,,Domnul Ridley’’ a fost membru în Camera Lorzilor, iar ,,domnul Pinker’’ activează la Harvard, fiind evident că viitorul lor este luminos și că ei vor să ne convingă despre cum lumea este din ce în ce mai bună. Au interesul să o facă? Deși este un argument ad hominem, chiar putem face abstracție de statutul lor? Toată construcția de argumente pentru lumea tot mai bună din viitor nu este sprijinită, fundamentată, orientată, de poziționarea socială a celor doi la un nivel superior, în elita politică, financiară, universitară? Nu are interes un politician să ne spună în ce lume bună vom trăi? Sau un profesor universitar că instituția unde activează este o parte și contribuie la o lume tot mai bună? Indiscutabil, încât este potrivită ironia lui Gladwell că de fapt este vorba de un răspuns la întrebarea: ,,urmează cele mai bune zile ale domnilor Pinker și Ridley?’’.
Tot discursul celor doi optimiști ar fi fost mai credibil dacă era vorba de un șomer sau un om afectat de război, precum cel din Ucraina sau din Gaza ori era discursul unui om scos din foametea și războiul civil din Yemen. Pinker declară că războiul dintre națiunile puternice este desuet, că sunt istorie, că sunt mai puțin distructive, că numărul lor a scăzut. Nu știu cum se măsoară distructivitatea, mai ales când datele oferite de combatanți sunt diferite. Războaiele dintre națiunile puternice s-au purtat și se poartă prin interpuși începând cu Războiul Rece. A numărat Pinker victimele din Nicaragua și Congo până în Coreea, Vietnam, Afganistan și Ucraina?
,,În toate țările, IQ-ul populației crește cu trei puncte în fiecare deceniu’’. Aceasta este ceva remarcabil: în TOATE țările, (TOATĂ) populația este din ce în ce mai inteligentă. Am citit într-un studiu că este invers, dar nu se merită nici măcar să-l caut, pentru că astfel de studii sunt la fel de improbabile și neverosimile în concluziile lor, ca și poveștile despre viitor. De asemenea, Pinker spune că Iranul a renunțat la înarmarea nucleară, de unde o fi știind?
Încălzirea globală nu va fi o problemă instituind ,,o taxă globală’’, pe care buzunarul lui Pinker o va suporta, nu știu dacă o va suporta un nepalez, burundez sau român. Distrugerea naturii a fost provocată în principal de țările dezvoltate și de elita, căreia îi aparțin Pinker și Ridley. Pinker, care vede un viitor luminos, a vorbit cu ,,Globul’’ și toată lumea va binevoi să se autotaxeze, după ce Imperiile American, Britanic, Rus, Chinez etc., s-au răhățit cel mai mult pe planetă. Pinker este convins că-i va convinge pe toți, propaganda activiștilor și guvernărilor va reuși. Trăim mai mult, suntem mai sănătoși, mai puțin săraci, mai educați etc., spune profesorul Pinker de la Harvard. Vicontele Ridley plusează cu suntem mai liberi, mai fericiți, mai buni, mai în siguranță, mai egali. Nu știm ce înseamnă libertate, bine, fericire, dar se presupune că știm despre ce vorbim.
Cât despre egalitate, este doar o minciună: bancherul Ridley, care demisionează și pleacă liniștit de la o bancă pe care o conducea (Northern Rock) în timpul crizei financiare din 2007-2008, nemaiavând bani pentru deponenți, solicitând bani de la Bank of England, apoi banca lui fiind naționalizată pentru a fi salvată, acest bancher cu siguranță nu-i egal cu englezul John, care avea și el 2000 de lire depuse la bancă, pe care banca nu le mai avea, pentru că a emis ,,certificate de depozit false’’, cum zice Rothbard. Ridley este optimist în privința creșterii populației și hrănirii ei, prognozele alarmiste sunt depășite de agricultura intensivă și comerțul global, desigur că agricultura intensivă produce și hrană de mai slabă calitate, nu contează, suplimente alimentare cu tonele pentru oameni, animale și plante să avem. Foametea poate fi înlăturată datorită comerțului, foametea chiar este imposibilă, spune Ridley. Oamenii mor în prezent de foame în ciuda comerțului: între 2015-2018 au murit de foamete circa 85 000 de copii în Yemen, în timp ce în 2015, Ridley își prezenta argumentele pentru viitorul luminos al omenirii fără foametea imposibilă.
Omenirea a învins foametea și bolile, spune vicontele, înainte de pandemia de Covid-19 și de pandemia de frică. Ca un nobil, el face abstracție de morții din Bangladesh sau din Africa de febra denga, galbenă, holeră etc. Dacă vicontele s-ar uita la etichetele unor haine din magazine și-ar aduce aminte de Bangladesh, cu muncitorii primind salarii de mizerie pentru fabricarea hainelor occidentalilor cu viitor luminos (încă un exemplu de ,,egalitate’’). Ridley spune că ,,fericirea este din ce în ce mai mare’’, cum o fi măsurat fericirea? Prin banii dați deponenților la banca falimentată sub conducerea lui, banii produși de Bank of England, când i-a naționalizat banca falimentară? Fericirea a crescut datorită creșterii bogăției, spune ,,lordul’’, făcând apel la corelația ,,demonstrată’’ de economistul Angus Deaton, care a luat și un Premiu Nobel pentru aceasta. Dacă economistul a descoperit o asemenea corelație între bogăție și fericire, conceptul de fericire fiind profund nedeterminat, atunci chiar merită un astfel de premiu.
Cum observă Gladwell, optimismul viitorului bun trece peste urmările rele ale ,,progreselor’’ încântătoare. De exemplu, ,,digitalizarea’’ are ca revers totalitarismul digital, în ciuda creșterii libertății, de care vorbesc optimiștii. Un stat, precum România, care are un buget mai mare dat serviciilor, care urmăresc cetățenii, decât cercetării sau culturii, este un exemplu de cum libertatea este doar formală. Orice activitate virtuală este doar un prilej pentru utilizatorul ,,liber’’ de a fi colectat în suita de informații despre el și ceilalți oameni ,,liberi’’, colecție creată de servicii sau corporații. În plus, poate știm câte ceva despre ce au făcut un Stalin sau un Hitler cu tehnologia la îndemână după progresul trâmbițat încă din secolul XIX.
Pentru filosoful Alain de Botton, optimismul oponenților este o filosofie emfatică la modă, convențional-optimistă, propagată de o parte din mass-media, este ca un fel de Iphone. Într-adevăr, când vicontele Ridley spune: ,,nu afirmăm că totul va fi minunat’’…,,aveți toate motivele să credeți că viitorul va fi luminos’’, în ciuda tuturor argumentelor avem de-a face cu o viziune de un optimism emfatic despre viitor. Ridley spune că mass-media nu observă starea noastră mai bună și insistă pe știrile ,,rele’’. Vicontele crede că au fost mai multe războaie în trecut decât în viitor, la fel și durere sau mizerie. Cum viitorul nu este încă, prognoza este doar o credință/speranță.
La fel, Steven Pinker crede că progresul este realizarea creativității umane, conține eforturile de a soluționa problemele (sună ca un manual dezvoltare personală), ce ne-a făcut să trăim mai mult (dar cum trăim?), mai sănătoși (mental? Pandemia de frică din timpul pandemiei covid a arătat contrariul), mai siguri (mai în siguranță? Un concept prea vag însoțit de o dispoziție afectivă, ce nu pot fi rezolvate decât cu ,,optimism’’), mai liberi (liberi să fim proști, manipulați, studiați – vicontele Ridley a fost un susținător Brexit, au fost manipulați sau liberi englezii să aleagă Brexit?), mai educați (vrea să spună mai școlarizați, în România unele bătrânele cu 4 clase știu să citească și să socotească mai bine decât unii ,,educați’’ cu 12 clase, cu siguranță găsesc și în SUA sau Anglia asemenea cazuri, oricum cantitatea de idioțenie și de ignoranță rămâne nedeterminată în ciuda ,,educației’’), mai pașnici (vrea să zică deocamdată îmblânziți ca fiarele la circ, îmblânzitorii fiind guvernările cu uniformele și bulanele plus propaganda corectitudinii politice impregnând așa-zisa justiție), mai bogați (desigur).
O enumerare comparativă plusând la un grad superior face și Ridley. Ceva îl îngrijorează: oamenii nerezonabili, precum cei educați cu fundamentalism religios, fac mai mulți copii decât cei care sunt rezonabili. Deci este vorba de un anumit tip de educație la care se referă vicontele și care ar spera să progreseze în viitor.
Pinker și Ridley au fost rezonanți cu burghezii canadieni având viețile formate din multe obiecte, multe senzații și multe afecte: anterior pseudo-dezbaterii Munk, 71% își exprimau credința/speranța că ,,urmează cele mai bune zile ale omenirii’’, ei probabil se refereau la viețile lor. Apoi procentul a crescut la 73%, schimbarea de 2% fiind pe măsura calității argumentelor prezentate în sprijinul viziunilor optimiste/pesimiste despre zilele următoare. Cu o asemenea victorie măruntă la ,,bogații, sănătoșii, sigurii, liberii, educații’’ canadieni, ne putem întreba, ce ar fi spus o asistență din Zimbabwe, Bangladesh, Cuba, Mongolia sau Papua Noua Guinee? Cu siguranță, procentele inițiale și cele de după pseudo-dezbatere ar fi fost altele, mult diferite. O dezbatere adevărată despre viitor nu se poate desfășura doar cu niște ,,bogați, sănătoși, liberi, fericiți…’’ din Occident.
De remarcat, slaba opoziție a lui Alain de Botton sau a lui Gladwell. Dezbaterea Munk despre corectitudinea politică a fost superioară pseudo-dezbaterii despre viitorul luminos unde termenii vagi (fericire, libertate, siguranță etc.), obiectul disputei (viitorul inexistent) au surpat credibilitatea dezbaterii. Până și ,,pesimiștii’’ cu argumentele lor slabe din opoziția lor firavă par impregnați cu optimismul emfatic dintr-o societate, ce se vede călare pe săgeata progresului zburând către viitorul luminos.
scris de Cătălin Spătaru
sursă:
Malcolm Gladwell, Alain de Botton, Matt Ridley, Steven Pinker, Urmează cele mai bune zile ale omenirii?, (ed.) Rudyard Griffiths, trad. Bianca Stănescu, Curtea Veche Publishing, București, 2019, pp. 17-22, 30-33, 38, 42-43, 45-46, 48, 63-64, 67, 73, 79, 84-85, 87-90
