Drumul pe jos în imensitatea naturii seamănă cu drumul vieții scurse clipă după clipă, având un capăt pentru fiecare porțiune, un scop de împlinit la fiecare capăt. Drumul în mijloacele de transport sunt ca dorințele împlinite în imaginație, ca visele, cu ochii deschiși sau de noapte, vise repezite în a împlini scopurile vieții, doar pentru a ascunde goliciunea timpului trecut și risipit în uitarea căii abia trăite.
Călătoria pe jos este posibilitatea eliberării reale prin propria ființă: durerile, fricile, animalele prădătoare, accidentele, limitele fizice, frigul, căldura istovitoare, obstacolele impuse de state și servii lor în uniforme, foamea, sunt o parte din greutățile cu care călătorul se luptă pentru a-și păstra libertatea drumului ales.
Pentru evadații din Gulag: semenii gata să-i toarne ,,autorităților’’, servii autorităților, în uniforme sau fără, care nu depuneau uneori mari eforturi pentru a-i urmări pe evadați, pentru că Siberia, sălbăticia, pustiul ei, erau prea multe pe calea unui evadat. Evadatul, care în locul ,,siguranței’’ lagărului abrutizant, prefera evadarea cu mici sorți de izbândă.
,,Nu au știut că se luptă cu imposibilul, de aceea unii au realizat fapte extreme’’, spune Mark Twain. Într-adevăr, să parcurgi Siberia, Mongolia, deșertul Gobi, China, să ajungi în Tibet la 5000 de metri altitudine, pentru a trece dincolo de Tibetul, înroșit de China comunistă, în India, de unde se deschidea poarta spre reala libertate fizică, tot acest drum imens nu înseamnă doar o călătorie, ci o cucerire pas cu pas a vieții proprii, a unei umanități libere dormitânde în fiecare om. Da, un astfel de parcurs este ceva aproape imposibil pentru un om, fie că este un european slăbit de o viață confortabilă, fie că este vorba de un evadat precum Rawicz, slăbit de viața grea din lagărele sovietice de muncă.
O sălbăticire, ajungând precum un lup, arătând precum un vagabond, așa cum a ajuns să arate autorul cărții, după sute de kilometri parcurși, este o reapropiere de omul originar, cel care-și cucerea existența în fiecare zi în imensitatea naturii sub cerul nemărginit. Axa lupului, drumul lupilor de la nord înspre sud, este drumul invers, de întoarcere, după ce fascinația nordului a ajuns întruchipată în lagăre de exterminare treptată.
După ce nordul a fost promisiunea civilizației și a libertății, acum a devenit un lagăr din care se evadează către sud. Încrederea prea mare în strălucirea nordului a împiedicat oamenii să împărtășească poveștile evadaților din Gulag, acești ,,zeki’’, ce reușeau imposibilul, narând extraordinarul, umflat și de jurnaliștii care le relatau faptele, acești zeki eliberați deveneau muți, din nou prizonieri ai tăcerii, cu isprăvile lor extraordinare în fața neîncrederii celorlalți. Și cum să nu taci, când mari intelectuali precum Sartre sau Malraux, amândoi cu carnet de partid comunist, nu puteau crede ceea ce umbrea marele ideal al nordului: idealul comunist. Iar când au acceptat lagărele, le-au minimalizat sau au făcut din ele ceva necesar construirii socialismului (vezi și vol. 3 din ,,O istorie a comunismului’’ de Thierry Wolton, despre cum propaganda comunistă din Vest a respins și ridiculizat relatările negative despre URSS).
,,Un evadat este umbra pe care libertatea o lasă pe un drum’’, o umbră pe care arhivele nu o prind, pe care poveștile chiar incredibile, par să o scape, o umbră a trecutului, ce moare odată cu memoria unui Rawicz sau vreunui evadat tăcut, neascultat, necrezut sau doar sursă de senzație, ori pierdut în statisticile contestate ale celor 20 de milioane de închiși în Gulag.
Doar năzuința rămâne: nici un sistem represiv, nici un gard, nici un serv docil al unei ideologii, nu va reuși să distrugă această năzuință spre libertate, spre evadare, spre scăpare, spre recucerire a omului originar hrănit cu libertate, ,,libertatea, pâinea aceasta a sufletului, la fel de necesară vieții ca și pâinea trupului’’.
Rawicz evadează în 1941 din Gulagul siberian aflat la 300 de km de Cercul Polar. Alături de 6 camarazi: 5 est-europeni și un american, victime ale epurărilor staliniste, toți fără hărți, fără cunoștințe geografice. Aventura lor, publicată de Rawicz în 1956, este respinsă chiar de exploratorii ,,specialiști’’, fiind socotită de domeniul imaginației. În cartea lui Rawicz, deșertul Gobi este numai nisip (este doar o mică parte așa), halucinațiile de la foame și oboseală transformă întâlnirile uneori în ceva fantastic, jurnalistul, căruia Rawicz i-a povestit, a înflorit povestea, relatările lui Rawicz sunt din memorie după un deceniu…Scribii sluji ai comuniștilor din Vest nici nu discută cu posibilitatea de a se evada din lumea perfectă a socialismului.
În schimb, geograful, scriitorul, jurnalistul Sylvain Tesson, înainte de 2004, anul morții lui Rawicz, reia itinerariul aproximativ al multor evadați din lagărul comunist. Chiar dacă Rawicz ar fi un impostor, Tesson amintește de mulții oameni fugiți dinspre nordul siberian, mongol și chinezesc al lagărului comunist către sudul indian. Călugări creștini și budhiști, zeki, disidenți politici, soldați și refugiați de diferite naționalități, toți evadați din lagărul perfect al comunismului către lumea imperfectă a libertății posibile.
Pentru că ,,pasul omului și pasul calului sunt cele mai bune instrumente pentru a măsura imensitatea lumii’’, Tesson folosește mai ales pasul uman, pasul cabalin și pasul pedalat, doar când este nevoit, folosește motorul, pentru că vrea să urmează axa lupului de la nord la sud, precum evadații pe picioarele lor. Aventura lui Tesson avea să aibă similitudini cu cea relatată de Rawicz, fiindcă Tesson a fost un fidel cititor al relatării evadării celor 7 zeki.
Ajungând să trăiască și să arate ca un vagabond, Tesson își forțează ființa până la limite și dincolo de ele, recitând poezii pe lungul drum, dezbrăcat pentru a traversa mai bine apele și mlaștinile, dând nas în nas cu o pictoriță, care se sperie de nudul lui de vagabond murdar; pe Baikal, el întâlnește doi americani, care observându-l de la distanță îi spun că seamănă cu deținuții din Gulag, Tesson fiind întrebat dacă l-a citit pe Rawicz…Tesson cățărându-se pe stânci, unde de deasupra cad pietre pentru că unul dintre mulții urși din taiga își croiește drum…Tesson atacat de câini, mergând alături de pelerinii celești din Tibetul înroșit de comunism, dar încă budist, făcând mari ocoluri din cauza granițelor statelor-leviathane împrejmuite cu garduri de sârmă ghimpată ca lagărele.
Acestea sunt doar puține din momentele aventurii lui Tesson, aventură geografică dar și culturală, el făcând trimiteri la diverse cărți, autori, reflectând la gândurile sale născute pe drumul lui, dar nu pierdute, notate, pentru ca re-reflectând la ele, aventura să-și dezvăluie substanța, trăirile să-și arate sensul, inclusiv comic, căci din nebuna aventură a omului, comicul nu poate lipsi, mai ales într-o lume, unde nu poți evita excentricii și nebunii.
,,Nici o vegetație nu împodobește acest peisaj. Aici nu e nevoie de minciuni. Căci vegetația este fardul geologiei. A fost creată pentru a-i îndulci contururile, așa cum machiajul a fost imaginat pentru a ascunde ridurile de pe chipul femeilor. Frumusețea provinciei Qinghai este una din a treia zi a creației înainte ca Dumnezeu să se fi amestecat unde nu-i fierbe oala și să îmbrace pământul cu plante. O frumusețe nudă’’. Aventura lui Tesson, a zekilor, a evadaților din lagărul comunist, este una dincolo de cuvinte, o mare aventură frumoasă și dureroasă, pe care se așază fardul cuvintelor adecvate sau nepotrivite, sărace sau înflorite, cuvintele fiind plantate pe aventură pentru a-i arăta contururile, dar ascunzând-o de cei care nu au trăit-o încă.
scris de Cătălin Spătaru
sursă:
Sylvain Tesson, Axa lupului: din Siberia până în India pe urmele evadaților din Gulag, trad. Sorina Dănăilă, Polirom, Iași, 2014, pp. 15-20, 70, 100, 107, 149, 158, 208-211
o opinie diferită despre Gulag venind dinspre stânga ,,liberală” trans:
Pingback: Dmitri Merejkovski despre ,,Rusia bolnavă’’ | lumeninmundo