Pe ,,fluviul conștiinței’’ cu Sacks: activitățile mentale de la plante la cefalopode și oameni

O fată înconjurată de 9 amanți era metafora glumeață a lui Carl von Linné pentru  pistilul și cele 9 stamine ale unei flori. Autofecundarea la flori acceptată tacit avea să fie dezvoltată de ideea unei fecundări încrucișate cu ajutorul insectelor. Formele, culorile, mirosul, nectarul erau o parte din secretul florilor, acela al polenizării încrucișate, observat și dezvăluit de Darwin. Albinele sunt atrase de florile albastre și galbene, ignorându-le pe cele roșii pentru că nu disting roșul. Fluturii care văd roșul le  fertilizează pe cele roșii, dar le pot ignora pe cele de alte culori. Florile care sunt polenizate de fluturii de noapte au un miros puternic și o varietate scăzută de culori, iar cele polenizate de muște, ce contribuie la putrefacție, acestea primesc de la flori preferatul lor: mirosul fetid. Darwin a prezis coevoluția insectelor și plantelor, de exemplu, în cazul unei orhideei cu o glandă nectariferă lungă a făcut predicția că există un fluture cu trompa lungă încât să sondeze adâncimile, fluture descoperit la câteva decenii după moartea sa.

Examinând plantele insectivore precum roua-dimineții (Drosera rotundifolia) observă cum aceasta își închide încet tentaculele pentru a înconjura un obiect mic ce vine în contact cu glandele din centrul frunzei. Primele care se închid peste obiect sunt cele din apropierea glandei din centrul frunzei, apoi cele mai depărtate ca și cum un impuls este transmis spre acestea. Obiectele nedigerabile erau eliberate, un obiect pus de Darwin format din albuș de ou și materie anorganică era separat, digerând, absorbind doar albușul, eliberând materia anorganică. Tăind o parte din frunza acestei plante insectivore, Darwin observă cum jumătate din frunză paralizează. O altă plantă insectivoră are niște peri ce transmit comenzi frunzelor să se închidă peste pradă imediat cum sunt atinși, un impuls analog celui nervos. Apariția plantelor insectivore este o adaptare în fața mediului mlăștinos unde trăiesc, azotul și materia organică fiind rare, ele au ajuns să extragă azotul din insecte.

Vița de vie cu ai săi cârcei, plantele cățărătoare par să aibă ceva precum ochiul, o regiune fotosensibilă, plantele prin experimente demonstrând o răsucire după lumină, această zonă fotosensibilă transmițând un soi de mesaj către rădăcinile primare. Vârful radiculei, după Darwin, fiind precum creierul unui animal inferior, primind impresii, dirijând mișcări, fiind sensibil la gravitație, presiune, umezeală, gradienți chimici sau obstacole, cum spune și Wohlleben.

Râme, meduze, caracatițe, plante, minți

În ultima sa carte publicată în 1881, Darwin observa că râmele au capacitatea de a modula răspunsuri referitoare la lumină, forma lucrurilor, vibrații, prezentând o oarecare activitate mintală legată de celulele nervoase. La fel la meduzele studiate încă din secolul XIX, cum este viespea de mare, o meduză care are ochi cu retină, cornee, cristalin, are sistem nervos ce poate fi denumit creier, pentru că aceste meduze sunt capabile de învățare, memorie și coordonare, susține biologul Tom Flannery. Semnalizarea intracelulară este prezentă și la plante și la animale, dar ,,electricitatea vegetală’’ înaintează cu 2-3 cm/secundă, după von Helmholtz ,,electricitatea animală’’, comunicarea prin nervi are o viteză de 25 m/s. Peter Wohlleben, în lumina ultimilor cercetări, vorbește de o comunicare între rădăcinile copacilor de 1cm/s iar prin tulpină spre rădăcină de un impuls electric de 1 cm/minut (vezi https://lumeninmundo.wordpress.com/2020/04/12/peter-wohlleben-descoperindu-ne-viata-secreta-a-copacilor-o-lume-ascunsa-si-neglijata-inca-de-cunoscut/).

După Daniel Chamovitz plantele sunt capabile să înregistreze imagini, sunete, semnale tactile ș.a. Așa încât dacă dăm filmul plantei mai repede găsim niște mișcări și comportamente asemănătoare cu animalele. Plantele se folosesc de canalele ionice de calciu potrivite vieții lor lente, fluxurile ionice intră și ies din celule prin canale selective cauzând curenți electrici, impulsuri cu rol în activitatea plantei și animalului. Canalele ionice de calciu  pe care se bizuie plantele nu oferă semnale rapide și repetitive încât să genereze multiple potențiale de acțiune precum face o râmă sau o meduză. Ionii de sodiu și de potasiu sunt cei care permit o semnalizare rapidă. În timp ce bureții au fost animale ce au regresat la viața vegetativă, alte forme de viață, îndeosebi prădătorii au dezvoltat organe de receptare sofisticate, amintiri, minți. Chiar și la protozoare precum cunoscuta amibă se poate vorbi după Jennings (1906) de plăcere, durere, foame, dorință etc., atribuite de obicei mamiferelor.

După Erich Kandel animalele au o formă de viață mentală corespunzând arhitecturii sistemului nervos. Memoria scurtă, sensibilitatea, învățarea depind de modificări în sinapse în timp ce memoria pe termen lung depinde de schimbări structurale în sinapse. Cu până la un milion de neuroni insectele au capacitatea de a recunoaște mirosuri, forme, culori, chiar fețele unor semene (cazul viespilor de hârtie). Cefalopodele, cu jumate de miliard de celule nervoase, depășind șoarecii, ele pot semnaliza emoții, intenții complexe, modificându-și culoarea, textura pielii, pot învăța prin observare, diferențiind forme și obiecte, caracatița putând fi chiar domesticită într-o oarecare măsură, proprietarii cefalopodelor având experiențe cu ele de apropiere mentală și emoțională. Dacă folosim ,,conștiință’’ pentru câini, probabil nici cefalopodelor nu le poate fi refuzată atribuirea acestui concept. Oricum o minte, în diverse grade și forme, a apărut și la plante și la animale în ciuda unei mari diferențe între ele.  

Cum se simte planta, animalul și omul

Cunoscutul Antonio Damasio vorbește de o conștiință fundamentală legată de senzațiile elementare, despre ,,cum te simți’’, această conștiință uneori supărătoare, invazivă, ne poate spune că nu ne simțim bine, că nu merge ceva etc. Știm că azi acest ,,cum te simți’’ a devenit criteriu al adevărului deși el este profund limitat. Adevărul ajungând ca o migrenă, de care Sacks vorbește: migrena ca un prototip de boală, trecătoare, limitată, nefiind asociată cu leziuni ale unor țesuturi, cu traume sau infecții, migrena oferind caracteristicile unei boli problemelor din corp dar fără a fi boală. Cam așa este de multe ori adevărul omului legat de interpretarea lui ,,cum te simți’’, un fel de adevăr nelegat decât de ceva trecător și limitat, fără o bază reală, doar reflectarea faptului că în om ceva este kaputt.  Această conștiință fundamentală de care Damasio vorbește este legată la Sacks de sistemul nervos vegetativ, care urmărind starea organelor, ne spune cum ne simțim. Sistemul nervos central spune animalelor ca noi, unde suntem și ce facem, acest sistem evoluând cu mușchii și organele de simț, astfel permițându-se animalelor să aibă o autonomie mai mare de mișcare.

Timpul lent al plantei, accelerat al animalului, timpii omului

Bergson vorbește de o împărțire a instantaneelor din mintea noastră, făcută de inteligența mecanicistă, instantanee comparabile cu cadrele dintr-un film, cu imaginile de pe o rolă, imagini pe care mintea le separă, mai precis inteligența, dar de fapt ele sunt  conectate organic, profund, se întrepătrund.  Aceste imagini care rulează în mintea noastră pot rula uneori prea încet alteori prea rapid în funcție de substanțele consumate precum halucinogene, medicamente ca L-dopa, în cazuri de delirium sau de halucinații. Sacks observând la pacienți stop-cadre precum oprirea la două degete în apă, o încremenire într-un mod perceptual. Sedativele pot da impresia prin inhibarea gândirii și mișcării că în câteva minute s-a dus o zi întreagă, pentru că în rest nu s-a întâmplat nimic. În timp ce mescalina accelerează  de sute ori viteza normală a gândurilor. Un Dostoievski descria experiența de câteva secunde a unei crize epileptice  când simțea că trăiește o întreagă viață. Iar doctorul Moreau observa o încetinire a timpului prin utilizarea hașișului. Aceste accelerări și încetiniri ale experienței timpului în funcție de ceea ce este trăit poate oferi o analogie cu timpul plantelor, un timp mai lent despre care vorbește și Wohlleben în legătură cu fagii.

În schimb o accelerare a cadrelor din mintea noastră ne-ar face să observăm cum răsar plantele, cresc puii animalelor, iar soarele lasă o dâră de foc pe cer, așa cum descrie William James experiența timpului interior. Acest fluviu al experiențelor mintale curgând mai repede sau mai încet, accelerând sau încetinind, față de ce? Față de experiența noastră comună, obișnuită a filmului interior. Sau față de un punct nemișcat sau o zonă unde nu se întâmplă nimic, ceva precum atemporalitatea unei figuri geometrice sau eternitatea. Dacă am schimba perspectiva, privind din perspectiva trandafirului sau fagului, în timpul încetinit al plantelor timpul animalelor și plantelor este prea grăbit

Marea șansă a vieții sau valoarea vieții prin evoluție

Sacks găsește în cunoașterea uriașului arbore al vieții apărut prin evoluție, nu predeterminare, ci accidente, selecție și modificări ca în apariția florilor. Evoluția arborelui vieții a dat însemnătate oricărei forme a vieții. Faptul că puteam să nu fim și dinozaurii să colinde Pământul cu lumea noastră schimbată în alt fel, dă valoare acestei șanse pe care o avem la existență. Și mai ales faptul că suntem înrudiți cu toate formele vii, animalele, printre care ne aflăm, împărțind cu plantele 70% din ADN. Adică avem laolaltă cu stejarii și delfinii acest 70% comun din marea șansă a vieții. Dar unicitatea indivizilor rămâne și la om și la animal și la plantă. Această înrudire îl face pe Sacks să se înrădăcineze mai mult în lumea naturii pe care o cunoaște, în grădina unde viața sa de londonez și-a descoperit rădăcinile și la care s-a întors după o viață, după o evoluție.

scris de Cătălin Spătaru

Sursă: Oliver Sacks, Fluviul conștiinței, trad. Florin Oprina, Humanitas, București, 2020, pp. 16-17, 21-29, 31-32, 37-38, 43-47, 59-60, 64-66, 68, 70-72, 128-129, 138, 140-142

surse imagini: proprie, amazon.com, wikipedia.org

alte articole de pe lumen in mundo despre Sacks:

Oliver Sacks vă oferă „Halucinații”de-oliver-sacks

Oliver Sacks – „Omul care își confunda soția cu o pălărie”

V-ați întrebat vreodată: „Cum se vede lumea când vederea dă greș?”