,,Însemnări politice’’ de Armand Călinescu sau cum istoria (nu) se repetă

Trecutul (ne)prezent

,,Este timp și pentru împușcături’’, spune Armand Călinescu când i se cere să-i împuște pe greviștii de la Grivița (p. 147). O afirmație destinală pentru un politician țărănist, devenit prim-ministru prea-supus al lui Carol II, mort prin împușcare, subsecretar de stat în Ministerul de Interne, specialist în represiune: ascultarea telefoanelor, bătăi, arestare și dacă este timp și pentru împușcare.  Citind ,,Însemnările politice’’ ale politicianului țărănist devenit apoi membru al conducerii carliste și al partidului unic din dictatura regală, am avut un deja-vu politic. Cumva doar atmosfera era mai violentă, mai multă cenzură pe față în perioada interbelică, acum după 90-100 de ani cenzura, violența, ascultarea convorbirilor s-au mai rafinat, sunt mai non-invazive și mai viclene.

Partidele ,,mari’’  interbelice seamănă cu cele postdecembriste: corupție, dorință avidă de putere, aceeași indiferență față de nemulțumirile oamenilor, jocuri masive de culise etc.  Gheorghe Tătărescu, prim-ministru liberal, ce nu a deranjat pe regele Carol II, camarila regală și mai ales pe amanta regelui, Elena Lupescu, seamănă cu Emil Boc nederanjându-l pe ,,Zeus-Băsescu’’ sau cu militarul-liberal Ciucă la stadiul de ,,să trăiți’’ față de ,,Kaiserul’’ Klaus.

Pe cel mai nefast conducător din secolul XX al României, desigur după cei comuniști, pe Carol II nu aș putea să-l compar decât cu Iliescu, dar citind însemnările unui supus al lui Carol II despre regele ce a lăsat România ciopârțită și a fugit cu amanta ca să nu fie împușcat de legionari, parcă Iliescu ar fi ieșit mai bine în 1940: dădea țara pe mâna rușilor, înainte să o facă regele Mihai în 1944/1947, făcea un regim comunist și dacă nu-i învingea pe legionari, fugea la ruși, apoi se întorcea victorios pe tancurile sovietice, iar pentru atâta fidelitate poate primea o bucată de pământ în plus față de ce a fost și este România din 1945.

Să nu uităm că partidul unic al lui Carol II se numea Frontul Renașterii Naționale iar al lui Iliescu Frontul Salvării Naționale (partid unic la guvernare cu majoritate zdrobitoare până în 1992).

Desigur situațiile istorice și politice sunt diferite încât comparațiile sunt parțial (i)relevante pentru credința că istoria se repetă. Istoria se repetă mai ales în ce privește caracterele și atitudinile oamenilor politici. Însă unii ,,gânditori’’ par să susțină că istoria se repetă văzând mai peste tot concepte încarnate: naționalism, conservatorism, liberalism, progresism, și mai ales fascism și comunism. Nu știu dacă este vorba de credința că istoria se repetă sau este doar de o limitare intelectuală și culturală la acești ,,gânditori’’ ce vor să spună și ei ceva despre prezent utilizând concepte precum cele amintite. Cel puțin cartea însemnărilor lui Armand Călinescu va însemna o mică cultivare și o luptă cu limitarea culturii istorice și politice, lupta cu limitele inteligenței este însă altă poveste fără sfârșit.

Studiu de caz: subsecretarul de stat Armand Călinescu în Ministerul de Interne și tehnica de reprimare a manifestațiilor din 1933 și 1938

După ce Guvernul Vaida taie salariile, o decizie ,,nețărănistă’’ a unui guvern țărănist, tăieri propuse de ,,marele’’ economist Virgil Madgearu în ianuarie 1933, izbucnesc ample greve și manifestații ale studenților, funcționarilor, ceferiștilor, muncitorilor. Armand Călinescu notează că muncitorii ceferiști sunt instigați de comuniști și că a propus o luptă fermă contra gardiștilor și comuniștilor.

Să ne oprim: deci oamenii nemulțumiți de salarii vor demonstra, vor urla, își vor spune nemulțumirile, dar ce te faci când sunt instigați de comuniști? Fiindcă omul obișnuit, ,,normal’’, ,,rațional’’, prea-supus deciziilor înțelepte ale guvernelor va pleca acasă după ce i s-a dat voie să demonstreze ,,pașnic’’. Dacă el insistă cu demonstrația este instigațiune, iar instigatorii trebuie căutați și identificați, eventual inventați. Guvernările contează pe pasivitatea și bună cuviința oamenilor ,,normali’’ adică ,,raționali’’ naivi și inepți manipulați de guvernări.

Să reluăm: muncitorimea de la rafinăria româno-americană din Ploiești devastează birourile, sunt arestați 80 de inși, se strâng 5000 de oameni care îi atacă pe jandarmi și îi eliberează pe cei 80. Apoi oamenii se risipesc cu ,,conștiința victoriei lor’’, spune Armand Călinescu. O ironie, nu? Pentru că guvernul este mereu victorios în lupta cu supusul naiv. Călinescu îi cheamă pe conducătorii rafinăriei și le propune acestora să-i cheme pe greviști la muncă pentru ,,a temporiza’’. Muncitorii vin la lucru, dar au pretenții ,,mari’’, șomerii adunați de la rafinărie demonstrează și sunt loviți cu paturile armelor, fiind identificate ,,precis’’ uneltirile comuniste. ,,Uneltirile’’: un cuvânt faimos folosit chiar de comuniști. Cu mulți instigatori în diverse localități guvernul Vaida declară stare de asediu, un fel de stare de urgență. Mihalache îi critică pe Călinescu și pe ceilalți care au susținut introducerea stării de asediu. Deja învingătoare, guvernarea Vaida, prin temporizare, bătăi, arestări, declară și stare de asediu, chipurile din necesitate, cu reflexe de jandarm furios, luându-și partea leului: adică dacă omul de rând face ce vrea, guvernanții de ce nu? Ce credeți că răspunde Călinescu pentru această măsură represivă fiind criticat și de Ralea, Petre Andrei ș.a. țărăniști? ,,Cred că am servit țara’’. Cred că s-a auzit des această justificare chiar și în numele unor piramide de cadavre.

Vaida îi mulțumește lui Călinescu care a dat dovadă de tact (nu a împușcat, doar a lovit și arestat), energie și devotament (față de interesele guvernării desigur, voința guvernanților sub masca ,,interesului țării’’). De interesul patriei vorbește chiar Armand Călinescu, el luptând în fața unui complot comunist. Deci poate nu ați înțeles: oamenii cărora li s-au tăiat salariile sau au fost dați afară demonstrează și ei un pic și apoi ,,valea acasă’’, trebuie să-i asculte pe guvernanții ,,raționali’’ și să accepte decizia ,,rațională’’ de parcă ceferistul și șomerul de la rafinărie au provocat criza economică din 1933. În fine, Parlamentul cu oligarhia de partide mari, ca în prezent, votează zdrobitor instituirea stării de asediu în fața complotului comunist.

La masă, în spatele cortinei, generalul Dumitrescu din camarila regală așteaptă demisia lui Maniu, îi reproșează în continuare Mihalache lui Călinescu. Călinescu se justifică: măsuri necesare anticomuniste, contra mișcării anticarliste a lui Forțu (vezi Forțu) și se poate întocmi bugetul în liniște. Astfel au fost arestați 1600 de instigatori la greve. A fost un serviciu adus țării, spune cu mâna pe inimă Armand Călinescu.  

Deci nu uitați dacă ajungeți la putere sau serviți puterea: temporizați, lăsați elementele potrivnice să-și reverse energia, înfierați potrivnicii, diabolizați punând etichete (comuniști, legionari, fasciști, naziști, vânduți rușilor, americanilor, evreilor, arabilor, chinezilor, anti-…, eurosceptici, eurosclavi,  antivaxeri, inepți, golani, retrograzi, ciumați, neomarxiști etc.) apoi încercați să câștigați partea leului: o mică stare de urgență, de asediu etc., în care aveți o mai mare putere pe spatele inepților ,,raționali’’. Presa va fi cu atât mai convingătoare cu cât va fi plătită mai bine, cum este și în prezent, din banii supușilor ,,raționali’’.

La Grivița 5000 de muncitori se baricadează, Călinescu temporizează pentru a-i lăsa să obosească. Este omorât un gardian și sunt soldați răniți. ,,Bande din tineretul comunist și haimanale’’ au devastat, au tras cu arme împotriva transporturilor de soldați și de mâncare pentru soldați. Un limbaj cunoscut: ce spunea Baconsky despre cei care au ieșit în ,,iarna românească’’? ,,Mahalaua violentă și ineptă încolonată’’, intelectualul folosindu-și disprețul în slujba politicianului ,‚rațional’’ care susținea tăierea de salarii și sărăcirea românilor de parcă românii provocaseră criza economică din 2008.  La fel, și Iliescu vede golani, elemente anarhice și legionari în Piața Universității din 1990, chemând la lichidarea ,,rebeliunii legionare’’.

Revenim la Grivița: camarila regală se implică cerând împușcarea greviștilor. Generalul Uică, omul regelui, ordonă măturarea străzii cu mitraliera. Călinescu îi vede pe cei din camarilă când indeciși, când brutali. Grivița i se pare o revoluție. De la mitraliere se trece la baionete, muncitori contra soldați: mor muncitori, soldați niciunul, 1200 de muncitori arestați.

Cu excepția lui Iunian radical-țărănist și dr. Lupu, țărănist ce avea să treacă la comuniști după război, partidele oligarhice liberal, național-țărănist, plus alți politicieni susțin represiunea violentă de la Grivița. După circa 3 luni, Călinescu vrea să ridice starea de asediu pentru că: militarii exagerează și sunt folosiți de camarila regală și de rege, ,,nu e bine’’ să plece partidul lui național-țărănist în opoziție fiind stare de asediu. Norocul cetățeanului că există și interese de partid care-l pot avantaja doar colateral.

În 7 februarie 1938 Armand Călinescu prezintă ca ministru de Interne în cabinetul Goga un referat despre incidentele din Prahova cu trupe ale comunismului, incidente în Ilfov cu gardiști împușcați de jandarmi. Dilema lui: ,,dacă nu tragem, suntem înfrânți moralmente. Dacă tragem, facem victime și au să se impresioneze’’.  Pe 9-10 februarie se instaurează dictatura regală, partidele sunt dizolvate, stare de asediu decretată… (pp. 138, 141-145, 147-148, 178, 375-377).

Armand Călinescu

Un politician hotărât declarând că nu poate altfel când a fost avertizat că poate fi împușcat după o cuvântare vehementă contra dreptei în aprilie 1936, el înțelegând de ce Duca nu a putut să evite asasinatul. Făcând parte din aripa tânără a țărăniștilor, atent mereu la vorbele regelui despre el, căutând să-i ,,facă plăcere’’ regelui, ajunge să facă parte din conducere în anii dictaturii carliste.  Ascultă telefoane, de exemplu pe Titulescu, membrii ai guvernului liberal, strângând informații prin informatorii proprii.

El crede că Rusia este slabă în 1938 iar Madgearu spune în 1936 că Rusia nu este un pericol pentru România. În aprilie 1939, primul-ministru Armand Călinescu crede că în privința sovietelor comunismul nu mai este o mare primejdie fiindcă abia se menține la el acasă. Deci după ce a văzut comuniști, i-a arestat pentru instigare și violențe, i-a considerat mânuiți de soviete, i-a reprimat violent, ,,marele’’ om politic ce dă numele unei străzi bucureștene, crede că abia se mai ține să nu cadă comunismul în 1939.

Bazându-se pe puterea anglo-franceză, Călinescu este surprins când în august 1939 însărcinatul cu afaceri englez predă o notificare prin care englezii susțin revendicările teritoriale ungare. În fața protestelor părții române, englezii par să retracteze.

Ideea de manual de istorie că România a fost obligată să cedeze Cadrilaterul pare eronată: Călinescu are discuții cu Iorga și notează în mod repetat că pot ceda Cadrilaterul Bulgariei, deci politicienii români se pregăteau cu un an înainte să cedeze bucăți din țară, dinainte să le fie ,,impus’’ de Germania ,,nazistă’’ cum scrie istoria ,,oficială’’.

Oricum Armand Călinescu s-a identificat cu regimul lui Carol II, a sacrificat tot, zice el, urmărind mai multă stabilitate, fermitate, mai puțină impresionabilitate, socotindu-se ,,curajos’’. Cu atâtea ,,calități’’ posteritatea l-a recompensat cu o stradă în capitală. La urma urmei a întreținut statul și sistemul iar statul îi este recunoscător că a stârpit ,,instigatorii’’, greviștii, ,,haimanalele’’, revoluționarii și a întreținut ,,stabilitatea’’ sistemului (pp. 265, 272, 296, 312, 324, 326, 384, 405, 410, 418, 424, 431).

Carol II

Regele Carol nu vrea să fie un simplu rege de formă, cum ar fi vrut Iuliu Maniu, unu care ,,semnează’’ actele guvernării. ,,Un rege nu poate spune nici pe cine aduce la putere, nici când’’, îi spune în 1936 regele lui Mihalache. Rex este un om grijuliu pentru viitor: și-a făcut deja depozite imense la Banca Franței și la cea a Olandei din mai 1936, politicienii români fiind întrebați de reprezentanții băncilor dacă regele se pregătește de abdicare.  După Nae Ionescu, apropiat al camarilei regale, regele ar fi știut de asasinarea lui Duca și n-ar fi oprit-o.

Afacerea Skoda (cumpărare de arme cu comisioane în stil românesc) ar fi fost orchestrată de Carol II contra țărăniștilor fiind acuzați de corupție și militari (afacere amplă, un general se sinucide lăsând scrisori prin care-l acuză pe generalul Amza, generalul Amza spune că a fost susținut de Carol II, declarația lui Amza făcută anchetatorului este îndepărtată la ordin regal…).

Abil manipulator, regele îl îmbrățișează pe Mihalache în toamna lui 1935, când țărăniștii voiau să organizeze o mare manifestație pentru a pune presiune pe Rege în vederea schimbării guvernului. Firește că a fost doar o manevră de a scăpa de manifestație, țărăniștii având mulți simpatizanți iar liberalul Tătărescu avea să rămână prim-ministru până în 1937. După părerea lui Maniu, manevra regelui ar fi fost din teama ca locuința Duduiei să nu fie devastată de demonstranți.

Influența camarilei avea să fie nefastă pentru viitorul regelui Carol II, astfel prin influența camarilei, generalul Ion Antonescu avea să fie înlocuit în 1934 de la Marele Stat Major, iar 6 ani mai târziu regele avea să plece după ce Ion Antonescu nu mai putea să-i garanteze integritatea corporală în fața legionarilor revanșarzi.

În 1940, după ciopârțirea României fără un foc de armă, cuvintele regelui despre Majestatea Sa din 1933 erau rizibile: ,,eu am făcut sacrificii pentru voi toți de când am venit în țară și în curând voi da dovada să conving pe toți că nu pot avea un rege mai bun decât mine’’. Să amintim doar că atunci când a venit în țară a înconjurat cu armata Parlamentul pentru a-l forța să nu se împotrivească venirii lui la tron în 1930.  

Carol II s-a folosit de aripile din partide pentru a le slăbi: de tinerii liberali contra celor bătrâni, de Vaida contra lui Maniu, Vaida crezând că regele îi poartă afecțiune, comentează ironic Călinescu în 1933. Călinescu ce avea să devină câțiva ani mai târziu tot ca Vaida, unealta regelui în partidul unic salvator (pp. 131, 152, 156-159, 163, 166, 237, 246, 268, 270, 285, 302, 307-308).

Mihalache

O figură dezolantă, un pic tragică, singurul care merită poate un pic de compasiune, încercând să împace aripile contrare din Partidul Național Țărănesc, desigur ponegrit de mulți, sunt zeci de însemnări în care Mihalache se duce în audiență la rege pentru a încerca readucerea la guvernare a național-țărăniștilor. În zadar, din 1933 de la cabinetele Maniu-Vaida, țărăniștii n-au mai condus guvernul. Călinescu, prim-ministru în 1939, era membru al Frontului salvator al lui Carol II, Mihalache intuind din 1936 înclinația spre dictatură a regelui.

Cu ochii în lacrimi, obosit, Mihalache îi declara lui Călinescu că preferă să se lupte cu regele decât să guverneze cu el. Probabil zecile de audiențe sâcâitoare la Rex erau o modalitate de a lupta. Lupu, ce mai târziu trece la comuniști, spune că Mihalache se declară ,,plictisit și dezgustat de politică’’. Lupu îl mustră spunându-i că nu-i capabil să-și îndeplinească misiunea. Care misiune? De a răsturna guvernul liberal și de a dobândi puterea, nici vorbă de a guverna pentru oameni (pp. 262, 294, 286).

Legătura țărăniști-comuniști

În cercurile camarilei regale țărăniștilor li se reproșează apropieri de comuniști, fiind un motiv manevră al camarilei de a ține departe țărăniștii de guvernare. De altfel în 1946 o aripă țărănistă condusă de Nicolae Lupu, s-a aliat cu comuniștii sau Mihail Ghelmegeanu fost deputat țărănist, este ales în M.A.N. în 1948. ,,Lupiștii’’ și Lupu sunt favorabili sovietelor încă din 1936 (pp. 312, 316).

Controlul și propaganda în presă

Djuvara, ministru al Justiției în 1936, îi spune că germanii și italienii au început să cheltuiască sume imense pentru propagandă în presa românească, o lege de control a fondurilor presei fiind necesară (și în prezent). Presa era cenzurată și erau publicate/oprite informații după voia politicienilor. Țărăniștii Madgearu ca ministru, Vaida ca prim-ministru și Călinescu decid să convingă marele ziare să nu discute măsurile luate în privința inflației și să-i ignore pe criticii măsurilor precum Iunian, Lupu, Argetoianu. Călinescu spune că poate împiedica venirea liberalilor publicând campaniile liberalilor contra  regelui și camarilei. În 1938 odată cu dictatura carlistă ziarele sunt desființate, cercetate, cenzurate, este înființat un ziar de stat (pp. 180, 193, 308, 322, 386-387).   

Iuliu Maniu

A criticat în mod repetat Rex-ul Carol II și amestecul camarilei regale în guvernare, el dorea  îndepărtarea sau ,,ascunderea’’ amantei regale (i-a propus regelui ca amanta să nu mai iasă la plimbare), vrând o monarhie constituțională cu rege neamestecat în guvernare. Critică camarila regală care se protejează prin cenzura presei.

Din cauza amestecului în actul de guvernare condus de Maniu în 1933, amestec al generalului Dumitrescu și al colonelului Marinescu numit ,,act de indisciplină’’, guvernul Maniu avea să demisioneze în ciuda încercărilor de compromis cu regele.

În decembrie 1934, Mihalache și Vaida îi propun lui Maniu să-și asume politica de atac fățiș la adresa coroanei și camarilei regale, Maniu ezită. Maniu a fost un adversar redutabil al lui Carol II, regele nevrând să demită guvernul Vaida din aprilie 1933 pentru a nu-i coaliza pe țărăniști în jurul lui Maniu, știind că majoritatea din PNȚ dorește puterea.

Din acuzele lui Mihalache, Maniu ar părea singurul care nu și-ar dori să stea la putere cu orice preț. Maniu a dorit răsturnarea guvernului Iorga, dar după răsturnare ezita în a lua puterea, iar când a fost forțat să devină prim-ministru nu mai știa cum să scape mai repede de putere, Mihalache numindu-l un egoist care încurcă lumea, iar Carol II un ,,mojic’’ (pp. 124, 132, 141, 162, 165, 183, 226, 250, 316).

Garda de Fier

Este simpatizată și susținută de militari până la grad de generali, magistrați, profesori, studenți, în 1936 la Siguranță gardiștii aveau 12 oameni și erau organizați în 170 de tabere. Studenții țin întruniri și se solidarizează cu Codreanu când au cerut în 1936  lui Rex și politicienilor să răspundă cu capul pentru politica externă. Garda de Fier a beneficiat de ascensiunea naționalismului și a dreptei, tineretul și studenții fiind implicați în propaganda partidelor de dreapta. 

După ce studenții în frunte cu Caratănase au ciuruit și ciopârțit pe legionarul Stelescu, critic al lui Codreanu, aceștia sunt cercetați superficial, legionarii ducându-le mâncare în închisoare, Călinescu vorbind de o protejare a lor. Guvernul liberal a încercat o reprimare a Gărzii în aprilie 1936, arestând conducătorii unui congres gardist, dar tribunalul infirmă mandatele.

Regele Carol II a tolerat ascensiunea Gărzii probabil pentru a o folosi ca pion precum s-a folosit și de celelalte partide, remarcând misticismul exercitat de Codreanu asupra oamenilor. Dar amenințarea cu moartea adresată lui Madgearu de către 5 legionari la Sinaia în august 1936, îl face pe Rex să ceară măsuri severe, reprimarea Gărzii, chiar dă un ordin de suprimare a lui Codreanu, apoi îl retrage.

Informatorii lui Călinescu îi spun că în iulie 1936 generalul Ion Antonescu a strigat : ,,trăiască căpitanul!’’. Atașamentul lui Antonescu la Gardă îl observă în continuare Călinescu, Călinescu, adversarul Gărzii, spunând în 1938 că Garda este singura forță populară și dinamică, însă necazul cu ea este că are caracter ,,revoluționar’’ iar triumful ei ar fi o catastrofă pentru statul ce are un singur vrăjmaș: instabilitatea (pp. 296, 303, 308, 310-312, 314, 317, 325).

Violențele din societatea interbelică (exemple)

În iunie 1936 ziaristul Scrutator/Blumenfeld este atacat cu drugi de fier de 5 studenți naționaliști (gardiști spune istoricul Al. Gh. Savu format în epoca comunistă).  În același iunie, încăierări între studenți și muncitori, ziarele ,,Adevărul’’ și ,,Dimineața’’ sunt devastate, se trag focuri, sunt răniți și un mort. 2500 de stiliști eliberează un călugăr arestat, armata intervine, mulți morți și răniți (septembrie 1936). Generalul Negrei împușcă mortal un sătean național-creștin care manifesta împotriva lui (noiembrie 1936). Violențe repetate la alegeri, de fapt fiind o amnistie prin lege pentru violențele de la alegeri. În 1935 încăierări între maniști și vaidiști, aripi ale PNȚ-ului, Vaida și Maniu făcând parte din Partidul Național înainte de fuziunea cu Partidul Țărănesc. Cete de bătăuși au împiedicat avocații evrei să participe la alegerile pentru baroul de Ilfov, brutalizând pe toți cei bănuiți că votează pe Iunian, un țărănist radical. Țăranii nu au regretat moartea lui I.G. Duca, prim-ministrul liberal, văzând-o ca pe o pedeapsă divină pentru ,,bătăile și schingiuirile’’ pătimite.  Țărani și intelectuali exprimându-și satisfacția pentru moartea lui I.G. Duca, Armand Călinescu punând-o pe seama brutalităților de la alegerile din decembrie 1933 organizate, falsificate și câștigate de guvernul liberal condus de I.G. Duca (pp. 197, 199, 202, 206, 252, 276, 290, 306, 318, 322).

Țărăniștii și Garda de Fier

Din 1936 aripa Maniu cochetează cu Garda având același adversar: regele Carol II. Problema  amantei Elena Lupescu și influența ei în politică este la fel un motiv de apropiere. Tătărescu îi acuză pe țărăniști că au favorizat Garda de Fier și pe Nae Ionescu, pe altă parte țărăniștii acuză guvernul liberal de nehotărâre în privința Gărzii. Țărăniștii organizează și ei niște gărzi numite ,,voinici’’ aparent desființate, dar reînființate ca gărzi țărănești în fața ascensiunii dreptei (pp. 202, 285, 315).

Elena Lupescu, ,,regina’’ care ,,duduie’’ politica din anii ’30

Vaida Voievod, de trei ori prim-ministru al țării, declară în 1936 că Elena Lupescu conduce politica, că ea face și desface ministerele în guverne. Duduia evreică putând să devină și rasistă dacă este nevoie, în timp ce regele este în ,,insuficiență cerebrală cronică’’. Se pare că Elena Lupescu știa unde se ascundea Codreanu (la Cernăianu însurat cu o vară a Lupeascăi pe strada Simonide 13 unde exista și un mic serviciu de informații, ascultându-se telefoane), când a fost asasinat prim-ministrul I.G. Duca.

După declarațiile unor legionari care au vorbit despre cum se planificau asasinatele de Gardă, banii primiți de Gardă ca să-l împuște pe industriașul Auschnitt au fost folosiți pentru împușcarea lui Duca, după ce Codreanu a respins propunerea de a fi împușcată Elena Lupescu. Duduia ar fi știut de asasinarea lui I.G. Duca.

În 1935, Duduia ar fi comunicat țărăniștilor că dacă-l exclud pe Maniu vor veni la putere, în timp ce Carol II își face griji că el cu Constituția poate merge, dar Duduia, nu. Studenții în 1935 acuză ,,poliția Lupeascăi’’ adică poliție subordonată ei că a răspândit manifeste atribuite studențimii în timpul scandalului din jurul Dr. Gerota, critic al regelui, arestat din pricina criticilor.

În 1934 este descoperit un complot militar din 11 ofițeri plus o ladă cu ,,explozive’’ nu se știe dacă pentru Duduia sau pentru a deschide calea unei dictaturi militare. Când sunt degradați ofițerii complotiști, unii dintre ei acuză că este înscenarea Lupeascăi, iar un ofițer aruncă cu chipiul în comisarul regal. Și în afacerea Skoda ce ar fi fost făcută prin corupția unor militari precum generalul Amza se pare că Duduia a fost implicată, afacere de corupție ce ar fi trebuit să lovească în Maniu și în țărăniștii critici ai regelui Carol II și ai Duduiei. Elena Lupescu fiind sprijinită de afaceriști precum Malaxa, companioni în public ai Duduiei.

Prințul Nicolae, cel care a înlesnit ca membru al Regenței până în 1930 venirea lui Carol II, se plânge de influența nefastă a Lupeascăi asupra lui Carol II, spunând că a plecat din țară din cauza ei. Prințul Nicolae ar fi spus că ar renunța la doamna sa  Doletti, dacă renunță Carol la Duduia. Un adevărat can-can regal.

Nici generalii Rădescu și Dragu nu o iartă pe Duduia, ei criticând-o vehement alături de camarila cea nefastă, la o întrunire a asociației ,,Cultul Patriei’’. În 1939 în timpul dictaturii carliste, Duduia se ceartă cu mareșalul curții Urdăreanu, acesta se plânge că situația este insuportabilă pentru că Duduia se amestecă în remanieri, în politică, face scandal în fața regelui și a ,,voievodului’’ Mihai  (pp. 159-160, 169-170, 180-181, 185, 193, 196, 217, 219, 221, 231, 260, 269, 286, 292-292, 405).

Critici ai regelui: Prof. Forțu, Dr. Gerota

Profesorul Grigore Forțu critică regele, este arestat, se fac demonstrații, Călinescu se întreabă dacă să intervină, întreabă palatul, care dă decizia: liber la demonstrații, care vor fi oricum degeaba.  

Dr. Gerota este un critic al regelui, pentru insolența sa de a se întreba: ,,monarhie cu camarilă sau republică?’’ a fost închis. Agitația studenților, membrii ,,Cultului Patriei’’ format din doctori, profesori, generali, țin discursuri la Facultatea de Medicină contra camarilei și Elenei Lupescu numită ,,jidoavca’’, apoi dr. Gerota este eliberat (pp. 139-140, 270).

Nicolae Iorga

Ocupat cu intrigi de culise fără a avea mare influență asupra camarilei regale, moșierul Iorga a tânjit mereu după atenția și desigur puterea regelui ajungând ministru în timpul dictaturii regale și consilier al dictatorului Carol II. Se supără că regele îi dă atenție mai mare lui Argetoianu.

Vorbește în favoarea lui Nae Ionescu după ce Nae Ionescu este trimis în judecată pentru instigare la complot împotriva lui I.G. Duca. Regele Carol II îi promite că o să intervină în favoarea lui Nae Ionescu, mai ales că Nae Ionescu era conexat cu camarila regală, el fiind apoi achitat cu sprijinul regelui. În mai 1938 consilierul regal Iorga cere eliberarea lui Nae Ionescu de data aceasta lui Armand Călinescu.

Ca membru al guvernului dictaturii carliste Iorga este pentru controlarea fondurilor ziarelor, o idee bună pentru azi, așa vedem cine pe cine plătește. Creditul guvernului român a fost distrus de guvernul Iorga din 1931-1932, experții fiind exasperați de incapacitatea românilor de a se administra. Ca și guvernul Vaida și guvernul Iorga face reduceri de salarii, reducerile petrecându-se în timpul crizei economice din 1929-1933.

După ce în martie 1933 este supărat pe rege criticându-l și numindu-l ,,Dl de la palat’’, Iorga ajunge măgulitor-lingușitor-șef al Majestății Sale, consilierul regal Iorga spunând în 1939 în timpul dictaturii că: ,,descopăr în acțiunea aceasta – care a ajuns la un rezultat fericit…rolul Majestății Voastre, care a asigurat o perfectă unitate în acțiune…’’ apoi declară că el ca istoric din 1866 nu a mai întâlnit atâta inteligență, atât succes hotărât în acțiunea diplomatică, urează continuarea căii începute și consideră seara, în care sforăie asemenea petarde, una ,,memorabilă în istorie’’. Era 15 aprilie 1939, Cehoslovacia aliată era dezmembrată, ungurii intraseră în Slovacia, italienii în Albania, iar într-un an jumate aveau să dispară de pe scena politică și inteligența diplomatică și oamenii precum Carol Caraiman, Iorga sau Călinescu (pp. 138-139, 156-157, 278, 210-211, 382, 395, 415-416).

Tătărescu

Liberalul era un om al compromisului servil, el este gata să cadă la înțelegere cu țărăniștii numai să fie lăsat să guverneze: invalida unele alegeri pentru Senat, recunoscând ca fiind falsificate de guvernul liberal al lui Duca, dar nici țărăniștii să nu ceară prea multe locuri. Titulescu îl considera ,,nimic’’. În procesul Gărzii de Fier după asasinarea liberalului Duca, liberalul Tătărescu l-ar fi întrebat pe Carol II, cine să fie condamnat, atitudine ce arată servilismul justiției, a primului-ministru în fața regelui și puterea lui Carol II (pp.  199, 201-202, 207-208, 223).

Asasinarea lui I.G. Duca

După dizolvarea Gărzii de Fier de către I.G. Duca la insistențele lui Titulescu, ministrul de externe, și ștergerea Gărzii de pe buletinele de vot la alegerile din 1933, prim-ministrul liberal este împușcat la Sinaia. Duca fusese prevenit și nu a ținut cont de recomandări.  Membrii ai camarilei regale, precum secretarul Puiu Dumitrescu, au avut conexiuni cu Garda și au furnizat informații prețioase acesteia,  contribuind indirect la asasinarea primului-ministru.

Regele Carol II nu participă la funeraliile primului ministru de frica unui atentat, Rex-ul stând ascuns în castel câteva săptămâni, unii generali complotând să-l suprime, nu numai gardiștii. Sunt trimiși în judecată asasinii, complicii precum generalul Zizi Cantacuzino sau scriitorul Nichifor Crainic. Șefii Gărzii precum generalul Zizi sau Codreanu sunt achitați, studenții fac manifestație, regele iese la balcon salută cu salutul fascist, ține cuvântare, manifestanții cu muzica poliției îi aclamă la casele lor pe generalul Zizi și pe Nae Ionescu pe 29 aprilie 1934 la câteva luni de la asasinarea lui I.G. Duca. Se pare că săptămânile de ascundere l-au îmblânzit pe Rex, aparent desigur în perspectiva a ce va urma.

Oricum liberalii nu l-au vrut pe regele Carol II și se pare că liberalul I.G. Duca într-o convorbire cu țărănistul Madgearu i-ar fi spus că dacă ar conduce guvernul l-ar aresta pe regele Carol II și l-ar preda autorităților iugoslave după un plan deja făcut, atunci când Carol Caraiman a venit în țară în iunie 1930 și a devenit Carol II. Întreruperea șirului de guvernări țărăniste în 1933 și aducerea liberalului Duca a fost o mișcare a camarilei căreia liberalii conexați bine cu lumea afacerilor i-au promis noi afaceri. Liberalul Gh. Brătianu acuză în Parlament că guvernul liberal Duca este al camarilei regale. Gavrilă Marinescu om al camarilei regale ar fi primit ordin în iunie 1930, când Carol II s-a întors în țară, să-i împuște pe I.G. Duca și pe Vintilă Brătianu, liberalii fiind împotriva întronării lui Carol II (pp. 165, 188, 195, 197, 199-201, 204, 208, 210, 219, 285).

Ascultare generalizată

Se plâng de ascultarea telefoanelor Titulescu (Călinescu precizează că Titulescu era ascultat la Viena nu la București), generalul Uică, omul regelui …Călinescu notează cum face interceptări (pp. 174, 181).  

Titulescu și tezaurul

Dacă nu știați: tezaurul e păstrat drept compensație de ruși pentru tunurile rusești capturate de români. Așa zicea Titulescu în 1934. Tezaurul lui Titulescu a fost oratoria sa apreciată, retorica sa, efortul de a crea Mica Înțelegere, dar perseverența sa a dus la un fel de sâcâială resimțită de partenerii săi străini de convorbiri, unii exprimându-și ușurarea că Titulescu n-a mai fost ministru de externe precum Benes, președintele Cehoslovaciei, co-susținător al Micii Înțelegeri. Mica Înțelegere este marea realizare pe plan extern a lui Titulescu, care alături de Înțelegerea Balcanică nu au funcționat în cazul revizuirii granițelor și războiului. Și pentru că, Iugoslavia prin Stojadinović avea să se reorienteze spre Germania. Mica Înțelegere a folosit doar pentru a crea o voce colectivă de a protesta, dar în război sau pentru a preîntâmpina războiul nu a folosit la nimic (pp. 160, 224, 239, 321, 414).

Al. Gh. Savu

Istoricul format în comunism Al. Gh.  Savu ne spune în câteva note că atunci când Călinescu vorbește de studenți este vorba de ,,fasciști’’, ,,gardiști’’, curioasă confuzie pentru un om meticulos precum Călinescu strângător de informații, mai ales că uneori Călinescu specifică că este vorba de ,,studenți gardiști’’ precum cazul atacului cu cuțite asupra rectorului Bratu de la Iași din martie 1937. Apoi când Călinescu vorbește de Gardă ca fiind revoluționară, istoricul nostru ne spune că de fapt Călinescu folosește cuvântul revoluționar în mod impropriu. Să fie sensul propriu al revoluționarului doar cel folosit de istorici precum Al. Gh. Savu?  (pp. 340, 372, 378).

De ce să citim o carte cu însemnările unui politician din trecut?

Există o tendință accentuată în discursul propagandist din presa actuală de a pune etichete precum cele amintite sau de a compara partide și persoane cu oamenii damnați din trecut: comuniști, legionari…Este surprinzător că nu se compară ,,liberalii’’ din prezent cu cei din trecut și când se vorbește de politicienii din trecut se scrie de parcă ar fi fost niște cazuri exemplare. Incultura istorico-politică a jurnaliștilor nu ne surprinde, știm că se pompează zeci de milioane din banii românilor ,,raționali’’ pentru propaganda din presă prin care suntem persuadați și manipulați cu comparații, etichete etc. Mai straniu când este citat chiar un profesor sorbonist ce ne spune că suntem fasciști ,,clasici’’ dacă vrem o Europă condusă de valorile binelui, adevărului, frumosului...știați asta? Nu trebuie să vă mire aceasta la un profesor de universitate sorbonist: tema fascismului este o vacă bună de muls la școala franceză de stânga, când ai ciocanul (și secera) în minte vezi peste tot fascisme și fasciști buni de secerat și ciocănit. Așa încât citiți cât mai multe astfel de cărți ca să vă dați seama de incultura, interesul jurnaliștilor/istoricilor și propaganda lor. Trecutul rămâne mereu prea complex pentru istoriile și narațiunile despre el.

Străzile Armand Călinescu, I.G. Duca, Emil Boc, Adrian Năstase, Traian Băsescu, Victor Ponta, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă…

Punem pariu că pentru ,,stabilitatea’’ adusă, ,,sacrificiul’’ etc. lor, guvernările viitoare îi vor răsplăti cu niște străzi pe acești ,,mari’’ politicieni? Carol II a ieșit cel mai bine, ,,unsul Domnului’’ și al Duduiei a fost răsplătit de posteritate pentru ciopârțirea României și dictatura sa: doarme la Curtea de Argeș iar popii îl pomenesc să ajungă și el în rai unde primul lucru pe care-l va face este să o găsească pe Duduia.     

Încheiere

Într-o discuție cu Mihalache din aprilie 1933, Călinescu spune că Maniu este o piesă importantă în jocul cu regele (pp. 162-163). În trecerea timpului toate personajele istoriei crezându-se regi, regine, turnuri de pază, devin banali pioni, cai călăriți și de povară, nebuni mânuiți de istorici și de propagandiști care amestecă și rescriu povestea trecutului pierit și prezent pentru totdeauna.

scris de Cătălin Spătaru

sursă:

Armand Călinescu, Însemnări politice, ed. îngrijită și pref. de Dr. Al. Gh. Savu, Editura Humanitas, București, 1990

sursă imagine despre alegeri: evenimentulistoric.ro