John Gray strânge gândurile oamenilor și le pune în snopul cărții, un snop aducând a mătăuz sperietoare de potențiali cititori care preferă să croncănească tâmpenii în loc să culeagă hrană de pe câmpiile vaste ale cugetării și culturii umane. Dar poate croncănitorii speriați de cărți sunt mai înțelepți, știind ca Lao Tze, cum miriadele de creaturi au o soartă neîndurătoare, aruncate în țărână și în foc ca niște paie, ca niște câini de paie, cândva ofrande închinate zeilor, valoroase în timpul ritualului, dar apoi aruncate la gunoi, devenind obiecte neînsemnate. Toate creaturile au timpul lor, apoi vor fi aruncate la gunoi așa cum unii rumâni aruncă cărțile la gunoi. Marele om va fi aruncat deoparte în țărâna unde toate ajung: ,,soarta omului și a dobitocului este aceeași’’ (Ecclesiast, III, 19). Nu numai ca individ, ci și ca specie. Umanismele au moștenit aspirațiile unei poziții superioare a speciei umane. Chiar și darwinismul a fost folosit pentru a recupera poziția superioară a omului. Umanismele au înlocuit revelația religioasă și au dobândit o forță asemănătoare în lumea omului. Umanismul este ca o religie, iar progresul în care cred umaniștii este un mit.
Umanismul liberal sau ecologist (verde) sunt umanisme forte în epoca noastră. Progres, emancipare, salvare a lumii sau a Pământului sunt termeni înlocuitori pentru providență, mântuire sau izbăvire. Dar oamenii nu vor salva lumea și nici pe ei înșiși într-o lume creată de ei. Din fericire, după atâtea proiecte de inginerie socială și politică eșuate oamenii nu vor trăi într-o lume creată de ei, pentru că ei sunt doar câini de paie. Acest câine de paie, homo sapiens, de fapt homo rapiens, a devenit o gravă maladie planetară, prea mulți indivizi în specia lui, prea rapace, prea iluzionați cu poziția lor central-superioară. Ca orice molimă, invazia are punctul ei culminant apoi restrângerea până la dispariție.
Tehnologia folosită de Stalin sau Mao pentru exterminare va fi o unealtă prin care oamenii de azi nu vor mai fi. Umaniștii verzi crezându-se administratori ai căilor de salvare a Planetei păstrează instinctul vechi, religios, de salvatori, dar ei știu că deznodământul nu ține de om. De fapt, umaniștii verzi visează la timpul când pe Pământ, oamenii, câinii de paie, nu vor mai conta sau nu vor mai fi o problemă.
O problemă este pe de o parte fantezia oamenilor religioși ce cred că pot avea din nou modul de viață tradițional cu religiozitatea lui. Pe de altă parte, o altă problemă este cea a mitului progresului: susținătorii fundamentalismului științific cu fantezia lor că știința ar fi o cunoaștere dezinteresată a adevărului, când de fapt știința servește speranței și cenzurii. Știința dă un sentiment de siguranță, pe baza ei sunt marginalizați gânditorii independenți, ea dă puterea pe care o avea biserica în trecut, de a cenzura și distruge orice nu este susținut de ea, și în prezent este păstrată o atitudine precum cea a medicinii ortodoxe față de Freud, a fizicienilor față de Hoyle sau cea a unor darwiniști față de ipoteza Gaia a lui Lovelock. Ipoteză ajutătoare pentru a susține că oamenii sunt câini de paie, ipoteză ce pare susținută și de John Gray.
Știința pare să ofere și miracolul eliberării de gândire odată ce știm adevărul, concomitent cu paradoxul că în biserici apar mai multe îndoieli. Știința nu poate oferi o imagine fixă a lumii dar menține iluzia scientistă și liniștitoare a unor adevăruri sigure: componente pentru o ortodoxie în numele căreia un Lovelock este criticat. Știința oferă și iluzia progresului datorită progresului tehnologic, un progres pe care politica sau etica nu-l oferă.
Ca și Paolo Rossi, John Gray reamintește originile științei amestecate cu filosofie, religie, magie, alchimie, cu oameni de știință precum Galilei, Newton, Kepler, amestecând religiosul, magicul cu știința. Astfel, este doar o credință că adevărul eliberator este scopul științei descoperit prin metodele ei, că știința este doar o activitate rațională, imaginea acelei științe născute din rațiunea umană, ca o zeiță pură, așa cum apare în istoria fizicianului Weinberg. Tot excursul lui John Gray de a arăta iraționalul amestecat în munca științifică este pentru a critica darwiniștii și oamenii de știință care au refuzat ipoteza Gaia. Ei au refuzat-o pentru a susține evoluția omului, influențați de umanismul antropocentric, deși Darwin l-a socotit pe om printre animale. Ei refuză neputința de a schimba starea planetei, de ,,a salva planeta’’, ei nu acceptă starea de câine de paie, de om de paie, ce-și are timpul și folosința lui dar va pieri ca și celelalte specii. Ei dau greutate, valoare omului ca niște umaniști camuflați, nu acceptă să fie reduși la simpli oameni sau câini de paie.
John Gray este un antiumanist verde, susținând ipoteza Gaia pentru refacerea legăturii om-natură, omul rămânând o ființă dispensabilă ca orice specie pentru Gaia. El denunță idealul umanist în care este camuflată credința creștină în om ca ființă aleasă de divinitate, idealul umanist prezent în iluminism, în raționalitatea omului și în progresul adus de știință. S-a renunțat la credința irațională în divinitate pentru credința irațională în om și în omenire.
John Gray critică umanismul făcând apel la filosofi precum Schopenhauer, cu voința ca energie puternică mișcând toate ființele și lucrurile de pe Terra. Lumea este Maya, o lume de aparențe, libertatea, altă iluzie lăsată de creștinism, nu există. Teama, foamea, sexul determină acțiunile și strădaniile oamenilor ca și tuturor celorlalte ființe. Schopenhauer este doar un observator cu intelectul, aceasta fiind și sarcina poate finală a omului: privirea, contemplarea, despre ,,a privi lumea’’ vorbind John Gray la sfârșitul cărții sale.
În comparație cu Schopenhauer, Nietzsche pare un optimist prin conceperea unui supraom, ceva precum un progres față de om, un fel de speranță creștină în devenirea omului camuflată într-un supraom. Nici umanismul lui Heidegger nu s-a detașat de creștinism deși Heidegger este trecut de compendii la o filosofie atee ,,existențialistă’’. El ,,reciclează’’ termeni creștini precum cei de ,,cădere’’ sau ,,vină’’, păstrând o poziție centrală a omului în raportare cu Ființa. Relația de nevoie reciprocă dintre Dumnezeu și om de la misticii germani precum Silesius sau Eckhart este reluată în relația ființă-om, omul fiind cel căruia i se revelează, doar lui, ființa.
Tot o camuflare a antropocentrismului găsim și în postmodernismul care renunță la adevăr, dar afirmă că lumea este ceea ce facem noi din ea, că noi producem perspectiva noastră asupra lumii, astfel noi decidem ce este real sau nu. La fel, și ce este real în privința lui Platon, a Ideilor lui de Bine, Frumos, Adevăr, decide și omul John Gray. Cu siguranță binele comun proiectat de dictaturi sau de state pentru a face războaie sau pentru a-și reprima supușii nu erau Idei în cerul platonician, ci concepte plăsmuite de conducători și de propagandă pentru a impune o anumită ,,realitate’’. Ea de fapt demonstrează mai degrabă cum ideile noastre formează și deformează realitatea, că tot s-au numit ideile platoniciene și ,,forme’’.
Când John Gray este un scriitor și filosofează inevitabil un fel de umanism și antropocentrism îi însoțește activitatea meditativă și de scriere până la cartea citită de câinii de paie. John Gray critică pentru a minimaliza sau devaloriza atributele umane precum conștiință de sine, libertate, eu, sine, persoană: ele ar fi iluzii, valorizări arbitrare, ceva-uri cu limitări pronunțate, nu este greu să ne dăm seama care este scopul pentru această devoalare și devalorizare a omului prin deziluzionarea cu privire la atributele umane. Eul este și produs de obsesia noastră de a avea un centru de control: o sursă benefică pentru organizarea vieții proprii dar și un blestem pentru lumea înconjurătoare supusă ,,centrului de control’’.
De fapt, suntem o înlănțuite de fragmente: așa cum se produce un mătăuz, o sperietoare de păsări din paie, rămurele, gunoaie, plus clopotul conștiinței de sine. Viața noastră pare un vis tocmai pentru că sinele și eul nostru sunt invenții ale limbajului, imaginației, rigidității noastre din cunoaștere. Pentru a-și susține viziunea de ,,câine de paie’’ despre om ca fiind ,,câine de paie’’,
John Gray deplasează sarcina filosofiei de la a găsi liniștea lăuntrică prin exerciții spirituale la o abordare nietzscheană de a spulbera iluziile legate de om și de a găsi iluziile de care nu ne putem dezbăra, renunțând la speranța unei vieți fără iluzii. Un adevăr de neînlăturat, de care avem nevoie, este prezența unei morale și faptul că morala ne-ar dicta acțiunile. Dar ce morală găsești la oamenii care au colaborat și cu regimul nazist și cu cel comunist așa cum s-a întâmplat cu nenumărați est-europeni. Moralitatea este aproape neimportantă când molohul și leviathanul statului stă să te înghită sau să te zdrobească.
Din 1492, anul ajungerii lui Columb în America până la 1990 au fost 36 de genocide, din care din 1950 până în 1990, au fost 20, un real progres alături de progresul tehnologic. Babuinii paviani cu arme nucleare ar distruge Pământul, spune E. O. Wilson, deci n-are sens să vorbim despre ,,nevinovăția’’ animalelor în acest caz, uitând de violența animală. Pentru socialistul G. B. Shaw și regimul nazist și cel comunist erau urmașele progresismului iluminist. În circa 4 decenii în Uniunea Sovietică au pierit circa 60 de milioane de oameni în slujba progresului. De la Euripide până la Șestov nu pare că rațiunea și legile ei morale ar domina lumea omului, dimpotrivă.
Marele scriitor despre Gulag, Șalamov a trăit tragedia unui destin aproape absurd. Condamnat în mod repetat, după 20 de ani se întoarce în Moscova unde familia nu mai vrea să știe de el, ajunge într-un azil de bătrâni, unde dictează niște poezii unui prieten. Este internat la spitalul de nebuni, ca și Bukovski, unde moare cu ochii ațintiți la o ușă cu vizor. Părăsirea de către familie a celor care au fost arestați de reprezentanții statului comunist s-a întâmplat și la noi (exemplu: nevasta arestatului devine femeia securistului care i-a arestat bărbatul).
A fi bun depinde așadar de șansa de a nu te confrunta cu răul zdrobitor. Interdictele religioase de multe ori au sporit de plăcerea de a păcătui, în timp ce areligioșii nu cunosc forța afrodiziacă a conștiinței păcatului (Graham Greene). Prosperitatea este stimulată de viciu, lăcomie, vanitate și invidie (Bernard de Mandeville în ,,Fabula albinelor’’). Moralitatea este originată în animalitatea din noi, ea intră deseori în conflict cu nevoile noastre. Omul este ceva între animal și mașină, este contradictoriu din cauza conflictelor instinctuale din el.
În stil pascalian, John Gray enumeră contradicții din firea omului care surpă stabilitatea oricărei morale: siguranța vieții și plictiseala de ea, pace și violență, reflecție și ura față de gândurile provocate de ea…Dictatorii promit maselor că le scapă de plictiseală, că le aduc stabilitate, protecție, eliberare de monotonie, instaurarea dictaturilor este o sărbătoare a nefericiților. Omul renunță la libertatea lui ușor pentru promisiunea unei supuneri comode, el caută un mântuitor dar nu pentru a fi mântuit (Kazantzakis), ci pentru a fi amăgit și iluzionat. Doar unii oameni vor să fie liberi, plecând de la această stare, să crezi că toți oamenii doresc să fie liberi este ca și cum ai crede că în firea peștilor este să zboare, pentru că unii pești zboară (Joseph de Maistre).
Amăgirile unei vieți miraculoase stau în promisiunea progresului tehnologic, dar știința nu poate transforma specia umană, ea nu poate face omenirea să caute și să prețuiască adevărul pentru că ea este susținută de oamenii de știință prinși și ei în plasa puterii, a luptei pentru supraviețuire, avizi după succes, cu viziuni cuprinzând credințe convenționale…Tehnologia prin criogenie, prin lumile virtuale, slujește impulsului căutării unui mântuitor (mașina) care să ne amăgească, să ne iluzioneze cu un soi de nemurire. Tehnologia ne promite un paradis artificial precum cel furnizat de droguri. Babuinii chacma folosesc substanțe halucinogene pentru a scăpa de plictiseala vieții conștiente (Eugene Marais). Oamenii le caută pentru un paradis artificial, însă ca-ntr-o simbioză statul cu interdictele lui și traficanții coexistă aducând profituri uriașe celor care le comercializează iar criminalitatea și închisorile oferă de lucru instituțiilor statului, stat ce vrea să elibereze cetățenii lui de vicii. Aceste state eliberatoare de la democrațiile europene la China maoistă, aceste state, care vor să le aducă cetățenilor fericirea iluzorie făcându-i mai degrabă nefericiți, uită că oamenii sunt animale care caută plăcerea.
Progresiștii umaniști promit fericirea viitoare pentru toată lumea, în timp ce cetățenii caută paradisurile drogurilor cu fericirea lor artificială. Acest progresism umanist fiind folosit de state într-o acțiune represivă contra drogurilor, care în efectele pomenite anterior se dovedesc complicele traficanților. Fără monoteism nu ar fi apărut proiectele militante precum comunismul sau ,,capitalismul democratic global’’ ori socialismul internaționalist.
Ateismul este ultima consecință a creștinismului, a voinței de adevăr ce se întoarce împotriva ei și merge pe drumul ei fără capăt, o idee nietzscheană reluată de Jaspers. Ateismul n-are viață decât în raport cu creștinismul. Adevărul, dragostea pentru el, pasiunea pentru el, idolatrizarea lui fac parte din cultul creștin al adevărului.
Lumea golită de zei este o moștenire creștină. În această lume homo rapiens dispare iar speciile afectate de el vor continua spectacolul vieții acoperind cu uitare comedia umană. Omenirea și-a conceput mântuirea în diverse feluri, ,,a progresat’’ înspre ea, dar a rămas nemântuită. A căutat cu obstinație adevărul dar n-a făcut decât să-și idolatrizeze căutarea într-un cult. A conceput fericirea și a încercat să se mulțumească cu plăcerile animalice și paradisurile artificiale, dar nici pe acestea nu le poate avea din cauza ,,eliberatorilor’’, ,,progresiștilor’’, ,,mântuitorilor’’, ,,amăgitorilor’’.
Glorificarea mitologică a modernizării uită că național-socialismul se considera progresist, că lagărele morții cu logistica lor sunt la fel de moderne precum chirurgia cu laser. Dar moderniștii progresiști subzistă în secolul XXI reactualizând utopia marxistă și proiecțiile pozitiviștilor precum Comte, așteptând o societate transformată prin tehnologie unde sărăcia și diferențele vor dispare.
Milenarismul religios este camuflat în proiecții pseudoștiințifice de tip iluminist abia ascunzând credința creștină în progres moral, într-o viață mai bună, în fericire și în mântuire…O altă utopie este cea verde în care puțini oameni trăiesc fericiți în armonie cu natura, dar și ea are nevoie de tehnologie, iar acei câțiva oameni nu vor fi homo rapiens. Sau omul va fi continuat de alte ființe, post-umane, ce prin bioinginerie vor rezista în condițiile planetare construite de homo rapiens. Dacă va supraviețui, homo rapiens va deveni ceva marginal, cu siguranță visând la alte utopii.
Această viitoare specie de după om, specia mașinilor raționale va depăși omul și poate va avea chiar și suflet sau spirit, spiritul neaparținând doar omului (Santayana). Odiseu înțeleptul a refuzat captivitatea insulei fermecate cu visul nemuririi, el s-a întors acasă, ,,acasă’’ pentru om este contemplarea, privirea lucrurilor, nu străduința către un scop, nu munca sisifică pentru a progresa (sisific), nu jocul supus unui țel, ci jocul jucat pentru el însuși. ,,Acasă’’ pentru om este a face față împrejurărilor tragice, a iubi libertatea, nu a plăsmui eliberarea omenirii, înseamnă apărarea valorilor prin experiența unei vieți spirituale (Santayana). Toate acestea înainte de a fi aruncați în țărână, dar nu ca niște homo rapiens.
scris de Cătălin Spătaru
sursă:
John Gray, Câini de paie: gânduri despre oameni și alte animale, trad. Mirela Munteanu, Humanitas, București, 2009, pp. 5, 9-11, 13, 18, 20-21, 25, 27, 30-35, 45, 49-50, 53, 55-56, 60-61, 65-66, 68-81, 85-87, 90-92, 95-96, 98-102, 105, 107-108, 110-111, 114, 121-122, 126-129, 131-133, 144-149, 152, 154, 169, 175, 184-187, 194-198.
