Am fost „În clasă” la orele lui François Bégaudeau!

Mă aflu de doisprezece ani în învățământul românesc, dar nu în poziția de profesor, ci în cea de elev. Ca și majoritatea copiilor, am considerat că școala reprezintă un loc plictisitor, o instituție menită să te învețe că „nu ai nici o șansă-n viață dacă nu urmezi sistemul impus” și un mod de tortură pentru creierele mai puțin active. Credeam că pot învăța singur ceea ce îmi doresc și că o foarte mare parte din materia studiată la clasă îmi va rămâne nefolositoare până la finalul propriei vieți.

2 Comments

Ea

  O fată se zăreşte pe bancă. Părul ei se contrastează cu cireşii înfloriţi care o adăpostesc cu umbra lor, de fierbintele soare. Stă, pierzându-se cu vederea în gol, rezemată pe spate. Îşi aprinde ţigara. Se învăluie într-un nor de fum, gri ca și cerul ameninţător. Ea dependentă de el, fumul, el ţigara se stinge pentru ea. Trage un fum, se pierde înăuntrul ei parcă contemplând. Moartă de vie închide ochii, vie de moartă îi deschide. Ochii căprui, accentuaţi de albul clar…

0 Comments

Pielea lui Curzio Malaparte

 ‚‚Este o rușine să câștigi un război’’, încheie romanul scriitorul prin personajul principal ce-i poartă numele. Malaparte scrie despre război, participând alături de trupele aliate la eliberarea Italiei sudice. Dar scrie mai puțin despre lupte și mai mult despre efectele războiului. Odată cu eliberarea, oamenii nu-și recapătă importanța, valoarea, demnitatea, ci doar caută să-și salveze pielea. Cei eliberați, învinșii războiului, italienii sunt eroi când luptă alături de eliberatori, dar după eliberare, mizeria, sărăcia, foamea îi cuprinde ca o boală incurabilă. Italienii…

1 Comment