Sabato nu face compromisuri cu cititorul parazit, condus de nas de cărțile facile, bune de umplut timpul, asezonate cu sentimente, siropuri, dureri, bucurii întinse pe ața narativă, cât mai clare cu putință, pentru că în ultima vreme mulți cititori nu pricep mai mult decât ce se întâmplă într-un film american, de obicei comercial. Sabato coboară în adâncuri, experiența cărții lui este ca o realitate bântuită mereu de vise, ca un uriaș vis fragmentat de ceea ce par a fi niște realități.
Romanul este o creație autentică, iar semnul acestei creații este această intrare a cititorului într-un uriaș vis real, într-o realitate onirică țesută de cuvintele din cele câteva sute de pagini. Experiența intrării cititorului în lumea romanului îl va urmări mult timp, dacă se va lăsa tras în adâncimile romanului, în adâncimile propriei ființe.
Sabato scriitorul este și Sabato personajul, în lumea romanului creată de creator dar și de personajele printre care se află, o lume încercând să arunce lumini în adâncurile întunecate ale lumii de coșmar a istoriei. Îngerul adâncurilor a ieșit din străfunduri dominând lumea omului, o lume supusă răului și demonilor, pe care Isus nu a învins-o, cu care gnosticii se luptau, o lume dominată de dictaturi precum cea militară din Argentina lui Sabato.
Însă numai unii pot vedea balaurul răului dominând lumea, numai creatorul coborând în bezna din străfundurile lumii noastre ne poate arăta în mod simbolic umbrele exterminatorului, distrugătorului lumii noastre corupte și fără salvare. Doar având o cunoaștere vizionară, creatoare, făcând conexiuni ce scapă cunoașterii obiective, se poate înțelege cât de adânc ne domină îngerul răului și răul pe care îl ignorăm, îl uităm, precum uităm visele îngrozitoare de peste noapte ieșite, nu știm de unde, mirându-ne de ele. Ca un vis ce se visează pe sine și cartea este parte a cărții scrise, încât romanul este un metaroman, un roman despre roman, despre apariția lui, despre scriitorul devenit personaj și îngropându-se pe sine în paginile cărții:
,,Ernesto Sabato
A dorit să fie îngropat în pământul acesta
Cu un singur cuvânt pe mormântul său:
PACE’’ (p.454).
Sabato și-a așezat piatra funerară între paginile romanului său, scriitorul este îngropat în paginile romanului său devenit independent de el, așa cum moartea este față de noi, căci viața este măcar în parte a noastră, dar moartea niciodată. Sabato nu se ascunde în spatele personajelor ce iubesc, suferă, mor, el este printre ele, subliniind încă o dată că este în ele. El nu moare cu piatra la cap aducându-i pacea, el moare alături, și prin de personajele sale, din care rămân:
,,pietre însingurate
Întoarse spre case pustii ale tăcerii
Martore ale nimicului
Certificate ale destinului ultim
Ale unui neam dornic și nemulțumit
Ruine părăsite
Unde în alte vremi
s-au auzit explozii
și acum se văd pânze de păianjeni’’ (p. 454).
Sabato este în suferințele celor torturați în timpul dictaturilor militare din Argentina, interogatoriul și torturile descrise atât de viu, născute din povestirile dureroase rămase despre cei care au avut șansa să nu fie suprimați cu totul, așa cum ar fi vrut Juntele militare. Ca atâtea victime date dispărute de oamenii dictaturii, cu moartea neînregistrată, Marcelo dispare zdrobit de răul diabolic al oamenilor care fac istoria, dar reapare în confesiunile, discuțiile, visele, întâmplările (p. 21) lui Sabato scriitorul, lui Sabato personajul. Fiindcă Sabato coboară cu creația lui în lumea distrugerii, a exterminării oamenilor, a răului nimicitor, clădind din umbre, din fragmente, din suferințe, din dureri o lume, lumea noastră adevărată ivită pentru scurt timp, stând mereu în pragul disoluției.
,,va fi fiind sufletul un străin pe pământ?
Încotro își îndreaptă pașii?
…
în barca nocturnă
peste apele înlunate
printre crengi putrede și ziduri prăbușite
…
Cel străin a fost îngropat
…
Privește!
Chipul tăcut al nopții
Neliniștită luntre naufragiind
Sub ploaia stelelor.’’ (pp. 456-457)
Este creația mereu amenințată de distrugerea răului în diverse chipuri de la banalitate și amăgire până la violență și nimicire?
Ce ar fi dacă dincolo de viața aceasta din lumea această supusă răului, ne-am trezi că avem atâta lume de câtă creație împotriva răului am fost în stare aici? Nu am fi pradă sigură pentru Abaddon, Exterminatorul? Nu ar fi moartea o cufundare definitivă în adâncurile întunecate dominatoare ale lumii noastre?
Sabato! Sabato! Tu cel care te-ai înmormântat în creația ta, pentru a învia în lumea unde îngerul distrugerii este demascat, călăuzește-ne când ne vom trezi, înainte și după moarte, cunoscând că lumea noastră ,,bună’’ era doar amăgitorul chip al adâncimilor întunecate, de unde îngerul răului o conduce viclean înspre exterminare.
scris de Cătălin Spătaru
publicat la 10 ani de la moartea lui Ernesto Sabato (1911-30 aprilie 2011)
Surse:
Ernesto Sabato, Abaddon, Exterminatorul, trad. și prefață Darie Novăceanu, editura Univers, București, 1986 – trimiterile sunt la această traducere
Ernesto Sabato, Abaddon Exterminatorul, trad. Tudora Șandru Mehedinți, editura Humanitas, București, 2014
surse poze: imaginea reprezentativă este proprie, la fel, coperta din spate a ediției din 1986; amazon.com; citatecelebre.ro
