Sau nu, pentru o epocă hedonistă care alege ușor plăcerea ar părea că între datorie și plăcere nu este o alegere grea. Nici pentru noi, Herculeenii și Herculeenele ce ne muncim cu timpul vieții noastre, pentru a reuși cât mai bine să-l risipim. Cartea lui Grayling nu-i deloc o risipă. Pentru cei înaintați în studiul filosofiei ar fi o reluare benefică, de reamintire a unor argumente în discuția unor teme importante precum binele și răul, etica și morala, sexul, drogurile, eutanasia, religia și rațiunea, drepturile omului, justiția internațională și războiul. Pentru orice cititor o bună introducere în aceste probleme cuprinse în problema capitală a lui ‚‚cum să duci o viață mai bună’’. Credințele subiacente, tacite ale autorului se întrevăd printre rânduri: un adept al Luminilor, o credință în rațiunea omului la care viața și problemele ei sunt raportate. Însă rațiunea luminează la nesfârșit mai ales problemele spinoase ale omului și lumii lui. Autorul se oprește însă la anumite viziuni limitate, dacă nu la fel de închistate precum cele pe care le critică: conservatoare, religioase, relativiste. De exemplu Evul Mediu rămâne la nivelul de idee banală renascentistă împletită cu o interpretare materialistă a trecutului, idee ce reapare prin discuțiile de pe forumuri: evul mediu este dark age, de parcă următoarele epoci au apărut din senin conectate doar la Antichitate și nu la cultura transmisă prin așa-zisa epoca a tenebrelor. Apoi ca un fiu de colonialiști, ce-și face mea culpa, ca un umanist ateu probabil cu vederi de stânga, perechea întunecată a secolului XX este: nazism/stalinism, nici vorbă de termenul comunism. În unele probleme analizate, plecând de la intuirea credințelor autorului, cititorul poate anticipa care ar fi soluțiile spre care înclină filosoful englez. Însă aceste limite ale luminării din această carte nu sunt o piedică pentru a raționa și a încerca să găsim măsura potrivită, alături de Grayling, în alegerile pe care le facem în munca herculeană de a gândi și de a trăi (mai) bine. (Cătălin Spătaru)
Radu Mihai:
În secolul actual, civilizația umană atinge un stadiu iluzoriu de evoluție psihică și socială, stadiu creat de multitudinea factorilor ce se manifestă prin intermediul sistemului din care face parte. Contextul existenței în cadrul prezentului dezvăluie imaginea acceptată, însă falsă, a unei civilizații evoluate – aspect influențat foarte puternic de către evoluția tehnologică, singura evoluție cu adevărat vizibilă. Totuși, dezvoltarea unei civilizații, pentru ca aceasta să se poată încadra în scara evoluției, trebuie să aibă loc pe o multitudine de planuri, incluzând nivelul psihic, implicit cel moral. Modernitatea ne întâmpină cu iluzia unei civilizații evoluate, iluzie risipită însă de problemele încă existente la nivel global, precum războaiele, genocidele, înfometările și încălcarea drepturilor fundamentale umane. O parte a tehnologiei este folosită pentru a domina masele, pentru a le controla, pentru a le ține ocupate în fața adevăratelor probleme pe care le suferă umanitatea în prezent. Există îndeajuns de multe exemple prin care putem relata involuția umană, iar unul dintre cele mai puternice este reprezentat de dezastrul global produs de cele două conflagrații mondiale. Un total de aproximativ o sută de milioane de decese ar fi trebuit să pună capăt caracterului distrugător al umanității, însă oamenii sunt încă înfometați, torturați și uciși pe Terra.
Astfel, mai putem susține că prezentul deține o civilizație cu adevărat evoluată? Dezvoltarea tehnologiei nu asigură evoluția benefică a unei civilizații dacă aceasta nu a dezvoltat și implementat cu adevărat un set de valori morale la întregul nivel social, valori valabile indiferent de regiune, regim politic sau cultură. Însă cine poate determina la nivelul civilizației noastre care anume sunt cele mai bune valori de urmat? – „Fiindcă universul există ca rezultat al unor forțe fizice neutre din punct de vedere moral, fără să fie expresia unui scop și fără să impună conștiinței individuale vreo exigență sau țintă, oamenii înșiși trebuie să impună acestei neutralități radicale concepția lor cea mai bună despre valori.” (pag. 37), susține Grayling. Referitor la cuvintele mele anterioare, același Grayling susține următoarele: „Progresul științei și tehnologiei ne arată că, în calitate de specie, am devenit mai inteligenți; dar folosirea lor incorectă, pentru război și asuprire, ne arată că n-am devenit mai înțelepți.” (pag. 81).
Așadar, principalele probleme morale ale prezentului sunt aceleași ca și în trecut. Deși există o serie de valori morale în întreaga lume, acestea sunt des încălcate, ignorate sau chiar contestate de către persoane care luptă pentru dominarea unei rase/națiuni. Înainte de a prezenta o parte din problemele abordate de către Grayling în cartea sa, țin să precizez diferența pe care acesta o realizează între conceptul de morală și cel de etică: „Morala e despre ce e permis și ce e interzis în anumite domenii ale comportamentului; etic este despre caracterul personalității și vieții unei persoane și despre ce decurge din amândouă ca opțiuni, relații și acțiune.” (pag. 85).
Una dintre probleme, deși nu cea mai importantă, o constituie drogurile. Autorul susține că drogurile intrate sub controlul legii, pentru prima oară, în Marea Britanie (1868), reprezintă o decizie luată cu scopul de apărare al statutului profesional al farmaciștilor, nu reglementarea folosirii lor: „Astfel, legislația antidrog a început ca mijloc de a se asigura că tinerii vor fi în formă pentru a se omorî unii pe alții.” (pag. 121). Drogurile reprezintă o problemă socială în contextul în care folosirea acestora devine abuzivă, când se instalează dependența și efectele sevrajului creează agresivitate, depresie, etc. Interzicerea consumului de droguri nu constituie o soluție care să aducă diminuarea sau anularea acestei activități, ci creează noi probleme la nivel social, transformând oamenii în răufăcători, hoți sau criminali, irosind sume uriașe de bani și vieți omenești pentru combaterea lor. În timp ce instituțiile farmaceutice câștigă sume de milioane (poate chiar miliarde) de dolari anual, problemele de dependență sunt la fel de des întâlnite, de vizibile. Combaterea producției și distribuirii drogurilor este o luptă pierdută încă de la început. Grayling afirmă : „Am sugerat că abuzul de droguri nu este o problemă morală, ci una etică. (…) A interzice oamenilor să mănânce sau să bea ce doresc ei sau să caute anumite plăceri este o formă de intervenție grosolană. Trebuie propuse limite, exact așa cum se face pentru alcool…”. (pag. 124).
Totodată, autorul cărții dezbate problema influenței religiilor asupra rațiunii și a modului prin care oamenii se folosesc de acestea în scopul controlării tipurilor de comportamente umane și a intențiilor din spatele acțiunilor morale. Ignoranța din spatele acțiunilor unei anumite părți a credincioșilor se manifestă prin accentuarea problemelor legate de nuditatea televizată, întorcând spatele genocidelor, bombardamentelor și războaielor care afectează populații sărace, fără apărare, aflate în zone de conflict civil/militar.
Grayling citează din Bertrand Russell pentru a argumenta o ipoteză ce se presupune a se afla în spatele moralei religioase: „teologii ne-au învățat întotdeauna că decretele lui Dumnezeu sunt bune și că acesta nu este o simplă tautologie: rezultă că, în mod logic, bunătatea este independentă de decretele lui Dumnezeu”; de asemenea, autorul completează: „dacă voința divinității este temeiul moralei, motivul pentru care ești moral e dictat numai de prudență; el constă în dorința de a scăpa de pedeapsă.” (pag. 141). Cum uneori este de prisos să comentezi cuvintele scriitorului, urmează să închei acest paragraf cu următorul citat: „Dacă motivația pentru a fi moral este dragostea (în sensul de agape; în latină, caritas, deci caritate), atunci ce relevanță are existența unei divinități? (…) Existența unui zeu nu adaugă la situația noastră morală decât un polițist invizibil, care vede ce facem (chiar când e beznă), și amenințarea cu terori post-mortem dacă nu ne purtăm cum trebuie. Asemenea adaosuri nu constituie nicidecum o îmbogățire a vieții morale, deoarece sprijinul oferit de ele constă în frică, amenințări cu violența și suferințe fără sfârșit, iar viața morală încearcă, printre altele, să ne elibereze tocmai de acestea.” (pag. 144).
Adrian Păun (invitat):
Nu pot nega faptul că la început am judecat această carte după copertă, o acțiune foarte greșită în percepția mea actuală. Am crezut că tot ceea ce cuprinde sunt niște date și informații istorice, ce se leagă într-un anumit fel de Hercule, o mare prostie ce mi-a circulat prin cap.
„Alegerea lui Hercule” pleacă de la simpla întrebare: “Cum trebuie să trăiești?”, un subiect foarte interesant, care sincer nu m-aș fi gândit că o să fie abordat în această carte.
Încă din primele pagini, Grayling face comparația între două vieți bune, viața viciilor, chefurilor și viața plăcută în care dragostea, împlinirea și râsul sunt caracteristici esențiale, desigur ambele vieți cuprind o cantitate de bunătate , dar în opinia mea, cel de-al doilea tip de viață rămâne cel mai bun, deoarece fericirea și plăcerea nu o să fie niciodată pe aceeași linie în front, plăcerea se poate obține ușor, fericirea constituie un adevărat efort.
Un alt aspect ce a reușit să mă țină captivat de paginile cărții a fost capitolul opt, poate fi pasiunea mea pentru a studia despre droguri , sau chiar a reușit modul în care este scris să mă captiveze chiar așa de tare. Susțin ideea despre care se discută în acest capitol și anume că interzicerea anumitor droguri nu o sa ducă la o rezolvare sau la încetarea consumului lor – este formulat bine faptul că permiterea achiziționării lor, cu măsură, din farmacii este mult mai sănătoasă pentru populație, decât interzicerea și obligarea celor care doresc să le consume în a le procura din locuri nu tocmai sigure. Desigur, legalizarea drogurilor nu este o soluție, deoarece acestea tot vicii vor rămâne, dar este o metodă prin care oamenii care nu doresc să urmeze o viață virtuoasă să fie salvați din fața morții provocate de consumul în lipsă de cunoaștere a riscurilor.
Legat și de capitolul opt și de celelalte paisprezece capitole, pot să afirm fericit că „Alegerea lui Hercule”, scrisă de A.C. Grayling, intră fără nici o îndoială pe lista cărților cu care sunt de acord, deoarece afirmațiile făcute printre rânduri sunt corecte și coincid cu rațiunea mea din prezent.
Surse foto:
poza reprezentativă: Albrecht Dürer – Hercules în fața unei decizii cruciale (wikipedia.org)
wikimedia.org
www.brisbanepowerhouse.org; www.goodreads.com
artofmanliness.com
