Iluminism radical contra iluminism moderat într-o ‚‚revoluție’’ de luminare ‚‚a minții’’ omului de Jonathan Israel

Înfruntarea pentru viitor

În bătălia pentru luminarea și eliberarea minții, a vieții omului din servitutea față de o societate ierarhică ce-l vrea ignorant și credul, cufundat în mizeria inegalităților și a condițiilor de trai, s-au înfruntat două tabere ce aveau același scop: o lume mai bună pentru om, o îmbunătățire a stării umanității(p. 19). Dar cu mijloace diferite.

Mijloacele

Iluminismul radical urmărea o transformare profundă și rapidă a societății, Revoluția Franceză din 1789 până la teroarea iacobină și după, putând fi socotită un rezultat al eforturilor filosofice și nu numai ale luminiștilor radicali. Mai mult, teza lui Jonathan Israel este că democrația modernă, democrația în care ne avem timpul, este originată în ideile și luptele  filosofilor luminiști radicali. Și anume principiile de către beneficiem tacit, pe care de multe ori le uităm binefacerile: ‚‚egalitatea rasială și sexuală, libertatea fiecăruia de a-și alege modul de viață, libertatea totală a gândirii, a exprimării și a presei, eradicarea autorității religioase din procesul legislativ și din educație, separarea completă a bisericii de stat’’(p. 13). Ca alternativă, cealaltă poziție, iluminismul moderat dorea o luminare treptată, numai pentru o parte din oameni, deocamdată revoluția era exclusă, scandalizându-l pe un luminist moderat ca Voltaire(p. 88).

Originile

Originile iluminismului sunt la gânditori precum Descartes, Hobbes, Spinoza sau Bayle care susțineau că majoritatea ideilor noastre sunt eronate și că ameliorarea acestei proporții de idei greșite ne poate îmbunătăți viața, făcând societatea mai stabilă, mai tolerantă, mai rațională în abordarea catastrofelor sau a problemelor de sănătate(p. 19). Spinoza stă la baza iluminismului radical cu al lui Deus sive natura, cu o substanță numită Dumnezeu sau natură ce poate deveni ușor materia materialistului din care toate apar și sunt. Conform principiilor spinoziste societatea ar deveni mai puțin dominată de autoritățile religioase, oligarhice, devenind mai liberă și mai egalitară(pp. 19-20).

Iluminiștii radicali

Activează în secolul XVIII, mai ales cu două decenii înainte de Revoluția din 1789. Richard Price(1723-1791): lumea a devenit mai bună, mai luminoasă iar cunoașterea câștigă teren, viața umană apare ca un tânăr devenit adult(p. 20). Joseph Priestley(1733-1804), Mary Wollstonecraft(1759-1797): Dumnezeu are un plan de ameliorare a lumii dar prin acțiunile omului și ale naturii(p. 20).

Mai cunoscuții Denis Diderot(1713-1784), baronul de Holbach(1723-1789), Helvetius(1715-1771)susțin că principiul ereditar aplicat pământurilor, funcțiilor înalte, avuției, rangului este ruinător din punct de vedere social, moral, cultural, politic, descurajându-se toate străduințele pentru beneficiul societății. Multe minți nobile apar între cei defavorizați, săraci, educația fiind cea care formează oamenii pentru funcțiile înalte și nu meritul prin naștere, așa cum se judecau de secole oamenii(p. 96).

Holbach, cu a sa coterie d’Holbachique, a fost unul dintre luminiștii radicali importanți, prin spiritul critic-virulent, surprinzând în epocă, surprinzând și în prezent cititorul, prin al său ‚‚sistem al naturii’’ ce construiește totul din materie și mișcare. Un pas spre revoluția generală, spune d’Holbach, este o revoluție a ideilor, o condamnare a ignoranței, a prejudecăților, a credulității, așa vor ajunge oamenii să-și cunoască interesele și înclinațiile adevărate, pentru care pot trece la o revoluție fie pașnică, fie violentă(p. 182). Diderot, de Holbach, Rush, Priestley, Raynal, Mirabeau, Cloots, Condorcet, Volney, Cerisier, Marechal, Paine, Brissot, Lessing, Herder, Weishart, Knigge, ș.a., precum și discipolii lor, voiau să lumineze întreaga umanitate prin sisteme de educație universale asupra cărora regii și clerul să n-aibă influență(pp. 189-190).

Iluminiștii moderați

Voltaire(1694-1778), Frederic cel Mare al Prusiei(1740-1786) disprețuiau eforturile de a lumina oamenii de rând, deși regele Frederic observa că elitele începeau să gândească, bigotismul și fanatismul păleau, libertatea presei și toleranța câștigând teren, credea regele datorită influenței ideilor lui(pp. 21, 190). Voltaire scria într-o scrisoare către D’Alembert din 1766, că marea revoluție din mintea oamenilor i se datorează și lui, însă că are datoria de a se opune noii filosofii(luminiștilor radicali), pentru că va duce la o revoluție oribilă(pp. 21-22).

Acel blestemat de ‚‚Sistem al naturii’’ al lui Holbach săvârșise un rău ireparabil(scrisoare din 1770), Voltaire concentrându-și o parte din eforturi refutării cărții lui d’Holbach. Voltaire lupta pentru toleranță și pentru discreditarea bisericii, voia o schimbare a lumii prin alianță cu aristocrația și curțile Europei(pp. 196-197).

Iluminismul moderat voia o renovare a edificiului proiectat de voința divină, în timp ce luminiștii radicali voiau o nouă construcție, Diderot și d’Holbach dorind o schimbare radicală așa cum Revoluția Franceză avea să aducă: eliminarea instituțiilor, a formelor de conștiință din trecut înlocuite cu principiile libertății, egalității, fraternității(pp. 31, 197-198, 203).

În economie Adam Smith și Turgot, două genii ale economiei clasice, promotori ai pieței libere, aparțineau iluminismului moderat. Turgot vedea în inegalități ceva pozitiv, forța motrice din spatele progresului tehnologic și al creșterii avuției.

Turgot și Smith apărau principiul rangului și al aristocrației, se opuneau materialismului lui d’Holbach, susținând o concepție providențialistă despre progresul uman(pp. 108-112). Economia ce promova piața liberă, laissez-faire-ul și-a dovedit limitele în condițiile războiului grânelor și al foametei din 1769-1770 din Franța.

Libertatea fără limite pe piață ducea la speculație, panică colectivă, manipulare, stocări de mărfuri etc., susține Diderot, indicând limitele libertății economice, mai ales când puterea poate controla prețurile, datorită inegalităților în ce privește posesia de pământuri(pp. 113-116).

Pacea eternă

La care visa și Kant, și pe care nu o consideră o himeră, critica războaielor, a împărțit din nou taberele. Voltaire critica fanatismul religios și războaiele religioase, ce au divizat Franța, însă lăuda agresiunea Ecaterinei cea Mare împotriva turcilor, pentru a aduce renaștere Greciei. Iluminiști moderați, precum Adam Ferguson, credeau că războiul este în natura lucrurilor orânduite de divinitate, în timp ce pentru luminiștii radicali, războaiele purtate de principi, de aristocrați erau îngrozitoare, distrugătoare, provocate de păstrarea sistemelor autorităților aristocratice și regale(pp. 126-127).

Pentru Paine, luminist radical, monarhia era mama relelor pentru că provoca jafuri și război, iar pentru d’Holbach prejudecata ideii de glorie asociată cu statutul de ofițer ce izbândea în bătălii, cu vitejia militară, face parte din concepția sălbatică dinaintea civilizării omului, însă această prejudecată dăunătoare lumii și păcii încă domină(pp. 128-129). Eliminarea lumii vechi, despotice, monarhice, tiranice și militariste, înlocuirea cu democrațiile reprezentative era soluția pentru dobândirea păcii. Democrațiile reprezentative sunt mai înclinate spre pace credeau Spinoza, Kant sau luminiști radicali precum Paine(pp. 132-133).

Kant nesituat în iluminismul radical, sprijinind moderat Revoluția Franceză, a oscilat între cele două tabere încercând o sinteză nereușită între iluminismul radical spinozist și cel moderat providențialist, pe baza distincției fenomen-lucru în sine. Kant spune că nu trebuie să confundăm Constituția republicană cu democrația căci democrația este despotică, fiecare încercând să fie stăpân(pp. 28, 132-133).

Astfel el se mărginește la un republicanism legislativ, păstrând autoritatea executivă a principilor. Trecerea la o guvernare republicană poate fi făcută doar dacă principele luminat vrea, neexistând nici un drept al rezistenței după legislație împotriva principilor, care contestă superioritatea principiilor republicane. Kant știa de masacrele, urmare a revoltelor contra principilor(pp. 89, 125).

Rousseau

A păstrat o poziție ambiguă între un liberalism atotcuprinzător, o respingere a democrației, declarând că nu-i anti-monarhist, anti-aristocratic sau anti-religios. După ce a avut afinități cu tabăra radicală, a pornit o luptă cu ea, ce avea să dureze și dincolo de moarte. Rousseau privindu-i ca persecutori ai lui. Rousseau susține că virtutea se întemeiază pe sentiment și pe credința religioasă, în timp ce la Diderot, Helvetius sau d’Holbach se voia întemeierea unei morale seculare pe rațiune(p. 163). Principiile echității, egalității, reciprocității sunt acelea prin care individul respectându-le, el contribuie la propria fericire și la a celorlalți. Virtutea este cea care-și aduce aportul la fericirea proprie ‚‚ajutându-i pe ceilalți și obținând respect, afecțiune și cooperare’’(p. 178), susține de Holbach alături de luminiștii radicali.

Pentru Rousseau era necesară cenzura presei, a conceptelor contrare celor folosite de oamenii obișnuiți despre Dumnezeu, suflet, patriotism sau femei. Suveranitatea poporului nu poate fi delegată, iar reprezentanții trebuie mereu supravegheați și supuși cenzurii(p. 69).

În 1792 clubul iacobin a ordonat distrugerea busturilor lui Mirabeau și Helvetius oponenții lui Rousseau. Robespierre și iacobinii aveau să compromită Revoluția prin teroarea declanșată, denaturând luminismul radical.

De altfel, aveau să-l aresteze pe Condorcet, un luminist radical, acesta murind după arestarea sa de către iacobini(p. 209). Cenzura, amintind de Rousseau, avea să sufoce libertatea de exprimare dobândită prin Revoluție, cenzura lui Robespierre condamnând materialismul și rațiunea rece a lui Holbach și Diderot, fiindcă erau opuse sentimentului, credințelor și virtuților oamenilor simpli(p. 210).

Produc ideile și cărțile revoluție în mintea și lumea oamenilor?

Principiile susținute de iluminiștii radicali aveau să devină valori  pentru o mare parte a lumii postbelice. Și aceasta devenire s-a petrecut printr-o mulțime de scrieri, de dezbateri, de lupte spirituale, de înfruntări politice și sociale, prin cele trei mii de exemplare comandate de Convenția Națională din cartea lui Condorcet – Tablou istoric despre spiritul uman, ca un ghid al Revoluției(p. 211). În 1789, într-un raport, clerul din Angouleme prezenta invazia de un secol de cărți blasfemiatoare, scandaloase, aducând libertinaj, necredință, independență, subminând tronul și clerul, minând temeiurile societății(pp. 207-208).

Iluminism radical/moderat

Scurta izbucnire a Revoluției Franceze, ca efect al iluminismul radical și moderat, avea să fie urmată de o luminare moderată, uneori radicală, până când principiile iluminismului radical deveneau deziderate de bază pentru Occident și nu numai. O uniune a statelor slujind pacea era un deziderat luminist, precum senatul internațional al lui Cerisier(pp. 143-144).

O împletire a celor două iluminisme s-a păstrat până azi. Că însuși iluminismul a avut nevoie de o luminare, o arată Israel. Este nevoie de timp pentru ca lumea noastră să-și lumineze originile, continuând astfel eforturile de luminare a omului. O evitare a lui ‚‚orice merge’’, în care rațiunea a devenit fapt divers, este o întoarcere salutară la un model de revoluție a minții, ce pare abandonat azi. Intoleranța religioasă, inegalitățile sociale atenuate prea lent, blazarea într-un confort consumerist al vieții ignorând problemele democrației, acestea, și nu numai, au nevoie de luminare, de o perpetuă revoluție a minții. De luminare are nevoie și jargonul marxistoid conform căruia discursul lui Jonathan Israel este o ‚‚reificare dez-istoricizantă’’(Cuvânt înainte, pp. 11-12).

Cartea lui Israel vine în continuarea scrierilor luminiștilor radicali și moderați, prin ele reaprinzându-se perpetuu luminarea moderată sau radicală în mintea, viața și lumea omului.

Sursă

Jonathan Israel, O revoluție a minții. Iluminism radical și originile intelectuale ale democrației moderne, traducere și cuvânt înainte de Veronica Lazăr, editura Tact, Cluj-Napoca, 2012

surse poze: librariaeminescu.ro; amazon.co.uk; wikipedia.org; archive.org; heymancenter.org