,,Corectitudinea politică’’: Michael Dyson și Michelle Goldberg contra Stephen Fry și Jordan Peterson

În dezbaterea Munk, argumentele au fost acoperite de acuze și de sentințe produse de viziunile opuse ale participanților (soții Munk fiind conducătorii fundației organizatoare a dezbaterii pe tema corectitudinii politice). În fața a 3000 de spectatori, moțiunea dezbătută a fost: ,,ceea ce tu numești corectitudine politică, eu numesc progres’’. De partea progresului corectitudinii politice, stânga militantă cu predicatorul negru, scriitorul  Michael Eric Dyson și jurnalista de la New York Times, Michelle Goldberg. Contra corectitudinii politice, scriitorul și actorul homosexual Stephen Fry, membru al unei stângi moderate, alături de psihologul scandalos prin libertatea ce și-o ia în exprimare: Jordan Peterson.

Dyson

Dyson nu ne face să uităm că stânga a inventat corectitudinea politică, dar deturnată de dreapta, pare să însemne că este politic incorect să spui ,,lucruri ofensatoare’’ la adresa femeilor, musulmanilor, evreilor etc. Pentru că masculul alb creștin ofensator și-a pierdut statutul privilegiat, după discriminarea negrilor, femeilor, altor religii etc. Astfel albul lipsit de privilegii, chiar de cel al exprimării libere, se victimizează plângându-se de vulnerabilitatea lui în fața ofensivei luptătorilor pentru corectitudine politică. El este precum nobilul sau burghezul lipsit de privilegii în urma pierderii luptei de clasă, nobilii și burghezii plângându-se în trecut de proletarii agresivi. Însă Dyson ne atrage atenția că albii, precum Hume sau Kant, au inventat concepte pentru apărarea tribului albilor, concepte ca rasă, clasă, gen, orientare sexuală…Azi, jocul s-a terminat, toți suntem egali, cum a vrut Marx, nu mai sunt privilegii, conceptele sunt folosite pentru a răsturna privilegiile, progresul spre o societate cât mai bună a început.

Goldberg

Jurnalista Goldberg crede că sunt ingrediente în corectitudinea politică ce nu aduc a ce numim progres. Ea susține că a criticat excesele de justiție socială din campusurile universitare, a se citi dreptate socială, scop al stângii. Dar corectitudinea politică nu este doar o etichetă pentru excesele stângii în campusurile universitare sau de pe rețele. Jurnalista este de acord că unele statui ar trebui date jos pentru că se schimbă cultura, implicit și cine este ridicat pe soclu trebuie schimbat. Exprimându-se tipic mecanic ea spune: ,,personalități care ne revoltă acum’’, inversul faptului că noi ne revoltăm contra a ce au spus/făcut unele personalități, opus a ce credem azi că este bine. Desigur factorul subiectiv trebuie eliminat, este de fapt ,,progres’’ necesar, nu doar schimbare a atitudinii unora față de trecut. Ceea ce pentru Jordan Peterson este corectitudinea politică, pentru dna Goldberg este ,,progres’’, de stânga desigur. Goldberg se consideră de partea iluminismului prin promovarea schimbării culturale, nu Peterson, care este un tradiționalist vrând protejarea ordinii sociale, ea recunoscând apropierea dintre politica bazată pe ideea de gen, rasă, cu cea bazată pe clasă, pentru că politica este mereu disputa grupurilor. Goldberg cere bărbaților să nu-și mai etaleze penisul la serviciu și să promoveze mai multe femei. Ea observă marea victorie a corectitudinii politice din anii ’80, de când oamenii nu au mai folosit cuvinte precum retardat, fete pentru femei, indieni pentru ,,indigeni’’, nemaiputând face glume pe seama gay-lor etc., depășind limbajul crud, înapoiat, opresiv. Atunci unii oameni nu au acceptat aceste schimbări utile social, dar cu timpul s-au format asimilând limbajul corect, așa se va întâmpla în continuare, ca o nouă lege a istoriei: ce va fi util social din limbajul corectitudinii politice va fi asimilat. Întrebarea este dacă această pseudo-necesitate istorică, la fel de pseudo-necesară precum istoria interpretată marxist, nu este cumva doar rodul izbânzii unor grupuri, minorități,  și nicidecum clamarea unei selecții a ce este util social. A doua chestiune este că trebuie să recunoaștem că limbajul ,,corect’’ ne-a impregnat pe toți și deja îl credem ,,normal’’, ,,bun’’, și mai ales că el a impregnat științe precum pedagogia, psihologia, asistența socială, medicală, tot ceea ce are de-a face cu diversitatea umană. În sfârșit, ne putem întreba câtă ,,știință’’ și câtă ideologie este în această transformare a limbajului pentru a fi un limbaj ,,util social’’.

Fry

Fry observă că în mediul academic perspectiva liberală în care poți fi transgresiv, subversiv și obraznic este cenzurată mai ales în mediul academic, deși stânga spune că celebrează diversitatea, nu prea tolerează diversitatea de opinii. Actorul și scriitorul Fry spune că pur și simplu corectitudinea politică nu funcționează, nu este eficientă, fiind de fapt un ofițer de recrutare pentru dreapta. Ce va crede un tânăr alb ce se duce la universitate și aude acuze, denunțuri la adresa albilor privilegiați, un jargon devenit ortodoxie? Pălăvrăgeala, tâmpeniile și prostiile de acest tip îl vor împinge spre dreapta, spune Fry. El se consideră un transgresiv natural și chiar dacă este luptător pentru drepturile LGBTQ nu vrea un limbaj ortodox ce forțează oamenii să folosească expresii ,,incomode și prostești’’. Nu se va face integrarea socială impunând un anumit limbaj. Corectitudinea politică continuă idealurile egalității sociale comuniste sau revoluționare dar toate sfârșesc ca în imaginea orwelliană a porcilor care poartă pantaloni și care îi denunță și îi condamnă pe ceilalți: în trecut în piață, acum pe rețele. Porcii în pantaloni sunt stângiștii din universități, ce ne spun ce este adevărat și ce nu este, ce este acceptabil și ce nu este. În numele diversității se fac lucruri rele, iar efectul este invers deschiderii oamenilor către diversitate, efectul este închiderea într-un tribalism.

Peterson

Profesorul de psihologie Jordan Peterson are parte din 2016 de scandal și divertisment. Peterson observă și el, ca Fry, că în universități, științele sociale și umaniste sunt dominate de gândirea de stânga. Științe sociale și umaniste au la bază o pastișă neomarxistă postmodernă, spune Peterson, iar filosofia radicală a stângii nu aduce nimic util, prin excesele ei mergând prea departe în universități. Filosofia stângii este necesară pentru a face auzită vocea celor care rămân blocați la baza ierarhiilor produse de societate. Dar ea a ajuns deja să înțeleagă istoria ca luptă a grupurilor uitând repede trecutul unde lupta de clasă a produs multă distrugere. Stânga toxică dă identitate omului prin apartenența la un grup, așa este albul Peterson care este vinovat pentru că este alb și este privilegiat, dar unde este privilegiul când antecesorii au fost oameni fără privilegii sociale (tăietori de lemne, femei de serviciu)? Până la urmă, de fapt, totul se reduce la apartenența la rasă, fiind un truc destul de periculos, spune Peterson. Oare oprimarea femeilor a fost realitatea fundamentală a lumii sau faptul că bărbații și femeile au cooperat pentru a supraviețui din istoria, ca șir continuu de catastrofe? Peterson neagă că ierarhiile se bazează doar pe relații de putere, nu totul are legătura cu puterea, ierarhiile tiranice au legătură cu puterea, nu orice ierarhie cum susține alianța postmodernism-marxism. Ierarhiile occidentale nu sunt paradisiace dar nici tiranice. Nu presiunile politice au dat ocazia femeilor să concureze bărbații, ci eliberarea sexuală prin contracepție, igienă etc. Disputa despre corectitudinea politică este polarizată, pentru că în interpretarea stângii toți joacă pentru puterea și avantajele grupurilor din care fac parte, neexistând libertate de exprimare, ci doar limbaj subordonat afirmării puterii și privilegiilor grupurilor din care indivizii fac parte. Individul crede că vorbește liber, dar de fapt vorbește rasa, genul, clasa prin el, aceasta este interpretarea marxisto-postmodernă. Peterson readuce aminte asupra celor două milenii în care individul s-a afirmat ca unic în grup și aceasta a fost fundamental pentru cultura Vestului. Peterson crede că universitățile, rupte de această origine a afirmării individului unic, vor fi afectate de politica și de excesele din ele.

Dezbaterea

Goldberg se plânge că eticheta de corectitudine politică este folosită de Peterson pentru a delegitima lupta femeilor și minorităților sexuale contra discriminărilor. Ea susține că nu este vorba de libertatea de expresie, fiind o afirmația ipocrită și contradictorie căci limbajul corect politic este unul dintre mijloacele de luptă, ea spunând anterior că nu mai poți spune ,,fată’’ unei femei…Goldberg susține că orice contestare a ierarhiei este socotită de Peterson corectitudine politică, acesta susținând o ordine naturală transcendentă reprezentată prin tradiții. Ea îl înscrie pe Peterson în ,,tradiția’’  contestatorilor ,,progresului’’ alături de Allan Bloom, cel care în cunoscuta carte ,,Criza spiritului american’’ compara feminismul din mediul academic cu khmerii roșii (,,criza spiritului american’’ o traducere corectă politic pentru ,,The Closing of the American Mind’’). Goldberg crede că în locuri ,,mai puțin cosmopolite’’ a revenit patriarhatul pentru a stopa progresul și că acolo ,,pare’’ că ,,nu se trăiește bine’’. Prin bine înțelegându-se desigur dreptate socială, diversitate și incluziune, ,,diabolica treime’’, după Peterson. Prin cosmopolit înțelegându-se probabil  internaționalizarea ,,progresului’’ prin limbajul util social al corectitudinii politice, prin dreptate socială, incluziune și diversitate. Acest cosmo-polis nefiind decât în producere cu ajutorul ,,cosmopoliților’’ precum Goldberg sau Dyson, neavând sensul de eliberare de orice grup, națiune, ,,cetate’’. Fiindcă așa cum spune Peterson, în parodia stranie a postmodernismului și neomarxismului reprezentată de corectitudinea politică, individul este în esență membrul unui grup dat de etnia, rasa sau sexul său. Prin urmare, cosmopolitismul lui Goldberg este doar o viitoare internaționalizare, așa cum visau marxiștii progresiști, nicidecum o eliberare individuală de orice polis pentru a trăi într-un cosmos pentru oricine, individul corect politic rămâne un biet membru al unui grup/trib.

În universități și corporații narațiunea colectivistă proliferează punând în umbră noblețea omului dată de individualizarea sa care-l face unic chiar în cadrul unei ierarhii, pe care Peterson, o consideră în Occident rezonabil de liberă, de productivă și care are grijă de cei dezavantajați de ea. Lumea este privită ca un câmp de luptă între grupuri pentru putere iar istoria produsul acestei lupte, individul fiind neimportant, doar apartenența la grup (clasă în marxism) făcându-l important. Libertatea de exprimare nu există pentru că în orice exprimi, exprimi participarea la lupta pentru putere în numele grupului (scriitorul burghez nu putea să exprime decât clasa din care făcea parte). Istoria nu este doar un câmp de bătălie între tiranii datorită integrării indivizilor în grupuri, spune Peterson, și nu este nici un progres în această narațiune a stângii, mai ales când critici oficial un asistent universitar că a pus studenților o dezbatere, în care Peterson critică obligativitatea folosirii în mediul academic a pronumelor neutre.

Dyson spune că n-are încotro decât să facă parte dintr-un grup, din grupul negrilor pentru că albii au inventat rasa, dominația lor agresivă anulând oportunitatea negrilor de a fi indivizi. Însă albii în prezent și-au pierdut privilegiile și se smiorcăie ca niște copii, desigur reprezentantul smiorcăiților fiind Peterson. Dyson spune că Keyser Söze, un ,,autor faimos’’, a spus că cea mai mare realizare a diavolului este să-i facă pe oameni să creadă că nu există. Diavolul este desigur albul suprem care vrea să convingă că nu există privilegiu al rasei albe, cum încearcă să convingă Peterson. Keyser Söze, personaj fictiv dintr-un film celebru, este nume pentru cineva fictiv. Din păcate pentru ,,savantul’’ Dyson, cum este numit, spusa apare la Baudelaire, fiind citată de Denis de Rougemont, însă ei sunt doi bieți albi ,,supremi’’ ce au devenit fictivi în ,,cancel culture’’ sau cum spune Dyson: ,,jocul s-a terminat’’.

Progresul nu este produs de predicatorii și gardienii moralității, precum cei ai corectitudinii politice, ci de nebuni, sihaștri, visători, rebeli și sceptici, spune Fry, parafrazându-l pe Zamiatin. Evreul socialist avându-i ca eroi pe Russell, G.E. Moore și E. M. Forster, spune că ar admite ca posibilitatea corectitudinii politice să aducă mai multă toleranță și o lume mai bună, dar are îndoieli. El se raliază spusei lui Russell că sunt stupizi cei cu certitudini, iar cei care au imaginație și înțelegere sunt indeciși și îndoielnici. Goldberg spune că vrea mai mulți oameni de culoare, mai multe femei în canonul cultural sau în curriculum pentru că mulți oameni nu s-au putut realiza ca indivizi în mod tradițional. Goldberg enumeră exemple în care trolii și misoginii le-au jignit pe femeile care l-au contrazis pe Peterson sau cum jucătorii negrii, care au îngenuncheat pentru a protesta contra abuzurilor poliției, au avut carierele afectate ori cum Trump, supremul alb, vrea să pună taxe poștale suplimentare unui jurnalist critic.

Peterson îl critică pe Dyson când spune că stânga radicală și excesivă este un simbol, o metaforă, că nu există. El spune că stânga uită complicitatea cu URSS-ul și maoismul chinez (vezi și Thierry Wolton). Stânga radicală este excesivă când împinge egalitatea în drepturi la egalitatea în rezultate. Cum ar fi în cazul curriculumului, să pui autori de studiat femei, de culoare, gay, pentru că nu au putut avea opere valoroase ca Shakespeare, Kant, Newton sau Rembrandt fiindcă bărbații albi supremi i-ar fi împiedicat să-și realizeze individualitatea, implicit o operă perenă. Fry spune că există corectitudine politică de dreapta, de exemplu în Rusia, unde s-a confruntat cu atitudini homofobe. Nu este deranjat când este numit ,,poponar’’, ,,jidan’’, ,,nebun’’, pentru că se consideră deja nebun. Nu crede că ajungând să se căsătorească cu o persoană de alt gen, această reușită se datorează corectitudinii politice. El citează un prieten indan care spune că nu cum ești numit contează, ci cum ești tratat.

Pentru Peterson drepturile unui grup sunt o catastrofă fiindcă a apărut reversul: responsabilitatea grupului și vina de grup au fost folosite în politică și justiție iar rezultatul a fost catastrofal în secolul XX. Goldberg spune că nu merge analogia cu individul, grupurile care se opun discriminării și excluziunii luptând pentru drepturile indivizilor oprimați, aceasta este definiția progresului. Ea îi critică pe criticii corectitudinii că folosesc categorii, adică etichete negative, dar recunoaște că și ea a făcut la fel când era mai tânără. Fry reproșează stângii că sporește succesul lui Trump, nativiștilor și brexiștilor pentru că folosește instituțiile de educație și limbajul,  nu alte mijloace democratice mai adecvate, enervând astfel oamenii și făcându-i să treacă de partea dreptei.

Dyson spune că atât timp cât negrii sunt maltratați și împușcați pentru că sunt negri, nu îi tratezi ca indivizi, la fel și femeile oprimate de patriarhii misogini. Peterson e gata să plătească o taxă ca să scape de privilegiul de a fi alb și-l întreabă pe Dyson cât consideră că faptul de  a fi alb contribuie la succesul lui. După ce spune că a lăsat categoriile în trecut, ca o stângistă veritabilă, Goldberg spune că iritarea contra stângii agresive este limitată la a privi doar ce se întâmplă în campusuri sau pe rețele, nu se privește marele pericol: ,,fascismul real’’, desigur, ați ghicit dinainte marele pericol, dacă știți cum gândește stânga. Firește stângista Goldberg n-ar adera la ideea lui Nolte că fascismul a fost reacție la marxism, și că ,,fascismul real în creștere peste tot în lume’’ (cum o fi analizat toată lumea jurnalista noastră?) este reacție la ,,creșterea’’ neomarxismului, socialismului, stângii. Fry având o idee asemănătoare cu stânga ca agent al dreptei…

Dyson spune că Peterson nu scrie pe rețele unde este mare vedetă și despre Dyson, și că Peterson este un alb furios resentimentar, care se văicărește…la fel ca și Dyson când vorbește de oprimații eliberați, dar care rămași în urmă nu-i pot ajunge pe cei privilegiați în trecut decât dacă sunt desigur ajutați. Peterson spune că nu este suficient să recunoști că stânga ajunge la violențe, ci să recunoști că din secolul XX pornind de la planul ideatic, stânga a ajuns la violență. Așa cum mișcarea #MeToo a dus la construirea unei liste publice cu ,,bărbați de rahat în media’’ unde orice femeie putea să scrie orice bărbat despre care ,,știa’’ că a ,,comis’’ lucruri. Goldberg spune că majoritatea feministelor nu au fost de acord cu așa ceva și că mulți bărbați de pe listă nu au pățit nimic, în final ea liniștind în privința ,,agresivității’’ corectitudinii politice, nu sunt același efecte precum gulagurile și tortura din țările construite cu marxism-leninism și socialism științific.

Fry replică indicând o asemănare între țările comuniste și showbiz-ul din SUA: frica reală de a fi ascultați, de a fi auziți, Fry spune că nu compară feministele cu comuniștii dar oamenii se feresc să vorbească deschis despre ce cred ei de frică, frica aceasta seamănă cu frica de serviciile comuniste de securitate. Corectitudinea politică a produs o cultură a fricii, a umilirii, procese-spectacol ce au ca rezultat scuzele cuiva în forma ,,am atâtea de învățat despre politica sexuală, îmi pare sincer rău…’’. O astfel de cultură a fricii o speculează dreapta pentru a arăta răul produs de stânga. El spune că Goldberg și Dyson nu au definit corectitudinea politică doar vorbesc despre tautologii precum ,,progresul este progres’’.  Dyson spune că Peterson refuză să fie văzut ca ,,alb furios’’ pentru că refuză să-i vadă pe ceilalți ca aparținând grupurilor de negri, de femei etc. Dyson îi spune că-l iubește pe Peterson ca ființă umană dar este inabil în a înțelege suferința negrilor, de aceea îl invită la o biserică baptistă a negrilor să-i cunoască mai bine. Corectitudinea politică este un fel de ,,politică a resentimentului articulată de diferiți deținători ai puterii la diferite niveluri’’, spune Dyson. El susține că crede într-o variantă incorectă politic a lumii, dând exemple precum: un intelectual negru care apără emisiunea unui realizator ce folosește termeni incorecți politic ca ,,negrotei’’. Spre deosebire de Fry, Dyson spune că interpretarea postmodernă, faza franceză a lui Derrida și Foucault, încă este valabilă în SUA și că termeni precum cisgender, heteropatriarhat etc., încă sunt în vogă. Corectitudinea politică este harababura creată tocmai de cei care au pierdut puterea (bărbații albi), ce trebuie să o împartă cu alții, în fața ,,resurecției cunoașterilor celor subjugați’’.

Corectitudinea politică este un flagel pentru că este o amenințare pentru cei privilegiați, care trebuie să recunoască că au barat dezvoltarea celor subjugați și astfel privilegiații din trecut sunt vinovați. Goldberg se plânge că nu stânga trebuie învinovățită de toată frica creată atunci când scrii critic la adresa cuiva, cum ar fi să critici Israelul despre ce face în Gaza și că se interpretează greșit această cultură a fricii ca fiind produsă de stânga, punându-i-se eticheta de corectitudine politică. Ca și Dyson, ea crede într-o cultură mai relaxată, iar în fața cerinței repetate a lui Peterson să spună când merge stânga prea departe, jurnalista spune că stânga merge prea departe când cenzurează, violentează, închide gura oamenilor. Însă când Peterson reclamă că stânga actuală continuă patologiile de stânga ale secolului XX, Dyson reia vechea atitudine de stânga: dreapta e mai rea…Peterson respingând catalogarea lui ca fiind de dreapta. Desigur, în zadar, pentru stângiștii care interpretează totul cu ochelarii de cal marxist. De asemenea, Peterson reafirmă că nu dreapta domină științele socio-umane la care Dyson replică cu un exemplu (testarea inteligenței în funcție de moștenirea genetică)…discuția înfundându-se.

Concluzii

Fry: liberalii sunt iliberali în pretenția lor de liberalitate, exclusivi în pretenția de incluziune, omogeni în pretenția de heterogenitate, nediverși în apelul la diversitate. Pentru ,,liberali’’ poți să fii divers dar nu în opinii, limbaj și comportament.

Dyson: albii îl amenință pentru că le corupe copiii prin libertatea de a spune că albii au fost găinile care au renunțat la ouă pentru micul dejun în timp ce porcii (negrii) au renunțat la funduri pentru micul dejun, a venit vremea când toți trebuie să-și împartă fundurile cu ceilalți pentru micul dejun.

Peterson: nu corectitudinea politică este modalitatea de a remedia inegalitățile istorice, în ierarhii nu totul este construit pe putere, cum crede Foucault, ideologii corectitudinii politice preluând această idee nocivă. Pentru că tirania înseamnă să urci în ierarhie prin dobândirea puterii, nu prin competență și abilități. De aceea ierarhiile sunt văzute ca fiind tiranice pentru că totul este judecat din prisma puterii, însă oricine știe că cel mai bine este să permiți manifestarea talentelor tuturor.

Goldberg: trebuie să ne opunem grupului, care cere ca sentimentele lui să fie neapărat acceptate și că astfel, alt grup de oameni din care ea face parte ar trebui să fie redus la tăcere, dar acest grup al ei le râde în nas celor care cred că pot fi luați în serios cu sentimentele lor, prin care se simt amenințați și marginalizați. Cererile grupului, care reclamă imperios să le luăm în calcul sentimentele, se numesc ,,corectitudine politică’’. Astfel Goldberg numește corectitudine politică tocmai pretențiile celor care se plâng de încercările grupurilor de a se afirma, afirmare ce face parte din idealul democrației pluraliste, ideal împiedicat de dreapta care sperie grupurile și le face să se replieze în închiderea ,,tribului’’.

Deși la începutul moțiunii, 36% dintre spectatori credeau în ea, la sfârșit doar 30% mai credeau în ,,ceea ce tu numești corectitudine politică, eu numesc progres’’ așa încât Fry și Peterson au câștigat. Probabil pentru că în public au fost mai mulți bărbați albi. Acei bărbați albi pe care Goldberg îi acuză că le reproșează femeilor excesul de corectitudine politică când vorbesc de sentimentele lor, iar ei pretind considerație când vorbesc de sentimentele lor nedefinite. Goldberg ar trebui să fie mulțumită de lumea în care este deja bărbatul alb, aceea în care simțirea și sentimentul sunt primul criteriu al adevărului viețuirii noastre.

Aplicație curentă

Citind articolul condamnării profesorului universitar am fost nemulțumit de verdict. Profesorul s-a dovedit mare prost spunându-i ce-i trece prin cap elevei ,,victime’’ în fața martorilor și camerelor de filmat. Profesorul a numit-o, printre alte caracterizări negative, ,,proastă’’ pe eleva care dorea să se legitimeze cu permisul de conducere la examenul de Bac’. Eu cred că eleva era, la actul în discuție, chiar proastă pentru că: i s-a spus de n ori dinainte că la examen se prezintă cu cartea de identitate, la simularea națională trebuia să fi fost cu CI, dacă a fost la simulare, poate eleva era la orele de șoferie în timpul simulării sau când i s-a spus de necesitatea CI, o fi stat cu nasul în telefon.

Apoi, eleva putea scoate o carte de identitate provizorie, a preferat să creadă ce i s-a spus, că poate intra cu permisul de conducere, negândindu-se cât de sucită este birocrația. Desigur era și ea o copiliță căreia mami și tati după ce i-au luat 1000 de cărți, iar fata le-a citit și a luat numa’ 9 și 10 la școală, merita să facă școala de șoferi în timpul orelor de curs ca mulți alți elevi, eventual să i se ia încă o mașină, după telefonul mai inteligent decât ea. Curios că fata noastră, victima mitocăniei profesorului condamnat, și-a pierdut identitatea, pardon cartea de identitate, nu și identitatea de vizitiu pentru căruța mecanică, atât de la modă printre oamenii-mașini (numesc om mașină un om cu viață mașinală și care conduce/este condus de mașini), o modă care este de fapt o mecanică socială în care oamenii-mașini sunt niște mărfuri conduse în mașini, având la volan iluzia că ei conduc mașinile, până când, fără voia lor desigur, mașinile îi conduc la spital/morgă.

De asemenea, cred că juriștii care au dat verdictul sunt proști pentru că, așa cum ați aflat de la Fry și Peterson, științele sociale, inclusiv cele juridice, sunt impregnate de limbajul corectitudinii politice. Desigur că onoarea elevei a fost ,,atinsă’’, nu prostia, așa că profesorul trebuia pedepsit, cu despăgubirile pecuniare cerute de elevă: ,,prostia se plătește’’, nu? Condamnarea la închisoare, chiar cu suspendare, este exagerată și prostească, pentru că juriștii au devenit proștii ,,utili social’’ ai ideologiei corectitudinii politice care a impregnat dreptul.

Fry declară că nu-l deranjează că e numit ,,poponar’’ sau ,,jidan’’, el putea să apeleze la dreptul corectitudinii politice și să-i dea în judecată pe ,,umilitori’’, dar nu o face. El este un spirit cultivat care știe cum să se apere de cuvinte, eleva micuță și prostuță nu știe pentru că nu o interesează așa ceva, o interesează cartonul numit diplomă pentru banii de la salariu și mașinile. Ea, ca elevă, chipurile, cum ne spune neomarxismul corectitudinii politice, ar fi pe o poziție inferioară față de profesorul mitocan și prost, deși paradoxal ,,elevul este centrul’’ și buricul educațiunii europene și prostmoderne.

Condamnarea profesorului nu o face mai deșteaptă pe elevă, dimpotrivă îi protejează ignoranța și îi stimulează sensibilitatea iluzorie că este crema universului doar prin faptul că este ființă umană. Este. Este ființă umană mașinizată cu permis de conducere a mașinii, doar mașina importantă reușind să păstreze identitatea doamnei eleve. Dar la faza cu permisul de conducere a fost proastă iar verdictele de tipul acesta nu fac nici dreptate, nici pe oameni mai drepți, mai corecți, mai buni, mai inteligenți etc.

Un părinte prost cu un car de sensibilitate și de ignoranță, spune că l-ar fi călcat în picioare pe profesor dacă i-ar fi vorbit fetei proaste a lu’ tata în acel hal.  Părintele este prost pentru că o iubește pe micuța chiar prostuță și pentru că este impregnat de ideologia corectitudinii politice. Mai acum 2-3 decenii elevii, sărmanii de ei, îndurau mulțime de cuvinte prostești ale profesorilor și părinții nu spuneau nimic pentru că știau ce proști au la ușa casei. Dar proletariatul prost de ieri din băncile patriei a crescut, s-a îmburghezit, i-a crescut valoarea prin mărfurile posedate, devenind el însuși o marfă care a descoperit adevărul luminător al limbajului corect. Părinții părinților de azi erau mulți de formă marxiști-leniniști, din interes membrii PCR cu milioanele, azi, foștii elevi deveniți părinți sunt neomarxiști, fără să știe, dar cu credință în corectitudinea politică, călcând în picioare pe oricine ,,jignește’’ pe mica proastă de la ușa casei unor proști.  

În sfârșit, când am folosit eticheta de prost pentru acești oameni, am avut o reținere, semn că sunt prostul manipulat de ideologia corectitudinii politice, ce ne falsifică mințile și științele cu viziunea ,,corectitudinii’’ limbajului. Poate chiar sunt un ,,bărbat alb furios (ne)privilegiat’’! Tu, cititorule, cum te-ai simțit când am folosit eticheta de prost pentru toți cei implicați? Cumva un dezacord, o supărare contra mea? Atunci ești un prost util al corectitudinii politice, dar te poți salva vopsindu-ți pretențiile în ,,bun simț’’ și alte măști ,,corecte’’, pe care azi nu le mai poți detașa de perfida in/corectitudine politică.

scris de Cătălin Spătaru      

Sursă:

Corectitudinea politică: dezbaterile Munk, Michael Eric Dyson, Michelle Goldberg, Stephen Fry, Jordan Peterson, trad. Cristian Pătrășconiu, Editura Trei, București, 2019, pp. 13-14, 16, 18, 20-21, 23-27, 29-39, 42, 44-53, 56-77, 80-82, 86-90, 92-93, 95-98, 101, 103, 105-118, 120-127

poza reprezentativă ne aparține