Câți dintre cei interesați de istorie au auzit de evreul anarho-comunist Max Goldstein? Probabil câțiva, dintre acești câțiva, majoritatea specialiști în istoria României sau a comunismului. De Abraham Grinstein, Leon Lichtblau, Gelber Moscovici, Milu Gloter, Saul Ozias, Paul Goldstein, Lupu Goldstein, Rebecca Goldstein, Moise Serebier, Heinrich Sternberg, Julietta Holtzman, nici atât să fi auzit. Mai ales că aceștia erau plătiți cu bancnote din tezaurul României dat rușilor, după care se mai plânge în zadar și acum. Oamenii susținuți financiar de Moscova, având credințe de socialiști, comuniști, implicați direct și indirect în atentatul din Parlamentul României în urma căruia au murit 3 demnitari, dintre care episcopul greco-catolic, Demetriu Radu, mort pe loc. De ce este atât de puțin știut cel mai important atentat din Parlamentul României? După niște articole din presa postdecembristă și câteva intrări în unele istorii despre perioada interbelică, cartea lui Stelian Tănase este prima dedicată țesăturii de evenimente din jurul atentatului petrecut în decembrie 1920.
Să găsim motive în ceea ce spune Mircea Morariu: lucrarea lui Stelian Tănase este scrisă ,,încât nimeni, nimeni cu scaun la cap, nu ar putea să-i aducă autorului acuzații de antisemitism’’? Atunci istoricii noștri, tentați de carierism ca toți oameni ,,supt vremi’’, nu au abordat exclusiv acest subiect cu socialiști, comuniști evrei conspirând contra instituțiilor statului român și omorând demnitari, pentru a evita să se trezească lipiți cu eticheta de ,,antisemit’’ și să-și compromită cariera. Așa poate să fie și în cazul bravilor editori români luptători cu incultura rumânilor incompatibili cu cititul, ei, acești editori susținători ai culturii să-l fi împins pe scriitorul, istoricul, jurnalistul Stelian Tănase să-și publice cartea la o editură la fel de cunoscută precum Max Goldstein sau Leon Lichtblau? Pentru că subiectul cărții este despre conspiratori și teroriști socialiști, anarhiști, comuniști, majoritatea de origine evreiască? Tristă situație, dacă este chiar așa, deziluzionându-ne de speranța că măcar în spațiul culturii în general și la cunoașterea trecutului în particular, s-ar încerca un pic de libertate, căci în rest libertatea este mai mult un cuvânt gol, fără realitate, redus la formalitatea drepturilor.
De la teroriștii palestinieni din prezent și de la cetățenii servi ai cuvioaselor state ticăloase arătându-i cu degetul acuzator pe teroriștii de orice fel, să ne întoarcem în jurul lui 1920 când anarhistul Max Goldstein, socialiști, comuniști și simpatizanți ai lor conspirau pentru a da naștere revoluției socialiste în România, pe banii și pietrele prețioase din tezaurul României, tezaur dat spre păstrare pentru totdeauna surorii Rusia.
Zacordotul din Odessa
Zacordotul era o instituție bolșevică, precum Agitprop, menită să contribuie la extinderea revoluției socialiste în lume. Ea se ocupa cu spionajul și terorismul. Zacordotul din Odessa se ocupa cu spionajul și propaganda în România și în Balcani. Abraham Grinstein, profesor de ebraică din Chișinău, era șeful Zacordot Odessa. În serviciul lui s-au efectuat: aruncarea podului de la Căușani din 1920, aruncarea în aer a depozitelor militare de lângă Iași, atentatul de la Senat, făcut de Max Goldstein și colaboratori. De asemenea, atentatele eșuate la Teatrul Național din Iași sau Timișoara unde s-au descoperit explozibili.
Grinstein l-a recrutat pe Max Goldstein, ce nu era înscris în partidul bolșevic, declarându-se anarhist. Goldstein era expert în explozibili, iar instruirea lui s-a desfășurat în direcția tehnicilor teroriste. Goldstein devine ,,omul cu cârlig’’ tocmai datorită antrenamentelor în timpul cărora și-a pierdut o mână din cauza unei explozii.
Omul cu cârlig
Născut la Bârlad în 1899, lumpenproletar, neșcolarizat, Max Goldstein face parte din evreimea săracă, după Stelian Tănase peste 90% dintre evreii români fiind săraci în secolul XIX. Fiind băiat de prăvălie, Max fuge la Odessa, unde sub liderul socialist Racovski, devine persecutor al românilor în timpul Primului Război Mondial, odată cu retragerea românilor în Moldova și peste Nistru. El îl torturează pe ziaristul Emil Nicolau la Odessa, făcând parte din luptătorii lui Racovski conducător al socialiștilor români din Partidul Social-Democrat. Racovski, bulgar de origine, se ocupa cu jefuirea românilor refugiați la Odessa. Goldstein este prins și condamnat de două ori, dar evadează tot de atâtea ori.
Goldstein este inferior ca pregătire, abia poate construi idei anarhiste, dar în jurul său sunt îndeajuns de multe minți pregătite intelectual ca să se folosească de hotărârea lui. În casa din Stelea Veche, nr. 15, București, persoane educate, burghezi, intelectuali, studenți aparțineau anturajului lui Goldstein, influențându-l pe acesta. Dar și invers: când complicele Saul Ozias avea îndoieli despre efectul atentatului de la Senat, dispoziția hotărâtă a lui Goldstein îi convingea pe tovarăși să acționeze.
Circumstanțe
În 1917, soldații ruși fideli bolșevicilor încearcă să-l aresteze pe Regele Ferdinand la Iași. În 13 decembrie 1918 se încearcă organizarea unui puci împotriva monarhiei, puci organizat de Alecu Constantinescu, social-democrat fidel bolșevicilor, puci soldat cu peste 100 de morți.
În primăvara lui 1919, Bela Kun cucerește puterea în Ungaria, încercând unirea cu revoluționarii ruși prin atacarea României. În august 1919, Bela Kun este alungat din Budapesta de armata română.
Racovski este conducător al socialiștilor în România, el este arestat în 1916 pentru că făcea propagandă pentru Germania, fiind eliberat de ruși în 1917 odată cu retragerea administrației române în Moldova și ieșirea Rusiei din război, o parte din armata rușilor îmbrățișând cauza revoluției. De la Iași, Racovski ajunge la Odessa unde începe jaful și lupta pentru revoluția din România.
Alături îi are pe Alexandru Dobrogeanu-Gherea și Dicescu, evrei de origine, dar și pe M.G. Bujor conducător al socialiștilor. În 1919, când Max Goldstein ajunge din nou în România constată că socialiștii români nu sunt dispuși la revoluție, aceștia fiind formați de Constantin Dobrogeanu-Gherea (evreul Solomon Katz), fără dispoziția luptătoare a aripii Racovski, M.G. Bujor. Din această aripă luptătoare făcea parte și Alexandru, fiul lui Dobrogeanu-Gherea (Brătianu scăpându-l de execuție pe Alexandru pentru tatăl lui, Constantin). Bătrânul Constantin Dobrogeanu-Gherea era apropiat unei schimbări treptate a societății în direcția socialismului și nu prin violența revoluționară. Constantin moare în mai 1920, iar aripa agresivă a socialiștilor va plănui din nou izbucnirea revoluției în România prin violență.
Condamnarea capilor socialiști: Racovski, M.G. Bujor
În 1920, Racovski este condamnat în lipsă, iar M.G. Bujor deși a câștigat un loc pe listele socialiștilor în urma alegerilor din România Mare (mai 1920), mandatul său nu este validat. În 1918, M.G. Bujor conducea un batalion, ce lupta contra armatei române. În februarie atacă armata română aflată în Basarabia, printre soldați fiind și Max Goldstein. M.G. Bujor este degradat, judecat pentru: ,,devalizarea tezaurului românesc’’, prigonirea românilor refugiați în Rusia, înalta trădare prin lupta contra țării sale. M.G. Bujor este condamnat la muncă silnică pe viață.
Fiind vizitat de gazetari români și străini la închisoarea Ocnele Mari, Bujor vedea ,,zorile roșii mijind la răsărit și izbânda la capătul drumului nostru’’. Bujor a avut dreptate: de la regimul comunist postbelic până la politica socialistă influentă în Europa contemporană.
M.G. Bujor, după eliberare, negociază o coaliție cu PNȚ Iuliu Maniu împotriva liberalilor lui Tătărescu avându-l alături pe Lucrețiu Pătrășcanu (Iuliu Maniu negociase și cu Zelea Codreanu). Bujor este terminat ca politician comunist când îi scrie lui Stalin în favoarea lui Racovski: Racovski este executat în timpul marii terori staliniste din 1938, iar Bujor trimis în uitare.
Grenade, socialism și iubire
În 1919, Max Goldstein este găzduit în București la surorile evreice Holzman: Sali și Julietta. El le fură banii, uitând în cameră: grenade, sârmă electrică, o baionetă. Este reclamat de surorile păgubite la organul de ordine și arestat. Max este închis, iar surorile îi duc de mâncare la pușcăria Văcărești. Apoi cele două au devenit socialiste, s-au delectat cu scrierile lui Marx și cu frații lui Max: Paul și Lupu, cu care s-au cuplat.
Sali, una din surori, s-a ocupat cu transferul corespondenței unuia dintre frați chiar în luna atentatului: decembrie 1920, contra unei sume de bani. Cealaltă, Julietta, avea sume mari de bani, după declarația cumnatului ei, probabil din tezaurul României. Din păcate, Sali voia căsătorie, iar Paul Goldstein numai tovărășie în lupta contra dușmanului revoluției socialiste. În 1921, Paul dispare, fiindu-i frică de trădare după atentat. Povestea lor fiind spusă de rudele lor, evrei, ce nu voiau să fie implicați în vreun fel în conspirația contra statului burghez și monarhic, unii evrei evitându-i pe evreii socialiști susținători ai revoluției.
Plănuire
Agenții Comintern: Gelber Moscovici, Heinrich Sternberg, Milu Gloter, Leon Lichtblau și conducătorul Zacordotului, Abraham Grinstein, sunt cei amestecați în planificarea atentatului. Grinstein îl alege pe Goldstein pentru că este un anarhist radical, evitând ca socialiștii să fie acuzați direct de atentat.
Procurarea de explozibili, primele încercări de atentate
Evreul Abraham Braunstein cu evreul Lazăr Seidman și Iosub Kahane strâng obuze de la marginea Bucureștiului, pentru Lupu Goldstein, fratele lui Max. O parte din obuze sunt cărate de Julieta Holzman. Aceasta se petrecea în vara și în toamna lui 1920. Cu explozibilii din obuze sunt făcute bombele folosite de Max Goldstein. Max Goldstein încearcă să deraieze un tren, înainte de atentat, ca un terorist care se respectă, el luând masa la restaurant.
În noiembrie 1920, pune praf de pușcă împreună cu Saul Ozias sub linia ferată pentru a deraia trenul burgheziei Simplon, în el aflându-se și Argetoianu, ministru în guvern. Primul atentat este eșuat, al doilea aruncă în aer un vagon, Argetoianu scăpând neatins.
Greva reprimată, teroristul ticălos împotriva guvernului ticălos, Leon Lichtblau
Greva generală din octombrie 1920 este reprimată de guvernul ticălos pentru că toți cetățenii nu aveau motiv de nemulțumire, toți erau fericiți și îndestulați, socialiștii erau capul răutăților îndemnând oamenii onești să ceară ce nu le trebuie.
Max Goldstein avea încă un motiv pentru atentate: să răzbune represaliile ordonate de guvernul României în timpul grevei generale. Cum guvernanții se comportă ca niște ticăloși, Max Goldstein acționează pe măsura lor.
În preajma atentatului de la Senat, Max Goldstein se mută la Leon Lichtblau, student, conspirator, rebel, acuzat într-unul dintre procesele intentate comuniștilor. Lichtblau este fiu de arhitect, dintr-o familie burgheză ce-și permitea un voiaj în Franța, nu dintr-o familie săracă precum cea a lui Goldstein. Leon Lichtblau ajunge în Rusia sovietică după atentat, devine conducător al comuniștilor români, este executat în 1938 în timpul terorii staliniste. Reabilitat de PCR, dacă ar fi trăit azi, el ar fi primit o pensie grasă de la cotizanții burghezi pentru servicii aduse statului român.
Cuibul conspirativ
Cuibul conspirativ era pe strada Stelea Veche 15, București, la casa familiei Lichtblau, părinții fiind plecați. În cuib au venit: Gelber Moscovici cu soția, Pavel Tcacenco basarabeanul, Moise Serebier, Heinrich Sternberg, Ion Olteanu, Saul Ozias, Milu Gloter, frații lui Max Goldstein.
Gelber Moscovici
Evreul Gelber Moscovici a asigurat finanțarea atentatului de la Senat. În iulie 1920 la el se găsesc bancnote din tezaurul român încredințat Moscovei în timpul războiului. Gelber Moscovici, zis Ghiță Moscu sau Finkielstein, a încredințat săvârșirea de atentate celor trei evrei: Goldstein, Lichtblau, Ozias. Înainte de atentat, agentul Cominternului Moscovici dispare plecând la Viena, supraveghind operațiunea prin interpuși: Sternberg, Paul Goldstein, Milu Gloter.
Saul Ozias
Și el, ca Lichtblau, dintr-o familie burgheză, student la matematică, cu lecturi ca Lichtblau din anarhiști, socialiști, Marx, Lenin, Troțki. Saul Ozias ajunge la Moscova după atentat, face închisoare în România începând cu 1922. Saul Ozias este considerat în actele organului de urmărire din 1932-1933 ca fiind de ,,meserie comunist’’. În 1940 fuge în URSS, devine ofițer în armata roșie ,,eliberatoare’’ și se întoarce în România din 1947.
Ținta, amplasarea bombei
După deliberări a fost ales Senatul, ce funcționa la Universitate, studentul Lichtblau cunoscând bine zona. Saul Ozias a renunțat la participare în noaptea de 7-8 decembrie 1920 având îndoieli cu privire la efectele atentatului. Lichtblau și Goldstein s-au ascuns în universitate, noaptea au ieșit, au pus bomba sub prezidiul Senatului, au potrivit ceasul bombei pentru ora 15, când începeau lucrările Senatului.
A doua zi, Lichtblau a revenit la universitate pentru a vedea în direct efectul exploziei. La ora 14.45, 8 decembrie 1920, bomba explodează, Lichtblau se înapoiază acasă și înghite bromură pentru a se calma. În următoarea zi după atentat, el cumpără ziarele pentru a afla despre izbucnirea revoluției și despre cum sunt slăviți atentatorii ca eroi.
Religia marxistă, episcopii creștini și Goga întârziatul
Cei trei teroriști nu aveau nici o legătură cu religia iudaică, nu erau integrați în România, dar erau integrați în mișcarea socialistă și hrăniți cu religia marxistă, practic scoși ,,din condiția de evrei’’. Victimele atentatului: episcopul Radu mort pe loc, alți doi episcopi răniți. În timpul transportului la morgă crucea episcopului Radu avea să dispară. Dacă guvernul român nu a declarat starea de necesitate provocând reacția revoluționară, măcar un lumpenproletar a profitat de o cruce.
Cu bomba pusă la prezidiul Senatului, Octavian Goga, președintele Senatului, ar fi fost o victimă, însă el a întârziat la ședință. În 1938, ca prim-ministru, Goga a promovat politici antievreiești.
Presa după atentat, atentatul fără efect
Deși teroriștii așteptau izbucnirea revoluției, presa condamna atentatul, puțini critici la adresa guvernării și totul se pierde printre anunțuri despre distracții și distrageri: ,,varietăți’’, ,,10 minute de râs ilariant’’ garantat; lui Gh. Ionescu, căpitan, hoții i-au prădat garderoba; un mare transport de ,,cognac Bresson’’ va sosi în România; crivățul spulberă zăpada…Cam așa este efectul atentatului din Senat în societatea și în statul român: după anii de război oamenii mai bine fură decât să facă revoluție, consolându-se cu cognac și distracții, politicieni se găsesc mereu, nimeni nu este de neînlocuit.
Tezaurul României cheltuit în zadar de socialiștii români
Acțiunile socialiștilor, organizarea filierelor, atentatelor, plătirea oamenilor fideli cauzei socialiste s-a făcut din tezaurul României dat de guvernul României Rusiei aliate în Primul Război Mondial. Bancnote înregistrate în tezaur au fost confiscate de la sediul Partidului Socialist în 1920. Luptătorii pentru Revoluția Socialistă mondială, agenții Comintern, reproșau socialiștilor români că au cheltuit sute de mii de lei fără ca masele din România să fie îndrumate spre comunism.
Căutarea teroriștilor
Iredentiștii maghiari? Comitagii bulgari? 6 luni trecute și brava poliție română, la fel de bună ca statul pe care-l servește, a acționat cheltuind banii în zadar precum au cheltuit socialiștii tezaurul. Nici măcar recompensa pusă pe capul făptuitorilor nu a adus nimic nou. În timp ce poliția ,,își făcea datoria’’,
Lichtblau se împușca din greșeală în deget, se pansa la dr. Wexler, Julietta, păgubita cu bani de Max, apoi devenită complice, îi coase o cămașă lui Goldstein. După atâta adrenalină, Max își face o iubită, blonda Șura Cațap, evreică, studentă la Chimie în Iași, făcându-i vizite lui Lichtblau, apoi plecând într-o călătorie.
În aprilie 1921, organul de ordine are dovezi că Max Goldstein este cel care a pus bomba la Senat. În iunie 1921, pleacă din București ultimul terorist, Lichtblau, restul (Moscovici, Gloter, Sternberg, Paul Goldstein) plecaseră deja. Max nu fuge în Rusia sau Europa.
La Iași, Max împreună cu Șura Cațap, sora sa Rebecca Goldstein, fratele Paul Goldstein, încearcă să organizeze un alt grup terorist în casa de pe strada Râpei nr. 2, Iași. Siguranța le încurcă planurile în urma unui denunț, la adresă se găsesc arme, explozibili, tipografie. Max și Șura Cațap trec în Rusia, de unde Șura nu se mai întoarce. În august 1921, Max este văzut în drum spre București îmbrăcat în femeie cu un geamantan. Apoi trece în Bulgaria cu ajutorul unui contrabandist. Julietta (Rașela) Holzman este arestată în octombrie.
În noiembrie 1921, după schimburi de focuri, este arestat Max Goldstein după ce se întoarce din Rusia, probabil cu o altă misiune, având explozibili în geamantan.
Lăptăria lui Enache
Un punct de legătură este ,,Lăptăria lui Enache’’ unde își dau întâlnire socialiștii, conspiră, tipăresc manifeste, se mijlocesc bani pentru frații Goldstein și Lichtblau. La Lăptărie își duce veacul stânga caviar formată din boieri precum Athanase Joja, devenit logician în regimul comunist. De asemenea, Belu Zilber, evreu comunist din adolescență, cunoscător al planificării atentatului de la Senat. Zilber avea să aibă un parcurs sinuos, se pare că a devenit informator al Siguranței, bătut de comuniști pentru a-l acuza pe Lucrețiu Pătrășcanu, apoi folosit de regimul Ceaușescu ca martor pentru reabilitarea lui Pătrășcanu.
Procesul din Dealu Spirii
În ianuarie-iunie 1922, Max Goldstein este judecat laolaltă cu toți delegații de la congresul comunist român, ce aderaseră oficial la Comintern supunându-se condițiilor lui Lenin. Într-un proces cu 300 de acuzați comuniști, Goldstein se apără spunând că pentru cei 11 000 de țărani omorâți în Răscoala din 1907, pentru muncitorimea chinuită de guvern, el a săvârșit atentatele. Despre atentatul de la Senat, Goldstein spunea că ,,nu l-am săvârșit din ură, ci din dragoste. Pentru cei mulți…Trebuie să se găsească cineva să răspundă tuturor crimelor săvârșite de guvern…Caracterele nu se formează cu bani. Nu pentru bani am săvârșit aceste atentate. Nu pentru bani renunțăm la libertate și ne jertfim viața’’. Fiind vorba desigur de banii din Tezaurul României.
Goldstein se crede o unealtă în mâinile proletariatului, a luptat pentru binele muncitorimii. Explozibilii puși în bombă : ,,au fost lacrimile și suferințele muncitorilor și țăranilor români’’.
Nu Max Goldstein a pus bomba sub tribuna prezidiului din Senat, ci Argetoianu, ministrul ce a persecutat muncitorimea, persecutarea cerea răzbunare, iar Goldstein a îndeplinit voința de răzbunare a celor persecutați. De asemenea, Max spune că el și Lichtblau au făcut atentatul de la Senat, Saul Ozias n-a participat.
Max Goldstein a fost condamnat la muncă silnică pe viață, Saul Ozias 10 ani muncă silnică, Lupu Goldstein 5 ani închisoare, Julietta Holzman 2 ani…
Max Goldstein la închisoare: de la planificarea evadării la greva foamei și moarte
După evadările reușite, Max nu se putea decât gândi la evadare. La fel și Zacordotul care-l învățase tehnici de evadare. Dar organul executant al statului a luat măsuri de siguranță: 100 de oameni de pază, soldații basarabeni bănuiți de simpatii socialiste înlocuiți, Max legat cu lanțuri și în celulă. Preluând se pare exemplul lui Marcel Pauker, care făcuse greva foamei și fusese eliberat, Goldstein face 23 de zile greva foamei, dar renunță la protest.
Urmărind primirea unor concesii, Max reclamă un ,,regim de distrugere’’ pe care-l suporta în pușcăria Doftana: legat cu lanțuri mereu într-o celulă fără încălzire. Totuși, Max Goldstein se poate adresa din închisoare ziarului ,,Socialistul’’, unde se plânge de condițiile carcerale. Diferență mare față de închisorile comuniste în privința comunicării cu exteriorul penitenciarului. Scrisoarea lui Max către ziar se încheie cu speranța și credința lui ,,în viitorul comunismului’’.
Nu este se pare vorba de libertatea lui de a scrie unui ziar, ci de filiere clandestine de a comunica, de exemplu, cu avocatul unei ligi a drepturilor omului, Gheorghe Costaforu. Acestuia îi scrie că preferă o moarte eroică, nu o asasinare lașă, pe care statul român i-o administrează treptat.
Pe 11 august 1925, Max insultă organele în uniformă devenite sensibile, vandalizează celula și declară greva foamei cerând un regim de închisoare mai îngăduitor. După 10 zile de greva foamei, organele în uniformă îi scot lanțurile. Pe 11 octombrie, Max moare de inaniție după 2 luni de greva foamei.
Creierul lui Max avea să fie extras și depus la Institutul medico-legal ,,Mina Minovici’’, alături de falusul lui Terente, Max fiind perceput de preasupușii servi ai statului ca un deviant anormal psihic și fiziologic.
Există și varianta asasinării lui Max: înainte cu 10 zile de ziua decesului, el ar fi cerut hrană, dar personalul închisorii i-ar fi refuzat-o.
După moartea sa, în presa sovietică apar articole elogioase semnate de Racovski, Paul Goldstein și lucrători ai Agitprop, ce-l proslăveau pe eroul tragic Max, torturat de călăii României. Max Goldstein fusese anarhist, dar și în viață și după moarte era valorificat de comunismul terorist.
Richard Wurmbrand, pe atunci comunist, îi scrie surorii lui Max, Deborah, o scrisoare de consolare în care Max este pomenit ca un ,,tovarăș, recunoscut, pe care îl pot aprecia numai după fapta sa.’’. (Wurmbrand avea să se convertească la creștinism, apoi închis de regimul comunist, emigrează, devine numărul 5 în topul marilor români).
Ceilalți Goldstein
Surorile mai mici ale lui Max, Deborah și Ghizela, devin activiste comuniste din 1923. Ghizela este arestată în 1927, având arme împreună cu sora Anei Pauker, Bela Rabinsohn și alte comuniste. În 1943, Ghizela moare de tifos în China. Deborah, zisă și Dora, lucrează pentru aparatul de stat sovietic, fiind în 1952 emisar sovietic trimis în Polonia.
Rebecca și Paul locuiesc în Moscova. Paul este spion sovietic, apoi este arestat și trimis în lagăr. Nu se mai întoarce în România, deși a încercat acest lucru, fiindu-i interzisă întoarcerea de către regimul sovietic. Rebecca se întoarce în România în 1936, ca jurnalistă comunistă, este arestată în 1941, eliberată în 1944, lucrează pentru statul comunist, pensionându-se anticipat, ea moare în 1970.
Bernard Goldstein este negustor falimentar, arestat cu familia, deportat în Transnistria, unde mor toți membrii familiei.
Lupu Goldstein se eliberează din închisoare, este urmărit, Lupu este cercetat pentru o legătură cu un atentat la adresa ministerului de interne, atentat făcut de evreul Aron Goldemberg. În 1952 era funcționar la Academia Română.
Iancu Goldstein este voluntar de partea comuniștilor în Războiul Civil din Spania (1936-1939), apoi este încadrat în timpul regimului comunist din România în serviciul de informații.
Observații asupra surselor folosite în carte
O parte din sursele folosite în carte sunt produsele organelor slujitoare de stat. Îndoielile cu privire la obiectivitatea judecării inamicilor siguranței statului de către organele aducătoare de ordine sunt întemeiate pe: îngustimea minții organelor, ce timp de aproape 6 luni, n-au știut cine a pus explozibilii, obtuzitatea organelor la fel de ,,bine pregătite’’ intelectual ca și Max Goldstein, violența exagerată a forțelor de ordine pusă în slujba statului român ticălos, ce s-a hrănit din sângele țăranilor luptători pe front și abia după peste 3 ani le-a dat pământ la o parte dintre ei.
Prin organele în uniformă, statul român a reprimat dur mișcările muncitorești și țărănești, chiar și ațâțate de agenții comunismului terorist, statul român și reprezentanții lor n-au nici o scuză sau justificare pentru reprimarea sângeroasă.
O altă parte din sursele cărții o reprezintă ziarele din epocă, cercetate critic, pe bună dreptate, având în vedere ideologia de stânga a unora, dar și bazarea uneori pe lealitatea celor care au scris este nejustificată având în vedere manipularea prin intermediul presei (vezi ,,Însemnări politice” de Armand Călinescu, unde politicianul scrie cum se publica în presă propaganda partidelor politice și despre dispoziția puterii spre a împușca greviștii).
Oricum, în centrul cărții, stau mărturiile lăsate de o parte dintre ,,teroriști’’ și complicii lor, ceea ce nu poate fi decât un plus de autenticitate pentru narațiunea țesută de scriitorul, istoricul, analistul politic și jurnalistul Stelian Tănase. Este o viziune îngustă când rămânem doar la judecăți moralizatoare și moraliste cu privire la acești teroriști, în condițiile în care un Leon Lichtblau a fost reabilitat de PCR și așa a rămas în statul român sau când ,,marele român’’ Richard Wurmbrand, în tinerețea sa comunistă, îl lăuda pe ,,tovarășul’’ luptător Max Goldstein.
scris de Cătălin Spătaru
sursă:
Stelian Tănase, Povestea unui terorist. Haos & anarhie, Editura Omnium, București, 2022, pp. 17-21, 23-26, 28-33, 39-44, 54, 59-60, 63-64, 66-67, 69-71, 74-78, 80-89, 92-98, 100-101, 104-107-110, 113-114, 118, 122-124, 128, 130-134, 137-138, 140-143, 149, 156-158, 160-161, 165-166, 174, 187-190, 196-197, 201, 204, 206, 212-213, 218-221, 233-238, 240-241, 244-245, 248-250, 252-253, 257-259, 261-262, 267-271, 273, 275-278 288-291
