În 1951, când încă Bisericile creștine se împotriveau sărbătorii americane a Crăciunului, socotind-o sărbătoare păgână, un Moș Crăciun a fost ars în fața a 250 de copii creștini. Fără știință, reprezentanții bisericii intrau cu acest autodafé în continuarea firească a unei istorii sincretice a Crăciunului. Toamna, când împărăția nopții și a întunericului invadează ziua, alungând lumina, când ciclul vieții se încheie în moarte, copiii costumați în fantome și schelete nu le dau pace adulților, până când nu le fac daruri (exemplu prezent -colindul de Halloween). Este ca o salvare a vieții prin daruri făcute morților, toamna fiind fixate zile ale sfinților și morților în confesiunile creștine. Toamna, morții se întorc, iar cei vii caută un modus vivendi cu ei prin darurile date celor care joacă rolul morților.
Din Evul Mediu, în unele zone ale Europei, copiii umblă deghizați, cântând, făcând urări, primind daruri, ei evocând moartea în ,,colindele’’ lor. La indienii pueblo, ritualul katchina este asemănător. Katchina sunt sufletele copiilor înecați din timpul migrațiilor ancestrale. Katchina reveneau în fiecare an în satele indienilor pueblo și luau copii. Disperați în fața pierderii urmașilor, indienii le-au promis că vor juca rolul morților, amintindu-și de ei, prin părinții care devin katchina cu dansuri și măști, ei dându-le copiilor daruri și pedepse. Copiii care sunt pedepsiți sau dăruiți cu daruri devin așadar cei care trebuiau să fie morți, să fie cu morții, părinții se substituie morților- katchina, iar morții rămân în lumea lor.
Această ambivalență, această legătură viață-moarte, pedeapsă-dar, este și la Moș Crăciun, ce și-ar avea originea în Abbas Stultorum, Abatele dezordinii. Acest Abate este un personaj, ce pe o anumită perioadă este rege al Crăciunului, perioadă în care ordinea socială este ruptă, iar lumea fraternizează: stăpânii cu slugile, bogații cu săracii. Începând cu 17 decembrie, în zilele cu nopți lungi din Antichitatea târzie a Imperiului Roman, erau sărbătorite Saturnaliile cu regi ai Saturnaliilor, fiind o sărbătoare a morților, cu daruri și locuințe împodobite cu crengi verzi. La fel și în Crăciunul Medieval cu sărbătorile din decembrie casele erau gătite cu crengi verzi și se făceau daruri.
Crăciunul Medieval și Saturnaliile prezintă suprimarea stărilor în ceea ce Horațiu numește libertas decembris: sclavii și slugile stau la masă cu stăpânii, fiind serviți de stăpâni, veșmintele se schimbă, tineretul își alege propriul conducător, apoi tinerii se dedau la abuzuri de la furt și blasfemie până la viol și crimă. Abatele Veseliei este cel care încearcă să medieze și să limiteze excesele. De la Abatele Veseliei la Moș Crăciun este o schimbare de vârstă dar și de rol, Moș Crăciun răsfățându-i pe copii pentru că în lumea ,,modernă’’ nu mai există copii, tineret și părinți, ci doar părinți și copii. Moș Crăciun fiind desigur și o preluare a rolului lui Moș Nicolae, de dăruitor.
Moș Crăciun este o fuziune sincretică a Abatelui Veseliei cu episcopul-copil ales sub protecția Sfântului Nicolae. Abatele Veseliei domnea pe 25 decembrie, Sfântul Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie, iar episcopii-copii erau aleși pe 28 decembrie. În Scandinavia, Jul era celebrată în decembrie, cu Julebok, demon încornorat sosit din lumea subpământeană cu daruri pentru copii. După ce domnia nopții începe a se retrage, se retrag și morții după solstițiul de iarnă, când lumina începe să alunge întunericul. Morții sunt îmbunați cu daruri când îi părăsesc pe cei vii, iar viața triumfă după ce în libertas decembris, moartea și viața s-au amestecat, reamintind că libertatea este o problemă de viață și de moarte.
În această dialectică a vieții și morții, copiii joacă rolul vieții, al credinței în viață, pentru adulții care oferă daruri, dar copiii joacă și rolul morții. Copiii sunt îngerii din lumea cealaltă, sunt spiritele de dincolo, sunt morții. Ospețele de Crăciun și de Anul Nou la scandinavi și slavi sunt ospețe pentru morți, invitații jucând rolul morților. ,,A fi altul’’ este prima imagine pe care ne-o facem despre mort și moarte. Crăciunul și Anul Nou, sfârșitul lui decembrie este despărțirea de morți, de anul care moare, iar masa de Crăciun sau de Anul Nou este ultima ocazia de manifestare a morții. Dar cine poate juca rolul morții? Doar cei care sunt alteritate, cei care nu sunt încă integrați grupului: servi, copii, străini.
Ironic să crezi că mesele date pentru morți sunt o prostie, așa cum cred mulți oameni ,,moderni’’ de azi, când ei de fapt repetă de Crăciun și de Anul Nou o structură perenă, stând la masă pentru morți și cu ,,morții’’. Ironic și că atunci când dăruiești daruri prin Moș Crăciun, daruri ce vin de dincolo pentru copii, de fapt poate ascunde secreta tendință de a oferi daruri pentru lumea de dincolo. Darul de sub brad trecut prin lumea de dincolo, de unde vine Moș Crăciun, este un act de credință în viață, o manifestare a bucuriei de a trăi, ca un sacrificiu ce ține departe ,,a nu muri’’ (încă).
Regele saturnaliilor ar avea și el un prototip vechi, ce după o lună de excese, este sacrificat pe altarul zeului Saturn devorator de copii. Plecând de la acea vreme aproape imemorială, arderea lui Moș Crăciun realizată de criticii Crăciunului ,,păgân’’ în fața copiilor, nu este decât integrarea într-o structură veche, perenă, ce se confirmă prin astfel de acte de sacrificare. O altă confirmare o putem găsi în stresul, deprimarea, tulburările psihice ale unor oameni de ,,sărbătorile’’ lui decembrie, când libertas decembris este înecat în consumerismul din jurul bradului, consumerism la fel de (ne)substanțial ca focurile de artificii. Libertas decembris nu este înțeleasă de ,,ființa consumată’’, ființa consumată nemaitrăind credința în viața, care nu a murit încă, având legătura ei profundă cu moartea și lumea de dincolo, pe trecutul cu structurile lui de care nu ne putem rupe, chiar dacă-l acoperim cu uitarea sau luptăm pentru a ne rupe de el.
De asemenea, ,,răsturnarea ordinii sociale’’ cu Abatele Veseliei nu mai există într-o lume chipurile egală, într-o lume ,,modernă’’, progresistă și evoluată, dar deprimată, fără autentica libertas care leagă viața de moarte, o lume egalitară în dorința de a consuma cât mai mult, de bunăstare materială, de a primi circul și pâinea de la tăticul-stat, noul-vechi ,,Moș Crăciun’’, de fapt un Julebok venit din iad.
scris de Cătălin Spătaru
Sursă:
Claude Lévi-Strauss, Toți suntem niște canibali, trad. Giuliano Sfichi, Polirom, Iași, 2014, pp. 11-45
