‚‚Dacă vă întâlniți cu Buddha, ucideți-l pe Buddha. Dacă întâlniți patriarhi, ucideți patriarhii…dacă întâlniți rude, ucideți-vă rudele’’, le spune maestrul Rinzai ucenicilor săi. Pentru a vedea limpede trebuie distrus tot ce aduce amăgire în afară și înăuntru. Învățăturile buddhiste sunt risipă de hârtie și hârțoage bune de șters pe jos (Rinzai, pp. 54-55, Nukariya, pp. 10, 64).
Tan Hia, un maestru zen, arde statuia lui Buddha pentru a se încălzi într-o dimineață geroasă. Un alt maestru zen, Joshu a lovit statuia lui Buddha în fața lui Wang Yuen, care-l venera pe Buddha. Acesta a protestat întrebându-l dacă nu-i nici un bine în venerarea sa. ‘‘Mai bine nimic decât nici un bine’’, răspunde Joshu.
În fața unui confucianist, ce ardea cărți, pentru că deveniseră o piedică în calea dezvoltării sale personale, un maestru zen îl îndemna să ardă cărțile din minte și din inimă (Nukariya, pp. 72, 82).
Mintea atașată de forme este mintea comună, mintea detașată de forme este mintea înțeleaptă, spune patriarhul Bodhidharma. El susține că nu este nici o Dharma de studiat, nimic de căutat, nimic de experimentat, nimic de dobândit, nu există cale de cultivat (Dharma are multiple înțelesuri: doctrina buddhistă, lege universală, cale, metodă, entitate, concept, idee ș.a.) (Bodhidharma, pp. 100-101, 112, 133).
‘‘Ce este a arde scripturi și statui?’’ întreabă un discipol pe Rinzai. Să vezi că relațiile cauzale sunt goale, că mintea este goală, că Dharma este goală, să fie retezat totul pentru a transcende totul și a nu mai avea nimic de căutat (Rinzai, p. 75).
Zen este practică, este zazen.
Un ucenic îi spune lui Shunryu Suzuki că n-a citit nimic despre budism, maestrul spunându-i că-i cea mai bună cale de a practica zen (Suzuki. p. 104). Lupta cu doctrina, detașarea de scripturi și de adorația obișnuită într-o religie, vine dintr-o centrare a zenului pe practică.
Patriarhul Bodhidharma, cel cu care zenul ar începe, era socotit maestru de meditație, într-o istorie a budismului scrisă puțin după anul 1000 (Villalba, p. 90, Bodhidharma, p. 14). Însuși termenul Zen este traducerea din chineză în japoneză a termenului Ch’an, fiind traducerea la rândul lui pentru Dhyāna, din sanscrita brahmanilor indieni, termen ce înseamnă meditație. A vedea propria natură este meditație, ea putând fi văzută și de cel care nu știe să citească (Nukariya, p. 15, Bodhidharma, pp. 52-53, 133).
Meditația zen, așezarea în meditație, zazen, nu trebuie făcută în scop utilitar, maestrul Kodo Sawaki spunând că meditația zen nu ajută la nimic, iar până nu se va practica zazen care să nu ajute la nimic, chiar nu va ajuta la nimic.
Zazen este un act de dăruire, de iubire, prin faptul că ne așezăm în meditație fără a aștepta ceva în schimb, fără a aștepta rezultate. Încât neurmărind nimic, să vorbești despre zen, să-l înțelegi, este aproape imposibil (Villalba, pp. 10, 15-16).
În ‚‚Ce este zen?’’, Dokushô Villalba scrie în mai mult de jumătate din carte despre practica zen, despre zazen, despre respirație, poziția corpului, locurile practicării, despre meditația în mers, despre gândul dincolo de gând și lipsa acestuia (pp. 48-81). Chiar dacă el spune că zenul nu trebuie practicat pentru ceva util, foloasele apar, precum antrenarea concentrării, dezvoltarea capacităților psihice, aici și acum, o reorganizare a vieții, o îmbunătățire neurologică, dar esența este arta de a trăi și de a fi prin zazen (Villalba, pp. 96-98, 100).
În zazen ar trebui să fim ca un muribund ce nu mai are pe ce să se bazeze, când practicantul ajunge la o astfel de înțelegere, nimic nu-l mai poate înșela (Suzuki, p. 103). O practică bună este aproape același lucru cu iluminarea, spun maeștrii Dogen și Suzuki (Nukariya, p. 210, Suzuki, p. 103).
O practică bună, un antrenament al minții, ne determină astfel încât să nu tremurăm în torentele ploii, să nu ne indispunem după o noapte de nesomn, să nu ne scârbim în fața alimentelor, să nu gemem de durere, să nu ne lăsăm doborâți de oboseală și de boli, să nu dăm înapoi în primejdii sau măcar să nu ne pierdem cumpătul în pericole, să nu ne lăsăm dominați de indispoziții trecătoare, așa cum fac deseori marile ființe umane ce cred că au divinitatea în ele. Meditația autentică păstrează mintea calmă chiar în conflictele teribile sau când suntem agresați.
‚‚Dacă simți că-ți fuge mintea, privește-ți vârful nasului, nu-l scăpa din ochi sau privește-ți palma fără a te gândi la nimic altceva sau fixează-ți atenția asupra unui punct aflat în fața ta’’, sfătuiește un maestru zen pentru a echilibra mintea.
Mintea noastră se înlănțuie pe ea însăși cu ‚‚gânduri trândave’’, cum le numește un maestru zen, gândire trândavă ce ne tulbură, fiind plină de praful, cenușa și gunoiul lumii. Un bătrân maestru zen, ce-și uitase și anii dedicat cu totul meditației, cerându-i-se secretul pentru energia sa la o vârstă înaintată, a răspuns că n-a făcut decât să păstreze mintea calmă și liniștită (Nukariya, pp. 95-96, 205, 210-214).
Katsu, Koan, loviturile
Școlile Soto și Rinzai sunt școlile zen care mai există în prezent. Prima pune accentul pe meditație, cealaltă pe relația maestru-discipol, pe meditația asupra unor întrebări enigmatice (koan), pe urlete, lovituri cu și fără folosirea unor obiecte, pentru a-l trezi pe ucenic. Astfel un maestru zen l-a pălmuit de mai multe ori pe împăratul Suen Tsung în numele unor astfel de practici.
Bodhidharma, cel de al 28-lea patriarh budist, trecând în China, lovea pe oricine îi punea întrebări stupide (Villalba, p. 31; Nukariya, pp 11, 18, 20, 35; Suzuki, p. 129).
‚‚Hoh’’, urletul lui Lin Tsi (Rinzai), tradus prin katsu în japoneză, abundă în istorisirile despre Rinzai și alți maeștri zen, fiind preluat și de samurai (Nukariya, pp. 50, 53). O întrebare precum ‚‚care este esența budismului?’’, pusă în mod repetat, a primit ca răspuns katsu.
Și mai mult: ‚‚din nou un călugăr întrebă:
– Care este esența budismului?
Maestrul își ridică apărătoarea de muște. Călugărul slobozi un răcnet. Maestrul slobozi și el unul. Călugărul se codi. Maestrul îl plesni’’.
Rinzai a primit de 3 ori bătaie de la maestrul zen Obaku (Huang Po), când îl întreba același lucru. Rinzai susținând că oamenii pot râde în barbă cât vor, dar a înțelege și a nu înțelege este același lucru (Rinzai, pp. 12, 16-19, 107-110).
Rinzai îl întreba pe Rakuho, ce este mai aproape de adevăr: katsu sau bătaia? Rakuho răspunde că nici una. Rinzai îl întrebă ce înseamnă mai aproape (de adevăr). Rakuho a dat un katsu. Rinzai îl lovi.
Există și critici pentru astfel de procedee. Când Ryuge îl întreabă pe Rinzai care a fost sensul venirii lui Bodhidharma (din India în China), Rinzai îl lovește cu sprijinitoarea de braț. Ryuge îi spune că poate să dea cât vrea, dar nu acesta e sensul venirii lui Bodhidharma (Rinzai, pp. 100-101).
Cele trei otrăvuri
Calea zen este detașarea de cele 3 lumi ale lăcomiei, mâniei, iluziei. Cele trei origini ale suferințelor sunt cele 3 otrăvuri: lăcomia, mânia, ignoranța. Cele trei otrăvuri au corespondente în cele 3 lumi: lăcomia pentru tărâmul dorinței, mânia pentru tărâmul formei, ignoranța pentru tărâmul fără formă (Bodhidharma, pp. 61, 71, 73).
Adevărata natură a lucrurilor este învăluită în gândurile provocate de cele trei otrăvuri, a le înlătura înseamnă a depăși veacurile fără număr în care oamenii au trăit otrăviți, amețiți de cele trei otrăvuri, atașați de forme și prinși în țesătura lor. Tsung Mih se întreabă în numele cui ne lăsăm cuprinși de furie? În numele cui ucidem, furăm, dăm de pomană,…, respectăm preceptele doctrinei? Omul trebuie să se elibereze de cele trei lumi (Bodhidharma, p. 75, Nukariya, pp. 128, 244, 246).
Aparențe și atașamente
Ucenicul căii zen păstrează distanță, călătorul căii zen nu se lasă amăgit de formele din domeniile celor 5 simțuri și din domeniul configurațiilor mentale, el nu se atașează de nimic trecător, nici de Buddha, nici de iluminați, lucrurile nu-l supără cu nimic, chiar dacă iadul s-ar căsca în fața lui, el nu s-ar teme pentru că el vede toate lucrurile ca fiind goale și fără natură proprie.
Călătorul căii nu trebuie să fie tulburat de ce a fost, nici să tânjească după ce nu este încă, nu trebuie să se atașeze nici de cuvintele maeștrilor zen. Dacă mintea se liniștește, dacă nici un gând nu se mai ivește, călătorul se va transforma după voie în cele trei lumi. Iluminarea sau trezirea însă nu sunt undeva căci nimeni nu le are.
Când călătorul își întoarce lumina (atenția) spre sine și nu caută nimic, atunci el se deosebește de iluminați și de patriarhi. Când muritorii își văd propria natură, toate atașamentele lor se sfârșesc. Calea zen nu poate fi aflată decât dacă ucenicul nu se atașează de nimic (Rinzai, 51, 57-58, 50, 70; Bodhidharma, pp. 56-57).
Calea zen este detașare și eliberare de aparențe, astfel călătorul căii călătorește fără să călătorească căci o călătorie determinată ar deveni o aparență, o iluzie. Cei care nu înțeleg devin atașați de nume, se agață de cuvinte și aleargă în zadar, cel trezit știe că tripla lume este doar minte, că fenomenele sunt doar legături cauzale, combinații trecătoare, la fel numele lor, că pacea și liniștea sunt în toate.
Arată-mi mintea, care te tulbură, îi spune Bodhidharma unui discipol, ce voia ca maestrul să-i calmeze mintea. O astfel de adresare este menită pentru a-l trezi pe discipol. Lucrurile ni se înfățișează în închipuiri înșelătoare, formele sunt ireale și amăgitoare, iar ființele care transcend formele se numesc Buddha. După ce iluziile și atașamentele sunt spulberate, atunci rămân doar pacea și liniștea (Bodhidharma, pp. 61, 97-98; Nukariya, pp. 23, 251, 255).
Vacuitatea lucrurilor și mintea universală
Mintea este în toate, dar oamenii n-o cunosc pentru că ei sunt supuși iluziilor, sunt ca niște păpuși, mintea este vidă și nu are nici o formă. Suferința, ca și Nirvana, nu sunt diferite în privirea imparțială căci natura suferinței și a nirvanei este vacuitatea pentru mintea care nu face deosebiri, mintea falsă necunoscând această vacuitate, fiind prinsă în determinații și deosebiri.
Suferința este vidă și rămânând în vacuitate se rămâne în nirvana. ‚‚Când mintea se oprește din mișcare, ea intră în Nirvana. Nirvana este o minte vidă’’, lipsită de cele trei otrăvuri (Bodhidharma, pp. 49, 51, 103, 63). Toate diferențele, deosebirile făcute de mintea falsă, toate formele cu determinațiile lor, sunt distruse prin considerarea naturii lor ca fiind vacuitatea. Mintea vidă, fără nimic în ea, este mintea trezită, înțelegându-și natura prin eliberarea de iluzii și de atașamente (Bodhidharma, pp. 106, 111-112).
Mintea universală este mintea ce pătrunde sacrul și lumescul, purul și impurul, dar ucenicii căii trebuie să șteargă aceste etichete pentru a ajunge la ea. Nu este nimic de atins și de dobândit în Mintea liniștită, în ea toate lucrurile încetează, numele, percepțiile, lucrurile… Pentru patriarhul Hui Ko nu există păcat căci el nu poate fi arătat, mintea universală fiind dincolo de el (Rinzai, p. 31, 73-74; Nukariya, pp. 25).
Așa cum nu există nici suflet individual etern, o iluzie legată de sine, un sine legat de dorințele proprii, un eu legat de sufletul etern, folosind mintea pentru interesele proprii. Sinele e o fantasmă ce nu are legătură cu realitatea absolută, spune patriarhul Hui Neng. Adevăratul sine este Mintea universală. Dacă un singur lucru este văzut, este văzut totul, spune Obaku. Văzând natura unui fir de praf, este văzută natura cosmosului, munților, apelor… (Nukariya, pp. 135, 141, 144).
Fuke
O figură aparte este maestrul zen Fuke contemporan cu Rinzai. El face pe nebunul în piețe și pe ulițe precum Diogene din Sinope în Grecia antică. Fuke poartă un coșciug dăruit de Rinzai, când cerșea veșminte. Fuke strigă prin piețe arătând veșmântul/coșciugul oamenilor. El anunță că va muri. Lumea se strânge așteptând moartea lui Fuke. Fuke amână o zi, și încă o zi, iar oamenii nu-l mai cred. În cele din urmă se închide în coșciug și roagă pe cineva să-l bată în cuie. Când este deschis coșciugul, Fuke dispăruse (Rinzai, pp. 102-103). Dincolo de întorsătura magică, dacă nu-i o glumă a lui Fuke la mijloc, veșmântul adică coșciugul este cel care acoperă un eu, un sine, ca pură invenție, ce ascunde vidul. Înmormântăm vidul, îngropăm nimicul, Fuke nu mai este în coșciug, așa cum n-a fost niciodată. Sinele lui Fuke nu mai este, doar mintea vidă.
Cărțile, scripturile, biblioteca: degetul care arată Luna
Cei care citesc, trebuie să pună cărțile deoparte, pentru a le verifica în practică, spune Bodhidharma.
La intrarea în bibliotecile mânăstirilor Zen japoneze se citește : ‚‚acesta este degetul care arată Luna’’. Pentru că o carte indică, precum un deget, Luna (adevărul). Scripturile, textele socotite sacre, sunt degete care arată luna, pentru trezirea la adevăr (Bodhidharma, pp. 25-26, Villalba, p. 9, Nukariya, p. 63).
Sūtrele (scripturile budhiste) și tratatele, comentariile la ele, sunt leacuri care ne mângâie de relele lumii. Practicile religioase sunt mijloace de împodobire spirituală.
Maestrul Dogen spune că sūtra este tot universul, că este scrisă cu literele paradisului, oamenilor, animalelor, apelor, copacilor, ierburilor, demonilor, toate fenomenele sunt literele care compun sūtra (Rinzai, pp. 54, 70-71, Nukariya, pp. 74, 78).
Dar chiar și așa să nu uităm ce încuviințează Rinzai :
‚‚deși praful de aur e prețios, dacă îți intră în ochi îți întunecă vederea’’ (Rinzai, p. 95).
Natura și zenul
Un maestru zen, Gensha, pregătit să predice, a renunțat când a auzit glasul unei rândunele, spunând că în el este adevărul etern și doctrina esențială, trebuie doar ascultat.
Înțelepții sunt cei care pot auzi natura celor neînsuflețite cu mintea, spune Tozan. Frunzele care cad, florile, florile de piersic i-au revelat adevărul lui Reiun, tulpinile de bambus lui Kyogen, cascada lui Soshoku, pârâul rostește cuvintele lui Buddha, iar dealurile sunt formele lui.
Buddha se fărâmițează în nenumărate corpuri și tot el le face să fie una. Toate vocile naturii sunt ale lui Buddha. Dacă toate lucrurile ar fi privite cu dragoste atunci cerul și pământul ar fi una cu privitorul, spune Soshi. Lucrurile sunt părtașe la natura lui Buddha, apa și vântul arată celui care le vede, calea spre trezire, spune Dogen (Nukariya, pp. 28, 78-79, 74-75, 87, 95, 143, 222).
Suzuki îi răspunde unui psihiatru, ce-l întreabă despre conștiență, că nu știe nimic, fiindcă el își învață elevii doar cum să asculte cântecul păsărilor, iar Rinzai pune pini pentru frumusețe și folosul urmașilor (Suzuki, p. 107; Rinzai, pp. 110-111).
Zen și lumea noastră
Din pricina unei idei stupide despre sine, avem o mulțime de probleme, căci uităm că toate din lume sunt ale tuturor și nu doar ale unora (Suzuki, pp. 50, 98).
Toate ființele, toate existențele, de la munte și nor la om și animal, au aceeași demnitate pentru că au aceeași origine. Distrugerea naturii de către om, consumul iresponsabil ar fi împiedicat prin zen, ca liniștire a minții fără a căuta beneficii, prin automulțumirea interioară, în care omul se simte una cu totul și toate, atenuându-se criza civilizației moderne (Villalba, pp. 96, 99, 102, 104-105).
Zen și religiile
Villalba susține că zenul este dincolo de toate religiile fiind rădăcina spiritului religios, zenul putând trăi între toate religiile, putând să le dea forță interioară religiilor și credințelor mistice.
Trezirea ‚‚trunchiului comun’’, ce unește formele de existență ale universului, este o modalitate de apropiere pentru cei care sunt în tradiții religioase diferite (Villalba, p.99). Întrebarea este dacă în celelalte religii va exista disponibilitatea pentru zen, ca factor care le-ar da forță interioară, dacă îl vor accepta ca practică sau mai mult, dacă vor tolera tendința de unificare prin trezirea ‚‚trunchiului comun’’.
A gândi fără a gândi
‚‚Abandonul eului este satori.
Vidul conține totul.
O mână întinsă poate primi totul.
O sticlă goală poate fi umplută.
Gândiți fără a gândi.
…
Gândind din profunzimile lipsei gândului.
Aceasta este dimensiunea cosmică…’’ (Dogen în Villalba, p. 64).
Iluminatul călătorește toată ziua fără să călătorească, vede forma fără să fie atașat de ea, a nu fi atașat de formă este poarta zenului, a percepe realitatea fenomenelor fără a fi atașat de ele, este eliberare.
‚‚Să ne mișcăm fără mișcare, să călătorim fără călătorie, să vedem fără văz, să râdem fără râs, să auzim fără auz, să cunoaștem fără cunoaștere, să fim fericiți fără fericire, să ne plimbăm fără plimbare’’, să mergem dincolo de vorbire, să mergem dincolo de gândire (Bodhidharma, pp. 60-61, 65).
– scris de Cătălin Spătaru
Surse trimiteri:
Bodhidharma, Marea trezire, trad., note și comentarii de Radu Duma, Herald, București, 2001
Rinzai, Cronica realizării, trad., note și comentarii de Stela Tinney, Herald, București, 2002
Shunryu Suzuki, Zen aici și acum: învățăturile lui Shunryu Suzuki, ed. David Chadwick, trad. Dana-Ligia Ilin, Humanitas, București, 2010
Dokushô Villalba, Ce este zen? Introducere practică în meditația zen, trad. Ioana Maria Diaconu, Elena Francisc Publishing, București, 2006
Kaiten Nukariya, Istoria zenului. Doctrina și practica Zen în China și Japonia, trad. Marian Stan, Herald, București, 2005
surse poze: reprezentativă este proprie, wikimedia.org, wikipedia.org, youtube.com, pinterest.at, www.dokushovillalba.com, wikidata.org,
Pingback: ,,Intrarea pe calea iluminării’’ cu Śāntideva – Lumen in mundo