Există o diferență semnificativă între lumea organică și cea anorganică: manifestarea structurilor și funcțiilor dezvoltate prin intermediul adaptării, care există doar în prima lume menționată anterior. Existența acestor structuri și funcții este fundamentată de selecția naturală, iar scopul dezvoltării lor constă în asigurarea supraviețuirii speciei respective. Înțelegem deci faptul că toate structurile corporale și comportamentale ale ființelor vii există prin intermediul selecției și adaptării, motiv pentru care putem să ne întrebăm și la ce anume îi folosesc omului modern anumite comportamente precum înmulțirea nelimitată, întrecerea fără oprire sau procesul continuu de înarmare…răspunsul constă în faptul că aceste manifestări sunt de fapt perturbări ale mecanismelor comportamentale care au avut cândva, în trecutul îndepărtat, o importantă influență în perturbarea speciei (pag. 10). După cum susține și Konrad Lorenz în exemplul referitor la E. T. Koacher care în încercarea de a vindeca boala Basedow prin intermediul extragerii glandei tiroide a provocat tetanie și spasme, iar apoi complexul simptomatic Kachexia thyreopriva (un fel de cretinism), există posibilitatea identificării importanței unui sistem pentru funcționarea echilibrată a organismelor abia atunci când el lipsește. Practic, este nevoie de un circuit de reglare care să mențină funcționarea armonioasă a unui anumit sistem, de o homeostază care să faciliteze manifestarea unor conexiuni inverse prin intermediul introducerii unei verigi în procesul ciclic din acest sistem, care să acționeze asupra verigii următoare și să slăbească intensitatea acesteia, urmând ca același lucru să se întâmple continuu în sistemul respectiv (pp. 11 – 16). Este posibilă existența unui astfel de circuit de reglare în viața omenirii moderne? Răspunsul rămâne spre a fi aflat. Până atunci, este important să identificăm manifestările de tip patologic din viața omenirii civilizate, sau, după cum le denumește Konrad, păcatele capitale ale societății noastre din prezent.
În organismele individuale, circuitul cu conexiune inversă pozitivă nu există, motiv pentru care viața poate funcționa fără o anumită măsură. Lumea organică își continuă existența prin intermediul consumării entropiei negative, adică prin intermediul acaparării de energie care-i permite dezvoltarea – întocmai această acaparare și creștere a energiei permite acapararea unei cantități și mai mari de energie, într-un mod și mai rapid cu cât cantitatea de energie devine din ce în ce mai mare. Acumularea extremă de energie și producerea catastrofelor este oprită (momentan) de forțele anorganice și de legile probabilității care nu permit înmulțirea vietăților, dar și datorită circuitelor de reglare care se formează în interior unor specii (pag. 17). Paradoxul existenței societății umane moderne constă în faptul că întocmai cele mai mari realizări ale sale par să îl conducă spre autodistrugere. Un prim păcat este cel al suprapopulării: aglomerarea unor mari mase de oameni în zone de habitat împiedică posibilitatea dezvoltării unor relații armonioase sau a implicării emoționale în relațiile cu cei din jur; acest lucru se datorează, în primul rând, incapacității noastre de a-i iubi pe toți. Desigur că natura noastră socială ne obligă la realizarea contactelor sociale și la apartenența în cadrul unui grup, însă acest lucru poate fi posibil doar în măsura unei limite. Mai precis, suntem nevoiți să-i selectăm pe cei față de care dorim să ne apropiem și să ne implicăm din punct de vedere emoțional. În al doilea rând, existența unui număr cât mai mare de indivizi, înghesuirea acestora, produce un fenomen de amplificare a agresiunii din interiorul unei specii, lucru valabil și în cazul oamenilor. Este vorba, de fapt, despre un prag de limită care este depășit și din cauza căruia omul nu mai poate suporta numărul mult prea ridicat de indivizi din preajma sa (pp. 18 – 20). Poate cel mai util exemplu în acest context este starea pe care fiecare dintre noi o simțim în momentul în care ne aflăm într-un autobuz arhiplin. Dacă în acel context încercăm să ne stăpânim pornirile agresive, să rămânem calmi și să fim politicoși față de cei care ne împing și ne calcă pe picioare, iar uneori (poate chiar de cele mai multe ori) nu reușim, imaginați-vă ce implicații are acest fenomen în cadrul unei metropole cu milioane de oameni. Conform lui Konrad, suprapopularea este unul dintre fenomenele care contribuie nu numai la stările negative ale omului modern, ci și la apariția tuturor celorlalte păcate ale societății noastre.
Pentru a-și menține echilibrul ca specie și a-și asigura continuarea existenței, toate vietățile sunt adaptate la spațiul vital în care își desfășoară viața, dar și la celelalte vietăți din spațiul respectiv. Mai precis, speciile care împărtășesc același spațiu vital nu-și dăunează unele altora, ba chiar creează comunități de interese pe baza conviețuirii lor. Desigur că există o vastă complexitate în interacțiunile dintre speciile care formează o biocenoză, iar echilibrul dintre acestea s-a format pe parcursul unei perioade extrem de lungi, pe baza unor procese de reglare care permit transformărilor să-și exercite influența asupra vieții speciilor respective fără a le perturba echilibrul (de altfel, foarte ușor de distrus). Un bun exemplu al ușurinței de distrugere a echilibrului unui astfel de sistem constă în popularea unei zone cu un animal dintr-o specie care nu a existat până atunci în acel loc. Privind însă către oameni, procesul ecologic al speciei noastre este influențat de dezvoltarea tehnologică rapidă și de schimbările pe care aceasta le produce asupra biocenozelor datorită cărora trăiește. Pentru a nu produce pagube semnificative la nivelul biotopului său, ar trebuie ca influența umană asupra acestuia să fie egală cu influența animală, cum, spre exemplu, există în cadrul unor triburi de indieni din America de Sud, care se hrănesc doar cu ceea ce culeg sau vânează. Inconștiența umană față de incapacitatea planetei de a face față cererii mult prea mari de resurse, dar și în fața distrugerii spațiilor fertile, a defrișărilor, a exploatărilor ilegale, are și va continua să aibă consecințe extraordinar de grave la nivelul biotopului. Distrugerea naturii vii, singura care susține, de fapt, posibilitatea vieții umane (și nu numai) conduce către o ruinare a ecologiei aproape ireversibilă. Aceeași înstrăinare de natura vie creează efecte negative și la nivelul percepției umane asupra vieții: omul modern trăiește în iluzia măreției și a civilizației, o iluzie care îl împiedică să vadă dincolo de „opera ieftină și urâtă”, după cum o numește Konrad, a omenirii, de unde și rezultă și lipsa de respect și de venerație a civilizației moderne față de natura care îl înconjoară (pp. 21 – 29).
Suprapopularea și pustiirea spațiului vital duc la o întrecere cu sine însuși a omului, o întrecere văzută ca factor de selecție în procesul de evoluție a speciei umane – omul ca factor de selecție în propria evoluție a speciei sale reprezintă un element cu puternic impact negativ, căci întrecerea omului cu omul distruge valorile fundamentate încă din antichitate și se orientează doar către necesitățile de tip comercial, lipsite de orice valoare. Omul modern este insensibil în fața virtuților și a valorilor străvechi, a celor provenite prin tradiție religioase sau filosofică, el este interesat doar de ceea ce-i poate aduce succes în cadrul acestei competiții pe care o poartă atât cu el însuși, cât și cu semenii săi. O competiție iluzorie, o întrecere fără limite, care duce spre așa-zisul „progres” al societății civilizate, un „progres” tehnologic sau care poate „salva timp” dacă ne gândim la implicațiile pe care acesta le are asupra unor oameni ce-și doresc să trăiască „rapid”. Valorile prezentului sunt date de ceea ce oferă mijloace de îndeplinire a scopului de obținere a succesului, iar aceste mijloace sunt în general reprezentate de bani. Banii sunt văzuți ca având o valoare absolută, din moment ce ei facilitează îndeplinirea acelui scop și obținerea succesului în cadrul întrecerii noastre. Dacă timpul înseamnă bani, atunci orice mijloc de reducere a timpului prin intermediul căruia ne putem îndeplini un scop este văzut ca având valoare absolută, fără să fie luate în considerare toate consecințele utilizării mijlocului respectiv, indiferent dacă acestea vor avea un impact negativ asupra economiei, mediului înconjurător sau a relațiilor interpersonale. Deținătorii puterii din cadrul societății noastre promovează necesitatea banilor și nevoia extenuantă de a trăi în grabă ca fiind valori absolute, iar un motiv al acceptării acestor (non)valori de către societatea actuală constă în frica de a rămâne în urmă în cadrul acestei întreceri. Desfășurarea atât de rapidă a vieții, adică agitația vieții, cât și frica din întrecerea noastră împiedică realizarea uneia dintre cele mai mari calității umane: reflecția. Agitația și frica îi face pe oameni să fie incapabili de a petrece timp cu ei înșiși, de a reflecta asupra propriei ființe, preferând existența unor sunete de fundal, a reclamelor, a programelor de televiziune care să nu le permită să ducă la capăt procesul reflexiv sau, mai bine zis, care să le împiedice acest proces (pp. 31 – 36).
Text realizat de Radu Mihai.
Lorenz și cele 8 păcate ale lumii civilizate raportate la cele 8 gânduri ale răutății lui Evagrie Ponticul
Înainte de cele 7 păcate capitale, păstrate în tradiția creștină, enumerarea lor apare la Evagrie Ponticul unde erau 8 gânduri ale răutății. Nu știu dacă Lorenz știa de cele opt gânduri ale răutății, însă păcatele lumii civilizate pot fi conexate cu gândurile răutății sau cu cele 7 păcate capitale din catehismul creștin.
Ne vom raporta la Evagrie, el fiind originea mai puțin cunoscută a listei păcatelor. Efectele suprapopulării(lipsa de omenie prin lipsa de amabilitate, ținerea la distanță a celorlalți, agresivitatea etc. Lorenz, pp.17-20) au ca origine mânia(orge) și mândria(hyperephania), a părea mare în fața celorlalți, omul crezând că poate fi doar prin el însuși(Bunge, pp. 59, 168-169).
Pustiirea spațiului vital prin dezvoltarea economică, extinderea habitatului uman pe corpul mamei naturi printr-o replicare a unor locuințe asemănătoare cu celulele simple ale unei tumori(pp. 21-30) dar și întrecerea omului cu sine însuși într-o grabă extenuantă a lui time is money, pot avea ca origine lăcomia de bani și lăcomia în genere indicate chiar de Lorenz(p. 34) adică gastrimargia(lăcomia pântecelui) și iubirea de bani(philarghyria). Gastrimargia este cea care-l face pe om sa-i fie frică de neajunsul proviziilor, de îmbolnăviri sau de lipsa celor care să-i ajute trupul afectat. Iubirea de arginți îl face pe om să-i fie frică de neajunsurile viitoare, de umilința de a primi susținere de la alții, de bolile ce i-ar putea sta în calea acumulării(Bunge, pp. 59, 167-168).
De aici graba omului de a exploata timpul pentru a avea cât mai mult, stresul întrecerii cu sine ce îi ruinează sănătatea, cum susține Lorenz(p. 34), ajungând inevitabil la ceea ce îi era frică: boala și prăbușirea.
Moartea termică a simțurilor cu plictiseala, cu disperarea unei plictiseli de a căuta ceva pentru care viața să merite trăită, cu blazarea oamenilor căutând stimuli pentru a simți că trăiesc, cu neofilia, căutarea unei situații noi de stimulare(Lorenz, pp. 39-49, 51), acestea pot avea ca sursă celebra akedia(accedia cum a tradus-o Ioan Cassian în Occident plecând din Scythia minor/Dobrogea natală). Akedia are multiple înțelesuri, dar a fost apropiată plictiselii, inconstanței, nestatorniciei, neliniștii, dar descrierea pe scurt a lui Evagrie este relevantă. Ziua pare prea lungă, privește în jur să vadă dacă nu-i cineva cunoscut, simte ură față de viața sa, de locul său, de lucrul său, nu mai are nici o mângâiere, poftește la alte locuri…(Bunge, pp. 168-169).
Decăderea genetică m-a convins cel mai puțin. Lorenz merge pe ideea că omenirii civilizate i-a cam pierit simțul dreptății, bazat pe un sistem de reacții determinate genetic, datorită toleranței și compasiunii exagerate pentru cei cu probleme de comportament, ce-i amenință pe cei normali, încât aceștia nu mai sunt protejați(pp. 60-63). Probabil are dreptate când credem exagerat că orice comportament este condiționat de civilizație și că poate fi schimbat, că orice criminal poate deveni un om bun, miile de recidiviști dându-i dreptate în parte lui Lorenz. Cum păcatele anterioare sunt văzute de Lorenz ca determinante în atrofierea simțului dreptății, al binelui și răului la om(p. 68), putem spune că păcatele anterioare, ca și celelalte gânduri ale răutății(porneia-desfrânarea, lype-tristețea, kenodoxia-slava deșartă), ar putea să fi afectat natura omului, însuși sistemul de reacții de la baza valorizărilor de bine și de rău, ce protejează membrii speciei de cei distrugători.
Sfărâmarea tradiției, distrugerea a ceea ce s-a transmis odată ce a fost însușit, analog cu sarcina genomului în transformarea speciilor, urmează slavei deșarte, mândriei și mâniei celor care se cred deja ‚‚iluminați științific’’(Lorenz, pp. 73, 87-88). Însă este și akedia ca plictiseală ce-l împinge pe om să caute noul și să abandoneze tradiția învechită a religiilor ori a culturilor populare moștenite de la strămoși(Lorenz, p. 78).
Slava deșartă se insinuează în cei ce izbândesc cu virtuțile lor, căutând slava și aprecierile celorlalți(Bunge, p. 169), ea este cu siguranță prezentă în cei receptivi la îndoctrinare, căutând să împărtășească din slava unei școli sau din venerația pentru un maestru precum Freud. Dar îndoctrinarea este prezentă chiar și în științe prin reducționism, printr-o modă științifică deplânsă de Lorenz, care creează imagini simplificatoare pentru sisteme infinit de complexe(pp. 106-109). O îndoctrinare ca efect al dezumanizării provocate de păcatele lumii civilizate menționate de Lorenz, ce vrea să creeze un surogat pentru tradiția sfărâmată(p. 110).
Dar cea mai lesne îndoctrinare este consumul de media prin care masele sunt manipulate să consume tot mai mult venind în continuarea celorlalte păcate ale civilizației. Gastrimargia, porneia, tristețea provocată de frustrarea nesatisfacerii unor dorințe(Bunge, p. 168), mândria ne îndeamnă să consumăm tot mai mult, iar dacă n-o facem suntem precum ciudatul solitar despre care vorbește Lorenz(p. 115).
Armele nucleare și iminenta apocalipsă nucleară(Lorenz p. 111), discutată din anii ’50 de gânditori precum Karl Jaspers sau Günther Anders, nu pot fi decât rodul mai multor gânduri ale răutății din oameni precum cel al lăcomiei, mâniei, iubirii de bani, mândriei și slavei deșarte pentru propria putere nimicitoare.
Sunt aceste păcate ale civilizației indicate de Lorenz atât de dezastruoase sau toleranța și orbirea noastră ne împiedică să întrezărim adevăratele efecte?
Ca și în cazul lui Evagrie și Lorenz se adresează fiecăruia în parte, de fiecare în parte ține să găsească măsura în a păcătui cu gândul și laolaltă cu civilizația.
Text de Cătălin Spătaru
Surse trimiteri:
Konrad Lorenz, Cele opt păcate ale lumii civilizate, trad. Vasile V. Poenaru, Humanitas, București, 2007
Gabriel Bunge, Akedia(incluzând <despre cele opt gânduri> de Evagrie Ponticul), trad. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2001
surse poze: reprezentativă de pe ilgiornale.it
următoarele
amazon.com; anticariat-esoteric.ro; bookblog.ro
Unele popoare au o experiență istorică a suprapopulării. Nu e deloc cazul nostru. Așezările românești tradiționale sunt mici și de tip răsfirat, specific comunităților pastorale; o casă aici, una pe dealul vecin. Mă întreb cât de contrară tradiției și felului nostru de a fi este concentrarea în spații mici și închise, cât de mult ne-a tăiat legătura cu rădăcinile; mai ales că această schimbare s-a produs forțat, foarte repede.
Omul de tip nou a fost nevoit sa se adapteze. E de apreciat forța noastră, de a ne adapta altor condiții. Cu oarecare vulnerabilitate.
Trăim, in era vitezei; intens, vrem mult, mai repede, mai sus. Stresant mod de viata.