Câți oameni au fost omorâți de Corneliu Zelea Codreanu, statul român și evreii comuniști?

Timpul: perioada interbelică (1919-1939), locul: teritoriul României

Corneliu Zelea Codreanu:  ,,a săvârșit un omor și folosea cu plăcere metafore violente- și, o mistică pronunțată, o religiozitate profundă’’ (Schmitt, 331). Omorul este împușcarea prefectului de poliție Manciu, Codreanu fiind achitat de justiție în aclamațiile a mii de oameni. I.G. Duca și Stelescu sunt alte două crime care, aproape sigur, au fost ordonate sau aprobate de Corneliu Zelea Codreanu.

Statul român (prin statul român înțeleg guvernările etatiste care pun în prim plan puterea statului în defavoarea cetățeanului, guvernele acționând prin poliție, servicii de informații, armată, până la zdrobirea cetățeanului în caz de revoltă): 22 de muncitori împușcați de guvernul național-țărănist în timpul grevei de la minele din Lupeni, Valea Jiului, în 1929. 3 morți la grevele din atelierele Grivița în 1933 (Scurtu, 277, 301). Cel puțin 50 de muncitori în total au fost uciși în perioada interbelică de forțele de ordine (Scurtu, 142) în slujba guvernelor etatiste ce s-au numit ,,democratice’’. Fiind vorba doar de muncitori uciși.

Evreii comuniști: 3 morți în atentatul din Parlamentul României din care un episcop, un senator și un ministru, atentat executat de Max Goldstein și Leon Lichtblau, pus la cale de socialiști aflați în serviciul Rusiei Sovietice, majoritatea fiind evrei (vezi cartea lui Stelian Tănase; Ideologie și structuri comuniste, III, 262, 294-297). De remarcat că Leon Lichtblau a fost reabilitat de PCR, dacă trăia azi, el s-ar fi bucurat de o pensie grasă plătită de guvernul socialist din prezent.

Crimele lui Codreanu

Manciu

Un grup de maxim 50 de studenți și elevi  au hotărât alături de Codreanu să facă o grădină de legume și să construiască o clădire ca sediu al lor, un ,,Cămin Cultural Creștin’’ aproape de Râpa Galbenă din Iași. Foloseau un teren donat la Ungheni pe malul Prutului pentru cărămidărie și alt teren în Iași pentru grădina de legume și sediu. Codreanu s-ar fi inspirat dintr-o carte despre patrule și cercetași pentru această acțiune.

Într-o dimineață au început ,,militărește ziua de lucru’’ în Iași sau în interpretarea lui Traian Sandu făceau ,,antrenamente paramilitare’’, pentru că Manciu a declarat în raportul său că n-a găsit nici o grădină de legume. Cristoiu susține că rapoartele lui Manciu către Ministerul de Interne erau paranoice. 

Zeci de polițai au năvălit peste tinerii lui Codreanu, apoi au fost purtați ca-ntr-o procesiune a arestaților pe străzi prin fața negustorimii evreiești și a orășenilor, Manciu fiind un dur care spărgea capetele studenților antievrei și oferea protecție negustorilor de agresiunile studenților antisemiți. La secție, Manciu i-a torturat pe unii dintre tineri spânzurându-i cu capul în jos, lovindu-i la tălpi, băgându-i cu capul în apă. Torturile au fost întrerupte de părinții celor torturați, militari, medici, profesorul naționalist-creștin A.C. Cuza.  

Codreanu fuge în Munții Rarăului și după câteva săptămâni de solitudine pe Rarău, mâncare frugală și frig, se întoarce decis să-l împuște pe Manciu. Pe 25 octombrie 1924, se desfășura procesul intentat lui Manciu de victimele torturii. După ce avocații s-au luat la ceartă, în pauza forțată, Codreanu, ca avocat al apărării, l-a împușcat pe prefectul Manciu în fața judecătoriei.

Urmează procesul care l-a făcut celebru pe Codreanu, în care mii de oameni l-au susținut declanșând o amplă mișcare de apărare a celui care îndrăznise să omoare un organ brutal al statului interbelic violent. Statul român se purta ,,adesea destul de brutal, nu doar restabilind ordinea, ci escaladând prin violență ilegală, o spirală ce nu a mai putut fi întreruptă până în 1941’’, spune O. J. Schmitt. Deși statul a mutat procesul la Turnu Severin, peste 19000 de oameni îl susțineau fățiș pe Codreanu. După 5 zile de proces, Codreanu a fost achitat, iar mii de oameni l-au însoțit la gară, l-au așteptat în gări pe traseul său, studenții antisemiți strigau pe străzi ,,jos jidanii!’’, guvernul liberal a fost acuzat că prin brutalitățile celui pe care îl și decoraseră (Manciu), oferiseră justificare pentru violența studenților. Codreanu devenise cântec: ,,Dă-ne Doamne pe Codreanu/Să ne mântuiască neamul…’’ (Niculescu, 89-93, 96-100; Sandu, 54-57; Cristoiu, 142-143, 148-149, 152, 162; Schmitt, pp. 77-79; Veiga, 78-79; Rallo, 17; Totalitarismul de dreapta în România, 519; Scurtu, 243).

I.G. Duca

În noiembrie 1933, I. G. Duca este instalat prim-ministru de Carol II, în ciuda aversiunii regelui față de Duca, pentru că liberalii lui Duca s-au opus venirii pe tron a lui Carol II. Guvernul Duca a încercat întâi prin jandarmerie să împiedice înscrierea candidaților legionari pentru alegerile din 20 decembrie 1933. Deprinși cu agresiunea autorităților, legionarii au făcut propagandă și au înscris o parte din candidații lor la alegeri, luptându-se uneori cu forțele de ordine.

Victor Iamandi, subsecretarul de stat la Interne, a dat ordinul să se tragă în legionari cu garanția protejării jandarmilor, pentru a-i provoca pe legionari la violențe și a interzice participarea lor la alegeri. 3 legionari au fost împușcați de autorități (în cazul lui Virgil Teodorescu, legionarul ar fi vrut să ia arma jandarmului, care s-a descărcat accidental în legionar, legionarii au declarat că a fost împușcat din spate).  

Grupul Codreanu a fost interzis pe 10 decembrie pentru a nu participa la alegeri, iar Codreanu le-a recomandat legionarilor să voteze opoziția (țărăniști, alți liberali etc.). Pentru a nu-i lăsa să voteze au fost arestați 11000 de legionari (Rallo), ministrul Titulescu din cabinetul Duca și Schmitt spun ,,mii’’ de legionari supuși unui regim revoltător în închisoare, Heinen spune 1700, Traian Sandu scrie că au fost doar incidente minore. Majoritatea fiind eliberați după votare.

Pe 20 decembrie, guvernul liberal condus de Duca câștigă alegerile, așa cum se întâmpla de obicei în perioada interbelică, cei de la putere prin violență câștigau alegerile. La 20 decembrie în gara Sinaia, Duca este ucis de trei legionari care se predau imediat. Urmează arestarea a 18 000 de legionari, o parte doar ce fuseseră eliberați.

Se încheia un an în care legionarii fuseseră împiedicați prin forță să-și desfășoare activitățile, ,,jandarmeria și poliția acționau din ce în ce mai dur împotriva Legiunii’’ (Schmitt). De exemplu, la solicitarea sătenilor și cu sprijinul inițial al prim-ministrului Vaida-Voievod,  în iulie 1933, legionarii voiau să facă un stăvilar, un baraj la Vișani, pe răul Buzău, pentru a nu se mai inunda terenurile țăranilor. Subsecretarul de stat la Interne, Armand Călinescu, un adversar al legionarilor, a arestat 200 de legionari adunați să lucreze la stăvilarul de pe răul Buzău, cu bătăile și umilințele obișnuite. Dar și invers: ofițerul și legionarul Emil Șiancu îl împușcă pe proprietarul evreu de păduri Mauriciu Fischer sub pretextul că-i jefuiește pe moți, legionarul fiind achitat.

De ce a hotărât Duca să interzică gruparea Codreanu?

Un motiv era un sondaj ce prezenta multe voturi pentru legionari la alegeri și o reprezentare bună în Parlament. O ipoteză, aceea a lui Argetoianu, susținută de Niculescu  și în parte de Schmitt, este că ministrul Titulescu, simpatizant al stângii europene și al negocierii cu Uniunea Sovietică a lui Stalin, voia scoasă în afara legii Legiunea ca adeptă a hitlerismului. Titulescu a respins în timpul vieții această acuzație, că el l-ar fi determinat pe Duca să interzică Legiunea, direct sau prin rege.

Traian Sandu spune că programul legionar și acțiunile violente legionare au fost cauzele. Schmitt exemplifică prin spargerea geamurilor liberalului Iamandi și rănirea fiicei lui, devastarea clubului liberal, de către legionari. Nici istoricul și liberalul Gheorghe Brătianu nu e mai prejos, el îl amenință fățiș cu moartea pe Duca (Brătianu era într-o grupare liberală ruptă de PNL).

Hotărârea guvernului Duca de interzicere a participării Grupării Codreanu la alegeri nu a fost întărită de un decret regal. Astfel pare că interpretarea lui Petre Pandrea ar conține un adevăr: Carol II îl lasă pe Duca să intre în cursa interzicerii Legiunii, pentru că regele îl detesta pe Duca. Slăbirea partidelor îi dădea o mai mare putere regelui, acesta folosindu-se abil de legionari împotriva politicienilor. Pe lângă împotrivirea lui Duca față de venirea la tron a lui Carol II, Duca a făcut cu mâna lui cererea de divorț a soției lui Carol II, principesa Elena, mama lui Mihai I. În motivele divorțului principesei Elena, Carol II era prezentat ca fiind corupt, luând comision (șperțar) de la o firmă furnizoare de avioane statului român. Astfel, pentru Pandrea, Carol II este ucigașul lui Duca, folosindu-se de uneltele legionare și în colaborare cu Nae Ionescu, ce instigase la asasinat după dizolvarea Grupării Codreanu. Nae Ionescu fiind un membru al camarilei regale, numit ,,tata Noe’’ de Rex. El și cu Carol II au desemnat echipa ucigașă, Codreanu dorind și el moartea lui Duca.

După asasinat, Codreanu se ascunde la verișoara Duduiei, amanta regelui Carol II, Elena Lupescu, evreică creștinată și intrigantă recunoscută în perioada interbelică. Toți cei implicați în asasinat au fost achitați, inclusiv Codreanu și Nae Ionescu, cu excepția ucigașilor. Achitarea s-a produs cu ordin regal. Argetoianu și soția lui Duca au observat cum corpul împușcat al lui Duca a fost dus la castelul Peleș,  unde era Carol II, fiind lăsat pe un pat cu capul și picioarele atârnând în afara lui, regele neapropiindu-se de el și neprezentând condoleanțe familiei, lipsind de la înmormântare pentru că avea gripă.

Titulescu se apără de acuzația că el ar fi contribuit la dizolvarea grupării politice, Codreanu dând vina pe liberalii lui Duca. El face trimitere la articole de ziar, unde se expunea programul de guvernare al liberalilor, în care era trecută dizolvarea Legiunii/Gărzii de Fier a lui Codreanu. El îl citează pe liberalul Inculeț, ministru de interne, ce vorbea de ,,exterminarea’’ extremiștilor de stânga și de dreapta. Oricum, după cum observa Armand Călinescu, mulți țărani și intelectuali s-au bucurat de asasinarea lui I.G. Duca, legionarii devenind mai populari după asasinat (Rallo, 34, 37; Niculescu 161-162; Ideologie și Formațiuni de dreapta, III,  33, 198-205, 222-228, 252, 256-257, 271, 285, 329-331, 342-345, 353; Sandu,  92, 94; Schmitt, 152, 162-164).

Stelescu

În 1934, Stelescu a încercat să-l omoare prin otrăvire pe Codreanu. Preotul Dumitrescu-Borșa susține implicarea camarilei regale, prin miniștrii Victor Iamandi și Armand Călinescu, regele dorind un om al lui în fruntea mișcării legionare. Stelescu, ruda sa, Gheorghiade și tânărul Cotea au pus la cale asasinarea lui Codreanu, vrând să-l omoare pe Codreanu în Munții Rarăului, unde acesta se ducea în mod repetat. Complotul este descoperit, Stelescu și Cotea sunt excluși din Legiune, fiind acuzați de trădare, dându-li-se șansa răscumpărării ,,păcatului făptuit’’ prin acte de jertfă.

Stelescu creează o organizație și revista ,,Cruciada Românismului’’ atacându-l pe Codreanu, numindu-l ,,cavaler de Cernăianca’’(ruda Elenei Lupescu, unde se ascunsese Codreanu în timpul asasinării lui Duca), nevropat, anticreștin, maestru al crimei, agitator al guvernului. Picătura ce a umplut paharul a fost dezvăluirea originii polono-germano-ungurești a familiei Codreanu, cu titlul ,,afară cu tine, Zelinski/Zilinsky’’, referindu-se și la tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu: Ion Zelea Codreanu, profesor, parlamentar, membru al Legiunii. Tatăl său făcând cererea de schimbare a numelui într-unul românesc. Datele despre originea lui Codreanu fiind probabil și rodul cercetării Siguranței. Campania de denigrare avea scopul de a aduce neîncredere și confuzie în mintea legionarilor.

Pe 16 iulie 1936, zece studenți au tras zeci de gloanțe în Stelescu și apoi l-au crestat cu securile. Când a sosit poliția, studenții criminali cântau și dansau în jurul cadavrului, îmbrățișându-se cu bucurie.  Dansul din jurul mortului este un obicei întâlnit în sate, pe care-l cunoșteau, de asemenea, exista obiceiul să se râdă pe seama mortului la priveghi, de aici probabil bucuria legionarilor, cântările de la priveghi fiind ceva obișnuit. Oricum, dansul macabru, al morții are o vechime considerabilă fiind întâlnit și în pictură sau muzică.

Niculescu susține că Ion Zelea Codreanu, fiind principalul jignit de dezvăluirile lui Stelescu, ar fi pus la cale asasinatul și priveghiul. Desigur, fiul lui, Corneliu, și-a dat consimțământul pentru asasinare (Sandu 106-107; Codreanu, 26, 29; Preot Ion Dumitrescu-Borșa, 137-138; Niculescu, 169, 171, 176-178; Veiga, 229; Schmitt, 179, 183, 209, 302; Rallo, 41).

Crimele guvernărilor ,,democratice’’

Cei 50 uciși de guvernele ,,democratice’’ sunt muncitori, unii căzuți la Lupeni, alții la Grivița. De amintit brutalitatea și răniții din represiunea guvernelor ,,democratice’’. Doar un exemplu ilustrativ: la o demonstrație a invalizilor de război, aceștia au fost ,,spălați’’ cu tunuri cu apă, lăsând în urmă cârjele, cârpele ce le acopereau membrele amputate. Totul, în numele ,,stabilității’’.

Revenind la morți, dacă nu au fost numărați morții produși de statul român prin guvernările etatiste interbelice (1919-1939), atunci poate niște istorici fără prejudecăți îi vor număra. Și pe cei din timpul regimului dictatorial, numit îngăduitor ,,autoritar’’, al lui Carol II, când avem cel puțin 250 de legionari uciși, ca răzbunare pentru moartea prim-ministrului Armand Călinescu. Armand Călinescu și Carol II acceleraseră spirala violenței prin executarea lui Codreanu.

Numai pentru anul 1934, Codreanu acuza guvernele democratice de 16 morți și 3 înmormântați de vii. De asemenea, numărați cu acribie și rigurozitate morții imputați legionarilor și crimele comuniste în perioada interbelică și postbelică. Plus cele ale regimului militar antonescian. Apoi vom compara, s-ar putea să avem mari surprize în clasamentul criminalilor din istoria României.

Să închei, fără a-i scuza pe legionari, citând ce spune istoricul Eugen Weber despre metodele violente ale legionarilor: ele ,,reflectau societatea timpului, iar brutalitățile sale erau răspunsul logic la cele ale guvernului’’ (Scurtu, 142, 277; Codreanu, 32; Rallo, 78-79).

Crimele evreilor comuniști, socialiștii-naționaliști contra socialiștilor-internaționaliști și mitul iudeo-bolșevismului

Teza lui Nolte că socialiștii-naționaliști sunt cei care au reacționat la socialiștii-internaționaliști, precum evreii socialiști ce au pus bomba în Senatul României, se găsește deja formulată într-un raport al siguranței, al serviciului de informații din România anului 1933. Raportul susține că mișcările naționaliste (L.A.N.C. al lui A.C. Cuza și legionarii) au fost reacție la ,,tendința către comunism și socialism a evreilor’’ chiar când nu făceau parte din organizații comuniste.

Și pe cifre, Siguranța nu vorbea doar baliverne: doar 26% erau români din PCR la o populație de 72%  români, 26% maghiari comuniști la o populație de 8%, 18% evrei comuniști la o populație de 4% evrei din totalul populației României anului 1930. După veteranii comuniști, evreii erau aproape jumătate din membrii PCR, pentru că mulți evrei maghiarizați se înregistrau ca maghiari. Politica acestui partid comunist, aproape român, era că România Mare are teritorii (Transilvania, Dobrogea, Basarabia, Bucovina) aparținând altor țări, de exemplu, comunistul Pătrășcanu susținea că Basarabia aparține Uniunii Sovietice. 

Prima activitate a lui Codreanu a fost o înfruntare cu muncitorii de la Nicolina Iași, ce arboraseră steagul roșu. El făcea parte dintr-o mișcare naționalist-socialist-creștină opusă socialismului internaționalist ateu promovat de bolșevismul sovietic al lui Lenin. Mișcarea se numea ,,Garda Conștiinței Naționale’’ fiind condusă de un ceferist numit Pancu. Codreanu și camarazii îi înfruntă pe muncitorii ,,roșii’’ și înlocuiesc drapelul roșu cu tricolorul. Era anul 1920, februarie-martie, același an când socialiștii internaționaliști, în mare parte evrei, planificau și aveau să execute în decembrie atentatul din Parlament.

În articolele scrise în 1920, Codreanu vorbește despre conspirația bolșevică de a declanșa Revoluția la București, de a ocupa țara, de a-i înșela pe muncitori spunându-le ,,numai cu mine îți vei câștiga dreptul tău’’ și dreptatea. De asemenea, Codreanu îi apostrofează pe conducătorii evrei socialiști (Ilie Moscovici, Ghelerter), spunându-le să se ocupe de bunăstarea evreilor și că nu are nimic cu evreii pașnici.

Cu o lună înainte ca Zelea Codreanu să-l împuște pe Manciu, în septembrie 1924, grupuri de bolșevici atacă la Tatar-Bunar în Basarabia, proclamând Moldova sovietică alipită URSS-ului. Forțele române arestează 489 de persoane din care 9 români, fiind condamnați 85 de inculpați, nici unul român. Este iudeo-bolșevismul un mit? Este, în măsura în care se identifică comunismul cu evreii, dar, ca multe povești fabuloase, acest mit a plecat de la implicarea multor evrei în mișcarea internaționalistă a socialiștilor, comuniștilor și anarhiștilor (Ideologie și Formațiuni de dreapta, III,  269; Scurtu, 63; Totalitarismul de dreapta în România, 145-146, 150, 190-199; Peltea, 64-66; Schmitt, 49; Levy, 21-22).

Antisemitismul și cauzele lui

Antisemitismul legionarilor a avut diferite cauze. Despre cauzele politice am vorbit anterior: implicarea unor evrei în mișcările de stânga socialiste, comuniste.

Cauzele sociale: în raportul Siguranței din 1933, pomenit anterior, se vorbește de înlăturarea românilor de la conducerea comunelor și orașelor chiar unde evreii erau minoritari, evreii ,,insultând și desconsiderând elementul românesc’’ de aici animozitatea și ura dintre români și evrei (desigur raportul unor servicii de informații trebuie privit cu prudență, ca orice sursă de informare). La unele facultăți,  studenții evrei erau majoritari, locurile de cazare erau insuficiente, studenții români înghețau în cămine în timp ce evreii locuind în orașe se descurcau mai bine. Din 258 000 liberi profesioniști 173 000 erau evrei, din 14300 funcționari aflați în Capitală 11200 erau evrei, mulți țărani români erau înglodați în datorii la cămătari, unii fiind evrei. Pe plan social au avut loc multe violențe ale românilor contra evreilor, dar și invers. Există o listă de 30 de violențe ale evreilor contra românilor publicate într-un ziar al vremii, revolta unor grupuri de evrei în Târgu-Neamț ce l-au pus pe A.C. Cuza pe fugă, fiind agresate și organele de ordine, provocări la adresa studenților naționaliști etc.  

Cauzele economice, probabil principale: românii aveau circa 49% din totalul firmelor din România anului 1938 la o populație de 72% români, evreii aveau circa 31% din firme cu o populație de 4% din totalul populației statului român. În unele zone, precum Bucovina, evreii aveau circa 77% din firme. Din 143 mari stabilimente comerciale, 139 erau ale proprietarilor evrei. Aristide Blank, bancher evreu, finanța camarila regală, l-a susținut financiar pe Carol II în anii exilului, i-a dăruit amantei regelui, Duduia Elena Lupescu, banii pentru o casă celebră pentru intrigile politicii interbelice, a împrumutat politicieni interbelici (Madgearu, Iunian, Titulescu), a plătit ziare pentru propagandă, aceasta până când banca lui a dat faliment.

Ca reacție la dominația străină în domeniul comerțului, legionarii au înființat comerțul legionar în 1935, restaurante și pensiuni legionare, în care se comercializau produse luate de la producătorii români fiind vândute cu o marjă mică de profit. Codreanu a fost acuzat de naționaliștii lui A.C. Cuza că face comerț cu ajutorul evreilor. Comerțul legionar a fost suprimat în 1938 pentru că angrosiștii voiau repede banii presați probabil de guvernul Goga, guvernul Miron Cristea suprimând cu totul comerțul legionar. Legat de această suprimare, Codreanu avea să-i adreseze scrisoarea lui Iorga în care-l face ,,necinstit sufletește’’, acuzând guvernul de violențe, de bătaie de joc, pentru că politicienii democrați îi îndemnaseră pe legionari să se apuce de comerț, ei s-au apucat, apoi au fost interziși, pentru că ar fi uneltit împotriva statului. Această scrisoare a fost prilejul condamnării lui Codreanu, în închisoare fiind apoi omorât (Ideologie și Formațiuni de dreapta, III, 73, 269; Ideologie și Formațiuni de dreapta, II, 86-87, 228-229, 232-235; Rallo, 52; Scurtu, 61, 290; Totalitarismul de dreapta în România, 535-536; Codreanu, 54, 71-72, 87-88, 214-215, 261-266; Schmitt, 55-56, 119, 196, 250, 297-298).

Comuniștii legionari și integrarea lumpenproletariatului

Odată cu formarea corpului muncitoresc legionar, Codreanu era informat de infiltrări ale comuniștilor în Legiune, însă Codreanu îi credea convertiți la legionarism. Cercurile politice începeau să creadă că dintre legionari sunt tot mai mulți predispuși la violență revoluționară decât erau adepții crezului legionar mistic creștin. În decembrie 1937, serviciile de informații vorbeau de un posibil marș al muncitorilor (circa 50000) asupra Capitalei, marș ce aștepta doar un ordin de la Codreanu, ordin pe care el nu l-a dat. Nu l-a dat,  pentru că de la căderea cumnatului său Moța în războiul civil din Spania, nu voia să provoace un război civil și mai ales să slăbească România în fața adversarilor străini.

De unde afinitatea comuniștilor pentru Legiune? Când legionarii au deschis cooperativa legionară, Codreanu a scris că este un comunism, dar nu unul iudeu, a se înțelege bolșevic. Era un comunism ce pleca de la valori precum dragostea, vrednicia, și disprețuia materia, un soi de comunism cum era la comunitățile creștine originare. Disprețuirea materiei neînsemnând neglijarea aspectului fizic, Codreanu trimite circulare spunându-le legionarelor și simpatizantelor să fie de o curățenie exemplară, să se spele, să nu fie neglijente, să nu ajungă păr, insecte etc., în mâncare, clienții sunt sfătuiți să nu răcnească, să nu scuipe pe pereți, să nu înjure sau să nu plece fără să plătească…

Dacă Pătrășcanu are dreptate, că legionarii au integrat lumpenproletariatul (gheboșii și chiorii mahalalei) atunci legionarii au făcut și activitate de integrare pentru categorii defavorizate. Macedonenii veniți din Balcani au fost atrași de legionari, pentru că au fost neglijați de guvernările democratice lăsându-i la cheremul bandelor de bulgari din Dobrogea de sud. Codreanu îi considera pe țigani integrabili în a deveni români și nu-i ataca pe maghiari (Schmitt, 121, 283, 290-291; Codreanu, 63, 150).

Antisemitismul guvernului național-legionar Antonescu-Sima (septembrie 1940-ianuarie 1941)

Când trimisul regelui Carol II l-a întrebat pe Codreanu ce vrea, el a răspuns că nu vrea puterea fiindcă Legiunea nu era pregătită de guvernare. A avut dreptate și după moartea lui. Guvernarea legionară timp de 5 luni a fost dezastruoasă. Conform lui Matatias Carp, 16 evrei au fost omorâți în timpul regimului Antonescu-Sima, iar 120 de evrei în timpul rebeliunii legionare împotriva lui Antonescu din 21-24 ianuarie 1941. Mii de evrei bătuți și jefuiți, ,,Ajutorul Legionar’’, instituție filantropică, a condus în topul jafului alături de gărzile legionare și de muncitorii legionari. ,,Ajutorul Legionar” a luat mărfuri și bani în valoare de sute de milioane. Jaful a constat și în confiscarea întreprinderilor, magazinelor, pe baza acestor confiscări reapărând cantinele, restaurantele legionare. Confiscările fiind evaluate la circa 2 miliarde lei. Au mai rămas totuși întreprinderi ale evreilor în unele zone din țară.

În timpul Rebeliunii au fost jafuri în valoare de 400 de milioane. Rallo spune că este falsă acuzația că Legiunea s-a îmbogățit prin românizarea averilor evreilor, că a fost de fapt reacția legionarilor la încercarea minorității germane de a lua pe preț de nimic bunurile evreilor. Oricum nu putem să nu comparăm: acțiunile socialiștilor-naționaliști care au jefuit cu precădere evrei, în timp ce socialiștii internaționaliști i-au jefuit și închis pe toți ,,dușmanii poporului’’ de la țăranul ce nu voia să-și bage mârțoagele în colectiv la întreprinzătorul avut (Carp, 25, 32-34; Rallo, 91).

A fost Codreanu vinovat de crimele legionarilor de după moartea lui?  

Lya Benjamin susține că există și idei care ucid, că agitarea problemei evreiești de către legionari, tezele instigatoare ale Căpitanului Codreanu și-au atins scopul în violentarea și jefuirea evreilor. Despre întreținerea atmosferei antisemite de către legionari vorbește și Schmitt. Interesant este că nu doar legionarii au întreținut climatul antisemit, chiar și un guvern liberal precum cel al lui Tătărescu (1934-1937). Citez pe Filderman, cel mai cunoscut conducător evreu interbelic din România: ,,tot ce poate fi spus despre guvernul Tătărescu este că, din dorință sau din lașitate, a fost complicele naziștilor. În toate profesiile…decretele au lovit profund împotriva angajării evreilor’’, Filderman enumerând toate măsurile și restricțiile contra evreilor. Erau aceste antisemitisme ,,liberale’’, în timp ce Codreanu ,,lunaticul’’, ,,provincialul morocănos’’, cum îl numește Filderman, nu vrea să participe în 1937 la blocarea evreilor de la votare. Neparticipare pentru care este acuzat ca fiind ,,jidănit’’, vândut evreilor și rușilor, de către naționaliștii-creștini ai lui A.C. Cuza. Cu siguranță vina pentru atmosfera antisemită trebuie împărțită și asumată în primul rând de cei care aveau puterea: guvernele interbelice și rege.

Dar dacă judecăm, precum Lya Benjamin și Schmitt, trecând în spectrul roșu al ideologiei, învinovățim și ideile marxist-leniniste de milioane de crime, învinovățim și întreținerea agitației antiburgheze, de eliberare a proletariatului, de declanșare a revoluției. Învinovățim de crime toți activiștii comuniști care întrețineau atmosfera violentă, fluturând teze anticapitaliste și revoluționare, învinovățim și activitățile făcute de evreii comuniști în România, ce au contribuit la producerea atmosferei violente propice schimbărilor revoluționare. Oare putem da vina și pe PSD-ul actual pentru crimele lui Iliescu și ale FSN-ului, acești aleși ai poporului în Duminica Orbului, care au omorât ,,fasciștii’’ și ,,legionarii’’ din Piața Universității în timpul Mineriadei din iunie 1990? Mai ales că violența a fost întreținută fățiș sau tacit de PSD: bătaia dată mulțimii pe 10 august 2018 și eliminarea tacită a bătrânilor din azilurile groazei! Sau să le reamintim partidelor liberale și țărăniste actuale crimele celor cu același nume din perioada interbelică când se aflau la guvernare împușcând muncitori, legionari…? Ar trebui să-și amintească mai ales când condamnă fascismul! (Benjamin, 24-25, Filderman, 480-488, Codreanu, 212-215)

De ce s-a dat legea interzicerii ideologiei fasciste, xenofobe etc.?

Pentru că guvernele uită că au promovat astfel de ideologii (vezi cazul liberalului Tătărescu), deoarece s-ar vrea ferirea oamenilor de astfel de ideologii, fiindcă legea ar avea un rol educativ. Legea a fost ,,sincronizată’’ cu cerințele europene. Dar de ce nu sunt interzise și promovările de ideologii, de însemne socialist-comuniste? Pentru că stânga domnește în Europa unde partidele europene socialiste și comuniste au fost complicele Uniunii Sovietice, pentru că statul nostru este continuarea statului comunist, iar ruptura de trecutul comunist există doar aparent. Vă închipuiți vreun legionar conducător de grup parlamentar în Parlamentul European, așa cum a fost marxistul Daniel Cohn-Bendit, susținător și sprijinitor al organizațiilor teroriste de stânga? Eu nu pot să-mi închipui asta cu atâția luptători europeni antifasciști!

Până când vor fi condamnate și dictaturile militare și marxism-leninismul, maoismul, comunismul, să ne aducem aminte ce spun mari istorici, ca Furet sau ca Nolte: prin lege nu se aprobă sau susține ,,adevărul’’ istoric. Adevărul istoric nu este stabilit, există doar o cunoaștere a trecutului, o cunoaștere fără capăt, adevărurile sunt doar temporare. În orice scriu sau spun oamenii se află doar răspunsuri, nu răspunsul adevărat. Și în acest articol sunt câteva exemple de interpretări diferite pentru ,,faptele’’ istorice.

Putem spune despre Codreanu că este un erou?

Dacă înțelegem prin ,,erou’’ un om care cade pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei sale, nu, nu este un erou. În scrierile sale, Codreanu vorbește de fiecare om, care muncește pentru familia sa, ca fiind un erou sau despre ,,eroismul răbdării’’ de a suporta represiunea statului democratic, de a nu reacționa, pentru a învinge. Codreanu se socotea a fi în mâinile regelui în 1937 și în aprilie 1938, când și-a luat rămas-bun de la adepți, el vorbea de timpul de a-și plăti păcatele, cerând să nu fie răzbunat. Un om care își cunoaște destinul, acela de a fi zdrobit de statul cu care nu vrea să se lupte, zdrobire prin care își află izbăvirea, un om care moare și rămâne în memoria oamenilor după un secol, mai mult condamnat decât cunoscut, un astfel de om ar putea fi numit un erou damnat din cea mai frumoasă, dramatică și comică narațiune: istoria (Codreanu, 33, 37; Schmitt, 297).

Putem zice despre Codreanu că s-a luptat pentru moralitatea ființei umane?

,,Taberele au rostul educativ de a începe crearea omului corect’’, le scria Codreanu legionarilor în 1935. Omul corect nu primește daruri ce ar putea fi corupătoare, nu agreează lingușitorii, nu-i vorbește de rău pe camarazi, se roagă în singurătatea sa lui Dumnezeu, ține post, citește rugăciuni către Maica Domnului, se roagă să poată suferi toate loviturile în numele celor care au suferit și murit, legionarul își stăpânește nervii și firea, cultivă pământul și pune pomi, adună fier vechi, ,,din economiile tale cumpără azi o carte, mâine alta și fă-ți o bibliotecă…ea să fie podoaba casei tale….dacă-l iubești…dacă vrei să-l salvezi de pe o cale rătăcită’’ cumpără-i o carte, sfătuiește Codreanu pe fiecare legionar în 1936. Anterior, la comerțul legionar, am dat deja câteva exemple de instrucțiuni morale pentru legionari și aș putea scrie în continuare, dar cred că răspunsul este dat deja. Omul nou conceput de Codreanu era un om moral apropiat creștinului moral, iar violența era provocată de latura sa păcătoasă (Codreanu, 52-53, 61, 77, 87).

De ce am scris acest articol?

Pentru că am fost întrebat despre Codreanu de cei care nu cred toată propaganda îngustă stângace și stângistă, de tipul Edupedu sau Hotnews, propaganda statului care și-a băgat sub preș crimele și proasta guvernare, ascunzându-se după fantomele (neo)legionarilor, prin jurnaliștii gata să salveze ,,democrația’’.

Pentru că în duelul dintre alegătorii ,,deștepți’’ și ,,proști’’ nu există diferență: să recunoaștem că majoritatea zdrobitoare nu poate lega nici măcar două propoziții despre fiecare candidat de pe buletinul prezidențialelor. Să recunoaștem că oligarhia partidelor mari sparge milioane de lei din banii contribuabililor pentru a-și promova candidații, iar restul candidaților se descurcă cum pot. Alegerile sunt aproape libere.

Principala vină o au mereu guvernările, chiar dacă în viclenia lor blamează cetățenii cu ajutorul propagandei, condamnă ideologiile și inventează sperietori cvasi-reale. Să ținem minte: guvernările sunt mereu principalele vinovate pentru răul dintr-o țară! Să luăm educația și lipsa ei pe care s-a dat vina ca un motiv al alegerii unui candidat Tik Tok. Cine a nimicit educația culturii generale după 1989? Cine a distrus statutul profesorului băgându-l în subterana istoriei? Cine a pus elevul-ignorant în centru și a vânat profesorii ,,răi’’? Mândruță și Medeleanu ne arată acum cât de proști sunt românii și cum sunt manipulați! Jurnaliști, ca ei, au adus în fața oprobiului public profesorii ,,răi’’, care au fost dați afară, în timp ce jurnaliștii desăvârșeau crearea lui homo videns ignarus stupidus maximus retardatus cu multe drepturi, cel mai exersat fiind dreptul de a fi prost și de a spune prostii. Acest bolovan uriaș al prostiei domnește în școlile, unde elevii nu știu la 15 ani tabla înmulțirii sau abia citesc un text simplu, dar știu ce este acela ,,abuz verbal’’ sau ,,insultă’’. Prostia uriașă se rostogolește peste țara unde nu sunt bani pentru doctoranzii studioși, dar sunt pentru doctorii impostori din politică, unde elevii de 4 iau burse, dar olimpicii internaționali își plătesc drumul în străinătate. Acest bolovan uriaș al prostiei inculte produse de o școală, care este aproape un nimic, acest bolovan se va rostogoli și în următorii ani, se va prăvăli peste cefele roșii socialiste, cefele celor care până acum au fost sub stindardul ,,înjurăturii care i-a unit’’ împotriva ,,ciumei roșii’’, iar după atâta luptă, combatanții au sfârșit uniți în patul guvernamental. Bolovanul prostiei va fi cât un munte, atât de mare încât nici un Atlas nu-l va putea suporta darmite o secătură de politician. Bolovanul prostiei va fi întrecut doar de ura și de repulsia pentru guvernarea proastă a cefelor roșii socialiste timp de 38 de ani. Atunci guvernarea proastă va da vina din nou pe proștii de alegători, pozând iarăși în salvatoarea democrației, dar s-ar putea să fie în zadar, timpul salvării va fi trecut.

scris de Cătălin Spătaru

surse:

Matatias Carp, Cartea neagră. Suferințele evreilor din România 1940-1944, Vol. 1, pref. Alexandru Șafran, Socec &Co., București, 1946

Academia Română, Ioan Scurtu (coord.), Istoria României, vol. VIII, , Editura Enciclopedică, București, 2003

Tatiana Niculescu, Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu, Humanitas, București, 2022

Lya Benjamin, Prigoană și rezistență în istoria evreilor din România 1940-1944, Cuvânt înainte de Nicolae Cajal, Hasefer, București, 2003

Traian Sandu, Istoria Gărzii de Fier. Un fascism românesc, trad. Simona Modreanu, Cartier, Chișinău, 2020

Corneliu Zelea Codreanu, Circulări și manifeste (1927-1938), Editura Blassco, București, fără an

Michele Rallo, România în perioada revoluțiilor naționale din Europa (1919-1945), SeMpre, București, 1993

Preot Ion Dumitrescu-Borșa, Cal troian intra muros. Memorii legionare, Blassco. București, f.a.

Ștefan Cristian Peltea, O scurtă istorie a genezei Mișcării Legionare 1919-1925, Letras, Snagov, 2021  

Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier 1919-1941. Mistica ultranaționalismului, trad. Marian Ștefănescu, Humanitas, București, 1993

Ion Cristoiu, Statul versus Corneliu Zelea Codreanu, Mediafax, București, 2018

Oliver Jens Schmitt, Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea ,,Căpitanului’’, trad. Wilhelm Tauwinkl, Humanitas, București, 2022

Wilhelm Filderman, Memorii și Jurnale, Vol. 1: 1900-1940, (ed.) Jean Ancel, trad. Nicolae Drăgușin, Hasefer/Institutul pentru Studierea Holocaustului ,,Elie Wiesel’’, București, 2016

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Ideologie și structuri comuniste în România, Vol. III, București,  2001

 Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Totalitarismul de dreapta în România 1919-1927, București, 1996

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Ideologie și formațiuni de dreapta în România 1927-1931, Vol. II, București, 2000

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Ioan Scurtu (coord.), Ideologie și formațiuni de dreapta în România 1931-1934, Vol. III, București, 2002

Robert Levy, Gloria și decăderea Anei Pauker, trad. Cristina Pupeză, Ioana Gagea, pref. Dorin Dobrincu, Polirom, Iași, 2016