,,Etica’’ lui Spinoza, ultima parte: unirea înțeleptului cu slava divină este unirea cunoașterii cu iubirea, adică virtutea, fericirea și libertatea omului ca iubire de sine a lui Dumnezeu

Omul cult și înțelept este mai puternic decât cel ignorant și incult. Afectele sunt gânduri confuze care ne înrobesc și ne fac nefericiți. Cunoașterea clară și adecvată a surselor afectelor, exercițiul de a ajunge la idei, clarificând confuzia gândurilor noastre, ne face să suferim mai puțin. Trebuie să gândim ce aduce liniștea, să rupem afectele noastre de ideile despre cauzele exterioare care ne produc acele afecte, înlocuind aceste idei cu unele adevărate. Dorințele și poftele care au la bază idei adevărate…

0 Comments

,,Dorința sexuală’’ și iubirea cercetate filosofic de Roger Scruton

Dorința este expresia iubirii, iubirea este modificată de dorință: aceasta este o problemă, dar și o teză chestionată de filosoful englez. Nu există dorință sexuală pur animalică în om, în ea este implicată umanitatea din om. Este o prejudecată modernă susținerea inexistenței unei morale sexuale. Acestea sunt alte două teze susținute de Scruton, el încercând să conexeze dorința sexuală cu moralitatea: nu este respinsă violența sexuală pentru că este violență, ci pentru că ține de sex. Actul sexual trebuie limitat de…

0 Comments

,,Filosofia lui Dostoievski’’ și a lui Berdiaev

Pâinea spirituală cea de toate zilele: nemurirea, libertatea, Dumnezeu, răul, destinul omului...este darul dat nouă de Dostoievski. Ideile din opera lui nu sunt abstracte, sunt concrete, ele trăiesc prin personaje, prin oameni. ,,Este cu neputință să calci pe urmele lui Dostoievski, să trăiești ca Dostoievski’’. Același lucru fiind spus și despre Kierkegaard sau Nietzsche. Dostoievski este prin văpaia ideilor trăite pătimaș, Dostoievski ne arată cum este să pătrunzi în vârtejul lor. Tolstoi a fost un psiholog mai bun decât Dostoievski, dar…

0 Comments

,,Despre limită’’ în viața filosofului Liiceanu

Din nimicul ca spațiu al ,,libertății gravitaționale’’, al ,,libertății reale’’, din nimicul în care totul este cu putință, adică spațiul posibilului nerealizat, a apărut fondul ,,intim-străin’’ al lui Liiceanu: bărbat, român... El a hotărât să devină învățăcel, discipol al filosofului Noica, filosof ca Maestrul, mai puțin filosof ca Maestrul Noica, uneori mai mult sfătuitor politic pentru politicienii care-l bagă foarte puțin în seamă. Ca filosof ar trebui să fi reținut pățaniile filosofului Platon, pe care Liiceanu l-a și tradus, acel vestit…

0 Comments

Rod Dreher: ,,Să nu trăim în minciună!’’, ,,un manual pentru disidenții creștini’’ în lumea supusă ideologiei diversității și incluziunii, ,,liberalilor progresiști’’, ,,capitalismului de supraveghere’’, ,,totalitarismului de mătase’’…

Pentru creștin, lumea este dominată de inamic, a scris C.S. Lewis. Inamic a fost totalitarismul comunist, inamic este și regimul liberal cu promisiunile ,,terapeutice’’ de distracție, plăceri, confort, cu ,,creștinismul fără lacrimi’’ (Huxley), cu idealul secular al libertății, cu minciuna libertății ca eliberare de legăminte, eliberare de legământul față de Dumnezeu, față de căsătorie, față de familie... Alături de Soljenițîn, Părintele Kolakovic, Părintele Calciu, Părintele Kiril Kaleda ș.a., Dreher descoperă trecerea de la totalitarismul comunist la unul de ,,mătase’’ importat din…

0 Comments

Leibniz: un om și o metafizică pentru timpul nostru

Leibniz trebuia să se fi născut în vremea noastră. În lumea noastră unde se spune că suntem cei mai longevivi, cei mai sănătoși, cei mai alfabetizați, cei mai tehnicizați, mai bine hrăniți, cei mai pacificați și pașnici de la începutul lumii, evident nu toți oamenii, dar ce mai contează, progresul modern a adus un optimism covârșitor în ciuda corului de Casandre, în ciuda pesimiștilor și încălzirii globale sau amenințării cu extincția umanității. Leibniz: ,,toate devin mereu mai perfecte’’, ,,cunoașterea perfectă perfecționează…

0 Comments

Moartea lui Charlie Kirk și jurnaliștii vindicativi: CTP, Florin Negruțiu, Liviu Ardelean

Conservatorul creștin Charlie Kirk a murit împușcat în timpul a ceea ce făcuse de nenumărate ori: dezbateri. Dezbateri cu studenții, cu liceenii, dezbateri cu profesori la universități celebre precum Oxford sau Cambridge, dezbateri cu alegători, cu oponenți, cu oameni care l-au înjurat în față, i-au adresat cuvinte obscene, cu studenți care manifestau împotriva lui pentru că nu voiau cumva să le fie deranjate pre-judecățile pe care ideologia ,,liberală’’, ,,progresistă’’ le prezintă ca fiind atât de adevărate, cam cum Moise le prezenta…

1 Comment

Cumpăna și tăcerea: curajul înțeleptului, moartea și nemurirea lui Socrate în ziua pierdută a lui Platon și eternizarea ei în ,,Phaidon’’

Ultima zi a înțeleptului condamnat la moarte este ziua când Socrate, iubitorul de înțelepciune, îndeamnă discipolii la a exersa curajul de a cunoaște, de a căuta adevărul chiar în preajma morții, chiar privind dincolo de ea, nu pentru a găsi mângâieri facile și juvenile, nepotrivite pentru senectutea filosofului și pentru aspirațiile celor care trebuie să învețe să moară dinainte. Prin scrierea lui ,,Phaidon’’, Platon, discipolul absent din ultima zi a maestrului Socrate, recuperează această zi pierdută în a fi martor la…

1 Comment

Cristophe Andre, Alexandre Jollien, Matthieu Richard ,,în căutarea înțelepciunii’’

Filosoful handicapat Alexandre Jollien a trăit 17 ani într-o instituție pentru handicapați și în ciuda victimizării la modă, a coafării iadului interior cu vorbe ,,corecte politic’’, precum ,,persoană cu dizabilități’’, Jollien a găsit adevărata salvare în practica spirituală, în exercițiile spirituale practicate cu Socrate sau cu maeștrii zen. Fără meditație și rugăciuni el n-ar mai fi existat în lume, spune Jollien.  Filosofia nu l-a învățat să trăiască mai bine, ci să devină mai bun. Zenul l-a învățat să trăiască detașarea, eliberarea…

0 Comments

,,Femi(ni)cid’’? Lupu’ ,,zdrențoi’’, Scufița Roșie și (ne)vinovăția omului

Pe 3 iunie 2025, în București, peste 1000 de manifestante și de manifestanți au ieșit în stradă la chemarea unor ONG-uri și activiste feministe luptătoare contra ,,culturii patriarhale adânc înrădăcinate’’, ,,culturii violenței’’ din care face parte ,,blamarea victimei’’. Învinovățirea victimei ,,normalizează’’, face invizibilă victima, împiedică prevenirea...Cultura aceasta patriarhală și violentă îi educă pe bărbați să nu accepte refuzul femeii, să nu dea importanță consimțământului, să creadă că dominarea femeii este firească. Pe 31 mai, Robert Lupu a ucis-o pe tânăra însărcinată…

0 Comments