Pentru creștin, lumea este dominată de inamic, a scris C.S. Lewis. Inamic a fost totalitarismul comunist, inamic este și regimul liberal cu promisiunile ,,terapeutice’’ de distracție, plăceri, confort, cu ,,creștinismul fără lacrimi’’ (Huxley), cu idealul secular al libertății, cu minciuna libertății ca eliberare de legăminte, eliberare de legământul față de Dumnezeu, față de căsătorie, față de familie…
Alături de Soljenițîn, Părintele Kolakovic, Părintele Calciu, Părintele Kiril Kaleda ș.a., Dreher descoperă trecerea de la totalitarismul comunist la unul de ,,mătase’’ importat din Occident și de regimurile postcomuniste. Expresia ,,totalitarism de mătase’’ este preluată de la Părintele Kolakovic care considera mai primejdios totalitarismul comunist decât cel de mătase din Occident. În timp ce îndemnul ,,să nu trăiți în minciună!’’ este titlul unei scrieri a lui Soljenițîn din anii ’70. Geneza cărții stă în remarcile făcute de Milada Schirger, persecutată în Cehoslovacia comunistă, emigrată în SUA și care în 2015 spunea că vede în Occident evenimente ca în Cehoslovacia comunistă.
Totalitarismul de mătase
Dacă în filosofia cypherpunk, Julian Assange vorbea de un totalitarism digital, Dreher vorbește de totalitarismul soft în care un capitalism de supraveghere este însoțit de credințele unei ideologii progresiste, ce nu sunt compatibile cu credințele creștine. Cine nu este de acord cu aceste credințe are de suportat presiunea conformării exercitată de elitele ce influențează opinia publică prin mass-media, de corporațiile care prin tehnologie urmăresc, influențează și controlează viețile private.
,,Justițiarii sociali’’ stigmatizează, demonizează prin etichete precum ,,rasiști’’, ,,sexiști’’, ,,homofobi’’, etc., deși ei susțin un limbaj corect politic, justițiarii practică un limbaj incorect politic punând etichete oponenților ideologiei liberalo-progresiste.
Conservatorii au minimalizat impactul justiției sociale și al limbajului impus de aceasta. Printr-o exagerare retorică și prin demagogie s-a transformat grija pentru victime în poruncă totalitară și inchiziție permanentă, a scris Rene Girard. În statul polițienesc roz (James Poulos), oamenii își predau autonomia și drepturile politice în schimbul garantării unor plăceri.
Astfel este plăcerea dată de tehnologie, de ,,tele-ecranele’’ lui Orwell din romanul 1984, pe care cetățenii le acceptă ca necesare pentru a-și satisface dorințele, cetățenii devenind ușor de urmărit și de influențat de state, de elite și de corporații.
Philip Rieff a profețit că revoluția culturală din Occident va înfrânge comunismul pentru că ea pune în centru individul ce-și trăiește viața ca un turist urmându-și propriul itinerar, renunțând la călătoria cu sens religios către transcendență.
Creștinul face compromisul cu regimul liberalo-progresist, crezând că se poate concomitent să coopereze cu el și să trăiască în opoziție cu el, dar se înșală. Creștinul amăgit ajunge să practice ,,ketman’’-ul, un termen al lui Milosz, teoreticianul ,,gândirii captive’’, ketman-ul, adică o practică exterioară fără să crezi în ea, o activitate disimulatoare, o minciună acceptată.
Așa au făcut creștinii și în regimurile comuniste, au acceptat minciuna ca inevitabilă, dar lupta cu minciuna pe diverse căi este sarcina disidentului creștin. Lupta cu minciuna a fost sarcina oricărui cetățean ce voia să trăiască în adevăr pe timpul comunismului, așa cum a scris Soljenițîn în cartea sa: ,,Să nu trăim în minciună!’’.
Condițiile apariției (pre-)totalitarismului
1. Atomizarea și solitudinea indivizilor rupți de comunități, pierduți în societate, este o condiție a totalitarismului, susține Arendt.
2. Pierderea încrederii în ierarhii, în instituții, în sens și în semnificație, viața fiind redusă la plăceri, eliberată de obligații și de legăminte.
3. Dorința de transgresiune, de distrugere, o distrugere a valorilor culturale pentru a face loc intrării în societate a celor excluși, o transgresare spre sexualitatea dezinhibată, o valorificare a demonicului prin disponibilitatea diabolică de a nu refuza nimic pentru satisfacerea dorințelor.
4. Propaganda și disponibilitatea de a crede minciunile utile, precum interpretarea istoriei prin lupta dintre clase pentru a pedepsi pe cei disprețuiți de proletari, de intelectuali sau de elitele care aderau la marxism. Sau ,,Proiectul 1619’’ care face din sclavie și ura de rasă un mit fondator al națiunii americane, proiect susținut de jurnaliștii americani. Deși conține enunțuri false esențiale despre istoria SUA, proiectul 1619 a fost predat în mii de școli americane. Astfel mass-media furnizează publicului larg modul falsificat de a înțelege realitatea prin prisma unei ideologii.
5. Ideologia progresistă impregnează viața personală: tot ce este personal, privat este politic, viața publică fiind polarizată prin ideologie.
6. Loialitatea mai importantă decât competența. Loialitatea față de grup este în centrul politicii identitare de stânga, implicit loialitatea față de ideologie. Loialitatea încălcată poate duce la ,,cultura anulării’’ celui competent.
Competenții pot fi acuzați că profită de experiența unor grupuri, precum a pățit scriitoarea albă Jeanine Cummins, atacată de breasla scriitorilor latino-americani progresiști că ar fi furat experiențele unor sărmani mexicani și le-a ,,înlănțuit’’ într-un roman. Selma Hayek, după ce a lăudat romanul, și-a retras sprijinul pentru a nu fi condamnată pentru lipsa de loialitate față de grupul latin.
La Universitatea California, profesorii care vor să fie titulari trebuie să demonstreze angajamentul față de propaganda ideologiei progresisto-liberale: ,,echitate, diversitate și incluziune’’. Sarcină ideologică fiind trasată și pentru România de către stânga occidentală.
Brendan Eich, inventatorul Java Script a fost forțat să demisioneze de la Mozilla pentru că nu a respectat ideologia diversității și incluziunii, donând pentru campania propagandistică contra legiferării căsătoriilor homosexuale.
Un medic american declară că nici măcar în glumă nu poate posta ceva pe rețele despre ideologia diversității și incluziunii pentru că orice angajat al spitalului este monitorizat de departamentul resurselor umane. Medicul susține că managerii îi sfătuiesc pe doctori să nu contrazică transsexualul când solicită un tratament, chiar dacă medicul are argumente din studii științifice.
Justițiarii sociali
Justiția socială satisface aceleași trebuințe sociale și psihice pe care le satisfăcea religia creștină în trecut sau marxismul pentru socialiștii din secolele XIX-XX. Dacă marxiștii voiau să pună mâna pe mijloacele de producție, luptătorii pentru justiție socială vor să domine mijloacele de producție culturală, cu ele vor să reducă la tăcere chiar și pe cei care își bazează activitatea pe cunoașterea științifică.
Marxiștii și justițiarii sociali cred într-un progres către utopia unei societăți mai bune. Justițiarii sociali susțin eliberarea de apartenența la rasa albă, de patriarhat, de căsătorie, de binaritatea genului. Ei nu vor distrugerea instituțiilor burgheze care i-ar sprijini, precum corporațiile care au susținut politicile LGBT.
Relațiile de putere sunt importante pentru justițiarii sociali, ele trebuie recentrate pentru a îndeplini justiția în societate. Pentru justițiari nu există adevăr, pentru ei toate afirmațiile slujesc puterii și voinței de a domina.
Dominatorii asupritori adică bărbații albi creștini au asuprit grupurile de femei, de minorități sexuale și rasiale. Aceste grupuri ,,asuprite’’ dau identitate și drepturi individului prin simpla lui apartenență la grupul ,,abuzat’’. Asupriții, oprimații trebuie să se ridice la luptă împotriva asupritorilor, unindu-se precum proletarii marxiști.
Orice discurs critic este ofensator fiind o formă de dominare, de asuprire, iar justițiarii sociali păzesc grupurile oprimate de cuvintele ,,agresoare’’. Lupta justițiarilor fiind însușită și de codurile penale din statele occidentale, lucru arătat de Philippe Nemo.
Mitul progresului și progresismul ca religie
Un mit al progresului este motorul schimbărilor și pretențiilor sociale, pentru că modernitatea s-a clădit pe mitul progresului. Mitul progresului este justificarea pentru politicieni de a legitima faptele lor, comuniștii desemnându-i pe oponenți ca fiind retrograzi.
Ceea ce-l face pe stângist să fie stângist, indiferent că-i ,,liberal’’, socialist, comunist, este faptul că el crede în marșul lumii către progres, un mare marș către egalitate, dreptate, fericire, frăție, a scris Kundera. Moderniștii, pozitiviștii au promovat credința în progres tehnologic și științific care va da putere individului să-și satisfacă toate dorințele. Diferit era idealul puritanilor americani care voiau să ducă o viață virtuoasă după Scripturi.
Și dreapta și stânga politica aderă la mitul progresului doar că liberalii clasici văd un progres mai lent, către o societate ce oferă libertatea de alegere tuturor indivizilor, în timp ce alții, liberalii de stânga și socialiștii cred în progresul radical către o societate cu condiții egale.
Creștinii nu se confruntă cu o politică laică în ce privește progresismul din politica occidentală, ci cu o religie creată în jurul mitului progresului. O religie preocupată de interiorul individului spunându-i ce să gândească și ce nu.
Termeni precum transfob, homofob, bigot, islamofob, rasist, sunt etichete puse celor care săvârșesc ,,crima-gândire’’ (Orwell). Progresiștii, credincioșii religiei progresiste promovează intolerant și cu fervoare religioasă ideologia diversității, incluziunii, egalității.
Profesorii trebuie să-și exprime loialitatea față de această ideologie, profesorii și angajații urmează workshopuri în care li se transmite glorioasa ideologie promovată și în România de la cel mai înalt nivel, ideologie de bază și în educație.
Oricine se împotrivește, precum Sir Roger Scruton, are de suferit de pe urma unor jurnaliști credincioși în dogma progresistă sau prostituați intelectual. Creștinul trebuie să lupte cu justițiarii sociali, zeloții religiei progresiste.
Lupta creștinului cu religia progresistă este una spirituală și religioasă. Creștinul trebuie să-și scoată din minte acest mit politic chiar dacă este susținut și economic prin extinderea consumerismului satisfăcând cât mai multe dintre dorințele individului.
Deplasarea spre stânga a Marii Corporații
Responsabilitățile sociale corporatiste sunt impregnate de idealurile justiției sociale. Victimologia însușită în universități este dusă în corporații de absolvenții progresiști, aceștia creând o lume după chipul și asemănarea lor, spune Heather Mac Donald.
Corporațiile precum Apple au amenințat cu represalii Statul Indiana când în 2015 a introdus o legislație a libertății religioase pentru a proteja firmele date în judecată de gay-ii care s-ar fi plâns că sunt discriminați.
Lobby-iștii corporațiilor influențează statele în adoptarea legislației pro-LGBT și împotriva libertății religioase.
Politicile progresiste sunt impuse angajaților în corporații, aproape 90% din companiile aflate în top 500 Fortune au birouri pentru ,,echitate, diversitate și incluziune’’.
Unele companii impun angajaților să participe la activism LGBT precum parada Pride. Acesta este ,,capitalismul-woke’’, un capitalism justițiar, vigilent, unind ideologia progresistă cu consumerismul aducător de profit.
Corporația care afișează responsabilitate socială manifestată prin justiția socială aducătoare de progres nu poate fi decât o strategie profitabilă în afaceri, capitalismul justițiar și vigilent devine profitabil prin promovarea lui.
Dacă la Orwell în 1984, Big Brother supraveghea prin ecrane populația, din comoditatea consumeristă, 70 de milioane de americani au boxe inteligente de la Amazon sau Google care culeg informații, recunosc vocea proprietarului, comandă bunuri, reglează lumina din casă, etc.
,,Capitalismul de supraveghere’’ (Zuboff) este un termen care arată cum prin diferite mijloace sunt procurate multe informații despre consumatori, sistemul capitalist de supraveghere legând și penetrând viețile oamenilor, fiind un totalitarism de mătase cum îl numește Dreher și unul digital cum îl numește Assange.
Supravegherea politică în China și în Occident
Consumatorii de rețele sunt pedepsiți dacă nu folosesc pronumele potrivit față de un tranny sau dacă folosesc anumite tipuri de limbaj. PayPal, banca JP Morgan Chase blochează tranzacțiile și accesul organizațiilor de dreapta sau activiștilor considerați extremiști de dreapta.
Partidul spaniol Vox, care s-a împotrivit propunerii socialiștilor ca elevii să studieze ideologia de gen indiferent de alegerea părinților, s-a văzut cu contul blocat pe Twitter.
Silicon Valley este pepiniera justiției sociale disprețuind valorile liberalismului clasic: libertatea de exprimare, religioasă, de asociere. Zuboff citează un șef de Silicon Valley care vorbește de știința inginerească a condiționării la scară largă a comportamentului uman. El susține că pe baza studierii comportamentului digital, compania va putea modifica modul de a decide din viețile multor oameni.
Google nu afișează onest rezultatele căutărilor, ci selectiv, creând o istorie distorsionată, proprie, în cazul unei probleme. Cetățeanul aparține digital statului, așa cum și Assange avertizase.
Siguranța și comoditatea plimbate pe sub nasul cetățenilor vor fi moneda de schimb pentru renunțarea la libertăți. Statul și corporațiile vor controla ușor cetățenii digitalizați.
Depășind supravegherea brutală maoistă, China a impus sistemul creditului social care stabilește pe baza comportamentului obedient care cetățean poate să călătorească, să vândă…China este un stat tehno-totalitar ajutat de IA, spune John Lanchester. Statul nu este nevoit să corecteze comportamentul cetățeanului, chinezul obedient deja a făcut-o. Dacă obedientul ascultă discursul președintelui Xi, el primește puncte, dacă are comentarii dușmănoase, pierde puncte din creditul social. Strittmatter descrie cum tinerii chinezi sunt supuși de regimul chinez prin supraveghere digitală și făcuți dependenți de un consumerism hedonist fără să se mai opună, ei alegând ,,să se armonizeze’’ cu semenii care vor același lucru, înainte ca regimul să-i armonizeze forțat scoțându-i dintr-un fel de disidență.
Atomizarea socială provocată de rețele, solitudinea adusă de izolarea virtuală, influența ideologiei progresiste asupra elitelor universitare, intelectuale, culturale, supravegherea digitală făcută de corporații, acestea expun și Occidentul unor practici de supraveghere ca în China.
Într-o societate postcreștină, cultul politic stângist centrat pe justiția socială satisface nevoia de sens, demonizând concomitent pe oricine nu vrea să participe la societatea justă a echității, incluziunii și diversității. Occidentul este pregătit pentru sistemul de credite sociale cu ajutorul corporațiilor impregnate și ele cu religia progresistă.
Opoziția disidenților creștini: lupta pentru memoria culturală, împotriva falsificării trecutului, limbajului
Luptătoare contra regimul comunist, activista în Solidaritatea poloneză, Zofia Romaszewska vede opoziția contra pericolului totalitarismului de mătase prin formarea unor comunități îndemnându-i pe tineri să evite atomizarea, adunându-se față în față și făcând lucruri în comun. La fel, Sir Roger Scruton și Vaclav Benda văd soluția de opoziție în grupurile unde oamenii câștigă valoare, disciplină, responsabilitate prin raportarea la ceilalți și la scopurile comune. Nu doar comunități ale bisericii, ci și trupe de muzică, asociații sportive, etc. Opoziția este amenințată de faptul că în totalitarismul de mătase creștinul nu vede clar ce-l costă când își compromite conștiința cu minciunile zilei și cu cele ideologice, în timp în totalitarismul de fier al comunismului cetățenii știau ce-i costă din start, dacă manifestau în public disidența.
Dreher îndeamnă familiile să nu-și lase copii supuși propagandei mediatice și instituțiilor, părinții trebuie să învețe, și să-i învețe și pe copiii lor, cum să identifice minciunile. Copiii trebuie să audă istoriile eroilor, care s-au luptat cu regimurile dictatoriale, pentru a le fi călăuză.
Maria Wittner, revoltată în 1956 împotriva regimul comunist ungar, părintele rus Kiril Kaleda care are în grijă memorialul Butovo al preoților omorâți de NKVD, sunt exemple date de Dreher, oameni întâlniți de autor. La Butovo, pe 30 octombrie se citesc numele celor care au suferit violența politică în timpul regimului comunist. Dreher dă exemplele acestea, și multe altele, pentru a lupta cu controlarea narațiunii despre trecut și despre luptătorii exemplari. Și în România deținuții politici, cei care s-au opus regimului comunist au devenit pentru regimul oligarhic PSDPNL niște ,,boșorogi fasciști’’, ,,legionari’’, etc., istoricul preasupus regimului de la București, numitul Hodor îi numește ,,rahați cu ochi’’ pe cei din Experimentul Pitești sau susține că ,,legionarii’’ au căpușat organizațiile de deținuți politici. Astfel, sunt compromiși luptătorii contra regimului comunist, iar singurul model este cel al ideologiei echității, incluziunii și diversității care a devenit la modă și la noi, tinerii captivați de ,,idealurile’’ consumerismului hedonist fiind așteptați să devină luptători pentru justiție socială și progres.
Nu numai în regimurile postcomuniste este o bătălie pentru trecut, ci și în statele occidentale unde comunismul nefiind trăit, el a rămas un ideal. Marxismul, socialismul, comunismul sunt promovate în universitățile americane uitând zecile de milioane de oameni uciși pentru utopia comunistă. Cel care nu știe ce s-a întâmplat înainte de a se naște, rămâne un copil, spusa lui Cicero se adeverește la generațiile recente din Occident și din regimurile postcomuniste. Astfel, în fața unor ignoranți, este ușor să controlezi prezentul prin controlul trecutului, cum susține sloganul Partidului unic din ,,1984’’ de Orwell.
Să controleze trecutul a fost o ambiție a regimurilor dictatoriale (Kolakowski), acest control este și o ambiție a regimurilor actuale ,,progresiste’’. Profesorul ungur Tamas Salyi susține că regimul ,,liberal’’ postcomunist a șters din memoria culturală ce n-au reușit nici fascismul, nici comunismul. Progresiștii vor să distrugă tradițiile și religia pentru a scrie propria ideologie în mintea progresaților. Cei care nu cunoșteau decât lumea sovietică, nu puteau să pună la îndoială principiile regimul comunist, spune istoricul Orlando Figes.
În fața unui asemenea risc, disidenții creștini trebuie să ridice fortărețe ale memoriei, să conserve familia, biserica și națiunea cu care și comunismul și progresiștii ,,liberali’’ s-au luptat/se luptă să le distrugă. Istoricul polonez Skibinski vorbește și de limbă ca mijloc de conservare a memoriei culturale: și comuniștii și progresiștii interzic să se vorbească despre istorie în moduri neaprobate de ei, propaganda lor falsifică limba și o ideologizează, termeni precum ,,familie tradițională’’ sau ,,ierarhie’’ au conotații negative la progresiști, așa cum ,,familie burgheză’’ are la marxiști.
Polisul paralel și familia din rezistența creștină
Matematicianul Vaclav Benda a venit cu ideea unui polis paralel în timpul regimului comunist, polis format din grupuri de dezbateri la care au participat Scruton, Derrida sau Taylor.
Discipolii lui Kolakovic au creat după modelul maestrului mici comunități care să reziste regimului comunist și care să includă în ele oamenii atomizați de regimul comunist. Astfel de grupuri de creștini pot fi modele pentru experiența creștinilor în lumea postcreștină unde dușmanii progresiști sunt mai vicleni și evazivi.
Experiența rezistenței creștine sub comunism este un model de pregătire a rezistenței față de vremurile noastre. Familia Benda poate fi și ea un model. Vaclav Benda critică unele familii tradiționale care observă amenințările progresiștilor la adresa familiei începând cu revoluția sexuală din anii ‚’60, dar nu văd cum își predau copiii dependenței față de internet și telefoane, nu văd cum acceptă fără critică valorile pieței și utilitarismul economic.
Nici tiranie patriarhală, nici feminism, nici adularea copiilor, făcându-le mereu pe plac, susține Benda. Copiii sunt educați să fie curajoși, pentru a le umple mintea cu binele, părinții le citesc 2-3 ore pe zi narațiuni despre lupta cu răul, copiii sunt învățați să nu se teamă dacă apar ca niște ciudați în ochii celorlalți, ei sunt pregătiți pentru sacrificii, sunt pregătiți să facă parte dintr-o societate cu vederi diferite, să fie ospitalieri și să socializeze în grupuri.
Familia Benda a chemat mulți oameni în casa lor ca să socializeze și să arate lumii cum se trăiește în ,,clanul creștin’’. Comunismul încă de la Marx a atacat familia, la fel și progresismul, dar familia rămâne o piesă de bază în rezistența creștinului.
Credința creștină și exercițiul spiritual
Discipol al Părintelui Kolakovic, Silvester Krcmery făcea exercițiul spiritual de a primi suferința torturilor și umilințelor pentru întărirea sa, temelia sa fiind credința creștină în Dumnezeu. Fără autocompătimirea și victimizarea progresiștilor, Krcmery declară cum a devenit și mai puternic acceptând suferințele pentru mântuirea sa. El se ruga inclusiv pentru torționari.
Suferința este un dar, o viziune opusă modului de a educa generațiile din cultura progresistă a Europei: orice lucru dificil este o oprimare, libertatea este evitarea obligațiilor. Aceste generații sunt predispuse la fi îngenuncheate de totalitarismul de mătase, pentru că ele au fost învățate că viața este fără suferință.
Și în experiențele celor întemnițați în regimul comunist din România se întâlnesc forme de rezistență spirituală având credința religioasă ca temei. La fel, și preotul Gheorghe Calciu a predicat învierea personală alături de reînvierea poporului român în Postul Mare al anului 1978. El fiind închis din nou de regimul comunist. Bogăția binecuvântării, bogăția spiritului, angajamentul și sacrificiul iubitor sunt semne ale creștinului autentic în lumea postcreștină.
Suferința din lupta pentru adevăr
Totalitarismul de fier a cucerit masele prin frica de suferință, noul totalitarism îl cucerește prin manipularea dorinței de plăcere și a fricii de disconfort.
Creștinii care știu că lumea este o minciună trebuie să sufere pentru adevărul lor. Suferința pentru adevăr îl face credibil și autentic pe creștin, spune profesoara Maria Komaromi.
Soljenițîn și-a binecuvântat închisoarea în mod repetat ca mijloc de a transforma suferința în calea către adevăr, către eliminarea minciunilor vieții.
Dreher este alături de cei care au suferit în închisorile comuniste precum preotul Calciu, Constantin Oprișan, pastorul Wurmbrand, Silvester Krcmery…Dreher este împreună cu cei întâlniți de el precum Părintele Kiril, disidentul Aleksandr Ogorodnikov, Maria Wittner și mulți alții, pentru a păstra memoria rezistenței, pentru a acționa susținând o comunitate de idei și de credințe pentru disidenții creștini.
scris de Cătălin Spătaru
sursă:
Rod Dreher, Să nu trăim în minciună! Un manual pentru disidenții creștini, trad. Smaranda Nistor, pref. pr. prof. Gheorghe Holbea, Editura Contra Mundum, București, 2021
