Nolte despre național-socialism, Hitler și fascism

Teoria rasială

Nu este sigur dacă Hitler i-a citit pe Gobineau sau Chamberlain, dar cunoștea idei din teoria rasială, cei doi putând fi considerați mentorii lui, dar nu numai ei au influențat viziunea rasială a lui Hitler. Rasele se amestecă și ajung la ,,egalizare’’ prin istoria, ce este un timp al decăderii, marile orașe fiind cele în care apare debandada rasială, sclavii pervertiți ai tendințelor de revoltă și spre revoluție ieșind din ,,mocirla stătută a maselor de rasă inferioară din propriul popor’’. Gobineau i-a simpatizat pe anglo-saxoni și scandinavi, nu pe francezi sau germani. Vacher de Lapouge, fondatorul antroposociologiei, susține că individul singular este strivit de rasă și de națiune, cele două fiind totul în individ. Așa cum marxiștii văd individul strivit de conștiința lui de clasă. Sau neomarxiștii de apartenența la un grup: clasa și grupul sunt totul. Madison Grant, ce s-a îngrijit de salvarea unor rase de animale, scrie o carte numită ,,dispariția marii rase’’ în 1916, iar Hitler o numea ,,biblia sa’’, scriindu-i elogios autorului. Houston Chamberlain vede în Anglia, luptând împotriva Germaniei, o trădătoare a rasei superioare germanice, el îl cunoaște pe Hitler, care îi admiră și îi laudă operele. Chamberlain vede în socialism un război contra omului, evreii fiind de vină pentru planificarea unui imperiu mesianic socialist pe pământ, ce va distruge cultura construită cu atâta trudă în istorie.

Psihobiografie

Fără a da o greutatea prea mare caracterizării psihologice, ea pare necesară pentru Hitler, fiind  diferit de intelectualul Maurras cu o inteligență de excepție sau de Mussolini impresionabilul. Spre deosebire de formarea coerentă a lui Mussolini în mediul unor idei politice, Hitler s-a format cu ,,legendele eroilor germanici’’, romanele lui Karl May, opera wagneriană, broșuri antisemite. Hitler cunoaște mizeria, vagabondând până la 25 de ani, fantazând de la tinerețe până la sfârșitul vieții, pendulând între vegetarea nereactivă și exploziile de furie.

După Nolte, Hitler era monoman și infantil, simplificând, cuprinzând în explicații simpliste fenomene complexe: capitalismul și bolșevismul sunt produse de evrei, răul în Austria de habsburgi…Monomania lui, ce fixează dușmanul, îl face să uite și de alte dușmănii: în timpul crizei cehe, Beneș și ,,beneșismul’’ erau obiectul urii încât îi uitase și pe evrei. Hitler susținea că maselor nu trebuie să li se prezinte mai mult de un adversar, masele fiind limitate, de asemenea vedea mereu în spatele manifestării maselor un ,,sforar’’. Manipulatorul și manipularea pot fi găsite în discursurile lui Hitler, ce impresionau chiar și pe adversari. Talentul lui retoric și mediatic a ajuns să fie preferat și idolatrizat de o treime din germani înainte de a ajunge cancelar.

Național-socialism austriac

Primul partid național-socialist muncitoresc german a fost înființat în Austria începând cu 1904, partid numit DAP, ce se va asocia organizatoric cu NSDAP-ul. Acest partid propaga tipul de socialism mic-burghez ironizat de Marx, organizarea sindicală după modelul breslelor medievale și remunerația integrală a muncii lucrătorilor. Partidul a apărut din opoziția din cadrul clasei muncitorimii, opoziție din cadrul proletariatului eterogen și inegal, pe care marxismul o omisese sau o trata prin internaționalism vid. Muncitorii germani sudeți prin partid se opuneau muncitorilor cehi, folosiți ca mână ieftină de lucru.

Ura față de marxism,  contra revoluției proletare

În 1918 revoltele duc la abdicarea împăratului, la declararea unei Republici sociale în Bavaria de către Kurt Eisner. Rosa de Luxemburg și Karl Liebknecht încearcă să proclame o republică sovietică, dar social-democrații se aliază cu conservatorii și cu armata învingând revoltele, inclusiv revoltele din armată. Marxismul era otravă, ciumă mondială, după Hitler. Masele ,,infectate marxist’’ trebuie ,,naționalizate’’. În 1919 el ține prelegeri militarilor afectați de revoluția proletară din Germania.

Hitler nu ura bolșevismul sau revoluția bolșevică, despre care se pare că nu știa multe atunci, ci social-democrația germană, singura cu adevărat revoluționară, social-democrația fiind opusă militarismului german, unei politici de colonizare în est prin cucerirea unor spații din Rusia. Germania nu trebuia, după Hitler, să se alieze cu cadavrul monarhiei de la Dunăre, ci cu Anglia. Pentru Germania, susține Hitler, soldații germani pătrunseseră în Flandra în Primul Război Mondial, nu pentru dreptul general la vot.

Naționaliști și socialiști, Societatea Thule, Partidul Muncitorilor

Mica-burghezie apolitică, soldații, intelectualii germaniști sunt categoriile spre care discursul lui Hitler s-a îndreptat.  Aceste categorii sunt din societatea burgheză, dar care și încearcă a o depăși, ele părând ultimele rezerve ale societății burgheze în fața revoluției proletare. Un partid popular care să includă aceste categorii, plus foști socialiști, fiind opus atât societății capitaliste cât și revoluției marxiste, poate rezista revoluției proletare. Nu era suprimat abisul dintre proletariat și burghezie, dar se depășea prăpastia dintre ele aducându-le împreună în contopirea naționalismului cu socialismul. Astfel au venit laolaltă un soldat ca Röhm, un simplu cetățean ca Frick, un intelectual ca Rosenberg sau un socialist ca Otto Strasser.

În toamna lui 1919, Hitler cunoaște Partidul Muncitorilor lui Drexler asociat cu Societatea Thule, ce avea ca stemă svastica, fiind formată din membri precum Rosenberg, Rudolf Hess, Streicher sau Dietrich Eckhart. Organizația promova idei rasiste, antirepublicane, antisemite, fiind organizată ca o societate secretă. Societatea Thule s-a opus activ revoluției proletare germane, unii membri înscriindu-se în Partidul Muncitoresc urmând deviza renaționalizării muncitorului german. Thule dispare după 1933.

În februarie 1920, Hitler prezintă într-o manifestație programul partidului, program cu ideile lui Drexler, prelucrate de Hitler. Programul cerea: anularea tratatului de la Versailles, pământ pentru coloniștii germani, drepturi cetățenești doar pentru germani, nu pentru evrei, interzicerea câștigului fără muncă, precum cel din dobânzi, trebuind ,,zdrobit jugul dobânzii’’ (o formulă a lui Gottfried Feder), confiscarea profiturilor din război, ,,comunalizarea’’ marilor magazine.

Scrisoarea lui Hitler despre evrei, sionismul și național-socialismul

Hitler răspunde într-o scrisoare din 1919 lui Adolf Gemlich, ce ridicase problema evreiască: iudaismul nu este o religie, ci este o rasă ce folosește religia, socialismul, democrația, ca mijloace pentru a dobândi puterea și banii. Republica nu se poate debarasa de evrei fiind dependentă de ei, ea încearcă să-i suprime pe antisemiți, adică pe cei înșelați de evreii înșelători. Dansul în jurul vițelului arată gândirea materialistă orientată spre bani a evreului. Antisemitismul rațional înseamnă îndepărtarea evreului și vindecarea rasei.  

Sionismul  era o nouă conștiință națională și de rasă, adversă evreilor asimilați, ,,deevreizați’’, aceștia fiind socotiți degenerați și trădători. La fel ca național-socialismul, sionismul era adversarul marxismului internaționalist, ce nu se interesa de problemele pur evreiești. Moses Hess, Leon Pinsker au subliniat inasimilabilitatea evreilor și prioritatea rasei evreiești în procesul istoric de luptă cu amenințările, ce vor duce la dispariția națională a evreilor: puterile oponente precum antisemiții europeni sau arabii, lipsa spațiului vital pentru evrei, spațiu ce s-ar găsi în Palestina. Dacă la evrei aceste amenințări erau realități, la germani erau doar spaime accentuate de o retorică precum cea a lui Hitler și a național-socialiștilor.

Evreii, bolșevismul și antisemitismul liberal, socialist, conservator

În ultima lucrare neterminată a lui Dietrich Eckart: ,,bolșevismul de la Moise la Lenin. Dialog între mine și Adolf Hitler’’, voința de însănătoșire a rasei era situată contra decăderii și amestecării rasiale, amestecare profețită de Gobineau. De la revolta din Egipt și izgonirea lor, evreii sunt plebea, iar Moise primul bolșevic din istorie, egiptenii fiind cei loiali națiunii. Paul este următorul bolșevic, Isus fiind scutit de acest reproș, el fiind socotit un arian. Pavel este cel care cu ,,toți oamenii sunt egali’’ a câștigat lupta pentru evrei. Identificarea evreilor cu bolșevismul în epocă era provocată de trăirea revoluțiilor din Europa, de numărul mare de evrei din conducerea bolșevicilor.  Creștinismul este preambul al bolșevismului, bolșevismul este vlăstar al creștinismului, creștinismul a ruinat lumea antică, bolșevismul este revolta inferiorilor împotriva rasei albe superioare, pe care ar vrea s-o distrugă.

Hitler a urât creștinismul, dar a respectat biserica romană ca formă de dominație. Germania ori va câștiga, ori va fi mielul sacrificat, spunea Hitler, asemănându-și lupta cu cea a lui Isus contra ,,otrăvii evreiești’’. Național-socialismul era salvarea lumii de ,,doctrina iudeo-creștino-marxistă’’.  Antisemitismul nu era ceva nou în epoca lui Hitler, fiind originat în ideologiile secolului XIX: antisemitismul liberal reproșa evreilor intoleranța și separarea națională, antisemitismul socialist că sunt reprezentanții spiritului capitalist, cel conservator că evreii sunt înclinați spre revoltă și revoluții.   

NSDAP-ul, puciul eșuat, din marxism contra marxismului, sprijinul pentru Hitler

Organizații patriotice, paramilitare, se formează în anii ’20, astfel este ,,asociația muncitorească a organizațiilor patriotice de luptă’’ a lui Röhm, care se pregătea de luptă cu Franța sau ,,organizația de luptă germană’’  formată din militari. Unirea Partidului Socialist cu cel al Muncitorilor formând NSDAP este asociată cu formarea de grupări de asalt și de luptă. Hitler încearcă un puci în 1923 în München, însă diletant organizat, deși sprijinit de revolta populară, avea să eșueze, fiind condamnat la 5 ani de închisoare, iar NSDAP-ul interzis.

,,Mișcările fasciste sunt ușor de învins dacă statul dorește cu seriozitate acest lucru’’. Marx și Engels au preluat idei din curentele socialiste creând o practică militantă orientată de dorința de putere. La fel, ca marxiștii care deranjau adunările burgheze prin zgomot sau contact fizic, național-socialiștii au transformat politica într-o luptă pătimașă până la teroare și desființare fizică încât lupta marxistă a fost copiată și depășită. Dar nu este depășită lupta comunistă în numele marxismului.

În timpul ,,republicii sovietice’’ din München, comunistul Egelhofer, comandantul Münchenului din timpul revoluției sovietice bavareze, dă ordin să fie executați 10  prizonieri, o parte din ei făcând parte din Societatea Thule asociată Partidului Muncitoresc. Astfel, național-socialiștii își justificau ușor reacția la comunismul marxist, la bolșevismul sovietic. Burghezia fiind speriată de revoluția sovietică atât în Bavaria cât și în Italia. Dar frica burgheziei nu este suficientă pentru ce a devenit Hitler și NSDAP-ul. În funcțiile statului au existat oameni, care au protejat mișcarea național-socialistă și i-au oferit suport lui Hitler, precum legăturile din armată ale lui Dietrich Eckhart, unii șefi de poliție etc. De menționat sponsorii chiar și din străinătate. Sprijinul industriei, de care s-a vorbit, nu a fost direct, pentru că, în ciuda opoziției față de comunism, asemănările cu socialiștii, fluctuațiile relațiilor cu comuniștii, mai ales la nivelul de jos al celor două ,,proletariate’’, au fost motive de a frâna ajutorul dat național-socialiștilor de către capitaliști.

Mentorii lui Hitler

,,Zdrobiți robia dobânzii’’ era leitmotivul lui Gottfried Feder, fondator al ,,societății germane de luptă pentru zdrobirea jugului dobânzii’’. Feder publică o broșură în 1923, socotită de Hitler biblie a mișcării național-socialiste. Nu rentabilitatea evreiască, ci satisfacerea nevoilor națiunii este scopul economiei. Prin dobândă, forțele financiare supranaționale domină munca și viețile oamenilor, germanii trebuie să renunțe la creditele luate din străinătate, ei se pot elibera luând împrumuturi fără dobândă de la stat sub forma unor bonuri de casă investite în activitatea pentru care este luat împrumutul. Prin această eliberare este afectată supremația evreiască din lumea finanțelor.

Generalul Ludendorff îi critică pe social-democrați pentru înfrângerea Germaniei în război, dând vina pe partidele democratice pentru insuccesul Germaniei. Singura reușită politică fiind trimiterea lui Lenin în Rusia, revoluția socialistă ajutând armata Germaniei. Germania are ca dușmani: Anglia, Franța și evreii, iar războiul va continua fiind parte din ordinea lumii.

Războiul este o misiune divină, fântână a tinereții, speranță și împlinire la Ernst Röhm. Röhm a organizat milițiile din Munchen, a simpatizat cu comuniștii, a criticat burghezia, el era adept al unui stat militarizat și co-creator al mișcării național-socialiste. Röhm, șef al SA-ului, avea să fie împușcat în 1934 (SA-Sturmabteilung, brațul înarmat al național-socialiștilor).

Dietrich Eckart cere socialismul adevărat, eliberarea de sub jugul dobânzii, războiul fiind provocat de bancheri. Ține cuvântări alături de Hitler, devine proprietar de ziar, este urmărit de poliție, Eckart murind în 1923, Hitler considerându-l un prieten și ca un părinte.

Führer-ul, primul propagandist al partidului, marșurile, ascensiunea SA-ului

Spiritul popular antievreiesc și contra-bolșevicilor de la Berlin (social-democrații) a fost predispus la influența propagandei lui Hitler, care s-a propulsat în conducător. Principiul conducătorului a apărut la național-socialiști înainte ca Mussolini să devină conducătorul absolut. Hitler atrăgea masele provocând emoții în ascultători. De asemenea, a fost susținut de gărzi care impuneau tăcerea zburându-i pe marxiștii, care deranjau sistematic cuvântările, tocmai pentru a reuși să transmită emoția.

În februarie 1920, muncitori social-democrați au vrut să strice adunarea național-socialiștilor, muncitorii fiind bătuți cu bâte, cravașe și bastoane. În 1925 s-a petrecut o încăierare, celebră în epocă, la Casa Berii, unde marxiștii deranjau aruncând halbele cu bere. După încăierare, trupele de ordine aveau să fie botezate Sturmabteilung (SA). Liniștirea, chiar a femeilor care flecăreau, era modalitatea lui Hitler de a transmite emoția ascultătorilor reduși la tăcere.

Steagurile roșii de la manifestații nu mai înspăimântau, nu proletarii le purtau, ci soldați scandând mesaje scurte și mișcătoare, nu provocând spaimă precum cele ale proletarilor socialiști, ci aducătoare de speranță pentru patria național-socialiștilor. De o parte: coloanele comuniștilor cu mii de civili prost îmbrăcați, amenințând, strigându-și ,,foamea’’, conduse de civili cu uniforme militare ponosite. Pe de altă parte: marșurile militărești ale național-socialiștilor, bine organizate, cu bărbați în cizme bătând pas sincron.  Drapelele cu svasticile, ca semn arhaic, fiind un semn de binefacere, simbolizând victoria omului arian. Marșurile cu fanfare, SA-ul construind escorte supuse principiului conducător reprezentat de Führer. SA-ul era, după Hitler, trupa de luptă și de propagandă în ,,războiul nimicitor contra marxismului’’. În timp, Röhm a făcut din  SA mai ales o armată regulată.

La început, totul era un fenomen bavarez. Național-socialismul era centralizat în manifestare neavând șefi locali puternici ca în fascismul italian.

Cauze ale ascensiunii național-socialismului

Ivit din înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial și ajutat de criza economică,  partidul și-a construit o birocrație complexă cu secții și subsecții fiind pregătit ca nici un alt partid să preia puterea (secții de la educație populară și grădinărit până la finanțe, burse și economia păsărilor).

Național-socialismul a devenit cel mai mare partid după 1930 datorită voinței de conducere și a oratoriei bazate pe transmiterea emoției prin emoționalitatea dezlănțuită a lui Hitler, datorită zelului a mii de activiști, a unui program în care avea de toate pentru toți. Unele elite îl simpatizau, iar statul nu i s-a opus.

Național-socialismul a contrazis teoria că un partid fascist nu se poate ridica fără susținerea financiară a unor cercuri influente. Megalomanele manifestații după cucerirea puterii în care tehnica a fost folosită (reflectoare uriașe, sunete amplificate, zeppelin-uri etc.) au indicat strânsa legătură dintre revoluția tehnică și ascensiunea formei totalitare în politică. Revoluția bolșevică fiind prima formă politică a revoluției tehnice și economice.  

De la socialism până la Revoluția națională

După puciul eșuat din 1923, Hitler reînființează partidul și-l modelează. Frații Strasser, socialiști și anticapitaliști, i se opun lui Hitler, dar coparticiparea la profit și alianța cu toate popoarele asuprite, inclusiv cu sovieticii, nu izbândesc în fața orientării provestice și a respectului lui Hitler pentru proprietatea individuală. Goebbels, susținătorul socialismului fraților Strasser, trece în 1926 de partea lui Hitler, inițiind cultul personalității, dezagreabil pentru unii național-socialiști. Unul dintre frații Strasser piere cu Röhm în 1934, celălalt înființează ,,frontul negru’’ național-socialist, fuge din Germania în 1933 și se întoarce în 1955.

Teoria lui Hitler despre dominația rasei greco-nordice câștigă în fața programului socialist. În comparație cu statul italian, statul german era puternic în ciuda ciocnirile de stradă. În 1932 uniformele SA și SS erau interzise, iar ordinul a fost respectat. 3,5 milioane de membri avea asociația paramilitară a Reichsbanner-ului înființată de social-democrați și menită să apere democrația burgheză în care credeau. Nu exista un real pericol comunist deși comuniștii priviseră cu speranță venirea la putere a național-socialiștilor, pentru că ei sperau  într-o refacere a ,,unității frontului proletar’’. Fără a învăța din deziluzia comuniștilor italieni, ce avuseseră aceleași speranțe legate de Mussolini și de socialiștii lui din fascii. Social-democrații l-au subestimat pe Hitler, deși exista un raport despre ce însemna un guvern Hitler: asediu militar permanent, suprimarea libertății presei, întrunirilor politice, război civil, extern revanșist etc.

Conservatorii l-au preferat pe Hitler, după ce coaliția cu social-democrații s-a frânt în 1932. Franz von Papen și Kurt von Schleicher, ambii militari, au condus guverne în 1932-1933 din partea conservatorilor, în ciuda opoziției parlamentare, ei sperau să-l îmblânzească pe Hitler și să slăbească mișcarea național-socialistă. Însă nici cei doi nu au colaborat. În timp ce von Schleicher încerca printr-o uniune a sindicatelor de toate culorile și prin armată să împiedice venirea național-socialiștilor la putere, von Papen a contribuit la doborârea lui von Schleicher și la ajungerea la putere a lui Hitler (Schleicher avea să fie împușcat în 1934, von Papen a încercat să împiedice dictatura național-socialiștilor, ajunge ambasador al Germaniei, este achitat la Nürnberg, apoi condamnat și eliberat repede).

Când Hitler devine cancelar, în februarie 1933, o explozie de exaltare are loc în Germania: marșuri cu făclii noaptea în Berlin, administrații, primării, case fluturau steaguri cu svastici alături de cele ale vechiului imperiu.  Profesori, juriști, preoți explicau marele moment, în tramvaie și autobuze oamenii cântau jubilând, trupele SA-ului defilau în urale. Revoluția națională se petrecea după ,,14 ani de marxism’’ care ,,au ruinat Germania’’, le spune Hitler germanilor, pe 1 februarie 1933, într-o cuvântare radiodifuzată. O revoluție contra revoluției marxiste.

Alunecarea spre dictatură este treptată: dizolvarea Parlamentului de către Hindenburg pe 1 februarie 1933, ce nu s-a opus suficient lui Hitler, dându-i Germania pe mână după dizolvarea Parlamentului. Și Hitler nici măcar nu avusese majoritatea absolută ca Mussolini după alegeri. Hindenburg avea să denunțe tardiv dictatura lui Hitler. Incendierea Reichstag-ului în 27 februarie 1933, de (presupuși) comuniști, a dus la ordonarea stării de necesitate: bază legală pentru dictatura național-socialistă. O stare de necesitate introdusă în Italia abia după al patrulea atentat la viața lui Mussolini, în 1926. Ultima răfuială cu Röhm, conducătorul SA, SA fiind mai mare numeric decât armata, Röhm urmărind crearea unei armate național-socialiste în locul armatei cu ofițeri reacționari.

Național-socialismul și noua rasă de stăpâni

,,Fraternitate, unitate, entitate națională’’ sunt centrale pentru național-socialism de la început. Deși Hitler a exprimat sentimente ale plebeului de masă împotriva aristocraților conservatori, el voia să suprime diferențele de clasă în unitatea națiunii germane. Pumnul, fruntea, voința maselor, muncitorilor sunt forța Germaniei, spunea el, deși pe de altă parte critica masele socotindu-le inerte și feminine. De aceea masele aveau nevoie de conducătorul stăpân pentru a le îndruma, stăpânul fiind Hitler însuși. NSDAP-ul fiind acel nucleu de elită rasială în care poate intra și ultimul măturător, elită ce stă între mase și conducător.

Sparta sau Imperiul Britanic sunt modele de cum puțini oameni superiori pot conduce mase largi de supuși inferiori. De altfel, Hitler în timpul războiului și-a manifestat regretul că nu poate lupta alături de Imperiul Britanic împotriva bolșevismului.

Artamanii, Himmler, SS-ul

Himmler erau un artaman. Artamanii  aveau o ideologie agroromantică, a sângelui și gliei, protejau mediul luptând cu asfaltul orașelor, respingeau industrializarea, negrul artaman dând culoarea uniformelor SS, SS-ul considerându-se moștenitoarea organizației artamanilor după asimilarea acesteia în NSDAP. SS-ul se supunea dorinței lui Hitler, fiind instrumentul cu care SA-ul a fost decapitat. Ajungând la 1 milion de membri, aceștia trebuiau să se ocupe de implementarea politicii rasiale, să lupte cu toți dușmanii germanilor colonizatori: comuniști, creștini, naționaliști, francmasoni, evrei. SS-ul având multiple subsecții ce se ocupau cu dușmanii poporului german.

Soluția finală: extinderea spațiului vital și războiul necesar

În 1936, într-un document secret, Hitler trasa pregătirea armatei și economiei germane pentru ca peste 4 ani să fie pregătite pentru război. Extinderea spațiului vital pentru procurarea de alimente și materii prime însemna pentru început atacarea Austriei și Cehiei. Până în 1943-1945 problema spațiului vital trebuia rezolvată. În fața unor generali precum von Fritsch sau Beck, care  s-au opus planurilor prezentate, Hitler a promovat executanți precum Jodl sau Keitel. După anexarea Austriei într-o surprinzătoare frenezie populară, ,,viermișorii’’ occidentali printr-un calcul fără onoare și demnitate i-au dăruit Cehoslovacia. Nu și Polonia. Pentru spațiul vital prima nimicire era cea a elitelor poloneze, ce manifestaseră o excesivă încredere în ele însele. După Himmler populația negermană trebuia să studieze doar 4 clase și să învețe ce dar divin este acela al supunerii față de stăpânul german. După ce voința de nimicire a început să predomine prin război, ascendentul lui Mussolini, ca model al mișcării fasciste a pălit. Hitler era centrul mișcării, iar sute de mii de germani sărbătoreau ocuparea Franței. Ofertele naive de pace către Anglia erau autentice arătând că nu exista o voință hotărâtă de a lupta în vest, convenindu-i să rămână în avanpostul frontului antibolșevic.

Ruptura cu forțele conservatoare, cu naționaliștii ce-i refuzaseră sprijinul în 1932, fusese o primă greșeală fundamentală a lui Hitler înainte să zdrobească adversarul bolșevic. A doua greșeală fundamentală a fost invazia Uniunii Sovietice. A treia eroare a lui Hitler a fost atragerea lui în conflictul americano-japonez.

După Rosenberg, cruciada contra bolșevismului nu era pentru a-i salva pe ruși de comunism, ci pentru asigurarea Imperiului German. Antibolșevismul lui Hitler a fost dorința de a-i slăbi pe slavi și de a-i distruge pe evrei. Chiar și un Vlasov, aliat al Germaniei cu diviziile lui, era un pericol pentru Reich. Idealismul voluntarilor pentru Germania a fost un idealism înșelat.

Cunoșteau germanii atrocitățile comise în spațiul vital pentru transformarea acestuia? Conform procesului de la Nürnberg, datorită împărțirii sarcinilor și secretizării, mulți funcționari nu aveau o privire de ansamblu asupra a ce se întâmpla, dar puteau lua la cunoștință chiar indirect de ceea ce se întâmpla. 

Învins, Hitler arată pentru ce a dus lupta în ultima frază din testamentul său adresată conducătorilor națiunii: să respecte legile rasiale și să reziste evreimii internaționale. Germania va dispare, dacă nu va avea forța necesară pentru a dispune de spațiul suficient pentru a exista. O pace mai mare de 25 de ani este dăunătoare unei națiuni regresând în moliciunea europeană. Un stat de luptători, imagina Hitler, nu unul decadent de gânditori și poeți. ,,Lupta este eternă’’ (Hitler).

Lupta fascismului cu transcendența

Liberalismul și socialismul urmăresc o transformare a omului realizând scopuri transcendente. Hitler critică pe cei care consideră omul că poate fi stăpânul naturii și al naturii sale, proiectând o contranatură prin conceperea omului ca fiind sustras legilor naturii. Iudeo-creștinismul propovăduind această anti sau contranatură a omului. La fel și marxismul. Lupta contra antinaturii întruchipate de evreu, de creștinism și de marxism este o luptă contra transcendenței scopurilor omului conținute într-o proiectată natură umană de atins, de realizat. Cum este natura universală a omului susținută de marxism sau de liberalism ori transcendența divină spre care este orientat credinciosul.

Fascismul a fost în epoca sa un asalt împotriva transcendenței ființei umane. ,,Pacea eternă’’  concepută de Kant, pe baza societății burgheze, este o reunire a unei transcendențe teoretice cu încercarea de a transforma societatea direcționând-o spre un scop transcendent. Societatea burgheză a fost ridicată pe cel mai înalt piedestal de Marx, ea formând lumea după propria imagine, omul relaționând doar prin stricta utilitate, materialismul societății burgheze fiind dominant.. În societatea burgheză este o clasă, proletariatul, care prin suferința ei universală poate realiza filosofia reunificării individului cu lumea de care este separat în societatea burgheză. Lumea burgheză devalorizează omul în detrimentul lumii materiale a mărfurilor, muncitorul devenind și el o marfă. În societatea fără clase se va realiza acea transcendență practică a umanismului comunist, ca un naturalism împlinit al emancipării omului, ce nu mai este o marfă, ca suprimare a contradicțiilor: individ-specie, libertate-necesitate, autoconfirmare-obiect…Marx concepe o birocrație înțeleaptă, ce ar dicta calculul economic al cantității de muncă și al mijloacelor de producție necesare.

Societatea fără clase nu are nevoie să atace religia, ea este ateistă pentru că religia devine inutilă, societatea fără clase  îndeplinindu-i intenția aici pe pământ. Fiindcă religia vine din mizeria omului și este un protest contra mizeriei omului, însă în societatea fără clase această mizerie va fi depășită. În acea societate, proletarul își recâștigă patria concepută ca o transcendență teoretică și la care ajunge prin practica revoluționară a suprimării claselor și a construirii circuitului de producție autosuficient.

Împotriva acestei societăți a luptat fascismul. Pentru Nietzsche cultura cu religia, filosofia și arta formează transcendența teoretică opunându-i-se emanciparea maselor cu gândirea lor utilitaristă plată, optimismul socratic al științei, revoluțiile distrugătoare. Mediocritatea capabilă modernă se opune geniului din cultură, democrația modernă statului antic. Cultura este asediată de știință, industrie, mase, democrație, socialism, abstracții ale vieții și fenomene anticulturale. Socialismul continuă creștinismul, socialiștii crezând că sunt diferiți de creștini, dar continuând credința acestora de a modifica realitatea prin credințele lor. Această transformare a realității se face printr-o nivelare a oamenilor incluși ca niște piese de schimb în circuitul cunoașterii și producției, distrugând cultura clasică. Nietzsche se situează împotriva acestor ,,schimbări’’ nivelatoare, ce unește transcendența teoretică cu cea practică într-o morală ce vampirizează viața.

Degenerarea generală a omenirii a început cu revolta sclavilor: evreii ca sclavi ai moralei resentimentului, revolta creștinilor ca revolta săracilor, degeneraților, Revoluția Franceză, ca o continuatoare, susținând drepturile și libertățile tuturor, democrația, emanciparea femeii, anarhismul, socialismul sunt continuatoare a degenerării omenirii, ce luptă contra nobilului, castelor superioare, culturii clasice, antichității greco-romane. În noua eră tragică, plecând de la apariția supraomului creator de valori, cei degenerați și paraziți vor fi din nou transformați în sclavi sau nimiciți. Chiar dacă cultura clasică este o transcendență teoretică, un dincolo de această lume nu mai este la Nietzsche. Aristocrația spirituală și corporală va da noii stăpâni, cultura și războinicii vor salva lumea de schimbarea degenerată și decadentă. Nietzsche este centrul spiritual în jurul căruia gravitează fascismul ca atac împotriva oricărei schimbări prin conceperea unei transcendențe teoretice și realizarea unei transcendențe practice ca în marxism. Mussolini este un exemplu important de cum marxismul și Nietzsche s-au îmbinat în socialismul său de tinerețe. Fascismul a fost a doua criză a societății liberale, negând societatea liberală, deși pe baza ei a ajuns la putere.

scris de Cătălin Spătaru           

sursă:

Ernst Nolte, Fascismul în epoca sa: action francaise, fascismul italian, național-socialismul, trad. Viorel Bucur, Editura Vivaldi, București, 2009, pp. 615-622, 627, 631-644, 654-657, 659, 665-667, 672-674, 680, 690-692, 695-701, 703, 705-706, 708-709, 711-716, 718-719, 721-735, 737, 739, 741-745, 749-759, 762-763, 768-769, 773-775, 777, 784, 790-800, 803, 807-808, 810-811, 814-822, 826-830, 850-858, 862-865, 871-876, 894-895, 897, 901, 903-904, 906-907, 911-912, 916-918, 920-923, 925, 930-931, 938-945, 949-961, 976, 1112, 1122-1123, 1139-1140, 1167