, tânjind după Dumnezeu, dar este compus pentru orchestră de coarde, încât despărțirea muzicii seculare de cea sacră pare să se fi încheiat la sfârșitul mileniului, în muzica simplă și profundă a unui mare compozitor, cum este Arvo Pärt.

În ciuda trăirii lui Arvo Pärt alături de soția lui pe la mănăstiri sau în Berlin departe de presa, ce l-a numit ,,zăvorâtul din Berlin’’, omul Pärt nu se poate ascunde cu totul în spatele creației sale și mai ales în tăcerea din care ies și se întorc, păstrându-se și odihnindu-se toate (pp. 24-27, 101).

scris de Cătălin Spătaru

Sursă:

Sfântul Grigorie Teologul, Serafim Rose, Arvo Pärt, Ilarion Alfeiev, Maxime Egger, Cântul inimii – puterea cuvântului și a muzicii, trad. Laura Mărcean, Olga Bersan, editurile Sophia, Cartea ortodoxă, București, Alexandria, 2012

surse poze: goodreads.com, edasi.org