O scrisoare către Ernesto Sabato despre ,,Abaddon Exterminatorul”

Domnule Sabato,

În august 2014 scriam și eu despre Thor Heyerdahl, pe care îl menționați, sau, mă rog, îl menționează agenția de presă franțuzească la pagina 350 din cartea dumneavoastră. M-am bucurat pentru că știți, deci, despre ce este vorba. Însă nu sunt sigură dacă veți fi de acord cu mine atunci când spun că eu am văzut în Thor un om în căutare. Pe Thor cel din film, pentru că așa l-am cunoscut. Iată: „Kon-Tiki (2012), regizori Joachim Rønning și Espen Sandberg, coproducție Regatul Unit, Norvegia, Danemarca, Germania, Suedia. Acesta nu este un film despre un etnograf norvegian care se zbate să demonstreze că Polinezia a fost populată de către peruanii care au venit dinspre est cu o plută, pornind el însuși într-o călătorie cu o astfel de pseudo-ambarcațiune. Nu este nici măcar povestea aventurii omului împotriva forțelor naturii et caetera. Kon-Tiki este un film despre om. Omul în căutare.”

În timp ce vă scriu îmi cântă Erik Satie. Dumneavoastră mi-ați adus aminte de el, la pagina 329, bine, nu de el, direct, însă ați pomenit, sau Quique sau Nene Costa sau ceilalți – nu îmi este clar, dar nu are importanță – au pomenit despre musique d’ameublement și m-am gândit atunci, da, cum v-ați gândit și dumneavoastră la cuvintele lui Fernando, nu, nu Fernando Cánepa, ci Fernando Vidal Olmos, personajul dumneavoastră, așadar m-am gândit atunci la musique d’ameublement ca precursoare a minimalismului, pe care îl cântă și un prieten pianist, am vorbit cu el în ultimul timp, chiar în perioada în care vă citeam cartea și va avea în curând un concert în oraș, așa că mi-am descărcat Erik Satie.

N-o să vă vină să credeți! Acum doi ani (desigur, înainte de pandemie), venind de la munte, am remarcat pe marginea carosabilului un panou publicitar, care spunea așa: „După ce vei muri, îl vei întâlni pe Dumnezeu. Ești pregătit? 0753-biblia”. Nu, nu este același număr de la pagina 353, însă m-am amuzat de asemănarea cu afișul cu litere uriașe pe care l-a adăugat Nacho galeriei de pe peretele său: „Dumnezeu are telefon! 80-3001. Sunați în caz de urgență.” Să fie o simplă întâmplare?

Dumneavoastră nu credeți în întâmplări. Știți prea bine că urăsc să vă răstălmăcesc cuvintele, așa că le redau exact, în fine, cel puțin pe acelea din ediția din 2014 (!) de la Humanitas Fiction: „Omul găsește ceea ce caută, conștient sau inconștient. Vorbesc de întâlnirile care au o țintă precisă, nu de prostii. […] Nici eu nu l-am întâlnit întâmplător pe Domínguez, și nici n-a fost mâna hazardului că acest lucru s-a întâmplat tocmai când trebuia să renunț la știință. Întâlnirea noastră a avut o importanță enormă, chiar dacă în momentul acela nu părea să fie așa. Timpul are grijă apoi să așeze faptele în ordinea cuvenită, și lucruri care la început par banale se revelează pe urmă în toată transcendența lor.” Să meargă cititorii la pagina 285, să se convingă. Sau, mai bine, să citească și să recitească cu atenție capitolul Anumite întâmplări petrecute la Paris, pe la 1938, unde vorbiți și despre Victor Brauner.

Să fi fost o astfel de întâlnire și a mea cu Le Paysan de Paris al lui Aragon? De toute façon, citind cum povesteați la pagina 109 despre personaje, și anume: „Într-o zi din toamna anului 1962, cu înfrigurare de adolescent, am căutat locul unde „a trăit” Madame Bovary. Faptul că un băiat caută locurile unde a suferit un personaj de roman este oricum uimitor; dar să facă asta un romancier, cineva care știe în ce măsură ființele acestea nu au existat decât în sufletul creatorului lor, dovedește că arta este mai relevantă decât realitatea cunoscută.” Citind deci aceste rânduri, m-am bucurat foarte tare, pentru că am simțit, domnule Sabato, că cineva mă înțelege. În 2009, după ce am citit Le Paysan de Paris, mi-am spus că nu pot pleca din Paris înainte de a merge în Parc des Buttes Chaumont (același parc în care un personaj întâlnește alt personaj într-un film regizat de Gaspar Noé, dar aceasta este altă discuție) – domnule Sabato, ce sens să dau? Atunci m-am dus pentru a-i călca pe urme lui Aragon, de fapt, pentru a vedea, nu parcul ca atare, ci pentru a pătrunde și eu „crâmpeiele unui spirit nemuritor, care simțea prin intermediul acestor simple obiecte din lumea exterioară” (p. 114). Atunci gândeam că nu vreau să plec. Acum, același parc îmi iese în cale, tocmai acum, când iau în considerare să mă întorc în Franța, să mă despart de țara în care m-am născut, așa cum dumneavoastră v-ați despărțit de știință…

Dar să revenim. M-aș bucura să vă citească mai mulți cartea. Este vorba, desigur, despre Abaddon Exterminatorul. Îmi vin acum în minte cuvintele dumneavoastră despre Flaubert: „Și să nu crezi că Flaubert a scris povestea acelei biete nenorocite fiindcă i-au cerut-o: a făcut-o pentru că a avut subita intuiție a faptului că în narațiunea aceea polițistă putea să-și scrie propria-i narațiune polițistă secretă, ridiculizându-se pe sine cu cruzimea cu care numai un nebun poate s-o facă vorbind despre eul său, caricaturizându-se în acea neînsemnată nevrotică de provincie care, ca și el, îndrăgea țările îndepărtate și locurile necunoscute. Recitește capitolul al VI-lea și-l vei vedea pe el în această pasiune pentru alte timpuri și locuri, pentru călătorii și poștalioane, presărată cu răpiri și mări exotice: iluzia romantică în toată puritatea ei, așa cum băiatul cocoțat pe grilaj a simțit-o întotdeauna. Astfel, tema romanului său este cea a propriei existențe, distanța tot mai mare pe zi ce trece, între viața reală și fantezia lui: visele devenite realități serbede, iubirile sublime prefăcute în derizorii locuri comune. Ce altceva putea face biata nefericită, decât să se sinucidă? Și prin sacrificiul acelei nenorocite, acelei neajutorate, acelei făpturi ridicole pline de romantism, Flaubert (în chip trist) se salvează.” (p. 111).

Aș vrea să citească mai ales paginile 177-184, în care dezbateți subiecte precum arta, visele, mitul, prezente, de altfel, pe tot parcursul cărții.  Vorbiți despre cum se înrudesc arta și visul: „Desigur, cel puțin la început. În momentul în care artistul se cufundă în subconștient, ca atunci când dormi. Dar apoi survine un al doilea moment, care e de expresiune, ia aminte: de ex-presiune, de presiune în afară. Din această cauză arta e eliberare, iar visul nu, fiindcă visul nu iese în afară. Arta da, e un limbaj, o încercare de comunicare cu alții. Îți strigi obsesiile altora, chiar dacă prin simboluri. Dar atunci ești deja treaz, și cu aceste simboluri se amestecă lecturi, idei, voință creatoare, spirit critic. Acesta e momentul în care arta se deosebește radical de vis.” (p. 172-173)

„Nu sunt decât un scriitor care de aproape treizeci de ani își tot pune problema omului. A crizei omului.” Și bine faceți, domnule Sabato, bine faceți. „Puțina filozofie pe care o cunosc am învățat-o pe sărite, prin căutări personale cu privire la știință, la suprarealism, la revoluție. Nu e rodul mersului la bibliotecă, ci al frământărilor mele.” (p. 174).

Aș vrea să mai citească paginile 103-114, unde spuneți, printre altele că atunci „[când] scrii cu seriozitate, e tocmai invers: subiectul este cel care te alege.” Ba nu, ba nu, să vă citească cât mai mulți, inclusiv eu, opera toată. Nu are rost să dezvolt acum, pentru că aș spune prea multe, fără să dezvălui mai nimic sau fără să pot surprinde esențialul cărții dumneavoastră.

Trebuie să vă mărturisesc, mă întreb și acum, după atâta timp: ce s-o fi întâmplat cu fiica Emmei Bovary?.. Probabil la fel mă voi întreba și despre al dvs. Bruno Bassán. Sau poate îi voi întâlni vreodată, în vreun cimitir, mormântul…

Nu pot încheia altfel decât prin a vă ura și eu, ca oricărui creator, „adică cineva care s-a născut cu blestemul de a nu se resemna în fața acestei realități în care i-a fost dat să trăiască; cineva pentru care universul este îngrozitor, sau trecător și imperfect în mod tragic” (p. 438): pace.

A dumneavoastră,

Mihaela Simion

Constanța, martie 2021

terminată azi în sâmbăta lui Sabato

sursă:

Ernesto Sabato, Abaddon Exterminatorul, trad. Tudora Șandru Mehedinți, editura Humanitas, București, 2014

poza reprezentativă proprie, la fel ca și pozele din articol


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.