Categorie destinată tuturor articolelor publicate de Radu Mihai.

De ce sunt cărțile aruncate la gunoi?

Vechiul și noul Pentru că nu se potrivesc cărțile vechi cu mobila nouă, ,,modernă’’, se justifică o persoană. Noul este o valoare în sine pentru niște intelecte ,,moderne’’, iar vechiul este desigur o nulitate. Dar de ce nu sunt donate cărțile? Chiar la pozele de pe rețele cu cărți aruncate, sunt apeluri la donații! Sau de ce nu se încearcă vânzarea chiar cu prețuri modice la anticariate, care uneori vin și acasă ca să le selecteze? Înțelegem că nu mai pot…

1 Comment

Munții Baiului: Predeal – Cabana Gârbova – Azuga

            Am intrat pe traseu la ora 9:45 aproximativ. Deși nu pornim propriu-zis din gara Predeal, marcajele cu triunghi albastru sunt ușor de observat și de urmărit, iar în cazul în care nu reușiți să le zăriți puteți să înaintați folosindu-vă de marcajele pentru traseul bicicliștilor spre Azuga. Începând de la gară, aceste trasee merg împreună până la tunelul de trecere (aflat pe partea stângă a șoselei) spre Pârtia Clăbucet, unde ne îndreptăm și noi în acord cu harta traseului.            …

0 Comments

Despre calitatea jurnalismului științific din România (Episodul 2: Bacteriile din intestine și tulburarea din spectrul autist)

Articolul despre care vom discuta în acest episod se numește: „Un nou studiu corelează autismul cu modificări ale microbiomului prin axa intestin-creier” și a fost publicat pe Agerpres. Pentru început, m-am bucurat atunci când am descoperit un astfel de articol în presa românească în urmă cu vreo două săptămâni. Cred că în țara noastră există o mare lipsă de educație cu privire la implicațiile stilului alimentar și nutriției în apariția, menținerea și vindecarea tulburărilor psihice și a bolilor fizice (Grajek et…

0 Comments

Despre calitatea jurnalismului științific din România (Episodul 1)

M-am tot gândit în ultimele luni să scriu despre jurnalismul științific din România. Știu că este posibil să exagerez când îl numesc jurnalism științific, fiindcă este cel mult o reflectare josnică a mult-iubitului furt literar și intelectual pe care-l practică o parte dintre compatrioții noștri. Sigur că nu pot să am așteptări de la niște lingăi care execută ordine primite de la partid și care sunt plătiți din bani publici ca să mintă populimea, sub masca jurnalismului transparent și obiectiv. Și…

1 Comment

„Lupul de stepă” de Hermann Hesse sau o căutare neîntreruptă printre miile de suflete ce formează iluzia personalității umane

Omul-lup de stepă în căutarea autenticității, luptând cu formele anchilozate ale vieții la apusul unei epoci În 1927, când Hesse publică Steppenwolf/Lupul de stepă, Unamuno, Jaspers, Gabriel Marcel publicaseră opere ce aveau să fie incluse în ceea ce se va numi ,,filosofia existenței’’, ,,existențialism’’. În același an, 1927, apăreau ,,Ființă și timp’’ de Heidegger și ,,Jurnalul metafizic’’ al lui  Gabriel Marcel. Căutarea autenticității, o temă a filosofiei existenței, a existențialismului, poate fi urmărită în căutarea de sine a Lupului de stepă.…

1 Comment

Intestine deprimate: rolul bacteriilor microbiomului intestinal în apariția și tratamentul depresiei

IntroducereUna dintre cele mai importante realizări ale științei secolului XXI constă în încercarea de-a studia și de-a înțelege ființa umană într-un mod holist. Desigur că încă există o mulțime de așa-ziși oameni de știință care văd ființa umană ca pe o mașinărie (poate că omul a fost creat după chipul și asemănarea mașinăriilor, la fel cum creierul a fost creat după chipul și asemănarea calculatorului?) izolată de mediul extern (ce ironie), de propriile emoții și de propriul spirit, care poate fi…

3 Comments

Teoria lui Babette Rothschild despre cum „corpul își amintește” experiențele traumatice și modalități de intervenție psihoterapeutică în traumă

Introducere             Babette Rothschild este unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți specialiști în psihoterapia traumei. Lucrarea sa intitulată „Corpul își amintește” este o piatră de temelie pentru toți aceia care își doresc să înțeleagă ce anume presupune trauma și intervenția psihoterapeutică necesară vindecării acesteia. Titlul cărții este extrem de sugestiv și reușește să surprindă în totalitate teza acestei psihoterapeute: trauma este o experiență care se poate imprima adânc în corpurile noastre, transformându-ne din punct de vedere biologic (aș adăuga eu…

4 Comments

Trauma din perioada copilăriei: ce sunt experiențele adverse din copilărie (maltratarea copiilor/disfuncțiile familiale) și care sunt efectele acestora

Ce sunt experiențele adverse din perioada copilăriei? Experiențele adverse din copilărie (EAC) sau „Adverse childhood experiences” (ACE) în limba engleză reprezintă un termen umbrelă care este utilizat pentru a face referire atât la maltratarea copiilor (abuzul și neglijarea), cât și la disfuncțiile familiale (traiul alături de un părinte care abuzează de consumul de substanțe sau care suferă de o boală cronică fizică sau psihică, experimentarea directă sau indirectă (ca martor) a violenței domestice, experimentarea încarcerării unui membru al familiei, precum și…

4 Comments
Trauma din perioada copilăriei: ce reprezintă maltratarea copiilor (abuzul și neglijarea) și care este prevalența diferitelor forme de maltratare
Boy showing STOP gesture with his hand. Concept of domestic violence and child abuse. Copy space

Trauma din perioada copilăriei: ce reprezintă maltratarea copiilor (abuzul și neglijarea) și care este prevalența diferitelor forme de maltratare

Problematica normelor educaționale în delimitarea experiențelor (potențial) traumatizante Una dintre cele mai semnificative probleme pe care le întâmpinăm în încercarea de a stabili care sunt acele evenimente care pot fi traumatizante pentru copii se referă la diferențele culturale ale modalităților de educare a acestora; altfel spus, la comportamentele și atitudinile părinților sau îngrijitorilor implicați în creșterea copiilor. De exemplu, o parte din părinții români tind să utilizeze violența fizică sub formă de pedeapsă în procesul educațional al copiilor lor (Salvați Copiii,…

0 Comments

Scurt istoric al psihotraumatologiei, abordarea conceptuală a traumei și definirea traumei

Trauma și miturile acesteia Statuie reprezentându-l pe Ghilgameș, găsită în Khorsabad (nordul Irakului de astăzi), care datează din sec. al VIII-lea î.Hr. Pentru început, psihotraumatologia poate fi definită ca știința care se ocupă cu studiul sistemic al etiologiei, manifestărilor și efectelor traumelor și traumatismelor psihice (Turliuc & Măirean, 2014). Istoria acestui domeniu științific este de obicei împărțită în două etape distincte. Prima etapă este cea preștiințifică. Începutul acesteia datează de acum 4000 de ani, mai precis din perioada scrierilor cueniforme din…

2 Comments