Munții Ciuc sau liniștea unui ,,Viscol’’ și a unei creste sub zăpadă

Culmi domoale sub zăpada strălucitoare, brazi dormitând în lumina blândă a soarelui, dealuri și munți visând încă în visul iernii, scurte momente de trezire prin florile mici și colorate ieșind prin plapuma din miliarde de stele înghețate. Suprema liniște pătrunzătoare ștergea zgomotele celor bucurați de ziua frumoasă mergând înspre vârful Viscol dinspre trecerea de lângă Făgețel/Izvorul Trotușului, o trecere unde este o bună perspectivă. De acolo pe un drum lin se poate urca spre Viscol, un drum spre un vârf abordabil chiar pe zăpadă.

Dacă spre Viscol poți întâlni drumeți, dinspre Viscol urcând pe creasta teșită a Ciucului doar urme tăcute, tăcerea, pașii și gândurile. Zăpada înghețată strălucește în lumina soarelui peste creasta șerpuitoare și pustie a Ciucului începând de la vârful Viscol apoi coborând spre punctul de întâlnire al drumului dinspre Frumoasa și marcajul ce vine dinspre pasul de lângă Făgețel/Izvorul Trotușului continuând pe drumuri bătute de ciobani, pe creastă fiind mai multe stâne acoperite de zăpadă.

Chiar dacă marcajul nu este foarte vizibil, poteca fiind îngropată în zăpada spulberată de viscol, creasta este ușor de urmărit iar cu o hartă precum Osmand este și mai lesne de drumețit. Creasta lină de la Viscol până aproape de Muntele Drept este de peste 11 km, apoi începe să coboare. Una dintre coborâri este pe triunghiul roșu înspre Lunca de Sus, dar coborârea pe un forestier desprins din triunghiul roșu pare mai bună și mai ușor de parcurs ieșind în Valea Ugra, o vale la fel de tăcută precum munții dormind sub zăpada primăverii, sfârșind aproape încă un vis de iarnă.