Aporii și soluții pe drumul fără capăt în travaliul gândirii ”despre primele principii” alături de Damascius

Principiul unic al totului este dincolo de tot ceea ce este sau face parte din tot ceea ce este? Dacă este dincolo de tot ceea ce este, atunci cum este posibil să formeze totul, având în vedere că el se află dincolo de tot? Nu există nimic care să se poată manifesta dincolo de tot, căci totul reprezintă limita a tot ceea ce este, iar principiul este limita superioară a totului, motiv pentru care el nu poate fi dincolo de ceea…

1 Comment

„Pădurea întunecată” de Nicole Krauss cu povești despre regăsirea sinelui și viața de apoi a lui Kafka

 Omul, în aparență atât de neputincios prin statutu-i de muritor, exercită o forță aproape divină prin actul de a participa la Univers. Căci omului i-a fost dat să recreeze „menuha” – odihna, liniștea, pacea pe care Dumnezeu a creat-o în cea de-a șaptea zi pentru a face lumea completă, dar pe care a lăsat-o fragilă tocmai pentru a-i oferi omului ocazia de a se simți un participant, nu numai un spectator al Universului.  „Menuha” este ceea ce caută fiecare dintre noi…

0 Comments

”Opt păcate capitale ale omenirii civilizate” mărturisite de Konrad Lorenz, cu o raportare la gândurile răutății lui Evagrie Ponticul

 Există o diferență semnificativă între lumea organică și cea anorganică: manifestarea structurilor și funcțiilor dezvoltate prin intermediul adaptării, care există doar în prima lume menționată anterior. Existența acestor structuri și funcții este fundamentată de selecția naturală, iar scopul dezvoltării lor constă în asigurarea supraviețuirii speciei respective. Înțelegem deci faptul că toate structurile corporale și comportamentale ale ființelor vii există prin intermediul selecției și adaptării, motiv pentru care putem să ne întrebăm și la ce anume îi folosesc omului modern anumite comportamente…

2 Comments

Aristotel despre: plăcere, fericire, viața contemplativă, elevată, divină și autarhia filosofului fericit în Etica Nicomahică – cartea VII, capitolele 10-14 și X, cartea ultimă

Dacă oamenii ajung vicioși și nestăpâniți din cauza plăcerii, nu este ea rea?  Unii susțin că plăcerea nu este bună, alții că majoritatea plăcerilor sunt rele, iar alții că plăcerea este bună, dar nu-i binele suprem, În schimb Eudoxos susține că plăcerea este binele suprem fiindcă toate ființele caută plăcerea. Argumentând a contrario susține că toate ființele evită durerea, încât face plăcerea dezirabilă în sine. Ce este demn de dorit în sine este ceva pe care nu-l vrei pentru altceva căci…

4 Comments

Aristotel în Etica Nicomahică(cărțile VIII și IX) despre: prietenie, trei tipuri de prietenii, prietenia în democrație, numărul de prieteni, egalitatea și nemulțumirea între prieteni, prietenul ca al doilea eu, bunăvoință, concordie și alte lucruri prietenești

Mai vorbim despre viața plăcută? Da, dar despre viața alături de prieteni. Când oamenii sunt prieteni între ei nu este nevoie de justiție. Ce presupune prietenia? Bunăvoință reciprocă, fiecare dorind binele celuilalt, bunăvoință de neignorat de celălalt(1155a,b 1156b). Câte feluri de prietenii sunt? Trei, în funcție de obiectul prieteniei sau de ceea ce se iubește: utilul, plăcutul, binele. Prietenia pentru avantaje este cea care urmărește utilul și nu iubirea reciprocă. Prietenia pe baza plăcerii este întemeiată pe plăcerea pe care ne-o…

5 Comments

Aristotel despre ne/cumpătare, ne/stăpânire de sine, tărie și slăbiciune în Etica Nicomahică(cartea VII, capitolele I-X)

Oamenii cu o virtute stârnind o profundă admirație sunt rari, rari sunt acești oameni divini. Rare și bestiile care duc viciul la exces, exces al excesului, uneori datorită unor maladii. În afara acestor două dispoziții rare din sfera moralului, mai sunt viciul și lipsa de stăpânire, ca opusele virtuții și stăpânirii de sine(1145a, 1148b, 1149a). Nu este cel necumpătat un nestăpânit, iar  cel cumpătat un stăpân pe sine? Nu, pentru că necumpătarea este rea, pe când stăpânirea de sine este bună…

0 Comments

Despre filosofia existenței umane în cultură din perspectiva lui Karl Jaspers

  Articol realizat de Radu Mihai.  Existența prin ființa care este omul, ființă nedeterminată și decisă doar în mod temporal, niciodată definitiv, prin intermediul libertății vieții umane, este dată de progresul cunoașterii și de raportarea omului la transcendență. Ființa nu poate primi o explicație finală, căci în procesul de cunoaștere gândirea noastră poate doar să cuprindă noi orizonturi care, la rândul lor, sunt cuprinse de alte orizonturi, neputând astfel să identificăm întregul cuprinzător. Cuprinzătorul poate fi doar iluminat, rămânând totuși non-obiectual,…

2 Comments

Contraistoria filosofiei (vol. 2) – Creștinismul hedonist adică gnosticii, Spiritul liber, Lorenzo Valla, Marsilio Ficino, Erasmus și Montaigne sau creștinii epicurieni ai lui Onfray

 Glasul gnosticismului răsună încet și chinuit din umbra trecutului și din spatele veșnicei boxe a acuzaților în care a fost trimis de creștinism. Acesta propovăduiește o credință opusă, o credință ale cărei limite se situează între bine și rău. „Gnosticismul se instalează dincolo de bine și de rău, în toate chestiunile, inclusiv în ce privește sexul, libidoul, dorințele, pasiunile și pulsiunile.” (pag. 22)  Comunitatea gnosticilor, una eretică prin modul de gândire, în raport cu credințele vremii, s-a întemeiat în „orașe și…

2 Comments

Ibn Tufayl (Abubacer/Abentofal) – Hayy bin Yaqzan/Yaqdhan (Philosophus Autodidactus) sau din tainele înțelepciunii unui Robinson Crusoe mistic

Filosoful arab Ibn Tufayl, latinizat Abubacer sau Abentofal rescrie în secolul XII o poveste care circula în diferite variante și care avea să fie reluată sub numele mai cunoscutului Robinson Crusoe (Introducerea lui George Grigore, pp. 11-18). Povestea de pe insulă: Hayy și Existentul cu existența necesară și desăvârșită  Pentru a nu face un salt deja, unde voia să ajungă filosoful și medicul arab, sunt admise la început ambele variante ale povestirii apariției copilului pe o insulă pustie: creatura Domnului este…

0 Comments

Andrew Newberg, Eugene D’Aquili, Vince Rause – De ce nu dispare Dumnezeu? Știința creierului și biologia credinței

Neuroteologia Neuroteologia poate sta la baza unei metateologii, unei megateologii, ea însăși putând deveni așa ceva, folosind neurologia în studierea credinței religioase. Știința creierului poate identifica universalul în procesele creierului din timpul experiențelor religioase pentru a identifica aspectele universale ale religiei. Se deschide calea unei teologii plecând de la ce este comun în orice experiență religioasă: creierul și această nevoie de transcendere, ce a apărut în creierul nostru (pp. 236-237). Abilitatea de a transcende La ce bun această abilitate pentru evoluția…

9 Comments