Meditația filosofului este precum rugăciunea credinciosului, spune Karl Jaspers. Nu precum rugăciunea pentru interesul egoist, ci acea în care credinciosul îl întreabă pe Dumnezeu, așteaptă răspunsuri, se luptă cu Dumnezeu, se simte părăsit, crede că nu este auzit, când găsește indicii prin rugăciunea lui, iar prin acestea certitudinea căii lui. În privința meditației filosofului, ea nu este doar în conveniențele unor forme ale gândirii, în formule sau în tehnici, ci în singularitatea unui angajament, în care cel care meditează găsește forța gândirii ce-i determină existența (Karl Jaspers, Der philosophische Glaube angesichts der Offenbarung, pp. 219-220, 418-419). Forța gândirii susținând și fiind susținută de reflecția stăruitoare (frequens cogitatio), ce pătrunde, cercetează (investigans), reprezintă meditația lui Hugo de Saint Victor. În meditație căutăm ce este lucrul, de ce este, cum este.
Trei domenii ale meditației, meditația asupra cărții naturii
Dar la ce medităm? Putem medita asupra a toate. Hugo de Saint Victor împarte în trei domeniile meditației: meditația despre creaturi, ce ne provoacă admirația și mirarea, meditația despre cărți, îndeosebi cărțile sacre, și meditația provenită dintr-o circumspectă raportare la felul cum ne apare societatea oamenilor cu viețile și moravurile lor (Hugo de Saint Victor, Meditații spirituale, pp. 30-31). Învățarea începe cu lecțio (citirea) și se desfășoară cu meditația. Chiar dacă meditatio este situată în continuarea lui lectio (lectura), ce oferă material pentru meditație, adică în domeniul citirii cărților, meditația poate fi situată și în domeniul citirii cărții naturii, a ordinii lucrurilor provocatoare de mirare, uimire, admirație, stârnindu-ne, intrigându-ne, fermecându-ne. Pe cărările munților, la marginea mării infinite, pe câmpiile nemărginite, în cartea nesfârșită a naturii, zăbovind, medităm spontan sau susținut, reflectând stăruitor asupra a ce este experiat.
Mediația o treaptă spre desăvârșirea omului
Rugăciunea urmează meditației înălțând-o spre cer, faptele, acțiunea aplică în existență cele rezultate din lectură și meditație, iar contemplația este rezultatul lecturii, meditației, rugăciunii, făptuirii, ducându-l pe cel dedicat acestora pe o treaptă superioară căci lectura, meditația, rugăciunea, făptuirea, contemplația sunt trepte către perfecționarea omului (Hugo de Saint Victor, Didascalion, p. 179, Meditații spirituale, pp. 30-31, Nota 4 a lui Bogdan Tătaru-Cazaban, p. 131).
Meditația face viața plăcută, consolează în suferință
Cine s-ar consacra meditației, învățând să o iubească i-ar face viața plăcută și va fi consolat în mijlocul suferințelor (Didascalion, p. 179). În meditația asupra moravurilor oamenilor, a societății și a vieții umane, din circumspecția cu privire la ele ne distanțăm, le judecăm, medităm la suferințele pe care ni le provocăm fiind încorsetați în moravuri, luptându-ne cu ele, schimbându-le, luându-le ca adevăruri, negându-le…Meditația asupra vieții și moravurilor ei ne aduce în prezent, ne readuce seninătatea căci ne ferește de tristețea provenită din nerăbdarea față de lucrurile de care nu suntem capabili, pe care nu le obținem încă, pe care nu le avem încă.
Meditația ne arată limitele pe care le depășim, fiind acaparați de cele pe care nu le avem încă, tinzând către ele peste limitele noastre, uitând repede pe cele ce le-am făptuit. A îndura cu răbdare plecând din prezent, sporind cele pe care le avem realizate până în prezent, fără a fi acaparați de iluziile viitorului sau prăbușiți în tristețea nereușitei, unele dintre acestea ni le dezvăluie meditația lui Hugo asupra meditației despre moravuri (Meditații spirituale, pp. 45, 47).
Maxima meditație
Este atunci când sufletele se despart, se desprind de zgomotul activităților din lumea noastră, ridicându-se spre seninătatea celestă (Didascalicon, p.179, Meditații spirituale, p. 45).
Desfătarea și întrezărirea lumii celeilalte
Cercetând lucrurile și descoperind pe Creator în creaturi, sufletul se desăvârșește prin cunoașterea sa, fiind copleșit de bucuria, de desfătarea pre-vestitoare a unei lumi a fericirii veșnice (Didascalicon, p.179).
Mediația este aprofundare
Exersarea, aprofundarea apar din pasiunea de a cerceta, aprofundarea este meditație minuțioasă susținută de perseverența pasiunii de a cerceta. Exersând meditația, cel care meditează trece dincolo de legăturile sale cu patria, apoi de legăturile cu întregul pământ, această lume părându-i-se un exil. Aprofundând prin meditație legăturile cu care ființa noastră este prinsă de lume, acestea cad, iar cel care meditează poate descoperi, ca Hugo, libertatea spiritului pentru care lumea este un exil, întrezărind că este dintr-o altă origine, dintr-o altă lume (Didascalicon, p. 195, 197).
Timpul și locul meditației
Oriunde se poate medita, în orice timp, chiar dacă omul cu stomacul plin nu are gânduri perspicace, spune Hugo (Didascalicon, p. 197). Să medităm așadar neîntârziat oricând putem, redobândindu-ne seninătatea spiritului și pregătindu-ne pe cât putem pentru suferințele și luptele vieții.
Să medităm cu spiritele din împărăția spiritului: cu Aristotel și elevii săi, cu Noica în închisoare, cu Barrow la nimic, cu Ayala la Darwin, Dumnezeu și rău, cu Unamuno la singurătate, cu Rousseau în hoinărelile sale, cu Jaspers la malul mării și despre iubirea metafizică, cu Davies la sfârșitul universului, cu Schubert și muzica lui la orice, cu Jung la fenomenele oculte, cu Yalom, Sam Parnia și alții la moarte, cu Pascal și Sestov la Grădina Ghetsimani, cu Seneca la virtute…
Meditația neostenită susține viața spiritului, să citim și să medităm așadar…
– scris de Cătălin Spătaru
Surse:
Karl Jaspers, Der philosophische Glaube angesichts der Offenbarung, Piper, München, 1962
Hugo din Saint Victor, Meditații spirituale, trad. Miruna și Bogdan Tătaru-Cazaban, studiu, note și comentarii de Bogdan Tătaru-Cazaban, Univers Enciclopedic, București, 2005
Hugo de Saint Victor, Didascalicon, trad. Laura Maftei, Polirom, Iași, 2013
surse imagini:
reprezentativă e proprie; proprie după textul latin din Didascalicon; commons.wikimedia.org
