Eu, Porphyrios, despre viața maestrului meu Plotin

Început și sfârșit

Plotin nu vorbea despre neamul său, despre ziua sa de naștere, nu voia să i se facă chipul prin pictură sau sculptură. Trupul său era temniță a sufletului, nu conta prima zi a încătușării, adică ziua de naștere, fiind de fapt începutul condamnării sufletului la a purta jugul senzorialității, poftelor și pasiunilor. Chipul său cu care l-a încătușat natura, un chip zugrăvit, o copie a chipului ar dăinui după moartea unui om ca Plotin, ca și cum ar fi importantă, dar nu este, căci imaginea chipului acoperă, uneori jefuiește realitatea omului, dându-se drept ea.

Realitatea lui Plotin se arată în momentul morții, amânându-și moartea, în așteptarea unui discipol pentru a-și rosti testamentul spiritual: ,,încerc să ridic divinul din noi la divinul din Tot’’. Nu din mine, ci ,,din noi’’, divinul din maestrul Plotin, din Ammonios Sakkas, din discipolii lui Plotin, din toți cei ce vor încerca să ridice divinul din noi la divinul din Tot.

Sakas și școala din Roma

Plotin a căutat  un maestru și l-a găsit în Alexandria, pe Ammonios Sakas lângă care a stat peste 10 ani. El și alți doi elevi importanți ai lui Sakas au făcut o înțelegere: să păstreze învățătura maestrului fără a dezvălui nimănui, fiindcă Sakkas nu voia să scrie nimic, nefiind singurul din filosof din acea vreme ce nu scria nimic. Dar toți trei vor încălca înțelegerea mai devreme sau mai târziu. După o încercare eșuată de a ajunge la filosofia indienilor alături de împăratul Gordian, Plotin ajunge la Roma unde-și deschide o școală de filosofie.

Cursurile, auditorii și discipolii lui Plotin

Cursurile nu erau organizate, Plotin îi invita la discuții mereu pe cei ce participau. Putea participa oricine, dar unii erau doar auditori, iar alții ucenici și discipoli, ce trăiau filosofia apropiați de maestru. Nu erau doar bărbați, ci și femei.

Când vorbea la cursuri, chipul său asudat se lumina devenind și mai frumos, de parcă o lumină strălucea dinlăuntrul său odată cu gândurile dezvăluite auditoriului.

Rogatianus, un exemplu de convertire filosofică

Unul dintre senatorii ce-l audiau, Rogatianus, i-a devenit discipol, lepădându-se de rangul său, și-a eliberat sclavii, a renunțat la funcția de pretor, mânca la două zile. Prin aceste renunțări și prin nepăsarea sa față de cele necesare traiului s-a însănătoșit și trupește. El era bolnav înainte de a-l întâlni pe Plotin: nu putea să-și miște mâinile dar acum putea să și le miște, se mișca greu pe picioare dar redeveni activ, devenind pildă pentru cei care se îndeletniceau cu filosofia, Plotin socotindu-l vrednic de laudă pe Rogatianus.

150px-Plotin
Plotin (circa 204/205-270)

Plotin îngrijitorul

Fiind demn de încredere și recunoscut la Roma, lui Plotin aristocrații îi dădeau fiii și fiicele pentru a-i avea în grijă, atât pe ei/ele cât și avuția lor. Uneori chiar îi asculta când își făceau exercițiile, dar mereu îi îndemna să nu-și cheltuiască avuția, până când nu vor deveni filosofi. Fiindcă doar cel care are virtuți își poate întreține și cheltui cu măsură avuția.

Plotin clarvăzătorul și excepționalul, păzit de zeu

Dar Plotin nu slăbea niciodată concentrarea și avântul către Intelect. Cunoscător al oamenilor, le-a anticipat unora destinul, mai ales copiilor aflați în grija lui, dar și discipolului Porfir, bântuit de o boală melancolică și de gânduri de sinucidere. Plotin l-a îndemnat pe Porfir la o călătorie pentru a se salva.

Cunoașterea oamenilor vine din faptul că Plotin avea ceva mai presus de ceilalți. Un preot egiptean aflat la Roma, vrând să-și demonstreze priceperea în fața lui Plotin, chemă daimonul însoțitor al lui Plotin, dar apăru un zeu, ce nu era din neamul daimonilor. Însă Plotin nu jertfea zeilor la temple, spunând că nu el trebuie să se ducă la zei, ci zeii trebuie să vină la el, cel neobosit concentrat la Intelect și la Unul mai presus de toate.

Plotin și Platonopolis-ul

Fiind prețuit de împăratul Gallienus și de împărăteasa Salonina, pe calea romană a însușirii filosofiei grecești, Plotin le-a cerut o cetate în ruină din Campania și câmpiile din jur pentru a întemeia o cetate a filosofilor, organizată după legile lui Platon. Cetatea numită Platonopolis  nu a fost înființată, invidiile și răutățile din anturajul împăratului punând piedici cererii filosofului de a reînvia proiectul lui Platon.

Cum scria Plotin și acuzația de plagiat

Plotin a început să scrie după 50 de ani, Porfir fiind unul din cei care-l îndemnau să scrie. Plotin scria ca sub inspirație, nu-și recitea textele, nu dădea atenție ortografiei și punctuației, de care se îngrijeau discipolii și copiștii. Longinus, fost maestru al lui Porfir, se plânge că o scriere a lui Plotin este plină de greșeli deși fusese corectată de Amelios, asociat și discipol al lui Plotin.

Ideile lui Plotin, plecând de la cele ale lui Sakas, fiind greu uneori de înțeles, au fost reduse la idei de ale filosofului Numenios, Plotin fiind acuzat de plagiat și de vorbărie. Dar discipolii l-au apărat, iar Longinus, cel mai critic din vremea lui, spune că orice căutător de adevăr ar trebui să-i considere cărțile vrednice de studiu, chiar dacă Longinus nu împărtășește ipotezele lui Plotin.

Eu, Porphyrios

Expresie repetată, fiind a discipolului Porfir ce scrie despre maestru, parcă apăsat de umbra excepționalului Plotin, chiar după 30 de ani de la moartea maestrului, atunci când scrie despre viața lui. După 30 de ani avea nevoie să spună, istorisind despre Plotin, dar și despre sine: Eu, Porphyrios.

Porfir a ordonat scrierile lui Plotin în 6 enneade, adică a câte 9 scrieri, în total 54 de scrieri ale maestrului. Primele trei enneade sunt despre etică, fizică și lume. Ultimele trei despre suflet, principii, intelect, inteligibile, Unu și Ființă. A adăugat semne de punctuație, a îndreptat greșeli, a intervenit unde cartea i-a dat semn.

Oracolul lui Apollo sau dincolo de moarte

Cel care a spus despre Socrate că-i cel mai înțelept, a răspuns și la întrebarea: unde s-a dus Plotin după moarte?

Plotin nu sărbătorea ziua de naștere proprie, nici nu vorbea de ea, dar sărbătorea niște presupuse zile de naștere ale lui Socrate și Platon, când dădea ospețe.

Unde s-a dus Plotin după moarte?

L-au dus nemuritorii ca un mănunchi de lumină, răspunde oracolul,  la ospețele unde sunt Platon și Pitagora, în hora iubirii unde sufletul se desfată în bucurii, sufletul preafericitului Plotin alături de maeștrii, ce au deschis calea unirii divinului din noi cu divinul din Tot.

                                                        – scris de Cătălin Spătaru

Sursă:

Porphyrios, Viața lui Pitagora; Viața lui Plotin, trad. Adelina Piatkowski, Cristian Bădiliță, Cristina Gașpar, ediție îngrijită de Cristian Bădiliță, editura Polirom, Iași, 1998, pp. 89-185

surse poze:

wikipedia.org; slideshare.net


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.