Tess d’Urberville, copila lui Thomas Hardy și a naturii

,,Copiii naturii’’ nu sunt cu totul denaturați de civilizația cu relele ei precum băutura, stratificarea socială, titlurile nobiliare, fala, moravurile, banii, normele sociale…Undeva pe potecile de ei știute, pe drumurile de câmpie, în păduri, în simplitatea vieții rurale, apar momentane pâlpâiri a ceea ce a mai rămas din natura de copil bine integrat în peisajul originar.  În dansul frenetic unde jucătorii erau învăluiți în praf, în fân, formând o amestecătură ,,umano-vegetală’’, ,,copiii naturii’’ își pierdeau contururile părând niște satiri și nimfe. Această imagine a unei petreceri rurale contrastează cu comentariile uneori moralizatoare ale scriitorului Hardy reprezentantul civilizației, criticând și exprimându-și compătimirea față de suferințele personajelor.

Thomas Hardy (1840-1928)

În lumea lui Hardy nu există planuri divine pentru oameni, ci moșteniri grele, destine nefaste pentru născuții în familii ruinate, scăpătate, dezonorate. Sau când ,,copiii naturii’’ cad sub condamnarea normelor unei societăți. Hardy se răfuiește cu îngerul păzitor al lui Tess întrebându-se în derâdere unde era păzitorul divin când un nobil profită în pădurea întunecată de biata fată Tess, punându-și ,,pecetea grosolană’’ asupra ,,florii curate ca zăpada’’. Poate îngerul nu are nici o treabă cu societatea clădită prost de a cărei nedreptate se plânge autorul.

Dacă ar fi o societate precum cea din ,,Martorul’’ de Saer, poate nu mai apăreau astfel de romane, ce deplâng destine dramatice provocate de structurile sociale. Dar nu este posibilă o punere în paranteze a regulilor ca în societatea lui Saer, pentru că avem de-a face cu ,,marea’’ și ,,adevărata’’ civilizație Occidentală, ce-și permite doar uneori în dans, literatură, artă, filosofie să pună sub semnul întrebării structurile societății, cărora noi ,,nembrii’’ societății ne supunem ca somnambulii. Ceea ce este mișcător până la extaz în această civilizație este emoția intensă, emoția de a te dizolva în dansul frenetic într-o încăpere unde nu mai există contururi de oameni, emoția intensă a iubirii devenind pasională încât ea poate ajunge să provoace destinul nemilos construit de civilizația umană, de evenimentele nefaste și prin deciziile personale.

Lăptăresele poftind la fiul chipeș al unui preot înțelegeau că din punct de vedere social, zice Hardy, dragostea lor era o nebunie, că n-avea perspectivă, că era deja moartă, că nu putea fi justificată în fața lumii, dar în fața ,,Naturii’’ iubirea lor era perfect justificată, această iubire dându-le ,,extazul unei bucurii nimicitoare’’. Deci ,,natural’’, iubirea dăruind această bucurie extatică era permisă, dar social, nu. Sau poate ,,naturalul’’ este tot ceva social, cultural, expresia unei aspirații de eliberare de coercițiile civilizației? Această eliberare fiind ea însăși factor al ,,extazului’’. Este deja evident, dar menționăm totuși ca fiind slab argumentul cum că azi ar fi irelevante situațiile precum  cele descrise de Hardy: cazul lăptăreselor îndrăgostite de fiul de preot sau chinul lui Tess că nu este fata ,,pură’’ imaginată de Angel Clare, că avusese un copil….Să ne gândim câte legături ,,naturale’’ sunt condamnate de ,,lume’’, socotite ca fiind fără perspectivă, blamabile etc. Și aproape în toate cazurile ,,condamnarea’’ lumii este hotărâtoare pentru protagoniștii ex-tatici, care încearcă urmând emoția să se elibereze de sub tirania normelor, interdictelor, legilor lumii.

Cui nu-i pasă de interdicte, va avea un destin asemănător cu al lui Tess și al lui Angel Clare. Dacă este naturală eliberarea prin iubirea ce încalcă interdictele, atunci poate într-o zi în această umanitate coruptă de civilizația înălțătoare unii se vor declara eliberați de povara secolelor pline de interdicte moralizatoare. Atunci toți eroii reali și fictivi vor deveni modele vii pe calea eliberării. Sau poate chiar au devenit deja în transformarea moravurilor.

Dacă eliberarea datorată iubirii ce încalcă interdictele este doar un vis al umanității exprimat prin imaginație, artă, creație a minții, film, teatru, operă, atunci umanitatea va visa în continuare. După ce aceste vise se (re)încheie dramatic, se va justifica finalul burghez al pasiunii extatice prin recunoașterea socială cu numele de parteneriat civil, domestic, căsătorie…Înainte de cină sau după, se poate reaminti visul ex-tatic privind un film despre Tess sau citind cartea lui Hardy, o carte de o vrajă simplă amintind de ceva ce parcă aievea am cunoscut. În ciuda blazării umane, nu se vor șterge din realitatea de vis personaje reale sau fictive precum Tess, jertfite pe altarul soarelui/naturii umane prin forța destinului construit strâmb de oameni.

scris de Cătălin Spătaru

Sursă:

Thomas Hardy, Tess d’Urberville, Trad. Catinca Ralea, Eugenia Cîncea, Editura Univers, București, 1982, pp. 24, 70, 77, 82-83, 164, 439

surse imagini: proprie, fineartamerica.com/thomas-hardy-writer-and-cyclist-mary-evans-picture-library

Lasă un răspuns

This Post Has One Comment