Categorie destinată tuturor articolelor publicate de Vlad Țepeș.
Draga mea iubită, un buchet de trandafiri negri ţi-aş dărui,După le-aş da foc; ca să-mi aduni cenuşa inimii...Simte-mă până-n atriul stâng,Smulge-mi inima bătândă şi lasă-mă să plâng. Plouă cu lacrimi, tu dansezi călcându-le-n picioareTu, crudo, cine eşti, oare?Iubirea, o flacără ce moare,Tu, negrul, o non-culoare. Era odată când îmi colorai viaţa,Realizai portret în culori pastelPortret al iubirii noastreAcum, n-a mai rămas nimic din el... Acum, fărâme de cenuşă şi portret se-amestecă în sângele rece,Alcătuiesc simbolul vremii care trece.Iar eu trebuie să trec…
Miroase a vară,Miroase a plajă,Simt cum mă cheamă cu a sa vrajăInconştient simt chemareaDe la Ea, Marea Mă vrea, mă simte...Ea cu ale sale valuri, vrea să mă alinteEu îi răspund, o alint în cuvinteO, Tu, Mare eternă, nu mai vreau a ta absenţă!Fug spre tine, vreau să te simt din nou în esenţăAjung, în sfârşit la tine, parcă eşti şi mai frumoasăAud vocea Ta, parcă eşti şi mai melodioasăO, Tu, fiinţă glorioasă!Dar, mai presus decât acestea, simt bucurie...M-am întors acasă,…
Sinuciderea unui suflet În lumina dimineții mă învelesc cu umbra vieții,Stau cu El la țigarăUltimul fum pentru ultima oară.Pierd meciul vieții, cuțitul e înfiptSub ultimele licăriri de lumină mă agitSângele țâșnește, totul e haoticEl râde în fundal, ah, râsul său hipnotic... Brusc mintea-mi este inundată de gânduri calmeAdorm, dar fără trupul tău în palmePoate e vina Ta, poate e ego-ul meuSă ai parte de tot, dar nimic să nu fie al tău:El a fost blestemul meu. Poezie realizată de Vlad Țepeș.…
Ea mortua est Iubita mea e moartă, doi metri sub pământ Stau la mormânt...în mână ținând, ultimul ei veșmânt. Plin de tristețe, în lacrimi, suspin... Prin amintiri durerea vrând să o alin. Draga mea iubită, de ce ai murit? Simt că nu merit... În aceasta crudă lume, tu m-ai părăsit! Cerul este gri...un cântec funerar, cântă în fundal, Fumul negru-necăcios, iese din furnal. De ce ai murit acum...și nu altă dată? Sunt egoist...dar n-am vrut ca tu să pleci vreodată... Înnebunit,…
Părerea mea despre romanul de dragoste „O iubeam”, scris de către Anna Gavalda, este legată de un nou mod de a vedea iubirea, o iubire clădită pe încredere şi dărâmată uşor ca un castel de nisip.
O fată se zăreşte pe bancă. Părul ei se contrastează cu cireşii înfloriţi care o adăpostesc cu umbra lor, de fierbintele soare. Stă, pierzându-se cu vederea în gol, rezemată pe spate. Îşi aprinde ţigara. Se învăluie într-un nor de fum, gri ca și cerul ameninţător. Ea dependentă de el, fumul, el ţigara se stinge pentru ea. Trage un fum, se pierde înăuntrul ei parcă contemplând. Moartă de vie închide ochii, vie de moartă îi deschide. Ochii căprui, accentuaţi de albul clar…
Deschise colivia albă:
- Pasăre liberă, asta eşti! spuse el către ea.
