Sunt sigur că la întrebarea „Cum ordonau împărații romani uciderea unui gladiator?” o mare parte dintre oameni ar fi răspuns cu „îndreptarea degetului mare în jos”. Același răspuns l-am oferit și eu în momentul în care mi-a fost pusă această întrebare, ca apoi să aflu că informația respectivă este greșită.
O fată se zăreşte pe bancă. Părul ei se contrastează cu cireşii înfloriţi care o adăpostesc cu umbra lor, de fierbintele soare. Stă, pierzându-se cu vederea în gol, rezemată pe spate. Îşi aprinde ţigara. Se învăluie într-un nor de fum, gri ca și cerul ameninţător. Ea dependentă de el, fumul, el ţigara se stinge pentru ea. Trage un fum, se pierde înăuntrul ei parcă contemplând. Moartă de vie închide ochii, vie de moartă îi deschide. Ochii căprui, accentuaţi de albul clar…
Deschise colivia albă: - Pasăre liberă, asta eşti! spuse el către ea.
‚‚Este o rușine să câștigi un război’’, încheie romanul scriitorul prin personajul principal ce-i poartă numele. Malaparte scrie despre război, participând alături de trupele aliate la eliberarea Italiei sudice. Dar scrie mai puțin despre lupte și mai mult despre efectele războiului. Odată cu eliberarea, oamenii nu-și recapătă importanța, valoarea, demnitatea, ci doar caută să-și salveze pielea. Cei eliberați, învinșii războiului, italienii sunt eroi când luptă alături de eliberatori, dar după eliberare, mizeria, sărăcia, foamea îi cuprinde ca o boală incurabilă. Italienii…