Complexul lui Oedip

Complexul lui Oedip constituie unul dintre cele mai cunoscute concepte ale teoriei psihanalitice și probabil că și unul dintre cele mai prost înțelese. Mi-am propus să realizez o scurtă clarificare a sa, astfel încât fiecare persoană să poată înțelege ce anume presupune acesta, precum și particularitățile sale de manifestare și de dezvoltare.

Care sunt elementele implicate în formarea acestui complex?

Pentru început, trebuie să înțelegem perspectiva lui Freud asupra stadiilor de dezvoltare ale fiecărui copil. În concepția psihanalitică, aceste stadii reprezintă ansamblul de structuri fundamentale de la nivelul personalității: practic, formarea și dezvoltarea personalității unui om este direct influențată de modul în care acesta a reușit să parcurgă stadiile de dezvoltare ale copilăriei. Fiecărei etape din perioada dezvoltării îi corespunde un astfel de stadiu. La nivelul fiecărui stadiu există un anumit conflict pe care copilul trebuie să îl rezolve pentru a putea evolua eficient către stadiul următor. Pentru rezolvarea conflictelor este necesară utilizarea energiei psihice pe care Freud o denumește „libido” și care desemnează, în accepțiunea sa, tipul de energie psihică prin intermediul căreia se manifestă impulsurile sexuale bazate pe dorințe erotice – definiția libidoului este discutabilă: Jung, spre exemplu, este de părere că libidoul reprezintă o energie psihică fără specificitate, a cărei manifestare are loc la nivelul tuturor tendințelor de activitate, nu doar în cazul celor sexuale; vom aborda această problemă cu altă ocazie. Cert este faptul că Freud a ajuns la concluzia conform căreia libidoul constituie energia Erosului, adică a pulsiunii vieții. Dacă copilul aflat într-un anumit stadiu nu reușește să rezolve conflictul specific acestuia, atunci energia sa psihică va fi orientată într-o cantitate mult mai mare către problema nerezolvată, ceea ce va determina incapacitatea copilului de a evolua către stadiul următor. În cazul în care copilul nu poate parcurge toate stadiile de dezvoltare, atunci el va manifesta deficiențe în ceea ce presupune dezvoltarea emoțională normală și dezvoltarea sănătoasă a personalității. În acest sens, conflictul nerezolvat este refulat, iar energia psihică este orientată către problema inconștientă. Conform lui Freud, conflictele nerezolvate ale complexului lui Oedip se află la baza tuturor nevrozelor umane, în special la baza tuturor anxietăților. Explicațiile referitoare la stadiile respective vor fi succinte, căci o abordare pe larg a acestora necesită un întreg articol.

Stadiile de dezvoltare ale copilului, în concepția lui Freud:

Stadiu oral (între 0 și 1 an): reprezintă faza principală de dezvoltare a sexualității copilului. Acest lucru se datorează faptului că plăcerea este obținută de către copil prin intermediul suptului, precum și prin intermediul stimulării elementelor constituționale ale gurii. Copilul își încorporează senzorial imaginea maternă, căci aceasta desemnează sursa sa de saturație și de protecție, deci sursa unei satisfacții intense.

Stadiul sadic-anal (între 1 și 3 ani): acesta constituie cel de-al doilea stadiu de dezvoltare în copilărie. Manifestarea sa constă în faptul că satisfacția libidinală este transferată către o altă zonă a corpului, mai precis zona anală. Copilul regăsește satisfacție prin intermediul evacuării intestinale și a controlului musculaturii sfincterului anal.

Stadiul falic (între 3 și 5-6 ani): este cel de-al treilea stadiu din dezvoltarea copilului. După cum indică și numele său, acesta este stadiul în care zona erogenă a copilului este reprezentată de organele sale genitale și, de asemenea, stadiul în cadrul căruia se manifestă complexul lui Oedip. Astfel că după prezentarea tuturor stadiilor vom reveni asupra acestuia și a evenimentelor din timpul său.

Stadiul latent (între 5-6 și 11-12 ani): este cel de-al patrulea stadiu și se concretizează printr-o perioadă de latență (inactivitate) la nivelul interesului sexual. Odată rezolvat conflictul din stadiul anterior, libidoul este reorientat către o serie variată de activități și interese, în cadrul cărora copilul simte că își poate dezvolta abilitățile și capacitățile (non)cognitive.

Stadiul genital (după 11-12 ani): este cel de-al cincilea stadiu al dezvoltării copilului, considerat ca fiind și stadiul final al acestui proces. Zona erogenă este, din nou, cea a organelor genitale, iar preadolescentul începe să-și orienteze libidoul către alte obiecte ale dorinței sale, în special către persoane aflate la același nivel de dezvoltare biologică.

Cunoscând aceste stadii, înțelegem faptul că în cadrul fiecăruia este necesară utilizarea energiei psihice pentru rezolvarea unui conflict specific, precum și că incapacitatea de a rezolva acel conflict duce la dezvoltarea ulterioară a nevrozelor. Acum ne putem orienta către explicarea și înțelegerea Complexului lui Oedip:

Ce anume este complexul lui Oedip?

Complexul lui Oedip se referă la investirile erotice pe care băiatul le realizează asupra părintelui de sex opus (adică asupra mamei), precum și la impulsurile ostile față de părintele de același sex. Scopul acestui proces sau, altfel spus, rezolvarea conflictului stadiului falic în cadrul căruia se dezvoltă acest complex constă în dispariția investirilor care se produc la nivelul figurii materne și a celei paterne, urmând procesul de înlocuire prin intermediul identificării cu părintele de același sex. În activitatea sa profesională, Freud a identificat două tendințe existente în cadrul persoanelor nevrotice, mai precis ostilitatea față de părintele de același sex și dragostea față de părintele de sex opus, ceea ce indică modul în care autorul a ajuns la gruparea acestor manifestări în cadrul unui complex. Simpla existență a acestui complex nu determină dezvoltarea unei patologii, ci reprezintă o etapă normală a dezvoltării psihologice infantile. Patologia apare doar în situații în care conflictul copilului rămâne nerezolvat.

O scurtă parte a tragediei oedipiene:

Oedip este fiul lui Laius și al soției acestuia, Iocasta. Aceștia doi sunt conducătorii Tebei. Laius suferă un blestem din cauza violării legilor sacre ale ospitalității. În perioada în care Laius a fost exilat din Teba, el a fost primit de către regele Pelops în casa sa. După ce i-a devenit tutore lui Chrysippus (mezinul regelui Pelops), Laius l-a răpit și l-a violat, motiv pentru care mezinul s-a sinucis. În momentul nașterii lui Oedip, Laius consultă un oracol care-i revelează faptul că moartea sa va fi provocată de propriul copil. În încercarea de a evita acest blestem, Laius îl condamnă la moarte pe Oedip și îi ordonă soției sale să-l ucidă. Aceasta îi ordonă, la rândul ei, unui servitor să-l omoare pe copil. Servitorul îl duce pe Oedip în vârful unui munte, unde i-l oferă unui cioban care îi pune numele de „Oedipus”, care provine din grecescul „oidein” (a se umfla) și din „pous”, care înseamnă picior. Deci Oedip s-ar putea traduce ca fiind cel care are picioarele umflate: când Laius l-a condamnat la moarte pe fiul său, i-a legat picioarele și i le-a rănit, de unde și proveniența numelui său. Ciobanul respectiv îl duce pe Oedip în Corint și i-l oferă regelui Polybus, care nu mai avea alți copii și care acceptă să-l crească.

Odată cu maturizarea sa, Oedip află faptul că el nu este fiul natural al regelui Polybus, motiv pentru care pleacă să verifice Oracolul din Delfi. Deși oracolul nu-i răspunde la întrebare, îi dezvăluie destinul său: acela de a-și ucide tatăl și de a se căsători cu propria mamă. În această situație, Oedip încearcă să-și împiedice destinul să se împlinească, așa că pleacă din Corint și se îndreaptă spre Teba. În drumul său, Oedip se întâlnește cu Laius, tatăl său natural, pe care nu îl recunoaște și pe care îl ucide, fără să realizeze faptul că profeția se împlinește. În continuarea drumului său către Teba, Oedip întâlnește Sfinxul, acea creatură trimisă de către zei sub formă de blestem pentru locuitorii orașului respectiv. Scopul Sfinxului era să-i ucidă pe toți acei călători care răspundeau greșit ghicitorii sale. Astfel că Oedip este întrebat „care anume este creatura care merge în patru picioare dimineața, în două la amiază și în trei pe timp de noapte?”, iar răspunsul său este ființa umană, care pe parcursul copilăriei se deplasează în patru picioare, urmând ca la maturitate să umble în două picioare, iar la bătrânețe în trei, adică prin utilizarea unui baston. Oedip distruge blestemul Sfinxului și este desemnat rege al Tebei de către locuitorii acesteia, ca răsplată a eliberării de blestem. În acest fel, Oedip ajunge să fie soț al Iocastei, fără a conștientiza că aceasta îi este mamă și că profeția Oracolului din Delfi este îndeplinită.

Legătura dintre complexul lui Oedip și Oedip rege:

Legătura dintre conceptul lui Freud și tragedia lui Sofocle constă întocmai în analogia dintre conflictul pe care copilul îl resimte în stadiul falic și povestea lui Oedip: băiatul își investește energia libidinală în imaginea maternă, identificând în aceasta imaginea persoanei de sex feminin de care este cel mai interesat și cel mai apropiat, dezvoltând totodată o serie de comportamente agresive îndreptate către imaginea paternă, adică față de tată, care devine un rival în lupta pentru dragostea mamei. Astfel că băiatul începe să manifeste dorința de a-și îndepărta tatăl, de a-l eliminare, deci de a „ucide” imaginea paternă într-un sens metaforic.

Baza complexului și modul său de manifestare:

Freud considera că la baza complexului se află două procese principale: identificarea ambivalentă cu figura paternă și o investiție libidinală la nivelul figurii materne. Odată ajuns în acest stadiu, băiatul resimte plăcerea produsă de zona organului sexual, învață să-și producă singur aceste excitații (prin intermediul masturbării) și dezvoltă o dorință de a-și poseda mama din punct de vedere sexual. În acest stadiu se dezvoltă rivalitatea față de propriul tată, pe care copilul încearcă să-l înlocuiască. Practic, complexul lui Oedip constă în dezvoltarea simultană a două atitudini diferite față de tată (cea de supunere/cea de rivalitate) și a unei atitudini afectuoase față de mamă. Spre exemplu, copilul poate să resimtă gelozie și să manifeste astfel de comportamente în momentul în care observă afecțiunea existentă la nivelul relației dintre ambii părinți. El se poate împotrivi momentelor de tandrețe dintre părinți, insistând asupra atenției provenite din partea părintelui de sex opus și manifestând respingere în comportamentele față de părintele de același sex (vă invit să citiți și interpretarea pe care Fromm o realizează cu privire la complexul lui Oedip).

Rezolvarea complexului lui Oedip:

Pentru ca stadiul să fie finalizat cu succes este necesară rezolvarea acestui conflict. Acest lucru se realizează prin intermediul procesului de refulare a tendințelor sexuale pe care copilul le-a manifestat pe perioada stadiului, mai precis de abandonare a investirii libidinale care se realizează la nivelul imaginii materne, aceasta fiind înlocuită cu identificarea. Practic are loc o dezvoltare a identificării primare cu imaginea paternă, însă poate avea loc și o dezvoltare a identificării cu imaginea maternă sau cu ambele imagini. Având în vedere faptul că imaginea paternă constă în fundamentarea și dezvoltarea Supraeului, copilul internalizează autoritatea tatălui și împrumută modelul acestuia de interacțiune cu persoanele de sex opus, model care se va manifesta odată cu intrarea în stadiul genital. De asemenea, Freud susține că acest complex poate fi neutralizat prin intermediul complexului castrării. Copilul distruge astfel complexul și rezolvă conflictul psihic.

Aspectele patologice ale complexului lui Oedip:

În cazul în care copilul nu rezolvă conflictul acestui stadiu, ci doar produce o refulare a sa, el se va confrunta cu reapariția complexului în perioada pubertății, prin intermediul unor alegeri obiectale oedipiene. În această situație, spre exemplu, adolescentul va trebui să identifice modalități de respingere a fantasmelor care se vor manifesta prin intermediul imaginii materne din perioada copilăriei care pătrunde acum în Eu. În concepția lui Freud, nerezolvarea complexului duce către dezvoltarea anormală a unor trăsături de caracter, ceea ce poate provoca apariția nevrozelor. După cum am menționat în articolul referitor la „delincvența juvenilă”, complexul lui Oedip influențează apariția unor conflicte la nivelul Sinelui, care creează la rândul lor o structură nevrotică a individului, ceea ce-i determină aspectul patologic.

Vă invit să citiți și „Sigmund Freud – „Eseuri de psihanaliză aplicată” (Opere, Vol. 1)”.

Sursă imagine reprezentativă: pinterest.ro (Paul Joseph Blanc – „The murder of Laius by Oedipus”, 1867.)

Sursă foto #1: metmuseum.org

Sursă foto #2: en.wikipedia.org

Sursă foto #3: tabletmag.com