O idee care sucește mințile lui Pleșu, Liiceanu, Patapievici…

Pentru omenire cea mai bine vândută marfă ideologică, cea mai iluzorie și amăgitoare, a fost comunismul, scrie Liiceanu. Cu promisiunea paradisului terestru regimurile comuniste au semănat uneori cu infernul imaginat de oameni, chiar mai mult decât ce s-a putut imagina în viața obișnuită. Iluzia a continuat după căderea regimurilor comuniste (1989-1991), când Vestul a deschis epoca încorporării monstrului (V. Bukovski).

Ceea ce a mutilat și distrus în Est, mulți intelectuali occidentali deja au aplaudat, justificat, elogiat, astfel comunismul, atât de prețuit de intelectualii occidentali și de partidele de stânga cu propaganda lor, a supraviețuit crimelor sale. În România, oamenii politici s-au opus condamnării comunismului pentru că stau cu picioarele înfipte în comunism, a condamna trecutul comunist înseamnă a condamna prezentul.

Intelectualul de stânga a inventat ,,anticomunismul visceral’’ pentru a-i acuza pe anticomuniști, chiar dacă aceștia critică regimuri criminale și genocidare, crimele din aceste regimuri întrecând ca număr pe cele naziste, fasciste sau din dictaturile militare. Desigur, antifascismul nu poate fi decât visceral, binevenit și benefic…Comunismul este făcut de slugile devenite stăpâni, neputând să-și ascundă resentimentele, bădărănia, violența din discurs, violență cu care au marcat istoria.

Cei care  au profitat de comunism, au profitat și de căderea lui de după 1989 în România. Efectul necesar a fost că: ,,lumea a vrut să uite înainte să-și aducă aminte’’, spunea Monica Lovinescu. Cunoscând totuși cum intelectualii au mâncat rahat pentru regimurile comuniste sau de stânga,

Liiceanu este totuși stupefiat de cum Tony Judt vorbește de întruparea răului absolut în nazism, dar totuși comunismul rămâne un mare pericol, pentru că nu a fost compromis. Răul absolut neegalat este comunismul cu cele 100 de milioane de victime și pentru că rămâne în continuare necompromis, deci un mare pericol.

Comunismul a fost pentru oameni mutilare morală: oamenii s-au ,,adaptat’’, au făcut combinații, aranjamente, au coabitat cu răul. Dar prețul plătit de oameni a fost prea mare, în ciuda celor care au folosit închisoarea, persecutarea, suferința, pentru a-și potența umanitatea, umanitatea nobilă a unora precum Steinhardt, Noica sau Bukovski. Ei au fost însă doar câțiva.

Andrei Pleșu

După ce a primit o lovitură dură în 1989, comunismul va reînvia precum creștinismul, va fi a treia zi a creștinismului, scrie antropologul Emmanuel Terray, membru al PCF. El spune că Gulagul nu trebuie judecat aspru întrucât călăii și victimele erau niște sălbatici! În Africa, Terray a făcut antropologie marxistă în anii 50’-60’ apoi s-a întors în ’68 în timpul mișcărilor de stradă,  când ,,Mao=Tao’’, revoluția culturală a lui Mao devenind  un mit pentru Terray, un mit ce nu poate fi discutat. În anii ’60 propaganda sovietică antiimperialistă, anticolonialistă, antioccidentală a stimulat adversitatea țărilor arabe, și nu numai, împotriva Occidentului. Propagandă preluată și de o parte din stânga occidentală, propagandă vie și acum. Terray discută ce poate fi abandonat din marxism: noțiunea de partid care e suprastructură burgheză, faptul că el nu cunoaște decât latura comunitară, socială, economică a omului, trebuie atenuat rolul mesianic al proletariatului, trebuie renunțat la egalitarism, la cultul materiei, la excesiva încredere în interpretarea bazată pe clase…

Comparația comunismului cu creștinismul o face și Badiou, confirmând, fără să dorească acest lucru, apropierile dintre socialism, comunism, marxism-leninism și religia creștină, apropieri pe care unii filosofi deja le-au conceput de un secol. Comunistul Malraux scria că lagărele de exterminare comuniste nu pot altera comunismul, după cum Inchiziția nu a afectat creștinismul. Dar dacă în Evanghelii nu găsești îndemnuri violente, la Marx, la comuniștii Sartre sau Aragon sunt destule: clasele conducătoare ,,trebuie să tremure’’ în fața revoluției comuniste…,,trebuie să acționăm ca în anul 1793’’ (marii terori revoluționare), la putere comuniștii trebuie să fie ca niște monștri…trebuie sprijinite acțiunile de răzbunare populară (Marx), cei care se opun comunismului trebuie lichidați…nu băgați în pușcăriile din care mai pot ieși, ci împușcați, spunea Sartre într-un interviu din 1973.

,,Libertatea politică este sclavia cea mai rea’’, scrie Engels în ,,Anti-Dühring’’, ,,progresul înseamnă dispariția popoarelor reacționare, lichidarea lor’’ (Engels). Marx: ,,popoarele slabe sunt niște gunoaie etnice’’. În ciuda violenței demonstrate de comuniști, comunismul a rămas ,,nevinovat’’, frecventabil, pentru că: anticomunismul resentimentar a fost slab, anticomunismul cu față umană a fost slab, comuniștii au făcut partide aparent anticomuniste, continuând politicile socialiste, oameni, ca Pleșu, aflați la putere în 1990, nu au vrut să acționeze revanșist precum comuniștii, nu au susținut lustrația, pentru că puteau fi lustrați și utciști ,,nevinovați’’, străinii nu au înțeles situația din țară, aplicând principii inadecvate realității (bani dați pentru o instituție de învățământ particulară condusă de un securist – Bodnăraș; Amnesty Internațional verificând situația din închisorile unde erau deținuți comuniștii în ianuarie 1990…).

Pleșu nu este de acord cu cenzurarea unor cărți care ar vorbi pozitiv despre comunism sau despre extrema dreaptă, democrația nu poate să-și anihileze adversarii cum au făcut adversarii ei, doar cărțile instigator criminale ar putea fi interzise, dar nicidecum texte istorice precum Mein Kampf. El regretă că ,,Manifestul Partidului Comunist’’ nu este cunoscut mai bine, implicit violența din el, pentru a cunoaște mai bine ce reprezintă comunismul.

Horia-Roman Patapievici

Dacă legile multor state țin la margine ideile dictatorilor fasciști, ideile comuniste și socialiste sunt promovate academic, sunt la modă, discutându-se despre testarea din nou a ipotezei socialist-comuniste, pentru că ,,materialul brut’’ a fost de vină, adică rușii sau est-europenii, dacă ,,materialul’’ era britanic poate ipoteza marxistă ar fi fost confirmată.

În universitățile occidentale se evită din obiectivitate academică conexarea lui Marx și a lui Engels cu crimele inspirate de lucrările lor. Ideea socialistă pare de nedepășit, așa cum a susținut comunistul Sartre. Universitarii occidentali nu neagă crimele comunismului, dar le ignoră în cursurile lor despre comunism, marxism…

Dictatori precum Stalin sau criminali precum Che Guevara au imagini bune, sunt branduri pozitive în Occident. În Occident se vând însemne comuniste, sovietice, interzicerea simbolurilor comuniste din Republica Moldova a fost criticată de Comisia de la Veneția pentru  că încalcă dreptul la libera exprimare.

Declarația de la Praga, din 2008, privind conștiința morală și comunismul a lui Vaclav Havel și Vytautas Landsberghis  a fost criticată că ar aduce pericolul învierii fascismului, de parcă anticomunismul este fascist, iar comunismul singurul antifascist, adică vechea propagandă bolșevică. De ce comunismul este pozitiv evaluat și nu este condamnat ca fascismul? Pentru că este legat de idei precum egalitate, fraternitate, libertate, în timp ce fascismul este legat de idei care stârnesc repulsie morală. Dar comunismul se bazează pe răsturnarea violentă a ordinii pentru înfăptuirea egalității, pe suspendarea libertăților pentru suprimarea inegalităților, pe cenzură și partid unic. Pe represiune egală, supraveghere egală, fraternitate prin supraveghere polițienească și delațiune, pe servitutea tuturor cetățenilor față de stat. Statele comuniste  au fost sprijinite prin fanatismul servilor lui, de la oameni simpli până la filosofi precum Lukacs, care în 1971, spunea că este preferabil să trăiești în cel mai rău regim socialist decât în cel mai bun regim capitalist. Filosoful maghiar știind multe din ororile statelor comuniste.

Pentru fanaticul comunist: faptele nu contează, sacrificiile umane sunt secundare față de scopuri, ideologia fiind cea mai importantă. Fanaticul comunist este cel care l-a adulat pe Stalin, răspândind propaganda antifascistă stalinistă: doar comunismul este antifascist și că fascismul ar fi diferit de comunism, că el s-ar baza pe capitaliști, pe burghezia reacționară, naționalistă.

De fapt, și fasciștii și legionarii s-au bazat pe țărănime, pe muncitori, pe proletari, precum comuniștii. Comunismul și fascismul au instrumentalizat și folosit sensibilitatea de stânga a celor de jos prin mișcări revoluționare, antitradiționale, antireligioase, anticapitaliste…Se trec sub tăcere aceste puncte comune dintre comunism și fascism, selectând din fascism doar naționalismul, antisemitismul, antidemocratismul…Comunismul fiind identificat cu socialismul economic, egalitarismul, democrația populară, de aici simpatia pentru el.

Patapievici dă vina pe lipsa conștientizării publice a socialismului din fascism și a trăsăturilor fasciste din comunism, dacă omul obișnuit ar fi conștient de așa ceva nu ar bea vodkă Stalin, cum nu ar bea o bere Hitler.

Fascismul este perceput ca antimodern deși fascismul mussolinian a fost influențat de futurism, fascismul a promovat tehnica și modernizarea. Comunismul este perceput ca modernist deși a cenzurat arta moderna, ca și fasciștii, considerând-o decadentă.

Comunismul este perceput ca pozitiv de unii progresiști pentru că victimele lui au fost sacrificii necesare modernizării. Ei folosesc socialismul marxist pentru a critica relele societății capitaliste, fantasma utopică marxistă fiind considerată ca fiind nevinovată în raport cu tarele societății capitaliste, socialismul marxist fiind considerat cel mai bun instrument critic la adresa relelor societății capitaliste.

Critica neoliberalismului capitalist din perspectiva socialismului, care vede idealul în statul asistențial socialist, vine dintr-o lipsă de claritate morală cu privire la efectele negative ale comunismului.

Reluarea socialismului marxist nu este doar imorală, ci o eroare categorială: pentru Patapievici cel mai bun sistem este democrația liberală bazată pe pluripartidism și parlamentarism, asociată cu sistemului economic al capitalismului. El critică  criticile comuniste și fasciste la adresa capitalismului și democrației, de asemenea criticile progresiste care văd în Occident sursa tuturor relelor din lume (sclavie, Inchiziție, imperialism, exploatare, colonialism, distrugerea naturii, discriminare etc.).

După intelectuala de stânga, Susan Sontag, nici o creație culturală occidentală nu poate răscumpăra răul făcut de civilizația occidentală, rasa albă fiind cancerul istoriei umane. Deși intelectualii de stânga se cred liberali, de fapt liberalismul clasic este conexat cu revoluțiile capitalistă și științifică. Dar ,,progresiștii’ din epoca contemporană, ce se cred liberali, sunt adversari ai științei pe care o consideră occidentală, logocentrică, falocrată etc., ei vor folosirea fără limite a statului pentru realizarea propriei ideologii contra limitării statului din liberalismul clasic.

Acești progresiști, ce vor extinderea puterii statului pentru a implementa politicile progresist-,,liberale’’, seamănă cu detestarea liberalismului clasic de către dictatorii secolului XX. Dictatorii comuniști, fasciști, militari disprețuiau tot ce nu intra în schema execuție-comandă, detestau democrația parlamentară, societatea autonomă, piața liberă…adică tot ce limita puterea statului.

Von Hayek spunea din 1960, urmându-l pe J. S. Mill, că mișcările considerate progresiste încalcă libertățile pentru a-și atinge scopurile, proiectele reformatorilor sociale sunt aproape toate liberticide.

Democrațiile liberale din prezent sunt vulnerabile în fața unor proiecte sociale progresiste și liberticide pentru că: educația occidentală este incapabilă în a transmite pe larg tradiția culturală umanistă, iluministă, morala creștină; relativismul progresiștilor elimină faptele și susține doar puncte de vedere; există o ruptură între legi și moravuri, dintre legile impuse de statul ,,progresist’’ și moravurile cetățenilor, ce par niște retrograzi dacă li se opun.

Această joacă cu valorile din statele progresiste, prin impunerea unor ideologii, este consecința nihilismului: de la nihilismul totalitarismelor am ajuns la nihilismul blând al consumerismului, cu valorile lui ,,postmateriale’’, cu anihilarea morală, unde răul și binele nu se mai disting. Este reluarea dramei lui Camus, care-i critică pe intelectualii comuniști francezi, spunând că neafirmarea valorilor duce la ,,totul este permis’’, la un Sartre care nu vrea să lupte cu ,,valorile’’ lui împotriva URSS și să denunțe crimele staliniste.

Este un exemplu tipic pentru memoria divizată a Europei: nazismul condamnat, comunismul nu. Nu rămâne decât să credem alături de Camus că există valori morale, există adevăr, și ele sunt mai importante decât mizeria eficientă a politicii, decât iluziile intelectualilor care au întemeiat negarea valorilor în masele credule pline de oameni volatili și versatili, așa cum sunt mulți români formați să se descurce în democrația postcomunistă condusă de neocomuniști, de socialiști și de amicii lor de aici și din Occident.   

Ultimii filosofi anticomuniști din România

Această carte trebuie pusă la loc de cinste în bibliotecă: dacă ciuma roșie a stângii europene va continua invazia ștergând treptat influența anticomunismului, dacă naționalismul îngust va proslăvi trecutul comunist, cei trei gânditori vor fi probabil ultimii filosofi importanți care au reflectat asupra uitării răului comunismului, un fenomen comun Rusiei, Occidentului, Chinei…Anticomunismul va deveni o stafie, singurul anti-…legalizat va fi antifascismul…fascismul: acel socialism vopsit în ceva cu totul diferit de socialismul comunist prin propaganda comunistă mincinoasă repetată de ignoranți.   

scris de Cătălin Spătaru

sursă:

Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, O idee care ne sucește mințile, Humanitas, București, 2022, pp. 13, 16-19, 28-31, 33-34, 41, 43, 48, 51, 72, 79-81, 84-92, 94-95, 99, 102, 107-121, 123-124, 126, 129-133, 135-139, 147