Cercetarea tehnicilor spirituale panindiene în „Patañjali și Yoga” de Mircea Eliade

Ce este Yoga? Etimologia termenului Yoga ne indică faptul că acesta provine din termenul „yuj”, care se traduce prin „a lega laolaltă” sau „a ține strâns”, de unde și latinescul „jungere” sau „jungum”. Toate tehnicile ascetice și toate metodele de meditație din Sāṃkhya pot fi incluse sub termenul Yoga, existând o Yoga „clasică” (așa cum o regăsim în tratatul intitulat „Yoga-Sūtra”, de Patañjali), diverse forme de Yoga „populare” și altele de Yoga nebrahmanice. Yoga presupune detașarea de materie, sustragerea omului din…

1 Comment

Dr. Elisabeth Kübler-Ross despre 5 stadii în agonia bolnavului, ,,despre moarte și a muri’’ în relație cu familia și personalul medical

,,Aici, iată, eu zac în pat, iar fiecare ceas, fiecare zi este o agonie’’, spune un bolnav în fază terminală. Seminarul condus de Elisabeth Kübler-Ross s-a concentrat pe bolnavii de cancer, aflați în faze terminale, pe pacienții cu boli incurabile, aflați în agonia bolii distrugătoare, în speranța unui miracol divin sau uman, străduindu-se să încheie socotelile cu lumea aceasta, uneori în zadar, încercând să-și găsească pacea și liniștea înaintea sfârșitului, trecând peste nemulțumirile legate de atitudinea semenilor, redescoperind singurătatea originară, așa…

4 Comments

Istoria iubirii lui Simon May sau a căutărilor înrădăcinării ontologice

Iubirea platonică și Eros ca drum spre absolut Statuia lui Platon din Atena, Grecia. În Grecia Antică, iubirea a fost interpretată atât ca forță fundamentală a universului (Empedocle), a cărei dominație asupra luptei le permite celor patru elemente (pământ, aer, foc și apă) să se unească, cât și ca forță demonică ce are capacitatea de a-i afecta pe oameni și pe zei deopotrivă (după cum afirma Corul din „Antigona”). Iubirea are ca scop recăpătarea stării primordiale, a unității pierdute (mitul lui…

1 Comment

Daniel Keating explică ce înseamnă să fii „Născut anxios”

O scurtă introducere referitoare la sistemul dereglat de stres Incapacitatea unui copil de a sta cuminte atunci când se află într-o sală de clasă, de a se concentra și de a-și controla emoțiile și atenția este diagnosticată de obicei ca tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) sau ca deficit intelectual, însă există posibilitatea ca copilul respectiv să se confrunte în realitate cu o modificare biologică a cărei apariție constituie un răspuns aflat în legătură cu o reacție socială adversă…

2 Comments

,,Meditați cu noi’’ ne îndeamnă Christophe André și 21 de experți în meditație

De ce să medităm? Foloasele sunt multe, însă meditația doar pentru foloase ar fi limitată, despre acest aspect vorbind și maeștrii zen. Meditația își este suficientă sieși și nu este mijloc pentru altceva. Când se meditează pentru a nu fi stresat, se instrumentalizează meditația, ea devenind o tehnică, însă de fapt nu mai medităm. Fiindcă intrarea în meditație este intrarea necondiționată în prezentul viu. Meditația ține de o artă de a trăi. Meditația ne transformă, ne liniștește, tocmai pentru că nu…

4 Comments

Efectele psihologice ale pandemiei de COVID-19 asupra persoanelor care suferă de tulburări psihice și asupra populației generale

*În rândurile care urmează voi prezenta efectele psihologice ale pandemiei de COVID-19 asupra populației. Voi avea în vedere persoanele care suferă de tulburări psihice, copiii, bătrânii, personalul medical, dar și populația generală. Majoritatea surselor bibliografice sunt reprezentate de articole care au fost acceptate spre a fi publicate în jurnalele de specialitate, dar care nu au fost publicate la momentul redactării acestui articol sau care nu au fost definitivate. Pe data de 17 noiembrie a anului 2019, în capitala Wuhan a provinciei…

0 Comments

Max Brockman (coord.) –  Știința viitorului sau deschizând drumuri ale științelor pentru toți

Un început potrivit pentru ‚‚bietul om supt vremi’’, bietul om supt de vremea epidemiei, sugând și el ce se mai află prin magazine, ar fi că aproape 10% din genomul uman este urmarea infecției cu virusuri. Un anumit tip de virusuri generează copii ale propriei structuri și inserează acest cod, ca un cal troian în genomul gazdei, omul sau alte mamifere. Însă în fața altui gen de virusuri, sistemul imunitar a eșuat lamentabil, în ciuda faptului că se luptă de multe…

1 Comment

Să înțelegem comportamentul prosocial: repere istorice și încercări de definire a conceptului (I)

Exemple de evenimente din trecut care au implicat comportamente prosociale  Istoria ne arată numeroase exemple demne de admirație în care oamenii și-au sacrificat până și propriile vieți pentru a le salva pe cele ale altor persoane. Niște exemple notabile sunt actele de salvare a evreilor înfăptuite de personaje precum Miep Gies, care a ajutat la ascunderea Annei Frank și a familiei sale și de către Oskar Schindler, care a salvat viețile a mii de evrei în Europa nazistă. În anul 1999,…

1 Comment

„Omul în căutarea sensului vieții” prin experiențele lui Viktor Frankl din lagărele de concentrare

Experiența lui Viktor Frankl în lagărele de concentrare și explicarea celor trei etape ale reacțiilor mentale ale vieții de prizonier Trecerea de la statutul de persoană liberă la statutul de prizonier creează modificări profunde la nivelul vieții interne, întrucât persoana nu își pierde numai libertatea, ci și sensul pe care existența sa l-a avut până în acel moment. Despre o astfel de experiență ne vorbește Viktor Frankl, fondator al logoterapiei și supraviețuitor al Holocaustului, în lucrarea intitulată „Omul în căutarea sensului…

0 Comments

Psihologie medicală: comunicarea dintre medic și pacient (ce înseamnă comunicarea, forme și funcții ale comunicării și comunicarea cu diferite tipuri de pacienți)

Ce înseamnă comunicarea? Pentru început, comunicarea este considerată ca fiind o sferă esențială a procesului de adaptare și de integrare la nivel psihosociocultural, întrucât influențează stabilizarea stării de sănătate mintală. Comunicarea presupune schimbul de informații dintre indivizi și constituie o serie de activități prin intermediul cărora se concretizează interrelațiile de reciprocitate dintre aceștia (Enăchescu, 2008). Definițiile generale ale comunicării indică faptul că aceasta reprezintă o formă specifică a relației de schimb care se produce între doi sau mai mulți indivizi, între…

0 Comments