‚‚Râsul’’ lui Bergson pentru trezirea omului rigid

 Râsul înseamnă trezirea omului din visul său (p. 106). Dar ce fel de vis? Un vis absurd, fără a ne da seama de absurditatea lui, lăsându-ne purtați de el ca-ntr-o distragere neconștientizată, ca un automatism, ca o rigidizare comportamentală, prin care omul se situează diferit de ceilalți, chiar împotriva vieții sociale. Cel de care râdem apare altfel, este altfel, iar el pare să-și urmeze comportamentul rizibil, ca și cum visează un vis căruia i se supune ca unei necesități.  Și de…

0 Comments

„Mic tratat al marilor virtuți” de André Comte-Sponville

  „Mic tratat al marilor virtuți” este continuarea îndelungatei reflecții îndreptate timp de mii de ani asupra virtuții, pe care André Comte-Sponville o face pentru a oferi contemporaneității un suport, un ghid pentru practicarea moralei prin învățarea virtuții. Lucrarea examinează virtuțile pe care autorul le consideră a fi cele mai importante – marile virtuți necesare înțelegerii felului în care omul poate să trăiască bine, în conformitate cu legea morală. Apărută într-un domeniu consolidat de lucrările unor mari gânditori precum Aristotel, Spinoza,…

0 Comments

Contraistoria filosofiei (vol. 3) – Libertinii barocului, adică libertinii fideiști și libertinii panteiști ai lui Onfray

Cum putem să definim un libertin al barocului?  Termenul de libertin a apărut pentru prima dată în secolul al XVI-lea, iar semnificația sa epistemologică provine din cuvântul latin „libertinus”, adică libert. Totuși, în perioada barocului, cuvântul respectiv servea atât pentru definirea ereticilor, cât și pentru cea a reformaților sau a heterodocșilor...sau, după cum afirmă Onfray, a oricărei persoane care refuza să creadă în Dumnezeul creștin al Bisericii catolice, apostolice sau romane. Altfel spus, libertinul este acea persoană care respinge dogma religioasă,…

3 Comments

Căutând ‘‘Adevărul’’ ghidați de Simon Blackburn, ‘‘călăuza rătăciților’’

‘‘Adevărul’’ lui Blackburn nu-i doar o carte de filosofie analitică, cu o metodă și un discurs la modă, ci și o luptă pentru adevăr, pentru un adevăr sau mai multe, ori cel puțin pentru eliminarea unor erori. Dar mai există adevăr în epoca noastră a multiculturalismului, a relativismului, a interpretării fără fapte, a înțelegerii doar perspectiviste? Pentru Blackburn, și nu numai pentru el, relativismul, ce pare eliberator de absolutism, are efecte insuportabile. Însă nu poți scăpa prea ușor de relativism, mai…

0 Comments

Cum este ‚‚să ai un ideal’’ după Michel Lacroix

 Să ai un ideal? Dar care? Un ideal de om? Devine distrugător: ‚‚omul nou’’ contra celui ‚‚vechi’’, ‚‚arianul’’ contra celui de ‚‚rasă inferioară’’, ‚‚civilizatul’’ contra ‚‚sălbaticului’’, și nu numai, au scris o istorie sângeroasă. O societate ideală?  Revoluționarul visează la o societate perfectă, ideală(p. 34), luptă pentru ea, dar realitatea rezultată nu este pe măsura proiectului. Mai mult, după Hegel, ‚‚oamenii fac istoria, dar nu știu ce istorie fac’’(p. 127). Conducători ideali?  ‚‚Mesia politici’’(p. 147), precum Lenin, Stalin, Hitler, Mao, au…

3 Comments

Cu John Strelecky la “Cafeneaua  – De ce te afli aici ?- “ aflând rostul cafenelei în viață

Romanul “Cafeneaua <<De ce te afli aici ? >> “, publicat în 2006, îl încadrează pe John P. Strelecky printre autorii cei mai bine vânduți în lume. Romanul începe cu mulțumirile lui pentru Casey, Mike și Anne, pentru că i-au arătat drumul spre a fi mai fericit și sigur pe el. Mike era patronul cafenelei, Casey era chelneriță și Anne una dintre cliente. Personajul principal este John, el gândea adesea dacă viața înseamnă numai să lucrezi, să stai între 10 și…

0 Comments

Despre dictatorul agorafob și sosiile lui, în „Dictatorul și hamacul” de Daniel Pennac

Cunoașterea Braziliei (dincolo de poziția geografică pe care o ocupă și de puternica influență portugheză asupra identității sale) de către Daniel Pennac a contribuit la portretizarea dictatorului agorafob pe care-l descrie profesorul francez în romanul său. Familiaritatea dobândită față de pământurile bătătorite de tălpile celor mulți și săraci și rareori împrospătate de ploi l-a determinat pe autor să aleagă drept loc de origine al dictatorului său sertão-ul brazilian, înfățișat ca „trei Franțe făcute din pietriș și din spini cenușii sub un…

1 Comment

Să ne ferim de ecologia totalitară a fanaticilor apocalipsei, alături de Pascal Bruckner!

  Europa prezentului nostru se confruntă cu o situație-limită: o societate care a eliminat sensul religios al vieții și care se află în încercarea de a identifica sensul acesteia în știință. Desigur că anularea oricărui sens al acestei vieți facilitează formarea unei angoase profunde la nivelul întregii societăți, motiv pentru care cultura europeană a avut nevoie de o restructurare puternică la nivelul tuturor activităților umane, dar în special la nivelul gândirii individuale și colective. Putem însă să discutăm despre eliminarea totală…

0 Comments

„Elixirele diavolului“ și ale lui E.T.A. Hoffmann

În 9 februarie 1812, E.T.A. Hoffmann este răscolit de povestea părintelui Cyrillus despre un frate călugăr. Amețit, aruncat în lumea visului și a fanteziei, prin adevărul vinului băut împreună cu părintele, contemplând piatra funerară a fratelui, cutremurat și înfiorat în cripta călugărilor adormiți pe vecie, poetul și muzicianul va declara mai târziu că nu va uita niciodată acea zi de 9 februarie. Acel 9 februarie fiind ‚‚o zi de însemnătate hotărâtoare până la suferința fizică’’(Cuvânt înainte, p. 9). O zi de…

0 Comments

Cu Alberto Vazquez-Figueroa pe un „Pământ virgin”, amintindu-ne de o ‚‚iubire pe o  insulă blestemată’’

Pământ virgin versus progres și civilizație Conquistadorii cucereau marile imperii amerindiene în numele religiei creștine și pentru aur, jungla amazoniană, natura virgină și sălbatică este cucerită de omul civilizat în numele progresului și pentru bani. Dar ce lasă în urmă și care sunt consecințele progresului, acest zeu al timpurilor moderne? Personajul principal, un american scârbit de războiul din Vietnam, rod al civilizației susține se întreabă: ‚‚De ce nu poate nimeni să oprească progresul? Până când vom consimți să ne distrugă? În…

1 Comment