Etica Nicomahică a lui Aristotel (cărțile I, II, III) sau despre bine, fericire, virtuți, curaj, cumpătare și alte lucruri etice

Nu ne-ar fi de nici un folos această carte, spune Aristotel, dacă nu ne-ar ajuta să devenim virtuoși (1103b).

Și de ce să devenim virtuoși?

Virtutea este calea supremă către fericire, fericirea fiind activitatea conformă cu virtutea (1098b). Fericirea este binele perfect, suprem, scop în sine căci nu vrem fericirea sau binele pentru altceva, în schimb sănătatea, plăcerea, inteligența, onoarea le vrem pentru a fi fericiți (1097 a,b).

Și nu este îndeajuns să vrem doar plăcerea sau inteligența pentru ele însele?

Nu, dacă nu ne aduc fericirea, ele fiind scopuri ale vieții noastre dar și mijloace pentru a fi fericit, scopul suprem.

Cineva care s-ar dedica somnului, plăcerii de a dormi, nu ar fi virtuos căci activitatea conformă rațiunii este activitatea proprie omului, faptului de a fi om (1097b, 1098a). Prin activitatea conformă virtuții ne desăvârșim în orice activitate, ne perfecționăm, virtutea este o executare cât mai bună și frumoasă a ceea ce îndeplinim. Nu doar un singur act virtuos, sau câteva, ci o dispoziție habituală de a acționa.

Ce este o viață desăvârșită și fericită?

Una în care virtuțile nu sunt întâmplătoare, ci acțiunile virtuoase izvorăsc din dispozițiile habituale ale virtuților (1098a). Un arhitect are ca scop proiectarea și realizarea desăvârșită a unui construcții, iar prin acțiunea susținută de a face proiectele cât mai bune și frumoase, își creează o dispoziție habituală, o obișnuință de a acționa virtuos.

Este virtutea naturală sau contra naturii?

Nu, noi avem posibilitatea de a le primi și de a le perfecționa prin deprindere (1102b). Virtuțile le dobândim prin activitate, prin învățare, nu doar prin propria înțelepciune practică, prin propria rațiune, ci ajutați de prieteni sau de educatori, de legislatori și de cei care practică arta politicii, dacă au înțelepciune de acest fel ori și dacă noi reușim s-o cunoaștem.

Dar cum se nasc dispozițiile habituale, adică virtuțile sau viciile?

Prin maniere asemănătoare de a acționa (1103b).

Dar care este diferența dintre ele?

Virtutea este un habitus care desăvârșește omul și opera acestuia, viciul dimpotrivă. Raportată la plăceri virtutea este calea măsurată în ce le privește putând face lucruri frumoase legate de ele, viciosul ajunge la vătămare, rușine, durere, plecând de la ele (1104b).

Virtutea este calea mediană între exces și insuficiența viciului, ea este măsura justă, rectitudinea, este medietatea între extreme (1106b). Virtutea este un habitus voluntar obținut în urma găsirii deliberate a măsurii juste în diferite situații prin rațiunea practică (1106b, 1107a, 1111b, 1112a).

Fiecare act virtuos este voluntar, dar dispoziția de a fi virtuos n-o putem controla decât la început, însă modul cum folosim dispoziția habituală depinde tot de noi, adică are tot un caracter voluntar (1114b, 1115a).

Niște exemple de virtuți după atâta ‘‘teorie’’?

Curajul este linia de mijloc între teamă și temeritate, îndrăzneală nebună. Spunem doar prin asemănare, în mod impropriu, curajos în a înfrunta dezonoarea, sărăcia, boala, lipsa prietenilor, moartea căci ele nu sunt neapărat consecința viciilor. Nici cel care se teme de violențele împotriva copiilor sau soției nu este laș (1115a).

Dar cine este curajosul?

Cel care înfruntă pericolele, cum ar fi pe câmpul de luptă sau pe mare.

Este curajosul fără teamă?

Nu, acesta e temerarul. Curajosul are teamă pentru ce trebuie și când este necesar, dar nebunul fără frică sau cel de o îndrăzneală nebună pare că n-are frică, deși uneori este doar o aparență, fiind doar un imitator de fațadă  al curajosului, pentru a face bravadă (1115b). El este impetuos, pornit pe fapte mari, dar în mijlocul pericolelor poate trece la extrema, în care îi este teamă excesivă, pe când curajosul este calm, prompt în acțiune și suportă cu fermitate pericolul și eventuala suferință.

Să mori pentru a fugi de sărăcie, din nefericirea în dragoste sau din cauza altei suferințe este un act de curaj? Nu, de fapt lașul abandonează lupta, din slăbiciune o face, lipsindu-i încrederea și fermitatea curajosului, el nu moare pentru că așa este frumos, cum este moartea unui erou (1116a). Eroismul este ceva rar în secolul XXI, ceva mai apropiat? Se mai vorbește de curajul civic al cetățenilor ce nu se dau înapoi din fața pericolelor create prin înfruntarea conducătorilor, legilor, pedepselor (1116a).

Atât?

Fii curajos și citește mai departe despre curaj, pentru că este frumos să fii curajos, cum spune Aristotel, deși aici, ca să nu călcăm cuvântul maestrului, vorbim doar prin asemănare despre curaj (1117a). Este dureros să citești cărți când nu ai habitusul cititului, dar curajoșii sunt cei capabili să țină piept lucrurilor dureroase (1116a).

Dar nu este un viciu să citesc atât Aristoteles?

Nicidecum. Cumpătarea, o altă virtute, se referă mai ales la plăcerea tactilă și a gustului, a ce apucăm cu mâna și gustăm, adică plăcerile senzoriale ale mâncării, băuturii sau cele erotice (1118a). Necumpătatul pune prețul cel mai mare pe plăcerile senzoriale de acest fel, suferind mai mult decât se cuvine când nu le are, suferind când le dorește cu ardoare, neputând să se abțină de la ele, bucurându-se de ele în mod vulgar și excesiv. Cumpătatul folosește plăcerile cu măsură, plăcerile nu stau în calea desăvârșirii sale și ele sunt folosite pentru desăvârșirea sa. Așa încât dacă nimeni nu numea necumpătat nici în Grecia Antică pe un om ce asculta prea multă muzică și teatru, sau vedea prea multe imagini, culori și forme, atunci nici cititul cărților sau ascultatul lor nu este un viciu.

Atunci putem privi la telefon cât vrem?

Și în ce privește imaginile, culorile, formele pare să existe o măsură justă în ce privește plăcerile legate de senzațiile vizuale, ca și un exces sau o insuficiență (1117b, 1118a). Dacă elevii lui Aristotel din Lyceu aveau smartphone cu siguranță maestrul n-ar mai fi exclus necumpătarea dintre plăcerile vizuale. Dar nu ar fi admis necumpătarea în a citi excesiv Etica sa nicomahică. Să citim așadar fără oprire!

                                                                                                                   articol de Cătălin Spătaru

surse foto: anticariat.net; wikipedia.org; archaia-ellada.blogspot.com

Vă invităm să citiți și „Metafizica lui Aristotel (Cartea A)”.