Întâi, fundalul: ,,părea că muntele din spate fusese străbătut de un vuiet’’, sunetul, vuietul muntelui-fundal auzindu-se și în viața altor personaje ale lui Kawabata. Fundal și totodată prim-plan, strecurându-se printre crâmpeiele de trăiri. Și deodată printre trăiri răsună ,,zgomotul ploii de noapte care începuse să cadă în marea liniștită’’. Un deodată cu nimic surprinzător, poate o evadare melancolică a unui bătrân aproape septagenar contemplând trupul gol al unei fete profund adormite. Ajungem dinspre fundal la lumea oamenilor, la ,,bogăția trupului omenesc’’,…