,,Originile creativității umane’’ într-o carte necreativă de Edward O. Wilson

Coperțile cărții sunt împânzite cu argumente vrând să convingă cititorul despre valoarea autorului și cărții, de parcă nu am ști nimic despre marketing sau nu am ști că nu orice carte este valoroasă doar pentru că este scrisă de un autor premiat sau de un renumit om de știință. Creativitatea este o trăsătură unică și definitorie a speciei noastre, spune Wilson, dar este unică și nu prea. Este un sentiment că numai intelectul și emoțiile umane sunt capabile de creativitate, această…

1 Comment

Basarab Nicolescu: ,,știința, sensul și evoluția’’ către o filosofie a naturii, citindu-l transdisciplinar pe Jakob Böhme

Decăderea epocii noastre manifestată prin neputința de a face față provocărilor timpului este legată de o închidere a științei în fața ființei, în fața sensului și prezența în societate a unor valori întemeiate pe un determinism mecanicist, pe pozitivism sau pe nihilism. Condiția deschiderii științei către sens, către ființă, va fi prezența conceptului de niveluri de realitate  și integrarea subiectului explorator al nivelurilor. Întrebarea asupra isomorfismului sau legilor care străbat mai multe niveluri de realitate apare conexată în discuțiile dintre Jung…

2 Comments

Intestine deprimate: rolul bacteriilor microbiomului intestinal în apariția și tratamentul depresiei

IntroducereUna dintre cele mai importante realizări ale științei secolului XXI constă în încercarea de-a studia și de-a înțelege ființa umană într-un mod holist. Desigur că încă există o mulțime de așa-ziși oameni de știință care văd ființa umană ca pe o mașinărie (poate că omul a fost creat după chipul și asemănarea mașinăriilor, la fel cum creierul a fost creat după chipul și asemănarea calculatorului?) izolată de mediul extern (ce ironie), de propriile emoții și de propriul spirit, care poate fi…

3 Comments

Teoria lui Babette Rothschild despre cum „corpul își amintește” experiențele traumatice și modalități de intervenție psihoterapeutică în traumă

Introducere             Babette Rothschild este unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți specialiști în psihoterapia traumei. Lucrarea sa intitulată „Corpul își amintește” este o piatră de temelie pentru toți aceia care își doresc să înțeleagă ce anume presupune trauma și intervenția psihoterapeutică necesară vindecării acesteia. Titlul cărții este extrem de sugestiv și reușește să surprindă în totalitate teza acestei psihoterapeute: trauma este o experiență care se poate imprima adânc în corpurile noastre, transformându-ne din punct de vedere biologic (aș adăuga eu…

4 Comments

Filosofia ,,Cypherpunks’’ cu Julian Assange, Jacob Appelbaum, Andy Müller-Maguhn, Jérémie Zimmermann pentru libertatea comunicării împotriva ,,totalitarismului supravegherii digitale’’, contra urmăririi cetățenilor de către statul ,,democratic’’ devenit ,,Leviatan și Panoptic(um) digital’’

,,Confidențialitate pentru cei slabi, transparență pentru cei puternici’’, poate fi socotit un slogan al filosofiei cypherpunk susținută de Julian Assange și camarazii săi. Julian Assange a creat proiecte software ca mijloace ale filosofiei cypherpunk precum cifrarea negabilă: un sistem de criptare ce permite negarea existenței unui fișier criptat sau mesaj criptat pentru că nu se poate dovedi existența lui. Assange a prezentat o istorie a mișcării hackerilor în cartea ,,Underground’’, ce a inspirat filmul Underground. The Julian Assange Story. Jacob Appelbaum…

2 Comments

Comentariu la filmul ,,ATI – Ultima stație – Episodul 3’’

În filmul publicat de RO Vaccinare, realizat de Televiziunea Medicală, apărut și pe YouTube, una dintre protagoniste, dna asistentă spune că unii pacienți în ,,valurile trecute’’ refuzau antiviralele.  Pacienții ignoranți aveau dreptate să refuze antiviralele, iată de ce. Dacă dăm o căutare să găsim protocolul de tratare din 2020 pentru pacienții cu Covid găsim: Kaletra (folosită în principal contra SIDA) și mai cunoscutul Plaquenil (contra malariei, pentru artrită etc.). Protocolul neasumat/nesemnat de specialiștii, printre care aflăm și o vedetă de rețele,…

0 Comments

,,De ce se îmbolnăvesc oamenii?’’ se întreabă Darian Leader și David Corfield

Birocrația societății moderne domină și sistemul medical nelăsând loc pentru povestea fiecărei vieți umane (MacIntyre). Boala nu mai este ceva ce atacă omul, ci organele lui (Zweig). ,,Pacientul s-a recuperat și a trăit pentru a deveni un număr statistic într-un raport care a fost publicat’’ (comentariul unui doctor din anii ’50). Puțin probabil ca un om care scoate mii de găleți de apă din mare, analizându-le să afle ceva despre maree (Bergson). Cercetările caută unde pot ,,lumina’’, precum bețivul care a…

2 Comments

Dr. med. Martina Lenzen-Schulte despre ,,vaccinuri’’

Vaccinarea viitorului va fi cea a rapelurilor pentru că protecția oferită de vaccinare nu are o durată la fel de lungă precum cea obținută prin infectarea cu virusul sălbatic (pp. 13, 63). ,,Am permis vaccinarea primului meu copil împotriva multor lucruri, dar nu și împotriva tuberculozei. La scurt timp decizia mi-a fost confirmată, deoarece recomandarea generală a fost retrasă’’ (p. 11). ,,Este necesar un simț critic față de orice idee de a introduce în Germania obligativitatea vaccinării copiilor. Și măsurile indirecte…

1 Comment

Weinberg despre ,,Lumea explicată’’ până la ,,descoperirea științei moderne’’ sau limitele încercării unui fizician de a scrie o istorie a științei

Citind această istorie a științei până la descoperirea științei moderne, începând cu milesienii, am avut impresia că lecturez o istorie a filosofiei scrisă înainte de ’89 din perspectiva materialismului. Ca și tătucile Marx și Engels slăvite în timpul comunismului cu detectarea materiei și materialismului în filosofia antică, precum istoricii filosofiei dinainte de ’89 care scriau și ei pentru a avea o pâine de mâncat căutând materia și materialismul începând cu Thales, la fel astrofizicianul Steven Weinberg caută materia la Thales deși…

3 Comments

,,Originea omului’’ de Richard Leakey și cele mai recente descoperiri despre ,,Sapiens’’ de Silvana Condemi/François Savatier în narațiuni paleoantropologice cu idei reciclate și reprezentări la modă

Omul ca ,,maimuță ucigașă’’ (Raymond Dart) explica oribilul războaielor mondiale fiind o idee însușită pe larg în prima jumătate a secolului trecut, spune Leakey. Neanderthalienii erau în echilibru cu mediul, susțin Condemi/Savatier, în timp ce Sapienșii lansați într-un proces de creștere demografică și economică, într-o cucerire a continentelor, au provocat extincția multor specii (mamut, urs de peșteră etc.), Neanderthalienilor, Denisovanilor, omului din Flores (mică specie descoperită în Indonezia de azi), nu neapărat prin război, ci prin modificarea mediului. Iată așadar o…

1 Comment