Consultând mii de surse, scrierile ofițerilor sovietici, cercetând înarmarea armatei roșii, politicile sovietice din 1931-1941, Suvorov devansează planul de atac stalinist asupra Europei cu un an: din 1942, așa cum susțin istorici comuniști, în 1941. Ca și McMeekin, Suvorov consideră că războiul a început în august 1939 cu Mobilizarea secretă ordonată de Stalin și cu marea victorie a sovieticilor de la Halhîn-Gol din Mongolia contra japonezilor.
Hitler a atacat URSS, când atacul sovietic contra Germaniei și României era iminent, fiind amplu și riguros pregătit de sovietici. Victoria inițială a germanilor fiind catalizată de pregătirea armatei roșii numai pentru atac, nicidecum pentru un război defensiv. Dar lovitura lui Hitler n-a mai putut salva Germania, Stalin se pregătise din timp pentru război: avea mai mulți soldați, mai multe arme, industria sovietică era în regim de război, în 1941 industria lui Hitler lucra ca în timp de pace.
Jefuitorul Băncii din Tiflis, Djugașvili își pregătise din timp atacul. Pactul Ribbentrop-Molotov a fost capcana lui Stalin prin care a câștigat războiul folosindu-se de Hitler, iar Germania a devenit vinovatul unic al războiului. Propaganda de stânga a scris bine istoria în acest sens. Salvarea Germaniei printr-o lovitură preventivă contra colosului roșu a fost sortită eșecului. Hitler a înțeles că Stalin pregătește invazia Europei, dar a subestimat forța sovieticilor: Hitler a fost un ageamiu, în timp ce Stalin a fost un geniu, germanul a fost taurul, sovieticul era casapul. Din 1939 până în 1941, Stalin invadase teritorii din Manciuria, Polonia, Finlanda, România, ocupase cele trei țări baltice. În 1941 se pregătea de marea invazie a Europei, pe care avea să o stăpânească în câțiva ani până la Berlin. Dacă nu ar fi fost atacată de Hitler, unde s-ar fi oprit măreața armată roșie?
Dezvoltarea interpretării lui Suvorov
Înarmarea
,,Nu poate să mai existe întoarcere la timp de pace’’ spunea mareșalul Șapoșnikov ce-și șoptește ceva cu Stalin în spatele lui Ribbentrop și Molotov, semnatari ai cunoscutului Pact de împărțire a Estului Europei, în 23 august 1939. Era după ziua în care începuse mobilizarea secretă: 19 august 1939, zi care pregătea războiul, după ani de înarmare în armata roșie.
Mareșalii D. T. Iazov, K. S. Moskalenko, I. H. Bagramian au scris în cărțile lor că la ordinele lui Stalin s-au format în anii 1939-1941: 125 de divizii de infanterie, iar în 1941, în martie, se ajunsese la un total de 250 de divizii de infanterie.
Din iunie 1940 până în iunie 1941 Stalin a ordonat constituirea a 30 divizii noi de motorizate, 61 de divizii noi de tancuri, o divizie având peste 300 de tancuri conform generalului V. I. Baranov. În același an s-au format 79 de divizii de aviație, diviziile având între 200-400 de avioane. Ca o comparație,
Hitler a intrat în război, în 1939, cu 6 divizii de tancuri, neavând atunci tancuri grele. Cu aceste divizii și cu industria producând arme ca în timp de pace, Hitler voia să subjuge lumea, cum s-a scris de mii de ori. Dacă având 6 divizii de tancuri vrei să subjugi lumea, ce faci cu 60 de divizii de tancuri, cum avea Stalin? Sau cu 300 de divizii de infanterie și infanterie motorizată? În 1941, când a atacat Uniunea Sovietică, germanii aveau 17 divizii de tancuri. Prin acțiunea sa sinucigașă, Hitler a vrut să împiedice întreaga pregătire a invaziei Europei de către armata roșie.
Stalin a luat hotărârea pe 19 august 1939 de a mări diviziile de infanterie, iar fiecare avea un regiment de artilerie, numărul lor sporind de la 144 la 341 în 1941. Aceste regimente erau mai multe decât cele din toate armatele cunoscute atunci la un loc. Obuzierul M-30 de 122 mm proiectat în 1938, verificat la Halhîn-Gol, făcea încă parte din dotarea unor armate la sfârșitul secolului XX.
Din 1939, recrutarea a fost uriașă, iar pregătirea sub arme dura 2 ani. Întreținerea unei armate uriașe din milioane de soldați necesită costuri enorme și nu putea fi făcută fără justificarea începerii unui război în 1941.
Cercetând presa vremii, Suvorov constata că guvernele englez, francez și Hitler nu au considerat că Al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939. Această dată a fost considerată mai târziu începutul. Doar la Moscova pregătirile erau corespunzătoare momentului.
În 1939, Stalin avea o armată de circa 2 milioane de soldați, în 1 ianuarie 1941 avea 4 207 000, iar pe 21 iunie 1941 circa 5 500 000 de soldați. Doar Armata Roșie, pe lângă ea erau și trupele NKVD: de pază, operative, de escortă, de frontieră, de diversiune, având unități proprii de aviație. În timp ce istoricii ignoră pregătirile sovietice din 1937-1941 pentru război, Stalin declara în Pravda (1938) că-l doare inima când aude o jignire la adresa unui pilot, Stalin ținând zeci de mii de piloți la regim de cazarmă până în toamna lui 1941 printr-o legiferare specială. Din 7 decembrie 1940 s-a introdus completarea coercitivă a școlilor de aviație, piloți de nevoie, forțați să zboare cu avioane Ivanov Su-2 ca să arunce bombe în teritoriul inamic apoi să se întoarcă, zburând în grupuri compacte, urmând liderul experimentat. Aceste manevre nu necesitau un pilotaj de înaltă clasă. Dacă aviatorul se prăbușea, Stalin avea destui sergenți-piloți, constrânși să nu promoveze, dar și avioane concepute pentru astfel de misiuni.
În 1936, Stalin a ordonat în secret fabricarea a peste 100 000 de avioane bombardiere ,,Ivanov’’ Su-2 și pregătirea a 150 000 de piloți (,,Ivanov’’ este un supranume al lui Stalin și numele bombardierului ordonat de Stalin să fie construit începând cu 1936). Se pregătea Stalin să preîntâmpine agresiunea nazistă, cum spune propaganda de stânga ascunsă în interpretarea unor istorici? Pregătirea aviației sovietice de bombardament a început dinainte să ia puterea Hitler. Adică din 1931.
Su-2 era bombardierul ce trebuia trimis în timpul invaziei pentru a distruge aerodromurile inamicului. Ca o comparație, Hitler avea pe frontul de est 290 avioane de bombardament Ju-87, în timp ce rușii aveau 800 de Su-2. După invazie producția Su-2 s-a prăbușit, bombardierele nu mai erau utile. Ele erau utile dacă în 6 iulie 1941 Stalin ataca România și Germania. Așa cum fusese scuzat de Churchill că a făcut o mișcare de preîntâmpinare a avansării naziștilor în Polonia, la fel se vorbea în Pravda anului 1941 de o lovitură de preîntâmpinare a pericolului hitlerist.
Mareșalul S. K. Kurkotkin susținea că pentru repararea a 19 linii ferate occidentale erau necesare 257 000 de oameni din care 87 000 sunt rezerve de muncă: femei sovietice gata de luptă conducând tractoare, muncind în fabricile de armament, plus adolescenții cu vârste de la 14 ani pentru muncă în fabricile patriei. La 26 iunie 1940, săptămâna de lucru era de 8 ore, 7 zile pe săptămână, muncitorul neputând pleca de bunăvoie. Și într-adevăr nu pleca nimeni, Stalin liniștise masele cu epurările din anii precedenți. Marea Epurare a slujit și ea pregătirii de mobilizare și de război. Prin teroare, moarte și deportare, Stalin mobiliza și pregătea sovietele de războiul de cucerire. Toate aceste mobilizări ale maselor indicau pregătirea de război a economiei. Dar nici o economie care lucrează pentru război în timp de pace nu rezistă mult timp, războiul devenind astfel inevitabil. Leonid Brejnev scrie rememorând acel timp: ,,uzinele produceau în regim de război’’. Și nu numai el.
Constructori, ingineri sunt închiși pentru a proiecta, construi arme, aceștia nu se întrec pentru premii, ci pentru a nu ajunge în Gulag. G. Ozerov, locțiitorul lui Tupolev, reamintește cum lucrau zece ore 7 zile din 7. Stalin își nota în carnețelul lui tot armamentul de care dispunea URSS. Generalul A. Șahurin, conducător în industria armamentului, povestește cum Stalin l-a pus să semneze un angajament scris de dictator, ca să construiască 50 de avioane pe zi în 1941. Șahurin îl înlocuise pe M. Kaganovici care se împușcase după destituire. Arestările din industria de armament, unii arestați fiind împușcați, nu a fost decât producerea unei stări pregătitoare pentru război: Stalin avea nevoie de mai mult armament.
În august-noiembrie 1941 germanii au capturat 303 uzine cu o producție anuală de 100 milioane proiectile, 32 de milioane mine, 24 milioane bombe avion, 31 milioane grenade, 3600 tone trotil adică 85% din puterea industriei de armament. Stalin s-a apărat cu 15% capacitate de producție, ce s-ar fi întâmplat în cazul unui atac al lui Stalin?
Contraofensiva de la Stalingrad a avut 1500 de tancuri, dar în pregătirea ofensivei din vara lui 1941, Stalin avea numai în primul eșalon de zece ori mai multe tancuri. Generalii de la Stalingrad, de la Jukov la Malinovski erau pregătiți în 1941 să atace Germania și România, victoria din România fiind anticipată ca fiind facilă.
Stalin ajutat cu înarmarea de germani, italieni, americani…
Suvorov spune că ar putea scrie o carte despre ce a primit Stalin de la Hitler în timpul prieteniei germano-ruse: bateriile de coastă de la Marea Baltică au fost ridicate cu macarale germane, presa Schleman pentru oțelul din care se făceau arme, submarine proiectate de firma Deschimag, prototipuri de avioane de la Me-108 la Me-209, modele de armament vândute rușilor de Wehrmacht, rușii erau surprinși de deschiderea germanilor în a le oferi nu numai arme dar și prototipuri, prin spionaj și comerț rușii studiaseră deja toate armele germane înainte de invazie. Pentru dăruirea germană, sovieticii le ofereau grâne, petrol, lemn.
În 1941, în primăvară, sovieticii se plângeau de ce germanii nu trimit vagoane suficiente pentru milioanele de tone de grâne, pe care Stalin nu le livrase din recolta anului 1940. Să ții în hambare milioane de tone de grâne nu este ieftin. Suvorov dă soluția. Pe axa principală: Moscova-Varșovia-Frankfurt magistrala feroviară era covârșită de garniturile cu cereale și minereuri sovietice, magistrală folosită de germani pentru transportul armelor… În 1939 rușii aveau 165 de submarine construite și cu ajutor american, german și italian.
Masarea, Ziua M, planurile de atac, Jukov și generalii sovietici
Artileria sovietică primise 82 000 de tunuri și de aruncătoare de mine. Dar artileria nu era pregătită de luptă defensivă: cu circa 270 000 de mijloace de transport transferate din economia națională la armată, artileria era mutată la graniță pe timp de noapte. Catastrofa a venit prin atacul german surprinzător, care a distrus o parte din artilerie sau a fost luată de germani.
Infanteria nu era la graniță cu artileria: mareșalul K. K. Rokossovski scrie că trupelor li s-a ordonat să trimită artileria la graniță. Trupele nu erau încă deplasate pentru a nu provoca inamicul, nu sosise ziua, dar ea era apropiată. Dar pentru ce să transporți la graniță cantități uriașe de arme, tunuri și proiectile?
Rezerviștii aveau foaie de mobilizare cu litera M, ziua și locul unde să se prezinte când se va anunța mobilizarea prin difuzoarele și clopoțeii instalați în localități. În primele 7 zile de război după invazia germană, sovieticii au format 96 de divizii de completare a celor existente, semnul clar că sovieticii erau pregătiți bine de război. Peste 5 milioane de oameni erau chemați la arme alăturându-se milioanelor din apropierea graniței.
La 22 iunie 1941, Stalin avea 31 de armate și totul era pregătit pentru desfășurarea a încă 28 de armate. Foi de mobilizare aveau multe categorii de tovarăși din afara armatei: de la cei care aveau să conducă 250 000 de mașini grele și 40 000 de tractoare, de la jurnaliști la personalul medical, armata roșie având 149 de spitale și aproximativ 35 000 de paturi în 9 iunie 1939, iar în ziua M+30 erau planificate 450 000 de paturi date în folosință pentru armată.
Ziua M este doar o mobilizare pentru comuniști și propaganda prosovietică, dar Ziua M era de fapt începerea etapei finale a mobilizării secrete, etapa finală fiind atacarea în valuri a Europei. Diviziile nu fuseseră constituite pentru a aștepta la graniță pe Hitler, ci pentru a ataca Estul Europei.
S. N. Krasilnikov, general, profesor, spune că mobilizarea trebuie să se facă fără declararea ei, iar generalul Melnikov, în 1939, spunea că armata de acoperire trece în momentul hotărâtor într-una de invazie. Se replică faptul că armatele staliniste nu erau complete, însă tocmai acesta era planul lui: ca atacurile să fie făcute în valuri de corpuri mobilizate permanent, aceasta este practica mobilizării permanente.
Stalin avea 10 corpuri de desant, Hitler nici unul. Stalin avea 5 complete, alte 5 incomplete, ce se formau treptat. La fel și corpurile de armată mecanizate: din 29 doar 3 corpuri aveau 1000 de tancuri, 4 corpuri 800-900 etc. De aici concluzia unor istorici că Stalin nu era pregătit să-l atace pe Hitler. Dar Stalin era pregătit să completeze corpurile prin mobilizarea susținută începută din 1939. Nici o armată din lume nu avea 800-900 de tancuri într-un corp și nici măcar corpuri de 600 de tancuri.
Alexandr Golovanov, cekist, aviator, spion, a executat misiuni în Halhîn-Gol și în Finlanda. Era omul lui Stalin, în 1941 el se înscrie în armată și nu alege avionul de vânătoare pentru apărarea țării, ci bombardierul într-un regiment special pentru misiuni Spețnaz. Începând cu februarie 1941, Regimentul 212 Spețnaz se instalează în raionul Smolensk pentru a executa misiuni de bombardament în teritoriul inamicului. Tot în aceeași lună, Stalin își face un punct de comandă în Gnezdovo, acolo unde au fost debarcați ofițerii polonezi măcelăriți în Katyn.
Generalul Hmelnițki conducea corpul 34 infanterie, format din 5 divizii, fiind masat în regiunea Odessa. Generalul Batov conducea corpul 9 infanterie specială pentru a executa debarcarea de pe vase de luptă în România. Pe lângă infanteriști era și o divizie de vânători de munte, iar vânătorii de munte erau masați nu pentru apărarea contra germanilor, ci în direcția României pentru lupte în arcul carpatic.
Întreaga armată a 19-a condusă de I. S. Konev, din care făceau parte corpurile 9 și 34, era învăluită de secrete, ea fiind masată în direcția României. Hmelnițki, protejatul mareșalului Voroșilov, fusese trimis în direcția României fiindcă acolo se așteptau cele mai rapide victorii și tăierea sursei de petrol a Germaniei. Stalin îl însărcinase pe mareșalul Jukov să cucerească România fiind concentrate 15 corpuri mecanizate, având conducători de frunte precum Krîlov sau Malinovski cu corpul 48 infanterie. Rodimțev asigura desantul aerian, S. M. Gorșkov conducea crucișătoarele în Marea Neagră către litoralul românesc. Apoi intra în acțiune și armata a 19-a a lui Konev, Hmelnițki având să culeagă laurii victoriei ocupând Ploieștiul cu zona petroliferă. Dar după atacul lui Hitler, Hmelnițki dispare, rolul său de a se distinge prin merite în luptă încheindu-se, protejatul lui Voroșilov a dispărut de pe front regăsindu-se la comandamentul leningrădean. Dacă în 1941 nu ar fi fost plănuit atacul lui Stalin împotriva României, protejatul Hmelnițki nu ar fi fost pregătit de luptă, ci ar fi pierdut timpul prin stațiuni sau cu mareșalul-erou Voroșilov lângă vila sa de lângă Moscova.
Spionii germani, ca și istoricii comuniști, nu cunoșteau masarea secretă a lui Stalin în direcția României, deși Hitler cunoștea din 1940 amenințarea sovietică la adresa sursei române de petrol pentru germani. Jukov a planificat lovirea Germaniei în principal prin intrândul Lvov și prin România. Prima cale deschizând drumul spre Dresda și Berlin, a doua avea să fie condusă de generalul Tiulenev, tovarăș al lui Jukov. Generalul A. F. Hrenov scrie în memoriile lui despre o adunare a corpului de comandă de la începutul lui iunie 1941 cu Tiulenev. El a vorbit de pregătirea pentru campanie pe front, ordinele nu erau precise, dar după dispoziții aveau să lovească Sudul. Jukov și-a adunat în jur camarazii care au învins japonezii la Halhîn-Gol: Krîlov, Malinovski, Potapov, Konev, Rokossovski… Jukov a interzis folosirea legăturilor radio, a ținut planul secret de atac, a mutat aerodromurile aproape de graniță având pe ele câte o sută, chiar două sute de avioane, a dus la graniță sute de mii de tone de arme și de muniție, a mutat spitale, posturi de comandă aproape de graniță…
Generalul M.A.Gareev declara în 1991, în revista Krasnaia Zvezda, că forțele sovietice nu erau dispuse pentru a apăra țara, ci pentru a ataca în Sud-Vest rupând Germania de aliați și deplasând trupele sovietice pentru a învălui pozițiile germane prin sud (România, Ungaria, Slovacia…). Când Vlasov, căzut prizonier la germani, a declarat același lucru, propaganda sovietică a susținut că Vlasov face jocul propagandei naziste.
Generalul A. Sviridov, într-o carte publicată în 1967, își amintește cum pe 19 iunie 1941 batalionul 144 înlocuiește pe malul Prutului postul de grăniceri. Grănicerii se retrăseseră, iar când se retrag grănicerii, se pregătește un atac. Pe atunci, căpitanul Sviridov își amintește cum erau pregătiți să lovească ,,dușmanul pe pământul său’’. Pe partea română se auzeau zgomote, pe partea rusă liniște totală, oamenii fuseseră expulzați de grăniceri între 13-20 iunie 1941, cekiștii deportând până în tundră oameni, care nu se vor mai întoarce niciodată acasă. Suvorov a mai văzut deschiderea graniței prin plecarea grănicerilor o dată în viața lui: în vara lui 1968 la Carpați înaintea invaziei Cehoslovaciei. De aici și un laitmotiv al cărții. Soldat fiind, Suvorov a primit cizme noi înaintea invaziei Cehoslovaciei. Într-un local de graniță, un bătrân i-a zis că sunetele cizmelor lui scot sunete precum ale rușilor din iunie 1941…
Sviridov amintește de abandonarea unei mitraliere defecte de către grănicerii ruși, or, în armata roșie o mitralieră pe timp de pace nu se poate abandona, dar pe timp de război…Doar un singur om putea ordona retragerea grănicerilor și acesta era Stalin. O armată la graniță nu putea fi staționată mult timp pentru că tensiunea creștea, fiind imposibil de a-i reține avântul, ea trebuie trimisă în acțiune, scrie Șapoșnikov, mareșalul lui Stalin, pe care dictatorul îl citise și-l cita în discuții.
Suvorov a identificat 28 de confirmări independente pentru prezența diviziei de infanterie a lui Sviridov între Nistru și Prut în perioada menționată. Dacă Sviridov și alți participanți ruși la război confirmă dispunerea armatei roșii pentru a ataca și astfel ei se potrivesc cu ,,versiunea fascistă’’, atunci toți trebuiau demascați ca ,,fasciști’’, dar aceasta nu s-a produs. Istoria ,,oficială’’ i-a ignorat. Suvorov a numărat 4130 de cărți din colecția sa scrise în spiritul cărții lui Sviridov: armata roșie era în dispoziție de a ataca România și Germania.
Statele Unite Sovietice ale Europei și M+19
Războiul de eliberare pentru a ajunge la ,,Statele Unite Sovietice ale Europei’’ era judecata capitalismului și fascismului criminal. De la Marx la Lenin, Troțki și Hrușciov atrocitățile burgheziei erau judecate de proletarii comuniști și pedepsite. Cum a ajuns Suvorov la data de 6 iulie 1941? Printr-un model de mobilizare în valuri respectat și în cazul Poloniei și în cazul statelor baltice. Comuniștii activi cu sovietizarea erau convocați în ziua M (a mobilizării lor) iar după 19 zile avea loc invazia. Administrația sovietică lucrând ca un mecanism perfect. În 17 iunie 1941, comuniștii erau convocați pentru muncă politică pe lângă sovietele militare. Unul dintre ei era Brejnev în grupa militară a Frontului Sudic. După 19 zile: era 6 iulie 1941…
,,Socialismul internaționalist fratele de cruce al național-socialismului’’ și ,,eliberarea’’ Occidentului ca scop al lui Stalin
Amândoi ,,frații de cruce’’ meritau să fie acuzați la Nürnberg, pentru că s-au întrecut în fărădelegi. Dar socialismul internaționalist nu a ajuns judecat decât în cărți, el este încă viu pentru că a scris o istorie favorabilă URSS-ului, victima lui Hitler, deoarece socialismul internaționalist a sprijinit patria socialismului din diferite colțuri ale planetei, inclusiv din Occident (vezi și ,,Complicii’’, volumul 3, din ,,Istoria Mondială a Comunismului’’).
Cucerirea Europei Occidentale a fost scopul principal al Uniunii Sovietice când s-a pregătit și a declanșat Al Doilea Război Mondial pe 19 august 1939 odată cu mobilizarea secretă și pregătirea invaziei Poloniei, susține Suvorov. Dacă tovarășii din Occident nu au fost eliberați de Stalin, măcar au dat o mână de ajutor prin propagandă și prin politici pentru sprijinirea patriei socialismului. După atâta sprijin acordat plus multe afaceri încheiate și cu tovarășul Putin, stânga internaționalistă se plânge din nou că este agresată hibrid de ,,fascistul’’ de la Moscova, care omoară naziști ucraineni. Acesta fiind doar un efect al faptului că nu a existat un Nürnberg al socialismului internaționalist și că istoria este scrisă deplângând URSS-ul doar ca ,,victimă a agresiunii hitleriste”.
Atacul sinucigaș al lui Hitler
Deși Hitler avea teritorii în 1941, ce abia în câteva generații puteau fi colonizate, el a atacat URSS pentru ,,spațiul vital’’, așa sună convingerea multor istorici. În 1941, Hitler avea Imperiul Britanic contra, nu avea superioritatea pe mare, el știa cauza înfrângerii germanilor din Primul Război Mondial: lupta pe două fronturi. Și totuși a atacat. ,,Conte, nu am altă ieșire’’, i-a spus Hitler ambasadorului-conte von der Schulenburg în legătură cu atacarea URSS-ului. El însă cunoștea doar câte ceva din marea mobilizare sovietică.
,,Totul pregătit’’ sau peste 6 metri cubi de corespondență după ,,Spărgătorul de gheață’’
După ce a publicat ,,Spărgătorul de gheață’’, Suvorov a primit mii de scrisori de la foști combatanți ruși, germani care vorbesc despre pregătirea minuțioasă de război a URSS. Locotenentul N. I. Kadîgrov i-a scris de miile de pagini arse din scrisorile primite la punctul de înrolare, care aveau pe ele: ,,a se deschide în ziua M’’. Scrisorile fiind trimise începând cu decembrie 1940. Pictura ,,Patria Mamă’’ era deja pictată și făcute mii de afișe pregătite pentru Ziua M. Cântecul Războiului Sfânt era compus dinainte. Poetul Konstantin Simonov era și el pregătit de război laolaltă cu alți poeți, el declară că înainte de 22 iunie 1941 primiseră deja ordine pentru a se prezenta fiecare poet la una din cele 303 gazete ale celor 303 de divizii staliniste. În localitățile de graniță fuseseră transportați munți de cizme noi, grămezi enorme de haine erau depozitate pentru a fi purtate de invadatori. Multiple surse i-au confirmat lui Suvorov ce auzise de la un bătrân la birtul ucrainean, când era pregătit de ,,eliberarea’’ Cehoslovaciei în 1968.
Comentariu de încheiere
Suvorov: ,,după părerea mea, Uniunea Sovietică era o superputere în 1941. Prin atacul surprinzător, Hitler a desființat această supraputere. Tot ceea ce Stalin a folosit după aceea în război constituie numai rămășițe din puterea sovietică inițială’’. Ca și Anthony Sutton în ,,National suicide: Military Aid to the Soviet Union’’, McMeekin vorbește de credulitatea lui Roosevelt care a livrat lui Stalin ajutoare de la brevete industriale la arme și mâncare. Practic, Roosevelt socialistul-capitalist l-a ajutat pe Stalin să readucă URSS-ul în rândul supraputerilor după lovitura dată de Hitler în loc să-i lase pe cei ,,doi frați de cruce’’ socialistă să se sfâșie reciproc. La fel și imperialistul Churchill l-a ajutat pe Djugașvili, nu mai vorbim de strădaniile stângii europene ,,antifasciste’’. Aceasta a însemnat întărirea socialismului internaționalist după ce și-a ucis ,,fratele de cruce’’ cu ajutorul ,,funiei vândute de capitaliști’’ (Lenin). Desigur, pentru a-și masca crimele sau complicitatea la ele, socialismul internaționalist a devenit capitalist, ,,democrat’’, ,,liberal’’, și mai ales, a ținut în viață fantoma fascistă.
scris de Cătălin Spătaru
sursă:
Victor Suvorov, Ziua M, trad. Radu Părpăuță, Iași, Polirom, 2011, pp. 6-9, 15-16, 19, 21, 40-43, 46, 66-67, 72-73, 81, 83-92, 110-111, 117-119, 127, 138, 148-152, 156-159, 163-173, 176-179, 181-185, 187, 191, 194-195, 201, 205, 207-208, 210-211, 214-215, 223-225, 236-239, 245, 248-249, 254-255, 258-265, 271-278.
