,,Jur să-i răzbun cu vorba și cu sângele’’…aflată în lagărul, unde se citeau listele de executați de către reprezentanții statului comunist, auzind că bolșevicii l-au executat pe iubitul ei soț, Evghenia începe să urle, aruncându-le cuvinte precum ,,călăilor’’, promițându-le răzbunarea ei și căderea sovietelor. Ea își scrie pe piept ,,moarte cekiștilor’’ și cere celorlalți condamnați să-i tatueze pe sâni ura de moarte contra cekiștilor (CEKA fiind serviciul criminal de securitate în slujba comuniștilor). Având labele picioarelor tăiate în urma unui accident de tren, purtând proteze, Evghenia aruncă cu proteza în ,,tovarășul Nikolski’’, care inspecta lagărul pentru femei, apoi Evghenia a aruncat cu pietre în Uspenski, directorul lagărului, pentru a răzbuna moartea soțului și pentru a declanșa o revoltă în lagăr. Astfel, Evghenia se alege cu o condamnare la moarte.
Înainte de moarte își scrie ea, cu mâinile ei, declarația, pentru ca mâinile mincinoase ale executanților unui regim criminal să nu adauge ceva, să nu falsifice o viață revoltată, răzvrătită, fiindcă Evghenia înțelesese înaintea lui Kolakowski: ,,sufletul comunismului este minciuna’’. Ceea ce Evghenia a scris cu mâinile ei s-a descoperit după 65 de ani în arhivele rămase de la statul totalitar sovietic. Manuscrisul avea să devină o carte renumită, iar Evghenia Iaroslavkaia-Makron o figură exploatată de noua stângă, de anarhismul contemporan. Să ne întoarcem înainte de exercițiul de scriere a unei vieți destinate revoltei și zdrobirii ei de către mașina comunistă producătoare de moarte.
Origini și formare
Născută într-o familie de evrei, tatăl Evgheniei Isaakovna Markon era profesor și bibliotecar. Religiozitatea familiei, Evghenia avea să o respingă, devenind antireligioasă. Deși familia era înstărită, Evghenia trece la un post autoimpus în 1916, când o parte de populație suferea de foame. De la tatăl ei, Evghenia susține că a preluat dragostea de știință, de carte, gândirea ironică și atitudinea zeflemitoare. De la rudele din partea mamei primește influența la modă de a avea o atitudine revoluționară. Idealul vieții ei devenise încă din zorii adolescenței (12-13 ani) acela de a fi ilegalistă și revoluționară.
La 10-12 ani citise la Stirner, unul dintre inspiratorii anarhismului, idei pe care susține că le avea deja. Ea crede în inocența oamenilor care, fără responsabilitatea lor, sunt modelați de ereditate și mediu. Pe baza acestei inocențe, ea ar salva de la înec un cekist, dar l-ar împușca când își exercită funcția de criminal legal în serviciul statului sovietic. Citindu-l, nu fără să se plictisească, pe marxistul Plehanov, Evghenia gândea că pedagogii sunt asupritorii, iar elevele masele asuprite. Ea consideră că avea o gândire prostească de școlăriță naivă. Ar fi trebuit să vadă cum această gândire s-a perpetuat în propaganda stângistă începând cu anii ’60 devastând învățământul european și cum această gândire o au oameni, care se consideră inteligenți.
După ce participă la revoltele din februarie 1917, se înscrie în Partidul Social-Democrat Unit, organizație marxist revoluționară, uniune a bolșevicilor și menșevicilor adică socialiștii radicali și moderați. Este repede dezamăgită de Revoluția Socialistă din octombrie 1917. Ea își continuă studiile, interesând-o, ca și pe tatăl ei, Evul Mediu târziu și romantismul german. Tatăl ei, neputând fi profesor universitar în timpul țarismului din cauza că era evreu, a fost numit profesor universitar după Revoluția Socialistă. Revoltele contra regimului comunist al lui Lenin sunt zdrobite, revolta din Kronstadt fiind un punct de atracție pentru Evghenia, ea înțelegând că propaganda studențească este slabă, iar legăturile ei cu anarhiștii și eserii (socialiști revoluționari) aproape inexistente. Aceștia fiind implicați în revolta marinarilor din Kronstadt, ce a fost și ea zdrobită de regimul sovietic.
Statul, revoluția și singura mulțime revoluționară (lumpenproletariatul)
Statul sovietic a devenit conservator pentru că depune toate eforturile pentru a se menține, cel mai reacționar complot este mai revoluționar decât partidul bolșevicilor devenit total conservator, prin acțiunile de a-și păstra puterea. Bolșevicii au înăbușit în sânge revolta de la Kronstadt pentru că revolta marinarilor era revoluționară, iar guvernul socialiștilor bolșevici este contrarevoluționar, conservator.
Statul sprijinit pe jandarmi, agenți GPU, cekiști (destinați să combată forțele potrivnice bolșevismului), procurori, comisari etc., luptă să zdrobească orice revoltă și revoluție, ca un principiu contra altuia în lupta lor dialectică. Pentru a evita conservarea statală, Evghenia găsește că singura mulțime, ce se va păstra într-o revoluție permanentă, este formată din cei care stau de obicei la marginea sau în afara statului: lumpenproletariatul, adică drojdia societății, borfași, oameni ai străzii alături de boema literară pusă pe scandal, teroriști, anarhiști, clandestini. Aceștia formează clasa, ce nu poate ajunge la putere, menținându-se în revoluție, așa cum funcționarii sau militarii sunt destinați să fie contrarevoluționari, pentru că vor menținerea unei ordini statale, chiar când ei execută câte o lovitură de stat.
Aleksandr Iaroslavski
La o serată a biocosmiștilor, îl cunoaște pe unul dintre ei, poetul Aleksandr Iaroslavski. Biocosmiștii vorbeau de libertatea absolută a individului, de puterea de a recrea universul, de reîntinerire, regenerare, anabioză (încetinirea proceselor vitale, precum în hibernare). Ea ține conferințe împreună cu Iaroslavski, iar în timpul legăturii cu el, cade sub tren și i se amputează labele picioarelor, un eveniment nesemnificativ, spune Evghenia.
În 1926, Iaroslavski critică cenzura și regimul socialist din Rusia sovietică într-o conferință la Berlin, el se declara literat anarhizant, nici menșevic, nici anarhist. Și Evghenia critică represiunea lumpenproletariatului de către regimul sovietic, stenograma conferinței fiind trimisă la Moscova de un agent GPU. Iaroslavski publică poezii, povestiri, scrisori către autoritățile sovietice. Evghenia publică articole în ziar. Cuplul ajunge la Paris cu pașapoarte Nansen de apatrizi. La Paris, iau contact cu anarhiștii lui Nestor Mahno, iar Evghenia studiază lumea interlopă, lumpenproletariatul de la hoții de buzunare la prostituate și vagabonzii din azilurile de noapte. Evghenia ia masa de prânz la azilul cu steag roșu, ce funcționa din donațiile baronului Rotschild, fiind un azil evreiesc.
Evghenia remarcă amar că de săraci și coate goale nu se îngrijesc proletarii, ci tot capitaliștii, că lumpenproletariatul este persecutat de bolșevici în soviete. Bolșevicii lichidaseră o rețea de aziluri de noapte, rețea întreținută din donațiile unui ,,capitalist asupritor’’. Caritatea burgheză cu sentimentalitatea ei ridicolă fiind superioară asistenței socialiste, scrie Evghenia. Dacă Evghenia voia să facă împreună cu Mahno o revoluție anarhistă în Ucraina, Iaroslavski voia să se întoarcă în Rusia pentru a fi împușcat, Evghenia vorbind de o vină pe care Iaroslavski o simțea față de țara originară și față de revoluția sovietică. La întoarcere, poetul s-a bucurat de auzirea limbii ruse de pe stradă, de paradele din Octombrie, apoi a fost arestat. După arestarea lui Aleksandr, Evghenia s-a întors printre lumpeniproletari.
Lumpenproletarii contra statului comunist
Evghenia părăsește locuința unei rude pentru totdeauna, pentru a trăi printre oamenii străzii, cu ,,declasații’’. Spălându-se cu apa de la burlan, dormind cu oamenii străzii, pe care îi numește ,,sarea pământului’’, urându-i pe milițieni, unul a jefuit-o legal, altul a încercat să o violeze, Evghenia a deprins meșteșugul furatului, furând chiar lacătul de la poarta miliției. Specialitatea ei fiind buzunăreala hainelor lăsate la cabinetele de stomatologie. Viața de hoață implicând și momente comice, cum ar fi arestarea și înfățișarea ei la tribunal, unde Evghenia primește o lună de muncă după ce provoacă râsul asistenței, povestindu-le cum cea pe care o furase schimba ocheade cu un cekist…După furturi repetate este condamnată la deportare într-o zonă îndepărtată. La Ustiujna, în ,,zona îndepărtată’’, Evghenia își face reclamă că este prezicătoare având o bogată clientelă. Este din nou condamnată și deportată în Siberia, unde-și continuă profesia de ghicitoare, din nou cu o clientelă numeroasă, alimentele primite fiind necesare pentru a întreține comunitatea de exilați formată din hoți și țărani ,,desculacizați’’. Credința Evgheniei că trebuie susținută activitatea antibolșevică în rândurile lumii criminale și la țărani nu a devenit realizată decât parțial. Actele teroriste contra agenților GPU sau instituțiilor statului represiv erau necesare, de aceea Evghenia pomenește de bombele puse la sediul GPU sau de cum l-a atacat pe Uspenski, agent GPU. Evghenia credea că puterea sovietică era putredă și va cădea.
Evghenia Markov și Max Goldstein
Amândoi revoluționari, evrei, antireligioși, asemănările fiind depășite cu mult de diferențe. Evghenia a evoluat de la un socialism-revoluționar la un anarhism revoluționar perpetuu, Max se declara anarhist dar servea Rusia comunistă. Evghenia era o intelectuală și jura răzbunarea romantică contra statului comunist, ce zdrobea minți de scriitori. Max era ignar, influențabil și executa orice era în beneficiul revoluției socialiste. Evghenia dorea împușcarea cekiștilor și agenților GPU, slujitorii Rusiei Sovietice, Max era precum un cekist sau agent GPU adică un criminal în slujba statului bolșevic. Evghenia lupta alături de lumpenproletariat împotriva statului comunist, având o legătură profundă cu scriitorul Aleksandr Iaroslavski, destinală pentru viața ei. Max lucra cu grupuri organizate de Rusia sovietică, unii dintre camarazi fiind rude, legătura lui cu evreica Șura Cațap fiind conjuncturală și în serviciul revoluției socialiste.
Lumpenproletariatul, Pătrășcanu și rebeliunea legionară
Analizând mulțimea arestată după rebeliunea legionară din ianuarie 1941, comunistul Lucrețiu Pătrășcanu vrea să facă o clarificare a diferenței dintre cei care aderau la socialismul internaționalist (comuniștii) și cei care aderaseră la socialismul creștin și naționalist (legionarii). Astfel el observă că: 20,5% (555 de ,,rebeli’’) din cei arestați erau muncitori fără calificare, 18,3% fără profesie (490), 17,5% agricultori (472)…Aceștia erau declasați, lumpenproletari fără conștiința clasei, paraziți, retrograzi, obscuri, plini de prejudecăți, urând, vrând descompunerea societății și îmbogățirea pe seama jefuirii capitalului evreiesc și nu numai: o rețetă ,,aproape socialistă’’.
Pentru că nu ați văzut o demonstrație legionară, comunistul Pătrășcanu vă descrie cum arătau cei care defilau la manifestațiile legionare: ,,gheboși, chiori, rahitici, microcefali, adevărate monstruozități omenești apăreau cu regularitate’’, originari din ,,mahalalele noastre’’ unde generații după generații au trăit în degradare fizică și morală (Lucrețiu Pătrășcanu, ,,Sub trei dictaturi’’, Editura Paul Editions, București, 2019, pp.188, 199, 201, 203, 207, 209-211, 213).
Flagrantă asemănare cu lumpenproletariatul de borfași, oameni fără ocupație, țărani condamnați, pe care Evghenia îi vedea ca fiind ,,sarea pământului’’, fermentul revoluționar perpetuu, cu care se opunea bolșevicilor și cekiștilor. Din păcate, unii dintre acești ,,lumpenproletari’’, oameni de la marginea societății și statului, sunt aceia pe care statul nu-i poate supune, pentru că nici ei nu i se opun activ, ci pasiv prin viața dusă, opusă vieții respectabile ce-și ascunde bine mizeria. Despre acești oameni, care s-au opus pasiv statului totalitar, care n-au intrat în sistem sau nu vor să intre, precum un erou al lui Zinoviev, a scris Nicolae Steinhardt în ,,Jurnalul fericirii’’, într-o teoretizare unde este și tipul sfidătorului Bukovski. Născută cu 50 de ani mai târziu, răzvrătita Evghenia ar fi fost poate un fel de Bukovski.
Martorul morții Evgheniei
Arkadi Mislițîn a fost gardian din lagărul unde Evghenia a murit. El a fost martorul adunării celor condamnați la moarte pe colina Sekirnaia de pe insula Solovețki, unde fusese împușcat și soțul Evgheniei cu câteva luni înainte. Era un grup de eretici ortodocși, numiți imeaslavați, aceștia refuzând orice colaborare cu puterea comunistă a lui Antihrist, refuzând să muncească pentru statul comunist, să-și spună numele sau să semneze vreun act. Înainte de execuție, imeaslavații au început să se roage spunându-și numele, pe care nu l-au spus autorităților, alături de: ,,…adevărul Tău, adevărul Tău, în vecii vecilor’’. Conducătorul lagărului Uspenski este surprins de atitudinea lor și devine nervos. Aproape toți condamnații la moarte tremurau de frică, imeaslavații dimpotrivă.
Uspenski venise la execuție, pentru a se răfui cu femeia care-l lovise cu o piatră: Evghenia Iaroslavskaia-Markon. Când Evghenia l-a văzut s-a repezit la el, Uspenski a început să o înjure, spunându-i cum a băgat un glonț ,,în capul de imbecil al lui Iaroslavski al tău’’. Evghenia a început să urle, strigându-i lui Uspenski, care îi râdea în față, să-i dezlege legăturile, aruncând asupra lui insulte și scuipându-l în față. Uspenski s-a înfuriat, a lovit-o cu arma doborând-o, apoi a pisat-o cu lovituri chiar și după ce devenise inconștientă. ,,Blestemat fie Antihrist’’, se auzea printre împușcăturile plutonului de execuție. Era iunie 1931.
,,Jur să-i răzbun cu vorba și cu sângele’’
Pe Insula Solovețki este o mânăstire cu pietrele numerotate ale gropilor comune în care s-au topit trupurile celor executați. În același pământ s-au topit trupurile lui Aleksandr Iaroslavski și al Evgheniei Iaroslavskaia-Markon. Evghenia, ce voia să răzbune cu sângele și vorba împingerea la sinucidere a lui Esenin de către comuniști, poetul scriindu-și ultimul poem cu sângele propriu. Pentru poeți și pentru Iaroslavski, Evghenia a scris autobiografia, ce i-a devenit autonecrolog, dar și răzbunare.
Irina Flige, directoarea Asociației Memorial din Sankt-Petersburg, a fost descoperitoarea manuscrisului de 39 de pagini cu scris mărunt, terminat de Evghenia în februarie 1931. Manuscrisul fiind descoperit în 1996, în arhiva FSB din Arhanghelsk. Irina Flige spune că Evghenia a avut dreptate în privința prăbușirii sistemului sovietic: delincvenții l-au învins pentru că elitele comuniste au devenit criminale.
Însă nici delicvenții criminali comuniști nu au plătit odată cu prăbușirea sistemului, nici ideile lor nu au murit, ei și ele trăiesc alături de mulțimile de ignari și de amnezici. Răzbunarea prin vorbele Evgheniei este în continuare de reamintit. Îndârjirea acestei femei extraordinare merită ținută minte. O fotografie cu ea în lagăr, având scris pe piept ,,moarte cekiștilor’’, ar fi fost la fel de iconică precum omul și tancul din Piața Tiananmen.
sursă:
Evghenia Iaroslavskaia-Markon, ,,O revoltată în Rusia bolșevică’’, trad. Anca Irina Ionescu, Cuvânt-înainte Alina Pavelescu, Prefață Olivier Rolin, Postfață Irina Flige, Editura Corint Books, București, 2018, pp. 5-7, 12-14, 17, 21-23, 25-29, 31, 33-34, 36-46, 48-49, 51, 54-59, 64-67, 74, 77, 81, 87-94, 101, 104-110, 112-119, 129-130, 133, 135, 137-138.
scris de Cătălin Spătaru
